Parlamentul României

Legea nr. 137/2017 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 2/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, precum și modificarea și completarea unor acte normative

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 17 iunie 2017

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată

sau autentifică-te

  •  
Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Art. I. -

Se aprobă Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 2 din 6 ianuarie 2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, precum și modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 16 din 6 ianuarie 2017, cu următoarea modificare:

- La articolul 4 punctul 2, alineatul (91) al articolului 223 se modifică și va avea următorul cuprins:

"

(91) Cuantumul alocat pentru constituirea fondului de burse și protecție socială a studenților este de 201 lei/lună/pe toată durata anului universitar (12 luni)/student de la învățământul cu frecvență, fără taxă de studii."

Art. II. -

Începând cu luna iunie 2017 se majorează cu 20% cuantumul brut al salariilor de bază aflate în plată pentru:

a) personalul din cadrul oficiilor teritoriale pentru întreprinderile mici și mijlocii și cooperație;

b) personalul din cadrul Agenției Naționale pentru Protecția Mediului, agențiilor județene pentru protecția mediului, Gărzii Naționale de Mediu și Administrației Rezervației Biosferei "Delta Dunării";

c) personalul din cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor și al comisariatelor regionale și județene pentru protecția consumatorilor.

Art. III. -

(1) Începând cu luna iunie 2017, personalul militar, polițiștii, funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare - medici - din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională, indiferent de funcția pe care sunt încadrați, pot opta, în locul soldei de funcție/salariului de funcție, gradațiilor și soldei/salariului de comandă, după caz, pentru salariul de bază stabilit pentru o funcție echivalentă, potrivit prevederilor din familia ocupațională "Sănătate", la care se adaugă solda de grad/salariul gradului profesional deținut.

(2) Ajutorul la trecerea în rezervă sau în retragere ori la încetarea raporturilor de serviciu, pensia și alte drepturi specifice care se acordă, potrivit legii, personalului prevăzut la alin. (1) se stabilesc în raport cu soldele/salariile lunare brute cuvenite în calitate de personal militar, polițist sau funcționar public cu statut special din sistemul administrației penitenciare, corespunzătoare funcțiilor încadrate, potrivit legii.

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.
p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR,
PETRU-GABRIEL VLASE
PREȘEDINTELE SENATULUI
CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU

București, 13 iunie 2017.

Nr. 137.

;
se încarcă...