Universul Juridic nr. 5/2017

Reflecții privind soluțiile codului civil în materia reparării prejudiciilor nepatrimoniale. Drept comparat
de Neculaescu Sache

28 mai 2017

În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

Cumpără forma completă
  •  

1. O temă mereu actuală

Reparabilitatea daunelor morale este una dintre controversele clasice ale oricărui sistem de drept, indiferent dacă o consacră, o respinge sau, de cele mai multe ori, nu-i oferă soluții coerente, lăsând loc unor dispute doctrinare și jurisprudențiale nesfârșite.

Privită în evoluția sa, controversa a înregistrat opinii exprimate într-un registru amplu, de la reacții ostile, motivate pe imposibilitatea de "reparare a ireparabilului", la pledoarii dintre cele mai convingătoare, acolo unde jurisprudența s-a dovedit a fi reticentă. Progresele în elucidarea ei sunt relative, iar soluțiile legislative rămân mereu discutabile, pentru că discuția privește o zonă delicată în substanța ei, cea care privește valorile personalității umane, unde sensibilitățile omenești, prin definiție subiective și nesusceptibile de cuantificare, nu pot fi prinse în standardele obișnuite pe care le presupune normativitatea juridică. Pe de altă parte, dreptul civil al unui nou mileniu, dominat de mișcarea mondială de protecție a drepturilor și libertăților fundamenatele ale omului, nu poate rămâne indiferent în fața agresiunilor morale tot mai rafinate, într-o societate din ce în ce mai complicată.

Dacă asimilarea prejudiciul moral celui patrimonial antrenează o serie de impedimente, legate de faptul că valorile morale ale persoanei nu pot fi prețuite și nici compensate, un alt remediu pentru situația injustă în care este pusă victima, va trebui totuși identificat.

2. Dreptul aplicabil

Până la apariția actualului Cod civil, repararea daunelor morale s-a făcut prin raportare la art. 998 din Codul civil de la 1864, instanțele reținând că principiul reparării prejudiciului nu distinge între natura acestuia, ceea ce face aplicabilă regula de interpretare ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus.

În ideea unificării celor două răspunderi civile (delictuală și contractuală), actualul Cod civil definește cele două răspunderi în cadrul unor dispoziții generale (art. 1349-1350 C. civ.), după modelul Codului civil din Quebec. Spre deosebire însă de reglementarea luată ca model, care, la art. 1457 CCQ dispune că "cel care răspunde de prejudiciul cauzat altuia prin fapta sa este ținut să repare orice prejudiciu, corporal, moral sau material" (s.n.), art. 1349 alin. (2) din Codul nostru civil prevede că "cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire (este vorba de îndatorirea de a nu aduce atingere drepturilor sau intereselor legitime ale altora, (imperativ moral exprimat de adagiul alterum non laedere) răspunde de toate prejudiciile" (s.n.)(1) .

Aceeași lacună o regăsim în textul de la art. 1357 alin. (1) C. civ., potrivit căruia "cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare".

În materia răspunderii contractuale însă, potrivit art. 1531 alin. (3) C. civ. "creditorul are dreptul și la repararea prejudiciului nepatrimonial". Concomitent, o serie de legi speciale trimit la răspunderea civilă pentru daune morale.

În aceste condiții, o întrebare esențială pentru materia prejudiciilor morale este aceea dacă, în noul context normativ, se va mai putea invoca răspunderea pentru fapta proprie prevăzută de art. 1357 raportat la art. 1349 C. civ. pentru celelale prejudicii morale, diferite de cele cauzate prin încălcarea drepturilor nepatrimoniale.

În tăcerea legii, s-ar putea susține că și sub actuala reglementare operează interpretarea tradițională a art. 998 din vechiul Cod civil, și că, drept urmare, art. 1357 C. civ. trebuie tot astfel aplicat, ca drept comun al răspunderii pentru fapta proprie, urmând să considerăm că cele două texte normative privind prejudiciile morale cauzate de încălcarea drepturilor nepatrimoniale, prejudiciile corporale și cele prin ricoșeu privind pretium affectionis, să fie considerate reglementări speciale. Prin urmare, ori de câte ori este vorba de prejudicii cauzate într-un alt mod decât cele pentru care Codul civil prevede soluțiile speciale, ar urma să se aplice dispozițiile de la art. 1357 C. civ.

Ce s-ar opune acestei interpretări a textelor?

Mai întâi, voința explicită a legiuitorului, a cărui tăcere, in casu, nu are a fi evaluată în alt sens decât cel literal. În condițiile în care discuția privitoare la distincția dintre cele două feluri de prejudicii este una clasică, nu s-ar putea crede că noul legiuitor ar fi lăsat să opereze, prin inerție, aceeași interpretare și în cazul noului text. Altfel spus, dacă într-adevăr ar fi considerat că prevederile răspunderii delictuale pot fi aplicabile deopotrivă celor două feluri de prejudicii, nimic nu l-ar fi oprit s-o prevadă expres.

Dar, deosebit de apelul la logică în susținerea acestei interpretări, avem în vedere și două argumente de text:

- când în cadrul altor prevederi a fost nevoie să se distingă între cele două feluri de prejudicii, legiuitorul s-a referit la "despăgubirile sau, după caz, reparația patrimonială pentru prejudiciul, chiar nepatrimonial" (art. 253 alin. 4), sugerând caracterul excepțional al unei astfel de despăgubiri;

- aceeași distincție este reluată la art. 1391 alin. 1 C. civ. potrivit căruia "în caz de vătămare a integrității corporale sau a sănătății, poate fi acordată și o despăgubire pentru restrângerea posibilităților de viață familială și socială", formulă care, deși oarecum improprie, așa cum o să arătăm în cele ce urmează, vizează despăgubirile pentru prejudiciile corporale.

Noile texte normative n-ar fi trebuit să lase locul unei astfel de întrebări, într-o chestiune esențială pentru răspunderea civilă delictuală, atât de prezentă în doctrina și jurisprudența de pretutindeni. Teoretic, două erau opțiunile legiuitorului român în această problemă: fie să admită principiul reparației prejudiciului, indiferent de natura sa patrimonială sau morală, fie să prevadă că reparația prejudiciilor morale are loc doar în cazurile prevăzute de lege, așa cum dispune, de exemplu, Codul civil italian(2) . Chiar dacă art. 1391 C. civ. este plasat în secțiunea privind "repararea prejudiciului în cazul răspunderii delictuale", ceea ce înseamnă că este vorba de despăgubiri pentru vătămarea integrității corporale sau a sănătății, precum și pentru faptele prevăzute de art. 253 C. civ., era nevoie de o normă expresă care să facă explicită voința legiuitorului roman, aspect asupra căruia vom reveni când vom evalua noile reglementări.

3. Distincții terminologice

Termenii prin care sunt desemnate leziunile morale în doctrina și jurisprudența românească sunt diferiți, de la "daune morale"(3), la "prejudicii extrapatrimoniale"(4), la "prejudiciile morale"(5) sau "prejudicii nepecuniare", "imateriale" etc.

..........


În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

;
se încarcă...