Universul Juridic nr. 2/2015

Reaua-credință în etapa "precontractuală" reglementată printr-un contract (II)
de Floare Marius

16 februarie 2015

În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

Cumpără forma completă
  •  

2.2.1. Părțile pot resimți nevoia de a-și organiza negocierile reglementând în avans anumite probleme care ar putea să apară. Atunci când negocierea prezintă o anumită complexitate, poate fi oportun să fie "împărțite" dificultățile prin intermediul unor "contracte parțiale" sau, dacă negocierea va avea o anumită durată, poate fi util să se încheie "contracte temporare" care reglementează obligațiile părților în timpul tratativelor.

Contractele parțiale sunt convenții încheiate în cursul negocierilor prin care părțile încearcă să fixeze punctele de negociere asupra cărora au căzut deja de acord. Răspunderea precontractuală născută din neexecutarea unui asemenea acord depinde de efectele juridice care i se pot recunoaște.

Problema principală este de a decela dacă nu cumva acordul parțial este prin el însuși suficient pentru existența contractului definitiv. Dacă este suficient, atunci orice neexecutare va fi privită ca o neexecutare a contractului principal. Dacă nu este suficient, intrarea în vigoare a efectelor sale va fi subordonată încheierii contractului definitiv(1).

În etapa precontractuală, poate fi oportun să fie creată convențional o obligație de a persista în negociere pentru că se poate spera că negocierea va fi încununată de succes și că va duce la încheierea contractului anticipat. Convenția de negociere are ca principal efect crearea unei obligații de a discuta condițiile unui contract viitor ale cărui natură și obiect principal sunt cunoscute. Această obligație comportă două prestații: obligația de rezultat de a purta discuțiile și obligația de mijloace de a le purta cu bună-credință. Ca orice obligație civilă, obligația de a negocia trebuie să fie executată cu bună-credință, conform regulii din art. 1.170 noul C. civ.. Părțile sunt ținute să formuleze propuneri serioase raportate la obiectul și importanța economică a contractului anticipat și, la modul general, să aibă o atitudine activă și pozitivă de căutare a ajungerii la acordul definitiv. Acordul de negociere nu obligă însă la încheierea efectivă a contractului anticipat. Dacă pare să fie imposibil să se ajungă la un acord privind clauzele contractului definitiv, părțile pot întrerupe tratativele fără nicio despăgubire, dacă obligația de bună-credință a fost respectată(2) .

2.2.2. Contractele preparatorii pot fi diferențiate după obligațiile caracteristice pe care le incumbă și clasificate după apropierea lor de contractul pregătit. Acestea se pot clasifica în convenții care dau naștere unei obligații de negociere (acordurile de negociere, acorduri de principiu, protocoalele de acord), convenții care dau naștere unei obligații de preferință (pactul sau clauza de preferință) sau convenții care dau naștere unei obligații de a încheia contractul (contractul-cadru, promisiunea unilaterală și sinalagmatică de a contracta) (3). Există și documente hibride care conțin atât clauze care leagă juridic părțile, cât și clauze-ghid ale negocierilor viitoare, un exemplu în acest sens fiind scrisoarea de intenție. Prin aceasta părțile nu fixează doar condițiile viitorului lor acord, ci și modul de desfășurare a negocierilor lor viitoare(4).

Acordul de negociere, pe lângă obligația principală de a negocia contractul cu bună-credință, poate conține și o serie de obligații accesorii: exclusivitate, sinceritate, confidențialitate, rezervare a bunului la dispoziția beneficiarului, modul de plată a costului studiilor(5).

Un acord de negociere sau de principiu dă naștere unor obligații de rezultat: de a negocia (a lega negocierile) și de a face acest lucru cu bună-credință, dar este însoțit întotdeauna de precaritate, de dreptul potestativ al fiecărei părți de a rezilia unilateral acordul de principiu dacă negocierile ajung într-un punct mort(6). Contractele (clauzele) de negociere sunt generatoare ale unei obligații de a negocia un contract a cărui încheiere nu este datorată de niciunul dintre protagoniști.

Contractele preparatorii au ca obiect negocierea contractului definitiv. Negociatorii vor privi negocierile nu ca un scop în sine, ci ca un mijloc de a ajunge în bune condiții la încheierea contractului proiectat. Atunci când se încheie acorduri preliminare privind negocierea, se pot urmări două obiective posibile: fie să se creeze în sarcina uneia sau tuturor părților obligația de a negocia, fie să se organizeze negocierea prin reglementarea în avans a problemelor care ar putea apărea. Astfel, un contract prealabil poate să aibă ca obiect organizarea negocierilor, reglând de exemplu termenele, condițiile financiare sau impunând anumite obligații specifice în timpul perioadei de negocieri: confidențialitate, exclusivitate, neexploatarea informațiilor obținute. Neexecutarea unor asemenea obligații trebuie tratată conform regulilor răspunderii contractuale. Acordurile temporare conțin uneori clauze de limitare a răspunderii în caz de rupere a tratativelor(7) , dar obligația de bună-credință nu poate fi limitată sau exclusă cu desăvârșire conform art. 1.183 alin. (2) teza finală noul C. civ..

Contractele interimare vizează organizarea relațiilor între părți în timpul negocierii, cât și în perioada posterioară negocierii în caz de eșec al tratativelor: acordurile de confidențialitate și de neexploatare a tehnicilor industriale și comerciale dezvăluite în timpul tratativelor ilustrează această a doua ipoteză(8).

Acordul de confidențialitate (precontractuală) înlocuiește răspunderea delictuală cu cea contractuală, părțile putând defini mai precis conținutul și întinderea obligației de confidențialitate(9). S-a afirmat că acordurile de confidențialitate pot fi formate și tacit, acceptarea ofertei (de încheiere a unui acord de confidențialitate) rezultând din comunicarea secretelor comerciale de către deținătorul legitim către o persoană care, fără a le cunoaște, s-a angaja anterior (unilateral) să nu le divulge și să nu le folosească(10).

Există întotdeauna riscuri ca situațiile avute în vedere să se schimbe sau ca părțile să acționeze cu rea-credință. Negociatorii pot decide în mod rațional să investească pentru a se asigura și proteja înainte de a încheia contractul(11) sau să se ocupe de problemele contractuale doar când acestea vor apărea, totul pe baza unui calcul rațional al diverselor costuri și a eficienței acestora. Stabilirea unor clauze care să acopere toate eventualitățile implică un anume cost, pe când așteptarea unui eveniment nefavorabil are un cost anticipat la momentul contractării care poate să se realizeze sau nu.

Cu alte cuvinte, dacă costurile precontractuale ale acoperirii unor eventualități nefavorabile prin prevederi contractuale sunt mai mici decât costurile posterioare ale realizării evenimentului, atunci trebuie luate măsurile de prevedere precontractuală, altfel trebuie lăsate să funcționeze prevederile legale supletive și orice dificultăți trebuie abordate dacă și când vor interveni. Abordarea economică este ca un contract să fie "incomplet în mod eficient" în sensul că părțile au făcut cel mai bun contract posibil având în vedere costurile de tranzacționare de la data încheierii contractului(12).

2.2.3. Pe acest fond de relații precontractuale reglementate prin contracte prealabile, analiza manifestărilor relei-credințe precontractuale se subsumează încălcărilor deliberate ale prevederile explicite sau implicite ale prevederilor acestor convenții, încălcarea obligațiilor precontractuale stabilite de lege urmând a se face în subcapitolul următor. Chiar și vechile prevederi ale art. 970 C. civ. (1864) obligau la executarea cu bună-credință a convențiilor (chiar și a unor convenții de negociere) și impuneau părților să respecte toate urmările ce echitatea, obiceiul sau legea le dau obligației după natura sa, astfel că încălcarea cu intenție a obligațiilor dintr-un contract preliminar dădea naștere unei răspunderi contractuale agravate conform art. 1085 C. civ. (1864), transpus în art. 1.533 noul C. civ., pentru toate prejudiciile, previzibile sau imprevizibile, întrucât încălcarea obligației contractuale are, în ipoteza noastră, un caracter intenționat (doloziv).

Reaua-credință precontractuală în situația părților care și-au reglementat contractual negocierile este mai ușor de decelat întrucât părțile și-au autolimitat libertatea contractuală prin încheierea unei convenții preliminare. Negociatorul care încearcă în mod ilicit să-și recapete deplina libertate contractuală(13) refuzând deliberat inițierea sau continuarea negocierilor și prejudiciind cealaltă parte va putea fi obligat la despăgubiri. Fiind vorba de contracte preliminare, participanții la negocieri își păstrează totuși dreptul de a refuzaîncheierea contractului final(14), reaua-credință manifestându-se în modul de purtare sau întrerupere a negocierilor sau în încălcarea intenționată a unor obligații accesorii contractului de negociere: încălcarea obligației de exclusivitate a negocierilor, încălcarea obligațiilor corelative de informare și de confidențialitate, întreruperea tratativelor avansate însoțite de un început de executare după ce s-a creat intenționat o aparență de succes a acestora, ruperea fără motiv temeinic a unor tratative îndelungate sau costisitoare, purtarea sau continuarea de negocieri fără intenția de încheia contractul final, ci doar pentru a obține informații de la cealaltă parte, pentru a o opri să caute alți parteneri contractuali sau pentru a-i produce pagube prin suportarea uneor costuri de negociere ridicate și fără finalitate(15).

Prin reglementarea relațiilor precontractuale și prin definirea exactă a angajamentelor luate, de exemplu în materie de informare, confidențialitate sau consiliere, negociatorii pot stabili ei înșiși care sunt pentru ei comportamentele străine bunei-credințe și cât de ridicat este standardul de bună-credință la care aleg să se supună(16) . Părțile la negocierile precontractuale pot să stabilească exonerări de răspundere pentru anumite circumstanțe care intervin în faza precontractuală, art. 1.183 alin. (2) noul C. civ. stabilind însă că părțile nu pot să limiteze sau să excludă însăși obligația de bună-credință în negocieri.

2.3. Etapa precontractuală nereglementată expres de părți și reaua-credință

2.3.1. În cele mai multe cazuri, persoanele fizice sau persoanele juridice care intră în legătură sub orice formă pentru încheierea unui viitor contract nu reglementează convențional etapa precontractuală, fie din comoditate, neștiință, lipsă de prevedere, grabă sau, pur și simplu, pentru a nu mări "costurile de tranzacționare" ale viitorului contract. Prin aceste "costuri de tranzacționare" înțelegem costurile fizice de căutare, negociere și formare a contractelor, precum și de monitorizare și aplicare. Pentru a încheia o tranzacție pe o piață liberă, este necesar să se descopere cu cine să se negocieze, să fie informați potențialii parteneri că se dorește negocierea și în ce condiții, să se poarte negocierile precontractuale, să se redacteze contractul, să se verifice că termenii contractului sunt respectați și așa mai departe(17).

Raționalitatea economică, care guvernează acțiunile majorității persoanelor în majoritatea timpului (dar nu întotdeauna), acționează uneori ca o "frână" care împiedică alocarea de resurse distincte pentru reglementarea detaliată a etapei precontractuale, mai ales atunci când contractul anvizajat nu are o valoare foarte ridicată, iar durata și costurile fazei precontractuale sunt estimate a fi reduse. În aceste numeroase situații, doar legea reglementează drepturile și obligațiile părților în etapa precontractuală, neexistând prin ipoteză nicio convenție care să deroge sau să detalieze prevederile de drept comun.

2.3.2. În vechea reglementare din Codul civil de la 1864, reglementările legale ale etapei precontractuale erau extrem de reduse, fragmentare și puteau fi deduse de cele mai multe ori doar prin interpretări extensive sau per a contrario ale normelor de drept existente.

..........


În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

;
se încarcă...