Universul Juridic nr. 11/2016

Reprezentarea convențională a persoanei juridice în procesul civil. Reglementare și aspecte practice
de Patancius Tiberiu

16 noiembrie 2016

În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

Cumpără forma completă
  •  

În actualul context, în care numărul de cazuri de reprezentare convențională prin societăți împuternicite prin mandat ori prin alte persoane fizice decât cele limitativ prevăzute la art. 84 noul C. proc. civ. continuă să fie unul însemnat chiar și după trei ani de la intrarea în vigoare a noul C. proc. civ., prezentul material își propune să realizeze o analiză sintetică asupra fenomenului, a legalității acestuia, precum și a practicii judiciare recente, în materie.

I. În privința reprezentării convenționale a persoanei juridice prin persoane fizice, legiuitorul stabilește, cu titlu de noutate, că singurele persoane fizice abilitate în acest sens sunt profesioniști ai dreptului, respectiv consilierii juridici sau avocații, în condițiile legii (art. 84 alin. 1 noul C. proc. civ.).

Opiniile exprimate în literatura de specialitate interpretează voința legiuitorului, fiind unanime în aceea că este "exclusă reprezentarea prin mandatar neavocat"(1), un astfel de reprezentant putând fi desemnat numai de către părțile - persoane fizice(2).

Potrivit alin. (3) al art. 84, aceeași regulă își găsește aplicare și în privința asociațiilor, societăților ori a altor entități, fără personalitate juridică.

Rațiunea consacrării în noul C. proc. civ. a acestei norme procesuale o constituie necesitatea asigurării unei reprezentări de calitate, cu reale beneficii atât pentru părțile în proces (dat fiind că acestea sunt asistate în exercitarea drepturilor procesuale de către specialiști ai dreptului), cât și pentru asigurarea celerității desfășurării procesului și a calității actului de justiție, în general(3) .

Considerăm că această prevedere legală, chiar dacă implică cheltuieli pentru persoana juridică reprezentată, nu este de natură să aducă atingere principiului egalității de arme, câtă vreme s-a arătat că liberul acces la justiție nu este sinonim cu gratuitatea completă a acesteia, argumentat prin aceea că, pe lângă cheltuielile cu serviciul public amintit, asigurat de magistrați și personalul auxiliar al instanțelor de judecată (remunerați de stat), intervin și alte cheltuieli, respectiv cele cu taxele de timbru, onorariile experților și ale avocaților, drepturile bănești acordate martorilor potrivit art. 326 noul C. proc. civ.(4).

Sunt legiferate și derogări de la obligativitatea instituită prin 84 alin. 1 noul C. proc. civ.:

1. Persoana juridică poate fi reprezentată în justiție prin reprezentant legal, aceasta fiind ipoteza în care organele de administrare ale celei dintâi se prezintă la judecată. În literatura de specialitate anterioară noul C. proc. civ., s-a reținut că "puterea de a reprezenta societatea, conferită unui administrator, trebuie exercitată de administrator însuși"(5) .

Soluția se justifică prin raportare la regula de drept comun, potrivit căreia mandatarul este ținut să își îndeplinească personal îndatorirea, tocmai în considerarea caracterului intuitu personae al mandatului, contract fundamentat pe încrederea mandantului în persoana desemnată mandatar(6).

Prevederile Legii societăților au fost interpretate în sensul că administratorul poate transmite unui terț puterea de reprezentare numai atunci când această facultate i-a fost atribuită în mod expres, prin actul de numire în calitatea de reprezentant (actul constitutiv sau hotărârea adunării asociaților). Luând în considerare că și raportul de reprezentare are caracter intuitu personae, actul ce îndreptățește la transmiterea puterii de a reprezenta trebuie să indice condițiile sau calitățile ce trebuiesc întrunite de o terță persoană, pentru a i se putea transmite dreptul de reprezentare. În lipsa determinării unor asemenea condiții, transmiterea dreptului de reprezentare poate opera numai către alt administrator, nicidecum către o persoană străină de societate(7).

2. S-a observat că există legi speciale în cuprinsul cărora este prevăzut în mod expres, pe cale de excepție, că nu este obligatorie asistarea prin avocat (art. 52 alin. 2 din Legea nr. 18/1991, a Fondului funciar statuează că această cerință nu se impune în situațiile în care comisiile județene sau cele locale sunt reprezentate legal în proces prin prefect, primar sau de către unul dintre membri, în baza unui mandat convențional, după caz)(8) .

3. Potrivit art. 86, teza a II-a noul C. proc. civ., dacă cel care a dat procură generală nu are domiciliu și nici reședința în țară sau dacă procura este dată unui prepus, dreptul de reprezentare în judecată se presupune dat.

Norma sus-indicată a fost interpretată în sensul că și-ar putea găsi aplicare inclusiv în ipoteza în care comitentul este o persoană juridică și exercită asupra unor persoane fizice direcția, supravegherea sau controlul (astfel cum sunt indicate la art. 1373 alin. 2 noul C. civ.).

În acest caz, prepușii - persoane fizice, fără a deține calitatea de consilier juridic angajat/numit în funcție ori avocat al persoanei juridice, vor putea acționa (inclusiv prin exercitarea drepturilor procesuale) pentru și în numele celei din urmă, creându-se astfel o veritabilă "derogare" de la dispozițiile art. 84 noul C. proc. civ..

Această excepție de la regulă a fost pusă pe seama unei "lipse de coroborare dintre textele legale", neobservată nici în literatura de specialitate și nici în practica judiciară, ceea ce a determinat încuviințarea reprezentării unor persoane juridice de către prepușii lor (de pilda, manager, contabil etc.), în temeiul unui mandat general (sub semnătură privată)(9), și a condus la o practică neunitară.

De remarcat faptul că Decizia Curții Constituționale a României nr. 462/17.09.2014(10) nu privește și nu își produce efecte asupra reglementării art. 84 noul C. proc. civ., aceasta vizând numai constituționalitatea art. 13 alin. (2) teza a II-a, art. 83 alin. (3) și ale art. 486 alin. (3) noul C. proc. civ..

Chiar și în privinta acestor texte, principala critică reținută nu este instituirea, per se, a obligativității de reprezentare a persoanei fizice prin avocat sau consilier juridic în faza procesuală a recursului - reglementări similare fiind întâlnite și în alte sisteme de drept(11) (cu titlu de exemplu, în Franța, Belgia, Italia, Spania, Portugalia, Germania este instituită obligativitatea reprezentării părților prin avocat înaintea anumitor jurisdicții și/sau în cauzele al căror obiect depășește o anumită valoare)(12).

Instanța de contencios constituțional a admis că "accesul la justiție nu este un drept absolut, putând fi limitat prin anumite condiții de formă și fond impuse de legiuitor, prin raportare la dispozițiile art. 21 din Constituție", dar și că "instituirea obligativității reprezentării și asistării părților prin avocat în calea de atac a recursului, respectiv obligația redactării cererii de recurs, precum și a exercitării și susținerii recursului numai prin avocat, este in abstracto o măsură adecvată pentru impunerea unei rigori și discipline procesuale".

Neajunsul învederat a fost ineficiența ajutorului public judiciar, determinată de limitările și condițiile stabilite de O.U.G. nr. 51/2008, de natură să reducă semnificativ sfera justițiabililor ce ar putea beneficia de respectivul instrument, astfel încât s-a apreciat că nu s-a asigurat "posibilitatea efectivă a cetățenilor de a recurge la calea de atac a recursului".

..........


În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

;
se încarcă...