Universul Juridic nr. 5/2017

Protecția datelor cu caracter personal și respectarea dreptului la viață privată, în contextul garantării dreptului la informație și a libertății de exprimare
de Popescu Alina

25 mai 2017

În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

Cumpără forma completă
  •  

1. CONSIDERAȚII GENERALE

Atunci când ne referim la garanțiile și limitările oferite de legislație dreptului la informație și libertății de exprimare, trebuie să avem în vedere că, într-un regim juridic de sorginte democratică, statul are obligația de a păstra deschiderea către cetățean, dar și de a asigura un echilibru între protejarea drepturilor la libertăților fundamentale și asigurarea securității naționale, ordinii publice.

Unul dintre principiile de bază, recunoscut de legislația română în vigoare(1) este acela că cetățenilor li se garantează accesul liber și neîngrădit, la orice informații de interes public.

Totodată, legislația în vigoare, în materia protecției datelor cu caracter personal(2), garantează și protejează drepturile și libertățile fundamentale ale persoanelor fizice, cu referire la dreptul la viața intimă, familială și privată, cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal.

La elaborarea celor două acte normative s-a avut în vedere legislația în vigoare la nivelul Uniunii Europene și statelor membre, precum și recomandările Consiliului Europei.

Deși Constituția României, a prevăzut distinct, încă de la adoptare, în anul 1991, la art. 31 "Dreptul la informație", o lege specială care să reglementeze accesul liber al cetățenilor la informațiile de interes public a fost adoptată abia în anul 2001, dar, intrarea ei în vigoare, a condus la formularea unor opinii favorabile în Raportul Periodic al Comisiei Europene asupra progreselor înregistrate de România în vederea aderării la UE, din anul 2004(3).

Și în materia protecției datelor cu caracter personal, legea a fost adoptată cu întârziere, chiar în expunerea de motive fiind menționată depășirea termenelor la care trebuia transpusă în legislația națională Directiva(4) 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date. În practică, neadoptarea la timp a acestor categorii de acte normative reprezenta un impediment pentru România de a închide negocierile de aderare la Uniunea Europeană.

Evoluția societății în ansamblu, precum și a tehnologiei informației, a creat premisele ca datele cu caracter personal ale indivizilor să fie prelucrate de un mare număr de operatori, statali sau din mediul privat, concomitent cu creșterea vulnerabilităților privind accesul neautorizat la aceste date. În mediul on line, informațiile individuale sunt furnizate de utilizatori, însă, de multe ori, operatorii datelor cu caracter personal le folosesc pentru a crea profiluri ale utilizatorilor ori pentru a le monitoriza accesul.

Protecția trebuie să vizeze nu doar spațiul virtual, ci și celelalte medii, iar garantarea drepturilor cetățenilor la viață privată și la protecția datelor cu caracter personal trebuie să fie făcută de actorii statali, prin acte normative interne care să asigure un cadru democratic de exercitare a drepturilor și libertăților fundamentale. "Libertatea totală de acțiune nu este doar o utopie, este un pericol public"(5), iar principiul are aplicabilitate și în domeniul la care fac referire, neputând fi acceptabil accesul neîngrădit la informații personale.

Statele membre ale Consiliului Europei au adoptat Convenția pentru protejarea persoanelor față de prelucrarea automatizată a datelor cu caracter personal, nr. 108, aprobată la Strasbourg la 28 ianuarie 1981 și intrată în vigoare la 1 octombrie 1985(6). Nevoia adoptării unei asemenea Convenții rezidă din "necesitatea concilierii valorilor fundamentale de respectare a vieții particulare și de liberă circulație a informațiilor între popoare", respectiv a dreptului la informație, fără granițe, cu protecția drepturilor și libertăților fundamentale pentru fiecare, în special dreptul la respectarea vieții private.

2. PROTECȚIA DATELOR CU CARACTER PERSONAL

În ceea ce privește domeniul protecției datelor cu caracter personal, odată cu ratificarea Convenției pentru protejarea persoanelor față de prelucrarea automatizată a datelor cu caracter personal, nr. 108, România a formulat declarații, în sensul că prevederile convenției nu se aplică prelucrărilor de date cu caracter personal care fac parte dintr-un sistem de evidență, atunci când sunt efectuate în cadrul activităților din domeniul apărării naționale și siguranței naționale (desfășurate în limitele și cu restricțiile stabilite de lege, când prelucrarea privește date obținute din documente accesibile publicului, conform legii) ori când prelucrările sunt efectuate de către persoanele fizice exclusiv pentru uzul lor personal (dacă datele în cauză nu sunt destinate a fi dezvăluite).

Analizând declarațiile se poate observa faptul că excepția ridicată legată de apărarea națională și de siguranța națională se circumscrie prevederilor constituționale. Astfel, Constituția României, la art. 53 prevede că se poate restrânge exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți, numai prin lege și numai dacă se impune, pentru motive bine definite, fără a aduce atingere existenței dreptului, în sine.

De asemenea, excepția referitoare la datele obținute din documente accesibile publicului este normală, deoarece, pentru informațiile care deja sunt puse la dispoziția publicului, nu se mai justifică o protecție specială. În această situație se află, în opinia mea, informațiile care au ajuns la dispoziția publicului cu respectarea dispozițiilor legale în materie, fără a aduce vreun prejudiciu persoanei ori drepturilor și libertăților sale fundamentale. În cazul în care, informațiile au devenit publice, fără respectarea prevederilor legale, opinez că devine aplicabil dreptul comun în materie, iar excepția nu mai operează, persoana prejudiciată de prelucrarea nelegală a datelor sale personale fiind îndreptățită să solicite repararea prejudiciului suferit.

Convenția stabilește, prin prevederile de la art. 3, pct. 1, egalitatea de tratament privind operatorii de date cu caracter personal, atât din sectorul public, cât și din cel privat, iar România a declarat, la momentul ratificării că prevederile se vor aplica "în egală măsură prelucrărilor de date cu caracter personal efectuate în cadrul activităților sale legitime de către o fundație, asociație sau de către orice altă organizație cu scop nelucrativ și cu specific politic, filozofic, religios sau sindical".

..........


În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

;
se încarcă...