Universul Juridic nr. 4/2015

Aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei
de Rusu Ion

24 aprilie 2015

În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

Cumpără forma completă
  •  

Având în vedere intrarea în vigoare a noului Cod penal, considerăm că se impune cu necesitate o examinare succintă a situației tranzitorii în care ne aflăm, cu trimitere directă la aplicarea legii penale mai favorabile pentru infracțiunile comise sub imperiul legii vechi și care urmează a fi judecate definitiv în perioada de activitate a legii noi.

Apreciem ca fiind necesară această examinare și datorită importanței și necesității aplicării principiului mitior lex, din perspectiva evoluției dreptului penal român, evoluție care trebuie să se circumscrie normelor statuate de doctrina și jurisprudența europeană cu trimitere directă la jurisprudența CEDO.

În acest context, în procedura aplicării legii penale mai favorabile, organele judiciare abilitate vor trebui să aibă în vedere și situațiile create prin dezincriminarea unor fapte de natură penală, determinată de neprevederea lor în noua lege.

În dreptul penal român și european a fost recunoscut principiul potrivit căruia legea penală se aplică faptelor comise pe timpul cât aceasta este în vigoare. Pe cale de consecință, legea penală nu se va aplica faptelor comise înainte de intrarea sa în vigoare, deoarece, potrivit dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituția României, legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile. Deci, legea penală nu trebuie să producă efecte retroactiv (fapte care au fost comise anterior intrării sale în vigoare), dar nici ultraactiv (după ieșirea ei din vigoare).

De la acest principiu au derivat două excepții, potrivit cărora legea penală se aplică faptelor comise anterior intrării sale în vigoare (retroactivitatea legii penale), precum și celor comise după ieșirea ei din vigoare, în cazurile în care fapta a fost comisă pe timpul cât această lege era în vigoare (ultraactivitatea legii penale).

Examinată ca excepție de la principiul neretroactivității legii penale, retroactivitatea poate fi incidentă în următoarele situații: legea interpretativă, legea mai favorabilă, legile de amnistie, precum și legile sau decretele de grațiere și legea de dezincriminare.

Ultraactivitatea legii penale va fi incidentă în cazul legilor temporare și al legii penale mai favorabile.

Având în vedere obiectul lucrării, vom examina succint incidența aplicării legii penale mai favorabile, în condițiile în care infracțiunea a fost comisă sub incidența Codului penal din 1969, iar judecata are loc după intrarea în vigoare a noului Cod penal.

Astfel, potrivit doctrinei și jurisprudenței române, dacă de la comiterea infracțiunii și până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale care incriminează fapta săvârșită, în alte condiții de incriminare, tragere la răspundere penală sau sancționare, se va aplica de fiecare dată legea penală mai favorabilă [art. 5 alin. (1) C. pen.].

În această situație, dacă legea nouă este mai favorabilă (Codul penal în vigoare), aceasta va retroactiva, iar dacă legea veche este mai favorabilă (Codul penal din 1969), aceasta va ultraactiva.

De asemenea, în cazul în care legea nouă dezincriminează fapta, se vor aplica dispozițiile art. 4 C. pen.

Dispozițiile art. 4 C. pen., care reglementează aplicarea legii penale de dezincriminare, sunt incidente și în situațiile în care o faptă determinată, comisă sub imperiul legii vechi, nu mai constituie infracțiune potrivit legii noi datorită modificării elementelor constitutive ale infracțiunii, inclusiv a formei de vinovăție, cerută de legea nouă pentru existența infracțiunii [art. 3 alin. (1) din Legea nr. 187/2012].

Nu vor fi incidente dispozițiile legii penale de dezincriminare (art. 4 C. pen.) atunci când fapta este incriminată de legea nouă sau de o altă lege în vigoare, chiar sub o altă denumire [art. 3 alin. (2) din Legea nr. 187/2012].

În cazul infracțiunilor continue, continuate sau de obicei, atunci când acestea sunt incriminate în ambele legi (sau în toate legile penale succesive), legea aplicabilă nu va mai fi legea mai favorabilă, ci legea care se afla în vigoare la momentul epuizării infracțiunii. Deci, dacă între momentul consumării și cel al epuizării infracțiunii au intervenit una sau mai multe legi penale, nu se va aplica legea penală mai favorabilă, ci legea aflată în vigoare la momentul epuizării. În același timp, dacă între momentul epuizării și data judecării definitive a cauzei au intervenit mai multe legi penale, vor fi incidente dispozițiile art. 5 C. pen.(1).

Dispozițiile art. 5 C. pen. vor fi incidente și în cazul infracțiunilor progresive, dacă între momentul comiterii acțiunii prin care se realizează elementul material al laturii obiective a infracțiunii și momentul producerii rezultatului mai grav au intervenit una sau mai multe legi penale.

În ceea ce privește dezincriminarea, instituție pe care o examinăm sub aspectul incidenței sale, raportată la infracțiunile prevăzute în cele două coduri (Codul penal din 1969 și Codul penal în vigoare), avem în vedere câteva ipoteze, respectiv:

1. Dezincriminarea unor fapte, în sensul că fapta (concretă) prevăzută de legea penală veche (Codul penal din 1969 sau alte legi), inclusiv în ceea ce privește titlul marginal, nu mai este incriminată în legea nouă (Codul penal în vigoare sau alte legi). Cu titlu de exemplu, menționăm câteva dintre aceste situații:

- prostituția, faptă care în Codul penal din 1969 era prevăzută în art. 328, iar în Codul penal în vigoare nu mai este incriminată;

- seducția, faptă care în Codul penal din 1969 era prevăzută în art. 199, iar în Codul penal în vigoare nu mai este incriminată;

..........


În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

;
se încarcă...