Universul Juridic nr. 1/2017

Concediere colectivă - nulitate absolută a actelor principale și subsecvente. Condiții și considerațiuni de drept privind nulitatea deciziei de concediere
de Pasca Mihai

03 ianuarie 2017

În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

Cumpără forma completă
  •  

Relațiile juridice de muncă dintre părțile interesate, pe perioada existenței raportului de muncă obligațional, trebuie să se desfășoare, să fie supuse și circumscrise principiului bunei-credințe și al consensualității drepturilor, obligațiilor, competențelor și prerogativelor căzute în sarcina, beneficiul, atribuțiile și/sau răspunderea fiecărei părți interesate sau semnatare.

În acest context, trebuie avute în vedere normele legale imperative și incidente cuprinse în legislația din domeniu în vigoare, respectiv Legea nr. 53/2003, modificată: art. 8 alin. (1) - "relațiile de muncă se bazează pe principiul consensualității și al bunei-credințe", alin. (2) - "pentru buna desfășurare a relațiilor de muncă, participanții la raporturile de muncă se vor informa și se vor consulta reciproc, în condițiile legii și ale contractelor colective de muncă", art. 37-40 și urm. din Legea nr. 53/2003, modificată, dar și cele convențional-obligatorii evidențiate în legea părților, respectiv contractul individual de muncă, contractul colectiv de muncă și regulamentul de ordine interioară aplicabile. De altfel, aceeași lege dispune: art. 37 -,,drepturile și obligațiile privind relațiile de muncă dintre angajator și salariat se stabilesc potrivit legii, prin negociere, în cadrul contractelor colective de muncă și al contractelor individuale de muncă", cu valorificarea și interpretarea justă, logică și teleologică a acestora.

Este adevărat faptul că potrivit art. 39 alin. (2) din Legea nr. 53/2003, modificată, salariatului îi revin, în principal, obligațiile evidențiate expres și limitativ, iar dispozițiile imperative cuprinse în art. 40 din acest ultim act normativ, respectiv alin. (1), cuprind și enumeră fără echivoc prerogativele și obligațiile angajatorului, inclusiv de a da dispoziții cu caracter obligatoriu pentru salariat, dar sub rezerva legalității acestora, dar și obligația să asigure permanent condițiile tehnice și organizatorice avute în vedere la elaborarea normelor de muncă și condițiile corespunzătoare de muncă, precum și consultarea cu sindicatul sau, după caz, cu reprezentanții salariaților în privința deciziilor susceptibile să afecteze substanțial drepturile și interesele acestora.

Aceste dispoziții au ca scop asigurarea stabilității raporturilor de muncă, a desfășurării acestora în condiții de deplină legalitate și a respectării drepturilor și îndatoririlor ambelor părți ale raportului juridic de muncă. În același timp, este menită să asigure apărarea drepturilor și intereselor legitime ale salariatului, având în vedere poziția obiectiv dominantă a angajatorului în desfășurarea raportului de muncă.

Trebuie avut în vedere faptul că articolul 30 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, cu explicațiile aferente(1) , dispune în privința sancționării și protecției în cazul concedierii nejustificate în sensul că:

- "orice lucrător are dreptul la protecție împotriva oricărei concedieri nejustificate, în conformitate cu dreptul Uniunii și cu legislațiile și practicile naționale, norme dispozitiv-imperative care sunt incidente în prezenta cauză civilă".

În condițiile în care partea/părțile interesate invocă nulitatea absolută a actelor principale care au generat concedierea colectivă, sub aspectul învederării criticilor punctuale de nerealizare a cerințelor de rigoare juridică și convențională, trebuie avute în vedere prin corespondență și similitudine juridică și aplicativă, circumscrisă reținerii nulității absolute, inclusiv dispozițiile sancționatorii cuprinse în art. 178-179 din Legea nr. 134/2010(2) , într-o astfel de speță trebuind a fi valorificate prevederile art. 1249 alin. (1) din Legea nr. 287/2009, modificată(3) , aceasta sub aspectul strict legal al imprescriptibilității manifestării interesului procesual astfel cuprins și motivat în fapt și în drept, în motivarea petitului de constatare a nulității absolute a actului/actelor principale și subsecvente a căror desființare se solicită de către partea interesată.

Astfel, trebuie avut în vedere inclusiv faptul că în materia nulității se instituie, după intrarea în vigoare a legii anterior menționate, principiul retroactivității efectelor nulității și în ceea ce privește contractele cu executare succesivă. În acest sens, art. 1254 alin. (3) din Codul civil prevede că, la desființarea contractului, părțile vor fi ținute să restituie, în natură sau prin echivalent, prestațiile primite, chiar dacă acestea au fost executate succesiv sau au avut un caracter continuu.

Același text prevede ca restituirea se va face în conformitate cu dispozițiile art. 1639 - 1647 privind modalitățile de restituire a prestațiilor.

Trebuie valorificate inclusiv cele reținute de către ÎCCJ, în ceea ce privește existența unui interes personal în invocarea nulității absolute, astfel că s-a hotărât în sensul că, ,,deși nulitatea absolută ocrotește un interes obștesc (general), un asemenea interes nu exclude existența și a unui interes individual (personal), astfel că persoana care invocă nulitatea absolută a unui act juridic trebuie să urmărească obținerea unui folos propriu din anularea actului respectiv". În acest sens, Înalta Curte a precizat că "legiuitorul, reglementând în beneficiul unui cerc larg de persoane posibilitatea de a invoca nulitatea absolută a unui act juridic, le-a acordat acestor persoane calitate procesuală activă" (decizia nr. 1701 din 27 martie 2012 pronunțată în recurs de Secția a II-a civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție(4).

Astfel, nulitatea este acea sancțiune de drept civil care lipsește actul/actele juridice de efectele contrare normelor juridice edictate pentru încheierea valabilă a acestora; astfel, nulitatea intervine în cazul în care nu se respectă condițiile de valabilitate ale actului juridic civil. În aceste condiții nulitatea presupune un act nevalabil, iar acțiunea în nulitatea absolută este în mod neechivoc imprescriptibilă, adică ea poate fi invocată oricând, indiferent de timpul scurs de la data încheierii actului juridic (Decretul nr. 167/1958, art. 2: "nulitatea unui act poate fi invocată oricând, fie pe cale de acțiune, fie pe cale de excepție" - act normativ în prezent abrogat de art. 230 din Legea nr. 71/2011, la data de 13 iunie 2011(5) ).

De asemenea, trebuie reținut în mod just și aspectul extrem de relevant în ceea ce privește efectele și consecințele deplinei și evidentei caracteristici de retroactivitate atribuit expres nulității absolute; aceasta presupune înlăturarea efectelor actului care s-au produs între momentul anulării efective a actului; în temeiul acestui principiu, partea/părțile ajung în situația în care n-ar fi încheiat actul juridic.

Este evident faptul că nulitatea absolută, inclusiv parțială, are o funcție sancționatorie, iar aceasta presupune tocmai înlăturarea efectelor contrare legii.

Nulitatea absolută este nulitatea care sancționează nerespectarea, la încheierea actului juridic, a unei norme care ocrotește un interes general, obștesc. În legislație, nulitatea absolută este desemnată prin formule "nulitatea de drept", sau "nulitate", sau "nulitate de plin drept".

Nulitatea absolută nu poate fi acoperită prin confirmare expresă sau tacită, dar nu trebuie să se confunde inadmisibilitatea confirmării nulității absolute cu validarea actului prin îndeplinirea ulterioară a cerinței legale.

Efectele nulității sunt consecințele juridice ale aplicării sancțiunii nulității. Astfel, efectul nulității constă în desființarea raportului juridic generat de actul juridic civil lovit de nulitate și prin aceasta restabilirea deplinei legalități.

În privința termenelor și condițiilor de manifestare a interesului procesual, normele de drept care sancționează pasivitatea salariatului în ceea ce privește contestarea măsurilor unilaterale emise de către angajatori/foști angajatori, respectiv art. 268 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 53/2003, respectiv art. 211 din Legea nr. 62/2011(6) , sunt aplicabile exclusiv în situația în care se contestă aceste scripte dispozitive ori în situația învestirii instanței de judecată cu un petit prin care se invocă nulitatea absolută/parțială a procedurii concedierii colective, se poate reține și constata nulitatea actelor emise și, evident, desființarea acestora de către instanța de judecată competentă material, general și teritorial.

Se impune valorificarea concluziei și aprecierii deplin juridice a faptului că desființarea locului de muncă este efectivă atunci când postul este suprimat din statul de funcții sau organigrama societății. De asemenea, reprezintă o cauză reală și serioasă pierderile financiare înregistrate de societate, dar dovedite cu bilanțul contabil, și care au impus adoptarea unor măsuri drastice de reducere a cheltuielilor și restructurare a societății. Decizia de restructurare și oportunitatea măsurii reducerii cheltuielilor de personal prin desființarea unor posturi prin concedieri colective, structura noii organigrame în selectarea posturilor care au fost desființate, este atributul exclusiv al Consiliului de Administrație și al A.G.A. care poartă responsabilitatea asigurării viabilității și eficienței economice a societății, instanța de judecată verifică numai dacă punerea în aplicare a acestor măsuri este efectuată cu respectarea dispozițiilor legale în materie.

Potrivit normelor cuprinse în Legea nr. 53/2003, actualizată, secțiunea a 5-a - concedierea colectivă (7) - informarea, consultarea salariaților și procedura concedierilor colective, respectiv art. 68 alin. (1), "prin concediere colectivă se înțelege concedierea, într-o perioadă de 30 de zile calendaristice, din unul sau mai multe motive care nu țin de persoana salariatului, a unui număr de:

..........


În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

;
se încarcă...