Pandectele Săptămânale nr. 1/2017

Nulitate act adițional la contract de linie de credit. Contract de fidejusiune. Contract de garantie imobiliara. Cerere de chemare în judecata formulată de persoane fizice care au calitatea de fidejusori, și nu de beneficiari ai contractului linie de credit. Calitatea lor de consumator și aplicabilitatea Legii nr. 193/2000, Editura Rosetti
de Curtea de Apel Oradea

19 mai 2017

În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

Cumpără forma completă
  •  

Prin Sentinta nr. 101/LC/08.05.2014, Tribunalul Satu-Mare a respins actiunea formulata de reclamantii T. D., si T. I., în contradictoriu cu pârâtele BANCA COERCIALA I. S. R. SA A., cu sediul social în A. si BANCA COMERCIALA I. S. R. SA SUCURSALA B. M., cu sediul social în B. M. si T. C. N., , T. C., SC C. SRL - prin administrator special T. C., SC M. prin lichidator P. G. IPURL - cu sediul în B. M.

Pentru a pronunta aceasta hotarâre, instanta de fond a retinut ca, cadrul legal invocat în sustinerea actiunii de catre reclamanti, fiind actul normativ în temeiul caruia s-a stabilit competenta teritoriala a Tribunalului Satu Mare si totodata fiind scutiti reclamantii de plata taxei de timbru, retine urmatoarele:

Astfel, potrivit art.1 alin.1 din Legea nr.193/2000 orice contract încheiat între comercianti si consumatori pentru vânzare de bunuri sau prestare de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fara echivoc, pentru întelegerea carora nu sunt necesare cunostinte de specialitate, iar potrivit art.2 alin.1 prin consumator se întelege orice persoana fizica sau grup de persoane fizice constituite în asociatii, care, în temeiul unui contract care intra sub incidenta prezentei legi, actioneaza în scopuri din afara activitatii sale comerciale sau de productie, artizanale ori liberale.

Retinând dispozitiile legale amintite, instanta a constatat ca actul aditional nr.1/07.08.2009 privind contractul linie de credit nr. xx/24.10.2008; contractul de fidejusiune nr. xxx/07.08.2009 si contractul de garantie reala imobiliara nr. xx/07.08.2009 - a caror clauze sunt supuse analizei în prezenta cauza nu intra sub incidenta Legii nr.193/2000. Pentru a fi aplicabile prevederile Legii nr.193/2000, era necesar ca obiectul contractului încheiat cu consumatorul sa aiba ca obiect vânzarea unui bun sau prestarea unui serviciu acestuia.

Or, reclamantii sunt persoane fizice care au semnat contracte de garantie, în calitate de fidejusori si nu de beneficiari ai contractelor amintite, beneficiara fiind SC C. SRL. În cazul contractului de credit nr. xxx/04.10.2008 modificat si completat prin Actul aditional nr.1/07.08.2009 beneficiara sumelor împrumutate este societatea SC C. SRL.

Faptul ca reclamantii au semnat pentru opozabilitate Actul aditional nr.1/07.08.2009 în calitate de garanti nu le atribuie calitatea de consumator în sensul Legii nr.193/2000.

Reclamantii au semnat în calitate de garanti, nu au calitate de parte contractanta, nefiind beneficiari ai creditului, chiar daca în caz de neexecutare a obligatiilor prevazute în contractul de credit, a fost pornita executarea silita împotriva acestora.

Instanta a constatat ca aplicarea dispozitiilor Legii nr.193/2000 nu poate fi retinuta nici în considerarea caracterului accesoriu al contractelor de garantie si de fidejusiune în raport cu soarta obligatiei principale, întrucât beneficiarul creditului este o persoana juridica, care nu are calitatea de consumator si în consecinta, valabilitatea clauzelor contractului de credit nu poate fi analizata prin prisma prevederilor Legii nr.193/2000.

Dispozitiile Legii nr.193/2000 mentionate mai sus transpun prevederile Directivei Consiliului European nr. 93/13/CEE din 05.04.1993, privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, legiuitorul european si cel national dând instantei de judecata posibilitatea de a obliga la modificarea clauzelor unui contract sau de a-l anula, în masura în care retine ca acesta cuprinde clauze abuzive.

Instanta a reținut ca nu poate fi extinsa sfera de aplicare a notiunii de consumator, întrucât Legea nr. 193/2000 este o lege speciala care prevede anumite sanctiuni privind clauzele abuzive din contractele încheiate cu consumatorii. Legile care deroga de la o dispozitie generala, care restrâng exercitiul unor drepturi civile sau care prevad sanctiuni civile se aplica numai în cazurile expres si limitativ prevazute de lege, deci strict contractelor încheiate cu consumatorii.

Mentinerea strictă a sferei de aplicabilitate a Legii nr.193/2000 rezulta și din Deciziile Curtii Constitutionale prin care s-a respins exceptia de neconstitutionalitate a art.2 alin.1 din legea nr.1963/2000, invocata pe motiv ca prevederile acestui text au o arie de aplicare restrânsa, întrucât calificarea persoanelor definite consumatori se limiteaza numai la persoanele fizice, excluzând persoanele juridice de la beneficiul invocarii prevederilor legale referitoare la clauzele abuzive si al contractelor preformulate.

Mai mult, printre prevederile considerate abuzive - beneficiul de discutiune, diviziune - nu fac parte din categoria celor enumerate expres în anexa Legii nr.193/2000. Astfel, încheierea unui contract de fidejusiune prin care se suplimenteaza garantiile nu reprezinta o clauza a carei validitate urmeaza a fi analizata în temeiul dispozitiilor legii nr.193/2000, ci un act juridic distinct care poate fi reziliat sau anulat în alte modalitati prevazute de lege .

Chiar analizând clauzele apreciate ca abuzive de catre reclamati, în virtutea principiului accesului liber la justitie, instanta retine ca unul din motivele principale care au stat la baza actiunii introductive ar fi considerarea de catre reclamati a unei atitudini de înselare a bancii, apreciaza ca nu s-a dovedit de catre reclamanti ca ar fi fost dusi în eroare de catre banca, cu atât mai mult cu cât încheiate în forma autentica se prezuma ca au cunoscut si întelesul continutul actelor si l-au însusit.

Totodata, pentru motivele mai sus aratate, instanta nu a putut retine caracterul abuziv a clauzelor prin prima art. 4: „o clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca, prin ea însasi sau împreuna cu alte prevederi din contract, creeaza, în detrimentul consumatorului si contrar bunei - credinte, un dezechilibru semnificativ, între drepturile si obligatiile partilor”, în conditiile în care a retinut ca reclamantii nu au calitatea de consumator în întelesul Legii nr.193/200, nefiind beneficiari ai produselor /serviciilor furnizate de pârâte.

Pentru cele ce preced, a respins actiunea reclamantilor, conform dispozitivului prezentei hotarâri.

Fara cheltuieli de judecata, nefiind solicitate de catre pârâte.

Împotriva acestei hotarâri, în termen si legal timbrat, au declarat apel apelantii reclamanții T. D. si T. I. solicitând, în principal, să se dispună în temeiul art.480 alin. 3 coroborat cu art.425 alin. 1 lit. b) Cod procedura civila și în raport de dispozitiile art.3, art.20, art.22 Cod procedura civila si art.6.1 CEDO anularea hotarârii atacate, cu consecinta trimiterii cauzei spre rejudecare primei instante, iar în subsidiar, în temeiul art.480, alin.2 Cod procedura civila, schimbarea în tot a hotarârii atacate, în sensul admiterii cererii introductive, asa cum a fost formulata si precizata.

În motivarea apelului, apelantii reclamanti au aratat ca în considerarea criticilor de nulitate au avut in vedere atât critici din perspectiva dispozitiilor Legii nr. 193/2000, cât si din perspectiva art.966 si urmatoarele Cod civil (1864), cu reflexie asupra cauzei ilicite si imorale, precum si din perspectiva fraudei la lege.

De asemenea au avut în vedere a se constata nulitatea contractului de ipoteca în raport de dispozitiile art.1769 și urmatoarele Cod civil (1864).

..........


În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

;
se încarcă...