Universul Juridic nr. 5/2016

Contract colectiv de muncă: prelungire, valabilitate și forța juridică a normelor convenționale
de Pasca Mihai

16 mai 2016

În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

Cumpără forma completă
  •  

În exercitarea atribuțiilor prevăzute de legislația în vigoare, organizațiile sindicale, au dreptul de a întreprinde orice acțiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acțiuni în justiție, în numele membrilor săi, fără a avea nevoie de un mandat expres din partea celor în cauză, aceștia din urmă în mod evident, fiind titularii drepturilor subiective și/sau materiale.

De altfel, în fapt, titulari și beneficiari al drepturilor evidențiate în înțelegerea convențională sunt membrii de sindicat-salariați, sindicatul conform normelor procedurale incidente putând a subroga în calitatea procesuală activă, dobândind această legitimitate procesuală în mod direct.

Normele de drept, acordă entității sindicale, calitatea procesuală activă, pentru apărarea și reprezentarea drepturilor membrilor săi, având pe cale de consecință, competența și dreptul de a întreprinde orice acțiune omisivă și/sau comisivă prevăzută de legislația în materie, inclusiv de a formula acțiuni în justiție.

Astfel, sindicatul trebuie, în mod obligatoriu și imperativ, să arate și să-și susțină calitatea și interesul, în cererea introductivă formulată și promovată, aceasta indiferent de natura reprezentării, pentru că atunci când nu-și arată calitatea de reprezentant, este presupus și se poate reține pe cale de consecință, că stă în cauză, în nume propriu, fiind inclusiv parte semnatară a CCM.

Nu se poate confunda dreptul de petiționare, acesta raportat la art. 51 din Constituție republicată, cu dreptul procesual și procedural de a introduce acțiuni la instanțele de judecată competente material și teritorial, drept consacrat de art. 21 alin. (1) din Constituție.

Temeiul constituțional al reglementării condițiilor și a mijloacelor prin care sindicatele contribuie la apărarea drepturilor și intereselor legitime se găsește inclusiv în art. 9 din Constituție.

Pentru aceste motive, trebuie reținută legitimitatea procesuală activă a entității juridice sindicale.

Prin prisma dispozițiilor art. 6 paragraful 1 al Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, se garantează "dreptul la acces la instanță". Deci instanța română trebuie să dea dovadă de o jurisdicție deplină, fiind obligată să aplice competența sa de a analiza toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei (în acest sens Hotărârile Terra Woningen B.V. contra Olandei și Rotaru contra României).

De altfel, și pentru aceste considerente o eventuală acțiune civilă extrapatrimonială promovată de către partea interesată, în consacrarea și realizarea dreptului, în sensul constatării valabilității și aplicabilității unui acord colectiv la nivel de unitate,are deplin temei și suport juridic, fiind justificat interesul entității reclamante,acesta din urmă neputând a-și realiza dreptul legal, în ceea ce privește negocierea dar mai ales opozabilitatea prin aplicare efectivă a înțelegerii convențional-contractuale, în speță a Contractului Colectiv de Muncă la nivel de unitate, datorită atitudinii omisive a partenerului de dialog evident deplin interesat.

Este fără echivoc faptul că orice C.C.M. constituie izvor de drept, acesta urmând a produce efecte și consecințe juridice și/sau pecuniare, conform clauzelor contractuale convenite și acceptate de către părțile interesate și semnatare, aceasta în urma negocierilor.

Numai ca urmare a negocierii C.C.M. se poate da substanță și caracter obligatoriu și imperativ, înțelegerii convenționale, acest C.C.M. având caracter colectiv, producând astfel efecte pentru părțile semnatare.

Negocierea la nivel de unitate este obligatorie, cu excepția cazului în care unitatea angajatoare are mai puțin de 21 de angajați, la aceste negocieri părțile desemnându-și reprezentanți, fiind instituită o comisie de negociere.

Conform prevederilor art. 129 alin. (1) din Legea privind dialogul social, negocierea colectivă este obligatorie numai la nivel de unitate, cu excepția în care aceasta are mai puțin de 21 de salariați, prevederile fiind preluate și de Codul muncii la art. 229 alin. (2). Înțelegem de aici că negocierea este obligatorie în cazul unitarilor cu cel puțin 21 de angajați și facultativă în cazul unităților având cel mult 20 de salariați, precum și în cadrul grupurilor de unități și al sectoarelor de activitate.

Participanții la negocierea colectivă sunt, pe de-o parte, angajatorul (reprezentat în cadrul negocierii colective de către organul de conducere stabilit prin lege, statut ori regulament de funcționare), iar de cealaltă angajații (reprezentați fie de către sindicatul legal constituit și reprezentativ sau de către reprezentanții aleși).

În cazul unităților la nivelul cărora nu sunt constituite organizații sindicale reprezentativ (sindicatul este reprezentativ la nivelul unei unități dacă jumătate plus unu dintre angajații unității în cauză sunt membri ai acestuia), interesele angajaților în cadrul negocierii colective vor fi apărate și promovate de către reprezentații aleși ai acestora.

Legea prevede o obligativitate cu privire la negocierea colectivă, nu și cu privire la încheierea unui contract colectiv de muncă în urma unei astfel de negocieri.

În concret participanții la negocierea colectivă sunt:

- angajatorul (reprezentat în cadrul negocierii colective de către organul de conducere stabilit prin lege, statut ori regulament de funcționare) și

- angajații (reprezentați fie de către sindicatul legal constituit și reprezentativ, fie de către reprezentanții aleși).

..........


În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

;
se încarcă...