Universul Juridic nr. 9/2016

Privire sintetică asupra principiilor dreptului civil relevante adaptării și echilibrării contractelor
de Druta Maximilian-Andrei

26 septembrie 2016

În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

Cumpără forma completă
  •  

1. Cuvânt înainte

Cele mai multe instituții juridice de drept civil au fost deja dezbătute, criticate și comentate în doctrina anterioară și actuală, însă, cu siguranță, cea a adaptării și a echilibrării contractelor nu a făcut obiectul minuțioaselor analize și sinteze doctrinare. Acest fapt s-a datorat și orientării puternice către respectarea principiului pacta sunt servanda în detrimentul principiului rebus sic standibus. Noul context social, politic și economic, apărut odată cu instaurarea democrației în România, a condus și la o nouă abordare din punct de vedere juridic a priorității ce trebuie acordate unui principiu atunci când acesta intră în concurs cu altul sau cu altele. Drept urmare, viziunea modernă a doctrinei și a jurisprudenței asupra raporturilor juridice contractuale a început să accepte derogări de la principiul forței obligatorii a contractului pentru motive suficient de solide, revizuindu-l judiciar atunci când echitatea, buna-credință sau, recent, principiul solidarismului contractual o impunea.

În acest sens, de data aceasta, având în vedere și contemporaneitatea și interesul pe care îl prezintă o astfel de tehnică juridică în contextul labil al democrației și capitalismului, am procedat la o verificare a fundamentelor care au permis nașterea și dezvoltarea adaptării și echilibrării contractelor civile.

În definitiv, aceasta are menirea de a menține justul echilibru inițial sau de a crea echilibrul care nu a existat la început astfel cum ar fi trebuit salvând, astfel, raportul juridic contractual, întrucât, conform adagiului latin rebus sic standibus, lucrurile trebuie să se păstreze în condiții relativ similare cu cele existente la momentul la care au avut loc.

2. Adaptarea și echilibrarea contractelor. Noțiune

Pentru a putea înțelege importanța principiilor care vor fi suspuse analizei în continuare raportat la adaptarea și echilibrarea contractelor este necesar să pornim de la semnificația celor două noțiuni.

Astfel, ca noțiuni ale limbii române, ele sunt definite după cum urmează: pe de o parte a (se) adapta reprezintă: "a transforma pentru a corespunde anumitor cerințe; a face potrivit pentru întrebuințare în anumite împrejurări; a face să se potrivească", iar a (se) echilibra semnifică: "a aduce sau a fi în stare de echilibru". Totodată, substantivul "echilibru", în unul din înțelesurile sale, înseamnă: "proporție justă, raport just între două lucruri opuse; stare de armonie care rezultă din aceasta"(1).

Prin urmare, rezultă că cele două noțiuni nu sunt sinonime, dar sunt în strânsă legătură una cu cealaltă. Așadar, pe când adaptarea presupune o transformare, care în cazul nostru este tocmai aducerea dintr-o stare de dezechilibru în una de echilibru a prestațiilor părților contractuale sau dintr-o stare eronată într-una corectă, astfel cum fusese înțeleasă de errans, echilibrul presupune un raport just între prestațiile părților contractante.

Conchidem că echilibrarea se află de cele mai multe ori chiar în conținutul noțiunii de adaptare și reprezintă transformarea/modificarea contractului în conținutul său care reprezintă drepturile și obligațiile părților, astfel încât prin aceasta partea a cărei prestație a devenit excesiv de oneroasă sau partea care se aștepta la o altă prestație din partea cocontractantului său să poată sau să dorească continuarea relațiilor contractuale, în condiții de echivalență a prestațiilor. În alte cuvinte, adaptarea se realizează de multe ori prin echilibrare. Așadar, echilibrarea prestațiilor presupune întotdeauna și adaptarea contractului, dar adaptarea contractului nu implică întotdeauna și echilibrarea prestațiilor. De pildă, în situația erorii, prestațiile pot fi într-un just echilibru, dar din cauza falsei reprezentări asupra contraprestației sau chiar asupra propriei prestații, este posibil să fie necesară o ajustare a contractului, respectiv o modificare a obligațiilor, și implicit a drepturilor corelative, din cuprinsul acestuia.

Pe cale de consecință, adaptarea și echilibrarea contractelor pot fi privite din două perspective diferite, prima, ca o excepție de la principiul forței obligatorii a contractului, în cazul în care adaptarea contractului intervine prin lege sau în cazul în care se echilibrează prestațiile pe cale judiciară, iar a doua, ca pe un aspect al libertății contractelor, mai precis în cazul în care adaptarea este voluntară, convențională, fie în baza unei clauze existente de la data încheierii contractului, fie în baza unui acord ulterior de adaptare a acestuia.

Trebuie să menționăm că sintagma de "dezechilibru contractual" este susceptibilă de două înțelesuri care trebuie lămurite.

În primul sens, cel extins, dezechilibrul contractual vizează o disproporție juridică între obligațiile contractuale, indiferent de valoarea prestațiilor, însă incluzându-le și pe acestea. Ca atare, în această situație orice clauze care sunt stipulate în favoarea uneia dintre părți și o împovărează pe cealaltă, sunt susceptibile de a genera un dezechilibru văzut global. Într-un al doilea sens, restrâns, dezechilibrul contractual vizează strict dezechilibrul economic rezultat din diferența de valoare între prestații. În acest caz anume nu interesează alte clauze care cuprind obligații care ar putea crea și un dezechilibru juridic, ci ne captează atenția strict cele care conduc la o disproporție valorică pecuniară.

3. Principiul autonomiei de voință

Principiul autonomiei de voință rezultă chiar din definiția legală a contractului prevăzută de art. 1166. Cod civil, care prevede următoarele "contractul este acordul de voințe...", coroborat cu art. 1182. alin. (1) și (2) care prevăd la rândul lor că "(1) contractul se încheie prin negocierea lui de către părți sau prin acceptarea fără rezerve a unei oferte de a contracta" și "(2) este suficient ca părțile să se pună de acord asupra elementelor esențiale ale contractului...".

Teoria autonomiei de voință este o expresie a individualismului filosofic și s-a născut la sfârșitul secolului al XVIII-lea și la începutul secolului al XIX-lea în Franța(2).

În centrul acestei teorii se află individul, persoana umană, văzută ca ființă liberă prin natura sa, baza întregii construcții sociale găsindu-și existența în individ și voința sa liberă(3). Așadar, inclusiv limitarea acestei libertăți își găsește sursa tot în individ și voința sa, ea realizându-se prin cedarea unor prerogative statului în vederea asigurării ordinii și bunăstării publice și totodată prin încheierea de contracte care îi limitează libertatea în limita obligațiilor asumate liber prin încheierea contractului. În această ordine de idei, normele juridice nu au niciun rol în conferirea forței obligatorii a contractului, aceasta avându‑și sursa strict în voința indivizilor, în imperativul moral al respectării cuvântului dat, legea limitându‑și rolul doar la sancționarea conduitei necorespunzătoare executării contractului, așadar un rol subsidiar de ultim resort.

Partizanii autonomiei de voință au construit teoria generală a contractului pe acest fundament, trasând cele trei principii de bază, respectiv: libertatea contractuală, forța obligatorie a contractului (pacta sunt servanda) și relativitatea efectelor contractului, din acestea rezultând următoarele consecințe juridice(4):

a) izvorul obligațional cel mai întâlnit este contractul care exprimă voința liberă a părților contractante, care este fundamentul intelectual al acestuia;

b) majoritatea prevederilor legale în materie de contracte sunt supletive ajutând eventual la interpretarea voinței părților, legea intervenind doar în cazul neexecutării contractului pentru a sancționa conduita ilicită contractuală. Omul, fiind o ființă liberă, nu poate fi îngrădit în acțiunile sau inacțiunile sale decât prin propria sa voință sau pentru proteguirea ordinii publice și a bunelor moravuri;

..........


În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

;
se încarcă...