Universul Juridic nr. 11/2014

Publicitatea mobiliară prin arhiva electronică de garanții reale mobiliare
de Rizoiu Radu

05 noiembrie 2014

În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

Cumpără forma completă
  •  

Ce este Arhiva?

Definiție. AEGRM este definită de art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 89/2000[1] drept "un sistem de evidență a priorității ipotecilor mobiliare și de publicitate, structurat pe persoane și bunuri". Funcția de asigurare a publicității este reliefată și de dispozițiile art. 18 alin. (2) noul C. civ..

Principalul element al acestei definiții este acela de a oferi Arhivei calitatea de "sistem"[2]. AEGRM nu este un simplu mijloc tehnic de realizare a publicității anumitor operațiuni expres determinate de lege [art. 18 alin. (1) noul C. civ.], ci constituie un sistem integrat[3]. Apoi, definiția explică cele două roluri majore: asigurarea publicității pentru anumite operațiuni și organizarea priorității ipotecilor mobiliare.

Sistemul Arhivei este doar unul cu rol informativ, iar nu unul exhaustiv. Tocmai de aceea, AEGRM reprezintă doar un "sistem de evidență". Se precizează astfel funcția de organizare a unei baze de date a Arhivei. Această bază de date este una structurată pe două dimensiuni fundamentale: persoane și bunuri. Persoanele sunt părțile contractului de ipotecă (sau ale operațiunilor asimilate), în timp ce bunurile sunt tocmai obiectul fizic al sarcinilor reale făcute publice prin menționarea în Arhivă. Dincolo de aceste informații de bază, AEGRM nu își propune devoalarea altor detalii cu privire la operațiunile menționate[4].

Un sistem coerent de publicitate mobiliară. Arhiva are meritul de a institui un sistem coerent de publicitate[5] (mobiliară). Avantajele tehnologiei digitale sunt folosite pentru a oferi răspunsul la una dintre întrebările extrem de dificile ale dreptului garanțiilor: cum poți urmări un bun mobil? Imposibilitatea practică a localizării acestor bunuri a dus la dictonul medieval res mobilis res vilis, ale cărui consecințe au fost limitarea garanțiilor reale mobiliare numai la gaj (garanție cu deposedare) și interdicția ipotecilor mobiliare: meubles n'ont pas de suite par hypothèque[6].

Mapele de gajuri nu reprezentau un mare pas înainte decât din punct de vedere conceptual: se admitea posibilitatea unor garanții reale mobiliare fără deposedare. Evoluțiile din secolul al XIX-lea cu privire la înregistrarea unică a unor bunuri mobile de mare valoare (de exemplu, vasele) au permis însă și realizarea unor sisteme de publicitate de succes în aceste materii speciale (nave și aeronave). Atât de încununate de succes au fost aceste sisteme, încât ele au fost menținute și în prezent (art. 2.359 noul C. civ.).

Existența bazelor de date informatice și, în special, revoluția Internetului au permis crearea de baze de date delocalizate, care pot fi accesate din orice locație fizică, singura condiție fiind accesul la o conexiune de Internet și la un dispozitiv compatibil. Această democratizare a informației a permis conceperea unui sistem practic de evidență a oricărui bun, indiferent de localizarea sa. Faptul că bunul își schimbă în mod permanent situarea în spațiu nu a mai reprezentat un impediment practic la urmărirea situației sale juridice.

Astfel, legiuitorul a putut decreta un sistem unic de menționare a sarcinilor reale care grevează bunurile mobile [art. 2.413 alin. (1) noul C. civ.] și să îl reglementeze în mod unitar [art. 2.413 alin. (2) noul C. civ.]. Din acest punct de vedere, Arhiva reprezintă o bază de date unică, integrată la nivel național și care se poate accesa de oriunde prin intermediul unei interfețe unice. Avantajul delocalizării registrului de evidență a permis și generalizarea folosirii acestuia pentru o serie de alte operațiuni decât ipotecile mobiliare propriu-zise. În timp, Arhiva are toate elementele pentru a deveni un sistem de evidență unic pentru toate drepturile și sarcinile reale care grevează bunurile mobile.

Una dintre consecințele caracterului sistemic al acestei forme de publicitate constă în paralizarea operării instituției erorii comune și invincibile în materie mobiliară [art. 17 alin. (4) teza finală noul C. civ.]. Prin urmare, nicio persoană nu poate pretinde că a dobândit un drept asupra unui bun care să ignore sarcinile reale deja făcute publice cu privire la acel bun[7].

Un sistem fiabil și simplu. Altă dilemă a oricărui sistem de publicitate este asigurarea eficienței economice a publicității. În cazul în care costurile impuse de realizarea publicității sunt ridicate, participanții la circuitul civil vor evita îndeplinirea acestor formalități, alocând resursele pentru alte modalități de asigurare a drepturilor ce le revin. De altfel, drepturile reale ca atare au apărut din nevoia de standardizare a unor raporturi juridice care sunt folosite în mod frecvent[8]. Legiuitorul definește un nexum de prerogative cărora le atribuie o etichetă și le consacră regimul de drepturi reale, opozabile erga omnes. Părțile pot folosi apoi aceste materiale prefabricate pentru a-și ordona propriile raporturi juridice. Pentru ca sistemul să fie eficient, numărul acestor produse "de-a gata" este limitat (numerus clausus), iar părților le este interzisă alterarea conținutul dreptului. În acest fel, orice terț poate avea o idee destul de exactă despre conținutul dreptului ce îi este opozabil doar prin citirea etichetei acestuia (de exemplu: proprietate, uzufruct, ipotecă etc.).

În același mod, menționarea "etichetei" și a titularului într-un registru public trebuie să se realizeze în mod eficient. În materie imobiliară, costurile inițiale de constituire a bazei de date sunt puse în sarcina proprietarului de la momentul efectuării lucrărilor de cadastru[9], urmând ca toți titularii ulteriori de drepturi reale să beneficieze de existența cărții funciare astfel realizate.

Nu mai este nevoie decât de costuri relativ mici de administrare a sistemului, întrucât imobilele suferă modificări fizice nesemnificative în timp. În plus, poziția lor stabilă din perspectiva circumstanțelor de loc permite instituirea unui sistem bazat pe identificarea (localizarea) bunului.

Crearea și modificarea frecventă a aspectului fizic al bunurilor mobile necesită o altă abordare. Tocmai de aceea registrul de publicitate mobiliară este organizat pe o dublă sistematizare: în funcție de titularul dreptului de proprietate și în funcție de descrierea bunului. În plus, experiența mapelor de gajuri în care căutările erau extrem de anevoioase a impus folosirea unor tehnici automatizate de indexare și căutare a informației. Astfel a apărut posibilitatea efectuării de căutări de către orice persoană prin accesarea interfeței unice a bazei de date.

Esențială pentru fiabilitatea acestui sistem de publicitate este însă simplitatea structurală a bazei de date. Cu cât sunt oferite mai multe informații, cu atât căutarea este mai greoaie, iar costurile de înregistrare și de căutare sunt mai mari. Tocmai de aceea legiuitorul a limitat informațiile ce sunt oferite la un minim necesar și a permis astfel terților interesați doar să afle despre existența unei sarcini, urmând ca aceștia să se preocupe de aflarea detaliilor cu privire la condițiile și conținutul exact al sarcinii prin contactarea creditorului sau a debitorului, în funcție de partea de care se află mai apropiat.

Un sistem ușor de accesat.Succesul de care s-a bucurat Arhiva în anii care au trecut de la "inventarea" ei se datorează (și) simplității folosirii sistemului de către orice persoană. Pentru prima dată (în România), oricine putea să facă o verificare în timp real a situației juridice a unor bunuri (mobile). Acest acces direct la datele stocate reprezintă o implementare extraordinară a principiului liberului acces la informațiile privind situația juridică a bunurilor (art. 24 noul C. civ.).

Din reglementare nu rezultă cu suficientă claritate această caracteristică a Arhivei. De fapt, limbajul folosit de lege este chiar înșelător: art. 2 alin. (4) din O.G. nr. 89/2000 este redactat într-o modalitate restrictivă - "Accesarea arhivei este permisă numai prin intermediul aplicațiilor software puse la dispoziție de Corpul operatorilor și avizate de Autoritatea de Supraveghere". În același sens, art. 281 din actul normativ citat vorbește despre căutările efectuate de către persoane autorizate, la cererea celui interesat, precizând că astfel de căutări oferă o certificare a rezultatului.

..........


În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

;
se încarcă...