Universul Juridic nr. 2/2017

Considerații privind protecția majorului prin interdicție judecătorească. Drept român și comparat
de Munteanu Cornelia

26 februarie 2017

În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

Cumpără forma completă
  •  

1. Preliminarii

Lumea incapabililor majori este numeroasă, diversă și tristă: nebunii (violenți sau melancolici), nevrozații, depresivii, schizofrenicii, psihopații, risipitorii, cei slabi cu duhul, drogații, alcoolicii, exaltații, comatoșii și bătrânii slăbiți, diminuați, solitari, atinși de decrepitudine în pragul destinului biologic implacabil.

Pentru a răspunde adecvat problemelor cauzate de alterarea facultăților mintale sau de inaptitudine fizică în a-și exprima voința, sunt reglementate patru regimuri diferite: tutela, curatela, tratamentul medical în cazul persoanelor cu tulburări psihice, precum și asistența socială a persoanelor vârstnice. În ceea ce privește interdicția judecătorească, aceasta este o măsură de ocrotire a incapabilului care constă în retragerea capacității, pentru ca un tutore să îl reprezinte în actele juridice și să fie ferit de eventualele abuzuri ale terților, el neavând discernământul necesar din cauza alienației sau debilității psihice.

Ocrotirea interzisului judecătoresc este reglementată în art. 164-177 C. civ.(1), dar și în noul Cod de procedură civilă, în art. 936-943.

2. Noțiune

Interdicția judecătorească reprezintă acel mijloc de ocrotire a persoanei fizice care, fiind lipsită de discernământul necesar din cauza alienației(2) sau debilității mintale, are ca efect lipsirea acesteia de capacitate de exercițiu și instituirea tutelei. Conținutul alienației și debilității mintale este stabilit de către medicul specialist psihiatru(3).

Articolul 164 alin. (1) C. civ. statuează: "Persoana care nu are discernământul necesar pentru a se îngriji de interesele sale, din cauza alienației ori debilității mintale, va fi pusă sub interdicție judecătorească". Această măsură se va putea lua și față de minorii cu capacitate de exercițiu restrânsă [art. 164 alin. (2) C. civ.].

Din definiție doctrina a extras următoarele trăsături: a) este o măsură de ocrotire de drept civil; b) este o măsură luată pe cale judecătorească; c) se aplică în mod absolut strict numai la persoanele fizice care sunt lipsite de discernământ din cauza alienației sau debilității mintale; d) are ca efect lipsirea persoanei fizice de capacitate de exercițiu și instituirea tutelei(4).

Articolul 211 din Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil definește alienația mintală și debilitatea mintală, stabilind că, prin aceste expresii, se înțelege o boală psihică sau un handicap psihic ce determină incompetența psihică a persoanei de a acționa critic și predictiv privind consecințele social-juridice care pot decurge din exercitarea drepturilor și obligațiilor civile.

În literatura de specialitate s-a mai subliniat că interdicția judecătorească în sine nu asigură și ocrotirea bolnavilor psihic, ci creează premisele obligatorii pentru instituirea tutelei(5) . În adevăr, art. 170 C. civ. dispune că, prin hotărârea de punere sub interdicție judecătorească, instanța de tutelă numește, de îndată, un tutore pentru ocrotirea celui pus sub interdicție judecătorească.

Trebuie să mai menționăm că, dacă legea consideră că minorii sub 14 ani nu au discernământ, apoi există situații în care și minorii cu capacitate de exercițiu restrânsă ori majorii sunt lipsiți de discernământ din cauza alienației sau debilității lor mintale. Acești suferinzi psihic nu vor putea să se îngrijească de interesele lor și, de aceea, se impune ocrotirea lor prin punerea sub interdicție și instituirea tutelei(6).

Este de observat că, dacă în cazul minorilor sub 14 ani lipsa discernământului se datorează unei prezumții legale, în cazul majorului ea se datorează unei cauze obiective: alienația sau debilitatea mintală. În sfârșit, mai trebuie menționat că alienația sau debilitatea mintală, prin ea însăși, nu constituie un caz de incapacitate, dacă persoana respectivă nu a fost pusă sub interdicție.

Considerăm deosebit de important ca în această materie demnitatea persoanei să fie respectată. În trecutul nu prea îndepărtat au existat cazuri când opozanții politici erau considerați bolnavi psihic și internați în ospicii, pentru a fi supuși la așa-numita operațiune de "spălare a creierului".

3. Condițiile punerii sub interdicție

Articolul 164 alin. (1) C. civ. - pe care l-am reprodus - evocă aceste condiții de fond astfel:

- persoana care urmează a fi pusă sub interdicție să fie lipsită de discernământ(7);

- această lipsă de discernământ să o pună în imposibilitate de a se îngriji singură de interesele sale;

- lipsa de discernământ să se datoreze alienației sau debilității mintale(8).

Starea de alienație sau de debilitate mintală care provoacă grave tulburări comportamentale trebuie să fie permanentă. Astfel, chiar dacă bolnavul are cu intermitență momente de luciditate, tot va trebui pus sub interdicție. Este apoi indiferent dacă aceste maladii psihice au existat de la naștere sau au fost dobândite pe parcursul vieții(9). Nu orice boală psihică justifică punerea sub interdicție, ci numai alienația sau debilitatea mintală care lipsesc bolnavul de discernământ sau i-l diminuează.

..........


În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

;
se încarcă...