Universul Juridic nr. 5/2017

Contractul de editare pentru operele scrise
de Marinescu Ana Maria

21 mai 2017

În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

Cumpără forma completă
  •  

1. Introducere(1)

Contractul este cea mai importantă instituție a dreptului civil, fiind instrumentul juridic utilizat atât în activitatea economică (schimbul de activități și mărfuri), cât și în raporturile dintre persoanele fizice (vânzare-cumpărare, locațiune, închiriere, împrumut etc.)(2). După cum se cunoaște, contractul este acordul de voință dintre două sau mai multe persoane cu intenția de a constitui, modifica sau stinge un raport juridic(3). În acest sens, contractul se încheie prin negocierea lui de către părți sau prin acceptarea fără rezerve a unei oferte de a contracta(4), prin urmare este necesar doar acordul părților asupra elementelor esențiale ale contractului, elementele secundare putând fi convenite ulterior sau determinate de o altă persoană(5).

Astfel cum a fost subliniat în literatura de specialitate în privința contractelor speciale din dreptul civil(6), materia contractelor de valorificare a drepturilor patrimoniale de autor, ca parte integrantă a dreptului de autor și drepturilor conexe, are ca obiect de reglementare instrumentele juridice prin intermediul cărora se realizează aducerea la cunoștința publicului a operei, folosința/utilizarea/închirierea operei și condițiile de utilizare a operei. Prin urmare, regimul juridic al contractelor de valorificare a drepturilor patrimoniale de autor reprezintă o parte importantă atât teoretic, cât și practic a dreptului privat, în general, și a dreptului de autor, în special(7).

Din acest punct de vedere, contractul de editare reprezintă cel mai important instrument juridic prin care operele scrise din toate domeniile sunt aduse la cunoștința publicului, devenind conform doctrinei(8), "cea mai frecventă modalitate de valorificare a drepturilor patrimoniale de autor", prin urmare "reglementările din această materie oferă soluții care pot fi aplicate prin asemănare și altor contracte prin care se valorifică drepturi patrimoniale de autor".

Deși stadiul cunoașterii în materia vizată este destul de ridicat, articolul își propune să fie un ghid adresat oricărui autor de opere scrise, care dorește să încheie un contract de editare, și care oferă cele mai importante elemente pe care acesta trebuie să le aibă în vedere la încheierea unui asemenea contract, pentru a evita, pe de o parte, orice confuzii legate de terminologia juridică utilizată, deoarece nu toți autorii au cunoștințe juridice, și, pe de altă parte, pentru a limita posibilele abuzuri din partea editorilor. Pentru îndeplinirea acestor obiective, articolul va prezenta dispozițiile legale aplicabile, va analiza cele mai importante clauze ale contractului de editare, obligațiile părților, caracterele juridice ale contractului și va oferi soluții practice unor probleme întâlnite în practică.

2. Conținut

Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, cu modificările și completările ulterioare (denumită în continuare Legea nr. 8/1996), dreptul de autor asupra unei opere literare, artistice sau științifice, precum și asupra altor opere de creație intelectuală este recunoscut și garantat în condițiile legii, fiind legat de persoana autorului și comportă atribute de ordin moral și patrimonial. Caracteristic sistemului dreptului de autor este faptul că opera de creație intelectuală este recunoscută și protejată, independent de aducerea la cunoștința publică, prin simplul fapt al realizării ei, chiar în formă nefinalizată. Acesta este fundamentul sistemului de protecție prin drept de autor, prin urmare opera este recunoscută și protejată prin simplul fapt al realizării ei, chiar dacă a fost sau nu adusă la cunoștința publicului, fără nicio altă formalitate, de exemplu privind înregistrarea operelor, spre deosebire de proprietatea industrială, în cazul căreia pentru recunoașterea drepturilor asupra mărcilor, brevetelor, invențiilor etc. este necesară înregistrarea acestora.

Legea nr. 8/1996 reglementează trei modalități privind dovedirea conținutului și existenței unei opere.

Prima este reglementată la art. 148 alin. (1) privind înregistrarea, ca mijloc de probă, a operelor realizate în România, în Registrul Național de Opere (RNO), administrat de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor. Înregistrarea este facultativă și se face contra cost(9), potrivit normelor metodologice și tarifelor stabilite prin hotărâre a Guvernului, aceasta făcându-se pe propria răspundere a solicitantului.

Rezultă că înregistrarea unei opere de creație intelectuală în Registrul Național de Opere administrat de ORDA: nu este constitutivă de drepturi de autor, este facultativă și se face contra cost și se face în baza unei declarații pe propria răspundere a solicitantului. Solicitantul declară pe propria răspundere că operele depuse în vederea înregistrării sunt originale, îi aparțin ca persoană fizică sau juridică și respectă prevederile Legii nr. 8/1996.

Precizăm că în Registrul Național de Opere se înregistrează opere de creație intelectuală și nu drepturile de autor asupra operelor de creație intelectuală. Drept urmare, ORDA nu înregistrează, nu acordă și/sau nu certifică în nici un mod dreptul de autor asupra unei opere de creație intelectuală, înregistrarea unei opere în Registrul Național de Opere constituind o dovadă/mijloc de probă cu privire la titlul operei, conținutul acesteia și data la care a fost depusă la ORDA.

Cea de-a doua este prevăzută la art. 148 alin. (2) și anume orice mijloc de probă. În acest sens, completez că noțiunea de "orice mijloc de probă" trebuie să aibă în vedere mijloacele de probă prevăzute de Codul de procedură civilă și care să dovedească existența și conținutul unei opere. Ultima modalitate, este inclusă în noțiunea de "mijloc de probă", respectiv "inclusiv prin includerea operei în repertoriul unui organism de gestiune colectivă"(10) . Prin urmare, autorul devenind membru al organismului de gestiune colectivă, declarând opera creată în repertoriul organismului, acest fapt va constitui un mijloc de probă privind existența și conținutul operei. Mai mult, Legea nr. 8/1996 arată că(11) "autorii de opere și titularii de drepturi, o dată cu includerea operei lor în repertoriul organismului de gestiune colectivă, își pot înregistra și numele literar sau artistic, exclusiv în vederea aducerii acestuia la cunoștință publică". Astfel, prin înscrierea operei, este recunoscut titularului de drepturi și dreptul moral de a decide sub ce nume va fi adusă opera la cunoștință publică, respectiv dreptul la pseudonim (numele literar).

Autor - Potrivit art. 3 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 este autor persoana fizică sau persoanele fizice care au creat opera, prezumându-se a fi autor, până la proba contrară, persoana sub numele căreia opera a fost adusă pentru prima dată la cunoștință publică. Când opera a fost adusă la cunoștința publică sub formă anonimă sau sub un pseudonim care nu permite identificarea autorului, dreptul de autor se exercită de persoana fizică sau juridică ce o face publică având consimțământul autorului, atât timp cât acesta nu își dezvăluie identitatea. De exemplu, în cazul unei opere scrise (roman), care a fost adus la cunoștință publică sub formă anonimă sau sub un pseudonim care nu permite identificarea autorului, dreptul de autor se exercită fie de editorul, persoană juridică, care aduce romanul la cunoștință publică prin editare, cu consimțământul autorului, sau al agentului autorului, persoană fizică sau juridică, care îl reprezintă în calitate de mandatar pe autor și în numele căruia încheie acte juridice, inclusiv contracte de editare ale operei.

Opera comună este opera creată de mai mulți coautori, în colaborare(12), dreptul de autor aparținând coautorilor operei, între care unul poate fi autorul principal. În lipsa unei convenții contrare, coautorii nu pot utiliza opera decât de comun acord(13), iar în cazul în care contribuția fiecărui coautor este distinctă, aceasta poate fi utilizată separat, cu condiția să nu se prejudicieze utilizarea operei comune sau drepturile celorlalți coautori(14). De exemplu, în cazul operelor scrise poate fi vorba despre orice operă creată de mai mulți coautori, în colaborare, fiecare dintre autori redactând anumite capitole din cartea respectivă. În cazul în care autorii au redactat capitole distincte din carte, acestea pot fi utilizate separat de fiecare dintre autori, de exemplu prin publicarea sub forma unui articol într-o revistă de specialitate.

Operă colectivă este opera în care contribuțiile personale ale coautorilor formează un tot, fără a fi posibil, dată fiind natura operei, să se atribuie un drept distinct vreunuia dintre coautori asupra ansamblului operei create(15). În lipsa unei convenții contrare, dreptul de autor asupra operei colective aparține persoanei fizice sau juridice din inițiativa, sub responsabilitatea și sub numele căreia a fost creată(16). De exemplu, în cazul operelor scrise, un dicționar, atlas sau enciclopedie, opere colective în cazul cărora dreptul de autor aparține editorului persoană juridică din inițiativa, sub responsabilitatea și sub numele căreia a fost creată opera colectivă.

Obiectul dreptului de autor - Totodată, specific sistemului dreptului de autor este și obiectul acestuia, și anume: operele originale de creație intelectuală în domeniul literar, artistic sau științific. Prin urmare, constituie obiect al dreptului de autor operele originale de creație intelectuală în domeniul literar, artistic sau științific(17). Astfel, originalitatea se impune ca o condiție esențială a obiectului dreptului de autor, indiferent de modalitatea de creație a operei, modul sau forma de exprimare și independent de valoarea și destinația lor(18). În cazul operelor scrise, constituie obiect al dreptului de autor operele scrise originale, indiferent dacă acestea au fost scrise de mână sau tehnoredactate la calculator, indiferent de stilul de redactare, de valoarea economică a operei și dacă acestea au fost destinate publicului larg sau doar unei comunități de specialiști în domeniu.

Legea nr. 8/1996 enumeră ca obiect al dreptului de autor operele scrise: scrierile literare și publicistice, conferințele, predicile, pledoariile, prelegerile și orice alte opere scrise sau orale(19) , precum și operele științifice, scrise sau orale, cum ar fi: comunicările, studiile, cursurile universitare, manualele școlare, proiectele și documentațiile științifice(20) . Prin urmare, sunt opere scrise atât scrierile literale, cât și operele științifice, fiecare dintre acestea fiind doar genuri, categorii ale operelor scrise, între acestea și operele scrise existând o legătură de tip parte-întreg. În literatura de specialitate din Franța(21) , s-a arătat că dreptul de autor protejează toate operele scrise, sub condiția de respecta condiția originalității, legea protejând toate textele, din toate limbile și dialectele, indiferent de suportul lor.

Operele derivate - Constituie, de asemenea, obiect al dreptului de autor operele derivate care au fost create plecând de la una sau mai multe opere preexistente, și anume(22): a) traducerile, adaptările, adnotările, lucrările documentare, aranjamentele muzicale și orice alte transformări ale unei opere literare, artistice sau științifice care reprezintă o muncă intelectuală de creație; b) culegerile de opere literare, artistice sau științifice, cum ar fi: enciclopediile și antologiile, colecțiile sau compilațiile de materiale sau date, protejate ori nu, inclusiv bazele de date, care, prin alegerea sau dispunerea materialului, constituie creații intelectuale. Prin urmare, în cazul operelor scrise, constituie opere derivate: traducerea unui curs universitar din limba franceză în limba română, o enciclopedie sau o colecție de acte normative în domeniul proprietății intelectuale.

Cel de-al treilea principiu aplicabil dreptului de autor în această materie îl constituie elementele ce nu intră sub protecția legală, printre care, în cazul operelor scrise, ideile, teoriile, conceptele, descoperirile științifice, procedeele, metodele de funcționare sau conceptele matematice ca atare și invențiile, conținute într-o operă, oricare ar fi modul de preluare, de scriere, de explicare sau de exprimare(23). Prin urmare, ideile, teoriile, conceptele, descoperirile științifice, procedeele, metodele de funcționare sau conceptele matematice ca atare și invențiile, conținute într-o operă nu constituie obiect al dreptului de autor, acesta fiind recunoscut și protejat doar pentru opera scrisă în sine.

..........


În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

;
se încarcă...