Universul Juridic nr. 12/2016

Posibile remedii de care dispun creditorii împotriva debitorilor care își schimbă reședința sau își transferă activele în alt stat, pentru a se sustrage executării silite în cazul titlurilor executorii care nu sunt hotărâri judecătorești, acte notariale sau tranzacții
de Popovici Sergiu

22 decembrie 2016

În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

Cumpără forma completă
  •  

1. Elemente introductive

Principiul suveranității face ca forța coercitivă a unui titlu executoriu să fie, în principiu, limitată la teritoriul statului de care aparțin autoritățile care au emis respectivul titlu sau care i-au conferit putere executorie.

Cunoscând această limitare, un debitor poate încerca să evite executarea silită pornită împotriva sa pe teritoriul unui stat fie prin părăsirea acestuia, fie prin mutarea bunurilor sale pe teritoriul altui stat. Pentru a urmări fie veniturile debitorului, fie bunurile acestuia, creditorul va trebui să se adreseze autorităților competente din noul stat, întrucât forța executorie a titlului său nu se extinde în mod automat, așa cum am arătat, dincolo de granițele statului de care aparțin autoritățile care i-au conferit titlului executabilitate.

Conduita debitorului care fie își modifică reședința sau domiciliul în alt stat, fie își transferă bunurile în alt stat, cu unicul scop de a se sustrage executării silite pornite împotriva sa, poate fi considerată o formă a abuzului de drept. Conduita sa este aparent licită, debitorul exercitându-și pur și simplu, la o primă vedere, dreptul la liberă circulație. Ipoteza analizată face ca scopul în care își exercită acest drept să fie, însă, unul ilicit, situație în care ne situăm în sfera abuzului de drept.

Am arătat mai sus că într-o astfel de situație, creditorul va trebui să se adreseze autorităților din statul unde debitorul și-a mutat fie reședința sau domiciliul, fie bunurile, anume statul solicitat(1). Instituția executării silite transfrontaliere a apărut în dreptul internațional privat tocmai pentru a remedia situația defavorabilă a creditorului care se vede nevoit să solicite executarea titlului său în alt stat decât cel al autorităților emitente. Cu alte cuvinte, putem spune că executarea silită transfrontalieră constituie, prin însăși scopul său, un remediu împotriva acestei forme specifice a abuzului de drept.

Inițial, măsurile prin care forța executorie a unui titlu se extinde și în alte state decât cel de origine au apărut în instrumente internaționale, poate cel mai important dintre acestea fiind Convenția de la Bruxelles privind competența judiciară și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială, din 27 septembrie 1968. Majoritatea statelor au preluat și în dreptul intern reguli care să permită creditorilor "străini" să-și realizeze creanțele executorii pe teritoriul lor. Procedura de exequatur(2) este însă, în mod tradițional, una relativ anevoioasă, și presupune angajarea de către creditori a unor resurse și cheltuieli importante în alt stat decât statul de care aparțin, durata procedurii nefiind deloc neglijabilă. Deși remedii pentru creditori există, astfel, inclusiv conform dreptului comun, ele nu sunt la îndemâna tuturor creditorilor, și de multe ori demararea procedurii de exequatur nu prezintă rentabilitate pentru aceștia, tocmai datorită formalităților și cheltuielilor pe care le presupune. Din acest punct de vedere, posibilitatea abuzului de drept din partea debitorului prin schimbarea reședinței sau a domiciliului, respectiv prin mutarea bunurilor în alt stat, este o realitate.

Scopul prezentei lucrări nu constă, însă, în studiul acestor remedii, pe care dreptul național al statului solicitat le cuprinde în favoarea creditorului străin, sau al celor stabilite prin convenții internaționale. Obiectul prezentării îl reprezintă analiza acelor prevederi din dreptul european care se aplică în mod unitar pe teritoriul UE, și care au ca finalitate asigurarea liberei circulații a titlurilor executorii, respectiv ameliorarea acestei forme a abuzului de drept din partea debitorilor. În ciuda întinderii titlului prezentării, acesta este insuficient, în sensul că nu indică faptul că lucrarea privește mutarea domiciliului sau ale bunurilor debitorului într-un alt stat membru al Uniunii Europene, pentru că dacă elementul transfrontalier este extraeuropean, regulile executării silite sunt guvernate exclusiv de legea statului solicitat sau de convenții bi/multi laterale.

Un alt neajuns al titlului constă în faptul că nu sugerează limitarea lucrării la conduita debitorilor persoane fizice. Debitorii persoane juridice sunt supuși unui regim mult mai restrictiv în ceea ce privește mutarea activelor dintr-o țară în alta, iar regulile cu privire la fuziunea transfrontalieră fac aproape imposibilă schimbarea sediului dintr-un stat în altul cu fraudarea intereselor creditorilor din statul de origine.

Dreptul european urmărește, în mod obișnuit, asigurarea liberei circulații pentru hotărârile judecătorești, actele notariale și tranzacțiile. Dacă aceste trei categorii au caracter executoriu și conform dreptului nostru intern(3), există situații în care legea română recunoaște anumitor acte caracter executoriu, deși nu sunt încadrabile în niciuna dintre cele trei categorii sus-menționate.

De lege lata, este vorba despre contractele de leasing și contractele bancare. Potrivit legii române, cele două categorii de contracte sunt titluri executorii, deși nu sunt nici hotărâri judecătorești, nici acte autentice, nici tranzacții. Prin urmare, dacă debitorul și bunurile sale părăsesc teritoriul țării, chiar dacă ajung pe teritoriul altui stat membru, creditorii nu se pot folosi în mod direct de prevederile europene care au drept scop asigurarea liberei circulații a titlurilor executorii.

Concluzionând, obiectul prezentei lucrări constă în analiza posibilităților pe care creditorii societăți de leasing sau societăți bancare le au, conform dreptului european, să obțină realizarea creanței lor împotriva debitorilor persoane fizice care își mută domiciliul, reședința și/sau bunurile pe teritoriul altui stat membru al Uniunii Europene.

2. Soarta contractelor de leasing și a contractelor bancare originare din străinătate, a căror executare este solicitată pe teritoriul României

Dacă cercetarea măsurilor din dreptul național al statului străin solicitat nu interesează din punctul de vedere al prezentei lucrări, înainte de a analiza mijloacele pe care dreptul european le pune la dispoziția creditorilor români din cadrul contractelor de leasing sau contractelor bancare în situația în care debitorii persoane fizice părăsesc teritoriul țării fără a lăsa bunuri în România, este utilă prezentarea situației simetrice, respectiv cea a creditorilor străini din cadrul unor astfel de contracte, care urmăresc executarea lor în România, din perspectiva dreptului nostru intern.

..........


În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

;
se încarcă...