Revista de Drept social nr. 3/2016

Importanța termenului de convocare pentru economia cercetării disciplinare, Editura Rosetti
de Mircea Dub

23 septembrie 2016

În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

Cumpără forma completă
  •  

1. Considerații generale. Cadrul legislativ

În funcție de dispozițiile normei juridice încălcate cu ocazia desfășurării raporturilor de muncă, angajatului îi poate fi atrasă răspunderea civilă, disciplinară, contravențională și penală.

Atragerea răspunderii disciplinare a salariaților se face potrivit unor reguli de procedură expres reglementate, prin care se garantează atât stabilirea exactă a faptelor respectiv garantarea dreptului la apărare salariaților, cât și combaterea actelor/comportărilor de natură a afecta procesul muncii.

Aceste reguli, mai precis dispozițiile art. 247 - 252 din Codul Muncii, pun la îndemâna angajatorului acțiunea disciplinară, care se finalizează cu decizia de sancționare și care are drept efect executarea sancțiunii de către cel vinovat. Acțiunea disciplinară nu este o acțiune în sens jurisdicțional, ci o prerogativă a angajatorului avându-și temeiul în contractul individual de muncă.[1]

Procedura de sancționare disciplinară presupune parcurgerea mai multor etape care, ca regulă, sunt stabilite de regulamentul de ordine interioară, astfel cum prevăd dispozițiile art. 241 și 242 lit. f) -g) din Codul Muncii.

Una dintre aceste etape, poate cea mai vizibilă, având în vedere contradictorialitatea caracteristică acesteia, este cea a cercetării abaterii disciplinare. Pe parcursul acestei etape nevoia realizării echilibrului între necesitatea stabilirii exacte a faptelor și garantarea dreptului la apărare al salariaților, pe de o parte, respectiv necesitatea combaterii actelor/comportărilor de natură a afecta procesul muncii, pe de altă parte, este evidentă având în vedere că beneficiarii celor două garanții se află în dispută directă, fiecare încercând să încline balanța în favoarea „garanției” care îl vizează.

2. Cercetarea abaterii disciplinare

Având în vedere importanța acestei etape în procesul de aplicare a sancțiunii disciplinare, legiuitorul i-a atribuit cercetării disciplinare un caracter obligatoriu prin intermediul dispozițiilor art. 251 alin. (1) din Codul Muncii, potrivit cărora: „nicio sancțiune disciplinară, cu excepția avertismentului scris nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea cercetării disciplinare prealabile.”

Analizând constituționalitatea dispozițiilor art. 267 din Codul Muncii (devenit art. 251), Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 95/2008 publicată în M. Of. nr. 153/2008, a reținut că „raporturile juridice de muncă trebuie să se desfășoare într-un cadru legal, pentru a fi respectate drepturile și îndatoririle precum și interesele legitime ale ambelor părți. În acest cadru cercetarea disciplinară prealabilă aplicării sancțiunii contribuie în mare măsură la prevenirea unor măsuri abuzive, nelegale sau netemeinice, dispuse de angajator, profitând de situația sa dominantă (…). Condiționarea aplicării sancțiunilor disciplinare de efectuarea unor cercetări prealabile nu diminuează cu nimic răspunderea disciplinară a salariaților și nu creează niciun privilegiu. În situația în care litigiul de muncă declanșat de aplicarea sancțiunii disciplinare este supus soluționării de instanța judecătorească, părțile beneficiază de principiul egalității armelor, fiecare având la dispoziție aceleași mijloace și garanții procedurale care condiționează exercițiul deplin al dreptului la apărare și al dreptului la un proces echitabil.”[2]

În legătură cu această etapă din cadrul mecanismului de sancționare disciplinară a angajatului, jurisprudența constanță[3], a statuat că „în lipsa cercetării și a verificărilor privind apărările salariatului, instanța va trebui să admită contestația și să dispună reintegrarea salariatului în funcție, fără a mai intra în fondul litigiului, deoarece s-a încălcat o prevedere legală imperativă.”

Prin urmare, sancțiunea neparcurgerii acestei etape a acțiunii disciplinare anterior aplicării sancțiunii disciplinare, atrage nulitatea absolută (având în vedere caracterul imperativ al normelor care o reglementează, respectiv interesul a cărei protejare se urmărește), excepție făcând ipotezele în care sancțiunea disciplinară aplicată este avertismentul scris.

Cercetarea disciplinară presupune următoarele etape/momente[4]:

i. Înștiințarea angajatorului cu privire la săvârșirea de către salariat a unei fapte care poate fi considerată abatere disciplinară;

ii. Desemnarea comisiei de cercetare disciplinară;

..........


În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

;
se încarcă...