Revista de Drept social nr. 4/2016

Executarea unei hotărâri judecătorești prin care s-a stabilit obligația angajatorului de a plăti, unui fost angajat, o alocație lunară precum și un mod de actualizare a cuantumului acesteia în viitor. Consecințele modificării modului de actualizare ca urmare a adoptării unui act normativ nou. Hotărârea CEDO în cauza Gusakova contra Rusiei. Jurisprudență națională, Editura Rosetti
de Răzvan Anghel

25 noiembrie 2016

În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

Cumpără forma completă
  •  

Într-o hotărâre recentă, pronunțată în cauza Gusakova contra Rusiei1, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a analizat respectarea art.6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și a art.1 din Primul Protocol la Convenție în legătură cu executarea unei hotărâri definitive prin care s-a stabilit obligația angajatorului de a plăti o alocație lunară pentru afectarea sănătății unui fost angajat precum și o modalitate de actualizare a acesteia, în condițiile în care, printr-o lege ulterioară, această modalitate de actualizare a fost modificată iar angajatorul a aplicat noua formulă de calcul.

Prezentarea hotărârii

1. Situația de fapt

Reclamanta a chemat în judecată fostul angajator, Ministerul Afacerilor Interne (în continuare Ministerul), instanța stabilind în favoarea acesteia o alocație reparatorie lunară, cu titlu de compensație pentru afectarea sănătății sale, urmând ca această alocație să fie actualizată în raport de modificarea salariului lunar minim obligatoriu. Hotărârea a devenit executorie la 09.11.1999. La 26.11.2002, a fost adoptată Legea federală nr. 152 - FZ care, între altele, modifica procedura de indexare a alocațiilor compensatorii pentru afectarea sănătății. Potrivit noii legi, aceste plăți urmau a fi actualizate cu rata inflației iar salariul minim obligatoriu nu mai constituia bază pentru acest proces. În luna noiembrie 2006, Ministerul a aplicat noua metodă de recalculare a plăților lunare. Aceasta a determinat o scădere a cuantumul sumelor plătite lunar de la 10.370,51 ruble la 7.396,59 ruble cum a fost stabilit în luna martie 2007. Reclamanta a declanșat o serie de proceduri judiciare solicitând plata dobânzii pentru întârzierile în plata alocației, acțiunile acesteia fiind admise. La 22 februarie 2007 instanța a acordat dobânda legală calculată la cuantumul alocației actualizate prin raportare la salariul minim obligatoriu ; la 3 aprilie 2007 instanța a acordat dobânda calculată la cuantumul alocației indexate cu rata inflației ; la 7 mai 2007 instanța a respins cererea pentru acordarea dobânzii însă apelul reclamantei a fost admis iar Ministerul obligat să plătească dobânda calculată de reclamantă, reținându-se că acesta a modificat nelegal modul de actualizare a alocației, în lipsa unei hotărâri judecătorești. Între timp, la 7 mai 2007, Ministerul a solicitat lămurirea hotărârii judecătorești din 27.10.1999 în ceea ce privește metoda de actualizare a alocației. La 25.06.2007, instanța a stabilit că, urmare a modificării legislației relevante, începând cu 01.01.2003, alocația urma să fie actualizată cu rata inflației. La 11.10.2007 Curtea Supremă a Republicii Kalmykiya a menținut această soluție.(par.6- 12).

2. Considerentele Curții

Curtea reiterează mai întâi concluziile sale anterioare în sensul că dreptul de acces la o instanță ar fi iluzoriu dacă sistemul legal intern al unui stat membru ar permite ca o hotărâre judecătorească definitivă să rămână fără efect în detrimentul uneia din părți2.(par.21)

De asemenea, Curtea reamintește că, în opinia sa, instanțele naționale sunt mai bine plasate pentru a decide dacă și când a avut loc executarea în totalitate și corespunzătoare a unei hotărâri judecătorești și pentru a stabili modalitatea potrivită de executare a hotărârii. În acord cu jurisprudența sa anterioară, Curtea pretinde ca orice litigiu în această privință să fie mai întâi examinat de instanțele naționale. Curtea se poate îndepărta de aceste principii și poate accepta o plângere privind executarea necorespunzătoare a unei hotărâri judecătorești doar atunci când există o discordanță flagrantă între cerințele hotărârii instanței și actele autorității pârâte3 (par.22).

În continuare, Curtea reiterează concluziile sale anterioare în sensul că nici articolul 6 din Convenție și nici articolul 1 din Primul Protocol la Convenție nu garantează un drept la beneficii de asigurări sociale într-un anumit cuantum4. Este, așadar, posibil ca o hotărâre judecătorească să își piardă forța legală atunci când cadrul legal se schimbă5. În particular, în legătură cu reglementările privind pensiile obligatorii și remunerația personalului militar, Curtea a stabilit că plățile sunt supuse modificărilor iar o hotărâre judecătorească nu poate constitui o garanție împotriva unor asemenea schimbări în viitor6. (par.23)

În cauza de față, în legătură cu susținerile privind neexecutarea hotărârii judecătorești după luna noiembrie 2006, Curtea observă că părțile sunt în dezacord, în esență, cu privire la metoda de indexare aplicată plăților lunare stabilite prin sentința din 27.10.1999.(par.24)

Curtea observă că părțile au inițiat mai multe proceduri judiciare interne privind plata pentru viitor a drepturilor stabilite prin hotărâre judecătorească.(par.25)

Curtea mai observă că procedurile declanșate de reclamantă priveau dobânzi pentru întârzierea plăților datorate lunar și recunoaște că hotărârile instanțelor naționale în aceste proceduri pot apărea într-o anumită măsură incoerente. În același timp, însă, Curtea observă că autoritățile au acordat în mod repetat reclamantei dobânzi pentru întârzierea plății și aceasta arată o anumită diligență în tratarea cauzei reclamantei. (par.26)

Curtea acordă o importanță particular faptului că, în luna mai 2007, autoritatea debitoare a declanșat o procedură judiciară pentru a obține clarificarea hotărârii inițiale în legătură cu executarea corectă a acesteia. Printr-o decizie din 25.06.2007, instanța locală a considerat că metoda de indexare folosită de minister era în acord cu legea și putea fi aplicată începând cu 01.01.2003 în continuare. Această hotărâre a fost menținută în apel la 11.10.2007. Pentru a ajunge la această concluzie, instanțele naționale au analizat în detaliu legea internă aplicabilă precum și efectul modificării prevederilor legale referitoare la modul în care cuantumul alocațiilor urma a fi actualizat. Curtea nu a găsit nici un indiciu în sensul că procedurile ce au condus la decizia din 25.07.2007 ar fi fost arbitrare și nici că interpretarea dată normelor legale de instanțele naționale ar fi dovedit o inconsecvență flagrantă7. Cu această ocazie Curtea reamintește că are un rol subsidiar în litigiul dintre părți și concluzionează că, având în vedere hotărârile instanțelor care clarificau hotărârea inițială, începând cu 11.10.2007, nu se poate considera că reclamanta a mai deținut un titlu executoriu în ceea ce privește indexarea alocației în raport cu salariul minim lunar.(par.27)

Curtea reține că hotărârea instanței naționale prin care se lămurea hotărârea din 27.10.1999 a fost pronunțată la aproximativ 11 luni după ce noua metodă de indexare a fost aplicată alocației reclamantei. Totuși, Curtea a considerat că această perioadă nu a depășit o durată rezonabilă în sensul art.6§1 din Convenție8.(par.28)

În consecință, Curtea a considerat că nu a fost încălcat art.6§1 din Convenție.

Scurte observații asupra hotărârii

În această cauză, Curtea nu s-a îndepărtat de jurisprudența sa constantă potrivit cu care Convenția nu garantează pentru viitor un anumit cuantum al drepturilor de asigurări sociale9 și nici al veniturilor personalului remunerat din fonduri publice10 iar modificarea cuantumului sau modului de calcul al acestora nu poate fi împiedicată nici de existența unei hotărâri judecătorești definitive care își păstrează puterea de lucru judecat doar atâta timp cât se păstrează nemodificat cadrul legal pe baza căreia a fost pronunțată11.

Curtea face referire la jurisprudența sa anterioară care privește atât drepturile salariale cât și drepturile de asigurări sociale tocmai pentru că, în cauză, alocația de care beneficia reclamanta avea o natură mixtă, rezultând că era plătită de angajator dar ca o formă de compensare a afectării stării de sănătate, fiind stabilită prin lege asemănător unui beneficiu de asigurări sociale, iar nu ca o formă de despăgubire în temeiul răspunderii civile.

Spre deosebire de situațiile în care Curtea a analizat reducerea cuantumului unor astfel de drepturi prin efectul legii, doar prin perspectiva art.1 din Primul Protocol la Convenție, în această cauză Curtea a fost sesizată în special cu o pretinsă încălcare a art.6§1 din Convenție, în legătură cu executarea unei hotărâri judecătorești de către o instituție publică, hotărâre prin care se consacrase un anumit drept.

Este interesant însă că, în această cauză, Curtea a reținut că hotărârea judecătorească și-a pierdut forța executorie în ceea ce privește modalitatea de actualizare a alocației abia la data la care a devenit definitivă noua hotărâre judecătorească prin care s-a lămurit modul de punere în executare a primei hotărâri în ceea ce privește formula de actualizare.

..........


În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

;
se încarcă...