Universul Juridic nr. 3/2016

Abaterile disciplinare ale magistraților. Imixtiunea în activitatea altui judecător sau procuror. Principiul independenței și reflectarea acestuia în jurisprudența CEDO
de Garbulet Ioan

07 martie 2016

În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

Cumpără forma completă
  •  

Referințe articol: Garbulet Ioan, Susanu Claudia Antoanela, Articole, CEDO, Imixtiune, Judecatori, Magistrați, Procurori, Senior-editori

1. Considerații generale

Abaterea disciplinară privind "imixtiunea în activitatea altui judecător sau procuror" este reglementată de art. 99 lit. l) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată(1) , cu modificările și completările ulterioare.

Prin Legea nr. 24/2012 pentru modificarea și completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor și Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii(2) s-au adus modificări importante în privința răspunderii disciplinare a magistraților, însă această abatere disciplinară nu este nouă, întrucât ea a existat și înainte de aceste modificări legislative, într-o formă identică, însă încorporată în cadrul unei alte abateri disciplinare, ca ipoteză distinctă, respectiv "intervențiile pentru soluționarea unor cereri, pretinderea sau acceptarea rezolvării intereselor personale sau ale membrilor familiei ori ale altor persoane, altfel decât în limita cadrului legal reglementat pentru toți cetățenii, precum și imixtiunea în activitatea altui judecător sau procuror" prevăzută de art. 97 lit. b) ipoteza a III-a din Legea nr. 303/2004, iar prin republicarea legii din 14 noiembrie 2005, textul a devenit art. 99 lit. b) ipoteza a III-a.

De asemenea, această abatere disciplinară exista și sub imperiul Legii nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească(3) , fiind reglementată în decursul timpului în diferite texte. Astfel, la data intrării în vigoare a legii, această abatere disciplinară denumită "intervențiile sau stăruințele pentru soluționarea unor cereri privind satisfacerea intereselor lor sau ale membrilor familiei, în afara cadrului legal, precum și imixtiunea în activitatea altui magistrat", a fost reglementată în art. 94 lit. c) ipoteza a II-a, iar după republicarea legii în 30 septembrie 1997, textul a devenit art. 122 lit. c) ipoteza a II-a care a fost păstrat până la abrogarea acestui act normativ.

Cu alt prilej am arătat că, în general, răspunderea disciplinară este compusă dintr-un sistem de norme juridice ce au drept scop sancționarea acelor fapte, comise cu vinovăție, prin care sunt nerespectate una sau mai multe obligații de serviciu, stabilite în sarcina unei persoane, indiferent de modalitatea de încadrare a acestora. Antrenarea răspunderii disciplinare presupune îndeplinirea următoarelor condiții:

- existența unei valori sociale lezate, constând în obligațiile de serviciu și normele de conduită stabilite prin legi și regulamente;

- existența unui subiect al abaterii disciplinare, respectiv o persoană care desfășoară o activitate, indiferent de modalitatea de încadrare a acesteia;

- existența unei fapte prin care sunt nerespectate una sau mai multe obligații de serviciu;

- existența unei legături de cauzalitate dintre fapta comisă și rezultatul produs;

- vinovăția persoanei care comite abaterea disciplinară, manifestată atât sub forma intenției, cât și sub forma culpei. Pentru a interveni răspunderea disciplinară nu este necesară producerea unui prejudiciu material, ca rezultat direct sau indirect al abaterii disciplinare comise de acea persoană, fiind suficient ca abaterea să se fi produs ca faptă concretă ce a avut drept consecință încălcarea cu vinovăție a obligațiilor de serviciu sau a normelor de conduită. De asemenea, răspunderea disciplinară este independentă de celelalte forme de răspundere și are un caracter personal, astfel că nu poate fi angajat acest tip de răspundere pentru fapta altei persoane(4).

În cazul magistraților, toate condițiile prezentate mai sus sunt pe deplin aplicabile, întrucât legile justiției(5) nu definesc abaterea disciplinară, ci doar arată faptele care constituie abateri disciplinare, precum și procedura de cercetare și soluționare a acțiunii disciplinare.

Într-o speță(6) , s-a apreciat ca neîntemeiată susținerea pârâtei potrivit căreia nu se poate reține în sarcina sa săvârșirea abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. l) din Legea nr. 303/2004, având în vedere rezoluția procurorului emisă în dosarul prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale. Astfel, soluția de neîncepere a urmăririi penale s-a pronunțat în raport cu fapta de trafic de influență pentru care a fost cercetată pârâta, motivul care a stat la baza acestei soluții fiind acela că, din probele administrate în cauză, nu a rezultat faptul că aceasta i-a pretins sau a primit de la o anumită persoană sume de bani ori alte foloase în scopul de a interveni în favoarea sa. Prin urmare, nu a existat identitate între fapta pentru care pârâta a fost cercetată în dosarul parchetului și fapta pentru care a fost exercitată acțiunea disciplinară în cauza de față. De altfel, rezoluția pronunțată de procuror în dosarul penal nu poate avea autoritate de lucru judecat într-o altă cauză, întrucât fapta pentru care s-a pronunțat această soluție nu a făcut obiectul unei judecăți.

Această abatere disciplinară are o serie de elemente comune cu o altă abatere disciplinară reglementată de Legea nr. 303/2004, respectiv cu cea prevăzută la art. 99 lit. n) "folosirea funcției deținute pentru a obține un tratament favorabil din partea autorităților sau intervențiile pentru soluționarea unor cereri, pretinderea ori acceptarea rezolvării intereselor personale sau ale membrilor familiei ori ale altor persoane, altfel decât în limita cadrului legal reglementat pentru toți cetățenii", deoarece în ambele situații este vorba tot de intervenții ale judecătorilor sau procurorilor, în afara cadrului legal.

Astfel, pentru a face o încadrare juridică corectă, trebuie să avem în vedere asemănările și deosebirile care există între cele două abateri disciplinare.

În privința asemănărilor, acestea sunt următoarele:

- ambele abateri disciplinare presupun o activitate de imixtiune, chiar dacă intervențiile nu au aceeași natură, iar subiectul pasiv secundar diferă;

- existența celor două abateri disciplinare nu este condiționată de producerea unei urmări imediate;

- ambele abateri disciplinare se comit doar cu intenție, în ambele sale modalități;

..........


În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

;
se încarcă...