Universul Juridic nr. 11/2014

Rolul uzanțelor
de Popa Ionut Florin

19 noiembrie 2014

În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

Cumpără forma completă
  •  

Semnificația juridică a uzanțelor

1. Noțiune. Legiuitorul se ferește să ofere o definiție a uzanțelor (ceea ce considerăm că este sănătos din punct de vedere tehnic) și se mărginește să ne spună că: "În sensul prezentului cod, prin uzanțe se înțelege obiceiul (cutuma) și uzurile profesionale" [art. 1 alin. (6) C. civ.]. În doctrina românească nu a existat o serioasă preocupare pentru definirea uzanțelor (poate cu excepția celor comerciale). De aceea, este bine să reamintim sintetic ce se înțelege prin uzanță și ce caracterizează o uzanță.

În esență, uzanțele reprezintă practici cu vocație de reguli de drept care sunt în mod constant respectate și considerate ca normale într-un anumit mediu comercial, profesional sau într-o anumită regiune, loc etc.[1] Legiuitorul identifică în materie obiceiul (sau cutuma) cu valoare juridică și uzurile profesionale, ceea ce este îndeobște acceptabil.

2. Scurte clasificări și utilitatea lor. Uzanțele la care se referă art. 1 C. civ. sunt uzanțele generale fără o excludere evidentă a uzanțelor părților (adică a practicilor contractuale anterioare ale acestora). Cu toate acestea, terminologia legală folosește termenul de "practici" când se referă la uzanțele părților și alți termeni când se referă la uzanțele generale. De aceea, trebuie să admitem că art. 1 se referă doar la uzanțele generale ca sursă de drept, și nu și la cele ale părților.

Uzanțele comune sau uzanțele generale[2] sunt practicile care pot fi observate în mod suficient de regulat într-un loc, o profesie sau o branșă comercială, astfel încât să ne așteptăm să fie observate și în situația juridică dată[3].

Uzanțele părților sau uzanțele convenționale[4] reprezintă practicile, limitate la cercul părților, formate în baza acțiunilor anterioare ale acestora și care stabilesc o bază comună de interpretare a comportamentului acestora într-o situație juridică dată. Cu toate că art. 1 C. civ. nu se referă și la acestea, nu trebuie să deducem că acestea au fost neglijate de legiuitorul român. Tocmai de aceea, sub denumirea frecventă de "practici ale părților", acest tip de uzanțe este prezent în mai multe reglementări din Cod: art. 1.191 alin. (1) C. civ. (referitor la ipotezele în care oferta poate fi considerată irevocabilă), art. 1.196 alin. (2) C. civ. (referitor la ipotezele în care tăcerea poate fi calificată ca acceptare), art. 1.240 alin. (2) C. civ. (cu privire la manifestarea voinței părților) și mai ales art. 1.272 alin. (2) C. civ. (care se referă la urmările firești ale contractului). Omisiunea lor din cadrul art. 1 C. civ. se explică prin faptul că uzanțele părților nu reprezintă izvoare propriu-zise ale dreptului pentru că ele nu generează reguli care să trebuiască să fie respectate și de către terțifață de cercul părților între care s-au creat anumite obișnuințe juridice, spre deosebire de uzanțele generale care au această calitate[5].

Alături de categoriile de mai sus, art. 1 C. civ., prinalin. (5) teza a II-a ("Uzanțele publicate în culegeri elaborate de către entitățile sau organismele autorizate în domeniu se prezumă că există până la proba contrară") ne obligă să avem în vedere și a treia categorie, și anume pe aceea a uzanțelor standardizate. Este un curaj nebănuit de care dă dovadă legiuitorul român, preluând de altfel textul din art. 9 C. civ. it.[6], în contextul în care caracterul de uzanță propriu-zisă a unor culegeri de practici contractuale în materie comercială este extrem de contestat și se consideră îndeobște că utilizarea repetată a regulilor codificate este singura care le poate oferi calibrul de uzanțe și nicidecum regulile însele nu pot fi considerate uzanțe[7]. Dar vom reveni asupra acestui aspect mai departe în cadrul prezentării noastre.

În limbajul comun se mai vorbește uneori și de uzanțe de fapt ca opuse uzanțelor de drept. Trebuie să reținem că o asemenea clasificare este lipsită de interes, din moment ce, pentru drept, sunt subiect de preocupare doar uzanțele cu semnificație juridică - așadar, uzanțele de drept[8].

..........


În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

;
se încarcă...