Universul Juridic nr. 5/2017

Limitele sferei dreptului rezultate din limitele mutabilității sistemului juridic
de Danisor Dan Claudiu

11 mai 2017

În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

Cumpără forma completă
  •  

Norma fundamentală a oricărui sistem juridic este integrarea conflictelor. Această cerință esențială rezultă din faptul că ordinea este o condiție formală a existenței sociale. Dreptul va reglementa, în consecință, toate conflictele sociale. Dacă nu există o normă expresă care să reglementeze un anume conflict social, atunci un principiu general al dreptului, rezultat deci nu din voința vreunui legiuitor, ci direct din logica internă a sistemului, va fi ținut ca reglementându-l.

Dar din această logică sistemică nu poate fi în mod necesar derivată concluzia că toate relațiile sociale trebuie reglementate. Conflictul rezultat din disfuncționalitatea unui raport social este în mod necesar reglementat, dar nu raportul însuși. Astfel, regula rămâne libertatea, norma intervenind doar dacă este necesară amenajarea exercițiului acesteia pentru a-i proteja pe ceilalți sau dacă exercițiul libertății a creat un conflict. Pornind de la acest tip de înțelegere a normativității, toate conflictele tind să fie integrate în sistem, dar libertatea rămâne oarecum în afara sa. Unele relații sociale rămân nereglementate, indivizii putându-le configura prin propria voință. Dreptul intervine doar ulterior, în cazul declanșării unui conflict.

"Dreptul a suportat întotdeauna tensiunea a două exigențe contrare: justiția sau echitatea, pe de o parte, care incită la modificarea regulilor și situațiilor juridice pentru a ameliora în mod constant ordinea juridică sau pentru a o adapta la o societate schimbătoare, și care se concretizează în principiul mutabilității; siguranța juridică, pe de altă parte, care cere stabilitatea și se concretizează în principiul contrar, cel al respectului stării existente"(1).

Sistemul juridic trebuie să fie receptiv față de mediul social pe care îl reglementează. El trebuie să fie un sistem deschis. Altfel riscă să reglementeze în van. Dar stabilitatea sistemului juridic însuși impune o relativă închidere a lui față de mediu. Dreptul trebuie să comande societății, nu doar să urmeze modificările acesteia. Rezultă un sistem cu o dialectică complexă a deschiderii și închiderii față de mediu. Această dialectică impune anumite limitări ale obiectului reglementării.

Principiul mutabilității ordinii juridice se impune întotdeauna, chiar dacă este necesară o revoluție pentru aceasta. Însă până în acest moment critic de evoluție a dreptului, determinată de schimbările sociale, dreptul pozitiv trebuie să privilegieze stabilitatea și, prin aceasta, siguranța juridică a persoanelor. Toate mecanismele statului de drept au ca scop asigurarea acestei stări a dreptului, starea de stabilitate, impunând o oarecare indiferență a instituțiilor juridice față de schimbările sociale. Limitarea obiectului normării datorată acestei dialectici între mutabilitatea și stabilitatea sistemului juridic poate fi privită pe trei planuri.

În primul rând, dreptul nu trebuie să fie perisabil. Trecerea timpului nu ar trebui să afecteze prin ea însăși sistemul juridic. Dreptul trebuie astfel să limiteze dorința de schimbare de dragul schimbării ori de transformare a reglementării într-un spectacol. Limitarea acestor tendințe nu este juridic eficientă în orice condiții, ceea ce înseamnă că gândirea metodelor de reglementare trebuie să țină cont de principiile formale, dar și de contextul aplicării lor.

În al doilea rând, dreptul nu poate fi receptiv la toate schimbările mediului. El trebuie să se modifice doar în anumite circumstanțe și proporțional cu amploarea schimbărilor sociale. Nu orice conflict social, orice schimbare a orientării ideologice, orice modificare politică, economică ori structurală trebuie să determine schimbări ale ordinii juridice.

În al treilea rând, mutabilitatea sistemului juridic poate fi determinată de disfuncțiile sistemice. Dar nu trebuie ca orice conflict structural în interiorul ordinii juridice să antreneze modificări sistemice. În principiu, doar anumite disfuncții pot fi categorisite ca sistemice, iar reacția față de ele trebuie să se limiteze la realizarea unor corecții structurale.

1. Limitele spectacolului normativ

Societatea actuală este bazată pe comunicarea de masă. Un tip de comunicare care a transformat modul în care se face politică și, în consecință, modul în care se produc reguli juridice care fac obligatorii politicile. Nu natura puterii politice se schimbă, nici fundamentele procedeelor ei, ci scara la care fenomenele se petrec, amploarea lor. Această mișcare de amplificare pare să însoțească o modificare a sensului comunicării, care pare să-și schimbe natura atunci când se transformă din comunicare interpersonală în comunicare de masă, când contactul direct este înlocuit de raportul mediatizat. Această aparentă modificare de natură poate fi rezumată astfel: încercarea de transmitere a informației este înlocuită cu încercarea de influențare a destinatarului informației. Totuși nu este vorba decât de o schimbare de amplitudine. A comunica în forma aparent cea mai simplă, prin viu grai, ar trebui să însemne transmiterea de la o persoană la cealaltă a conținutului unui mesaj. În realitate, cel ce formulează în cuvinte un gând al său și îl exprimă nu face decât să-l îndemne pe celălalt să gândească pe o anumită temă. Vorbirea nu are în primul rând un rol de comunicare, ci unul de stimul. În cazul comunicării mediatizate, lucrurile se petrec în același mod. Mass-media nu creează opinii, ci orientează gândirea și acțiunea către anumite teme. Comunicarea mediatizată se face prin orientarea tematică, și nu prin impunerea unor idei sau opinii. Mass-media îi convertește pe cei dispuși să fie convertiți. Efectele media sunt cu necesitate limitate. Orientarea temelor este principalul efect, și nicidecum orientarea ideilor. Această viziune asupra naturii comunicării mediatizate explică atât preponderența imaginii și formei asupra conținutului, cât și preponderența medium-ului asupra mesajului.

Răspunzând acestei schimbări de amplitudine, informația transmisă prin mass-media va fi scurtă, căci ea trebuie să incite, nu să explice; se va baza pe imagine, căci stimularea vizuală este cea mai puternică; va fi centrată pe amănunte senzaționale ce vor țese o rețea fină de sugestii, și nu pe valorizarea evenimentului, care ar scinda audiența, ar polariza opinia. Pe de altă parte, odată ce conținutul mesajului este secundar în raport cu forma sa, este evident că va căpăta o importanță covârșitoare modul de transmitere; mesajul este medium-ul (medium is message)(2); iată de ce aceeași informație va avea efecte distincte după cum este televizată, tipărită, postată pe internet etc.

Normarea se transformă pentru a răspunde cerințelor de comunicare. Ea va fi una care schițează un cadru general, completat de organele de aplicare, va răspunde cerințelor de moment, fiind preponderent reactivă, fără să pună în prim-plan fundamentele sale valorice, va fi introdusă în sistem de organul care este cel mai bine plasat pentru a face comunicarea, organul care are cea mai bună imagine, și nu neapărat de cel competent în logica strictă a separației puterilor, va adopta forma cu cel mai mare impact mediatic în favoarea celui care normează, și nu neapărat forma de reglementare ce rezultă din logica internă a sistemului juridic.

Limitarea acestor tendințe este necesară pentru a garanta securitatea juridică a persoanelor. Limita generală este cea a necesității reglementării. Ea este prevăzută ca limită a normării în sistemul nostru de drept de art. 53 din Constituție, care dispune că exercițiul drepturilor și libertăților poate fi restrâns doar prin lege și "numai dacă se impune". Art. 53 detaliază apoi motivele. Dar condiția generală afirmată este că nu poate fi afectată libertatea prin lege decât dacă este necesar. Prima condiție care trebuie controlată în cazul oricărei reglementări este dacă ea este necesară pentru a încadra juridic anumite fenomene sociale sau a fost făcută doar de dragul spectacolului, pentru a obține un rezultat politic din comunicarea în forma normării. Prima cauză de neconstituționalitate a unei reglementari este inutilitatea sa.

Se conturează astfel prima limită a sferei dreptului rezultată din limitarea mutabilității sale: crearea sau schimbarea normelor juridice trebuie să fie necesară. Necesitatea normării trebuie raportată la drepturile omului, căci legea este în sine o restrângere a libertății. Dreptul trebuie să respecte prioritatea libertății, să normeze doar în măsura în care reglementarea este necesară protecției libertății celorlalți. Sistemul de exercițiu al drepturilor într-o democrație liberală este, în principiu, cel represiv, adică cel care lasă subiecții liberi să își exercite drepturile ori libertățile și reprimă doar depășirea anumitor limite. Acest tip de drept pornește deci de la ideea că sistemul juridic nu reglementează libertatea, ci doar exercitarea ei abuzivă. Normarea este deci necesară doar în măsura în care ea are ca scop, direct sau indirect, protecția libertăților și drepturilor persoanelor. Ea nu este necesară dacă are ca scop doar interesul general, abstractizat și, astfel, absolutizat. În sistemul nostru juridic, necesitatea reglementării trebuie deci judecată în condițiile impuse de art. 53 din Constituție, chiar dacă ea nu tinde în mod direct să opereze o restrângere a exercițiului vreunui drept sau libertate concret determinate. În această optică, o normă inutilă este o normă contrară libertății, deci neconstituțională.

O a doua limită a sferei dreptului rezultată din mediatizarea comunicării este cea a adoptării de legi cadru, adică legi care schițează doar un cadru normativ general și lasă sarcina completării acestui cadru organelor însărcinate în mod normal cu aplicarea normei. Acestea din urmă nu se mai rezumă la a face acte de aplicare a unor norme juridice care le încadrează activitatea, ci creează ele însele aceste norme, constrânse doar de un cadru general schițat de organul competent să legifereze. Este vorba deci de un transfer informal de competențe. Limitarea acestui procedeu este necesară pentru a garanta separația puterilor și, prin intermediul ei, drepturile și libertățile subiecților. Claritatea normării înseamnă deci, în primul rând, că norma stabilește toate condițiile sale de aplicare fără a transfera informal competențele organelor care ar trebui doar să o aplice. Limitarea spectacolului normativ este o garantare a principiului general potrivit căruia competența delegată nu poate fi redelegată.

O a treia limită a sferei dreptului rezultată din necesitatea de a limita normarea ca spectacol mediatic este cea a necesității motivării normării. Expunerea de motive nu mai este necesară doar pentru a determina intenția legiuitorului, ca mijloc de interpretare, ci pentru a determina necesitatea normării. Astfel, un act normativ care este nemotivat introdus în sistem este neconstituțional. De asemenea, un act normativ a cărei motivare, formal existentă, nu răspunde unor exigențe precise de conținut. În sistemul nostru juridic, această problemă este presantă în ceea ce privește ordonanțele de urgență, dar cerința motivării necesității normării este generală, aplicabilă deci tuturor actelor normative, chiar dacă nu este reglementată expres.

2. Limitele reglementării rezultate din trecerea timpului

Nimic nu poate fi indiferent față de trecerea timpului. Sistemul juridic nu face excepție. Sfera dreptului are anumite limite în timp. Aceste limite privesc, în primul rând, posibilitatea de a reglementa pentru trecut, adică pentru a dispune cu privire la fapte care s-au petrecut deja în momentul normării. În al doilea rând, chiar dacă dreptul reglementează în mod natural pentru viitor, unele limite se impun și acestui tip de normare, pentru a garanta persoanelor o anumită continuitate a ordinii, la care ele se așteaptă în mod legitim.

A. Dreptul nu poate reglementa pentru trecut - neretroactivitatea

..........


În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

;
se încarcă...