Universul Juridic nr. 4/2015

Clauza de preciput în reglementarea noului Cod civil. Abordare comparativă (I)
de Nicolescu Cristina-Mihaela

27 aprilie 2015

În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

Cumpără forma completă
  •  

I. PRELIMINARII

Prin intrarea în vigoare a noului Cod civil român(1) , materia familiei s-a reîntors în mod firesc în matca de unde a fost exilată acum mai bine de jumătate de secol. Deși numeroase sunt elementele novatoare din cuprinsul Codului civil, fără teama de a greși, se poate considera că în materia regimurilor matrimoniale s-au realizat cele mai radicale transformări, propuse în mod repetat de doctrină și reclamate cu insistență de realitățile sociale și economice. Astfel, a fost reinstituit principiul libertății convențiilor matrimoniale, s-au configurat soluții mult mai flexibile, în acord cu dinamica și exigențele vieții sociale, fiind receptate în mod adecvat reglementările moderne din dreptul comparat care și-au dovedit din plin eficacitatea.

Dacă sub imperiul noului Cod civil regimul comunității de bunuri, cu unele modificări, rămâne regimul legal, noutatea constă în aceea că se va atenua, într-o manieră semnificativă, caracterul său imperativ, fiind permise o serie de derogări, în limitele și în condițiile legii. Prin încheierea unei convenții matrimoniale în formă autentică notarială, viitorii soți sau, după caz, soții vor putea adopta unul din regimurile alternative prevăzute de lege, respectiv regimul separației de bunuri sau regimul comunității convenționale (mai largă ori mai restrânsă decât cea legală).

Una din posibilele stipulații contractuale incluse în tiparul juridic al convenției matrimoniale o constituie clauza de preciput(2), instituție receptată din sistemul de drept francez, unde își are originile(3).

Vom încerca să conturăm, în cele ce urmează, fizionomia clauzei de preciput, astfel cum aceasta este configurată de dispozițiile noului Cod civil român (infra, par. II), prezentarea cuprinzând și succinte aspecte de drept comparat (infra, par. III), care vor permite trasarea punctelor de convergență, dar și a elementelor specifice reglementărilor naționale în materie.

CLAUZA DE PRECIPUT ÎN CONFIGURAREA NOULUI COD CIVIL ROMÂN

1. Noțiune. În arhitectura normativă a noului Cod civil, clauza de preciput(4) este reglementată în principal de art. 333, referire expresă la această clauză făcând și art. 367 lit. d) în materia regimului comunității convenționale.

Clauza de preciput reprezintă acordul de voință al viitorilor soți sau, după caz, al soților, integrat în tiparul juridic al convenției matrimoniale(5), prin această stipulație contractuală conferindu-se soțului supraviețuitor dreptul de a prelua fără plată, înainte de partajul moștenirii, unul sau mai multe dintre bunurile comune, deținute în devălmășie sau în coproprietate.

2. Sferă de aplicare. Deși posibilitatea stipulării clauzei de preciput este prevăzută expres doar în materia regimului comunității convenționale - art. 367 lit. d) din noul Cod, considerăm că această clauză își găsește aplicare și în materia separației de bunuri(6). O serie de argumente pledează în favoarea acestei soluții.

În primul rând, art. 333 - sediul principal al materiei - este plasat în cadrul Secțiunii 1, "Dispoziții comune" - § 4. "Alegerea regimului matrimonial" din Capitolul VI, "Drepturile și obligațiile patrimoniale ale soților". Această topografie a textului ne permite să concluzionăm că stipularea unei clauze de preciput în cuprinsul unei convenții matrimoniale este posibilă independent de regimul matrimonial alternativ pentru care se optează, neexistând niciun impediment legal de a institui o astfel de clauză și în situația în care soții aleg regimul separației de bunuri.

În al doilea rând, rezultă cu claritate, din ipoteza normativă a art. 333 alin. 1 teza I, că această clauză nu poartă doar asupra bunurilor comune deținute în devălmășie, ci și asupra celor aflate în coproprietatea soților. Or, sub imperiul regimului separației de bunuri, potrivit art. 362 alin. 1, "Bunurile dobândite împreună de soți aparțin acestora în proprietate comună pe cote-părți" (s.n.). Mai mult, în ipoteza în care niciunul dintre soți nu poate justifica o proprietate exclusivă, în măsura în care posesia este comună, se prezumă că bunurile sunt în coproprietate, aplicându-se prevederile art. 633 noul C. civ., conform cărora "Dacă bunul este stăpânit în comun, coproprietatea se prezumă, până la proba contrară."

S-a pus problema în literatura de specialitate dacă și în cazul alegerii regimului comunității legale se poate stipula, pe cale convențională, o clauză de preciput. Opinia exprimată a fost în sensul că, în condițiile în care "inserarea unei clauze de preciput se poate face doar printr-o convenție matrimonială", această clauză este compatibilă și cu regimul comunității legale, ales în condițiile art. 369 noul C. civ., prin inserarea ei "într-o convenție postmaritală de modificare a regimului matrimonial" existent(7) .

Nu putem îmbrățișa acest punct de vedere, pentru că, în opinia noastră, autorul ridică în realitate o falsă problemă. Astfel, indiferent de momentul la care clauza de preciput este inclusă în tiparul convenției matrimoniale (înainte de încheierea căsătoriei(8) ori în timpul acesteia, în cuprinsul unei convenții matrimoniale modificatoare), simpla prezență a clauzei de preciput, chiar în absența unor alte stipulații convenționale, este de natură să conducă la metamorfozarea regimului comunității legale într-o comunitate convențională. Concluzia se desprinde indubitabil din ipoteza normativă a art. 367 noul C. civ., potrivit căruia "În cazul în care se adoptă comunitatea convențională, convenția matrimonială se poate referi la unul sau mai multe dintre următoarele aspecte: (...) d) includerea clauzei de preciput" (s.n.). Prin urmare, clauza de preciput poate constitui și obiectul exclusiv al unei convenții matrimoniale, însă, în această ipoteză regimul matrimonial ales nu mai poate fi calificat drept o comunitate legală, ci un regim de comunitate convențională, prin însăși voința legiuitorului. Este adevărat că, potrivit art. 368 noul C. civ., regulile aplicabile în privința compoziției patrimoniului, a gestiunii bunurilor comune, a datoriilor soților etc. vor fi cele din materia regimului comunității legale. Nu se poate face abstracție însă de împrejurarea că mecanismul clauzei de preciput imprimă operațiunii de lichidare/partaj elemente specifice, derogatorii de la regulile statuate de art. 357 noul C. civ. în materia comunității legale(9) .

Față de cele mai sus învederate, în opinia noastră, clauza de preciput este compatibilă cu oricare din cele două regimuri matrimoniale alternative, respectiv separația de bunuri și comunitatea convențională.

3. Natura juridică. După cum se statuează în art. 333 alin. 1 teza I noul C. civ., clauza de preciput conferă soțului supraviețuitor dreptul de a prelua, "fără plată, înainte de partajul moștenirii, unul sau mai multe din bunurile comune, deținute în devălmășie sau în coproprietate". Se poate deduce, din conținutul acestei dispoziții, vocația clauzei de preciput de a procura soțului supraviețuitor un avantaj (matrimonial). Care este însă natura sa juridică?

Spre deosebire de reglementarea franceză în materie, care în art. 1516 C. civ. fr. statuează cu claritate că preciputul nu este privit ca o donație, ci drept o convenție matrimonială și între asociați(10) , legiuitorul român a evitat să califice expres această construcție juridică, oferind în conținutul normativ al art. 333 doar puține elemente orientative. Astfel, potrivit alin. 1 teza I, prelevarea de către soțul supraviețuitor a bunurilor respective se face fără plată, în vreme ce, conform alin. 2, clauza de preciput nu este supusă raportului donațiilor, ci numai reducțiunii, în condițiile legii.

Sunt oare aceste elemente suficiente pentru încadrarea, fără rezerve, a clauzei de preciput în tiparul clasic al actelor juridice cu titlu gratuit - specia liberalități, calificare pe care textele legale invocate par a o induce? Este îndeobște cunoscut că liberalitatea reprezintă acel act cu titlu gratuit prin care dispunătorul își micșorează patrimoniul prin folosul patrimonial procurat(11) . Această definiție clasică este reținută și de art. 984 alin. 1 noul C. civ., alin. 2 al aceluiași articol statuând că "Nu se pot face liberalități decât prin donație sau prin legat cuprins în testament".

În opinia noastră, clauza de preciput nu poate îmbrăca haina juridică a unui legat cu titlu particular(12), deși între cele două instituții pot fi decelate unele similitudini (spre exemplu, în ambele cazuri efectele se produc la același moment, respectiv data deschiderii moștenirii; atât preciputul, cât și legatul sunt susceptibile de a fi supuse reducțiunii în caz de încălcare a rezervei succesorale etc.).

..........


În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

;
se încarcă...