Curtea Constituțională - CCR

Decizia nr. 5/2017 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 906 alin. (1) coroborat cu art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă

Modificări (...), Reviste (1)

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 08 mai 2017

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată
sau autentifică-te
  •  
Valer Dorneanu - președinte
Marian Enache - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ștefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Livia Doina Stanciu - judecător
Simona-Maya Teodoroiu - judecător
Varga Attila - judecător
Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminița Nicolescu.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 906 alin. (1) coroborat cu art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de S.C. Raiffeisen Bank - S.A. în Dosarul nr. 18.024/211/2015 al Judecătoriei Cluj-Napoca - Secția civilă. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 310D/2016.

2. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. Arată astfel că prevederile art. 906 alin. (1) și alin. (4) din Codul de procedură civilă reglementează un mecanism de constrângere a debitorului rău-platnic de a executa obligația de a face sau de a nu face la care este ținut în temeiul unui titlu executoriu. Prevederile criticate nu reprezintă însă un caz de incompatibilitate a judecătorului, de natură să îi afecteze imparțialitatea, în condițiile în care obiectul cererilor adresate instanței de executare, potrivit art. 906 alin. (1) și alin. (4) din Codul de procedură civilă, este diferit, așa încât nu se poate susține că judecătorul care a stabilit aplicarea de penalități pe zi de întârziere ar fi incompatibil să stabilească și suma definitivă, ci, dimpotrivă, acesta cunoaște cel mai bine circumstanțele care au dus la neexecutarea obligației și poate aprecia cu mai mare obiectivitate suma definitivă care se va datora.

C U R T E A,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

4. Prin Încheierea din 1 martie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 18.024/211/2015, astfel cum a fost rectificată prin Încheierea din 28 martie 2016, Judecătoria Cluj-Napoca - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 906 alin. (1) coroborat cu art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de S.C. Raiffeisen Bank - S.A. cu ocazia soluționării unei acțiuni având ca obiect aplicarea unei amenzi civile.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia susține, în esență, că din examinarea comparativă a alin. (1) și alin. (4) ale art. 906 din Codul de procedură civilă, din care primul alineat reglementează stabilirea penalităților de întârziere, iar al doilea alineat reglementează stabilirea sumei definitive datorată prin titlul executoriu, se observă faptul că legiuitorul nu menționează dacă cele două cereri adresate instanței de executare de către creditorul obligației neexecutate sunt judecate de completuri diferite ale instanței sau nu. Consideră că prin modul de formulare a celor două texte de lege din Codul de procedură civilă se aduce atingere dispozițiilor constituționale și reglementărilor internaționale mai sus menționate, întrucât, în situația în care ambele cereri sunt judecate de către același complet, nu se mai asigură accesul la justiție, respectiv dreptul la un tribunal imparțial.

6. Opinia Judecătoriei Cluj-Napoca - Secția civilă este în sensul caracterului neîntemeiat al excepției de neconstituționalitate. Arată astfel că art. 906 din Codul de procedură civilă reglementează un mecanism de constrângere a debitorului care nu își îndeplinește o obligație intuitu personae de a face sau de a nu face, prin doi pași, și anume, în primul pas, instanța de executare stabilește o sumă cu titlu de penalități datorate pentru fiecare zi, iar în pasul al doilea, dacă după un termen de 3 luni nu își îndeplinește obligația, instanța de executare va stabili suma definitivă datorată. Ca atare, nu se poate susține că judecătorul care a stabilit aplicarea de penalități pe zi de întârziere este incompatibil să stabilească suma definitivă, deoarece obiectul celor două cereri este diferit. În acest context, instanța de judecată apreciază că textul de lege criticat nu încalcă, din această perspectivă, liberul acces la justiție și nici dreptul la un tribunal imparțial.

7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8. Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În punctul de vedere exprimat, în esență, Guvernul menționează că, din perspectiva criticilor formulate, prin care se pune în discuție competența aceluiași complet sau, dimpotrivă, a unor completuri diferite de soluționare a cererilor adresate instanței de executare în conformitate cu prevederile art. 906 alin. (1) și (4) din Codul de procedură civilă, acestea vizează chestiuni privitoare la interpretarea și aplicarea legii, care excedează controlului de constituționalitate. Totodată, se face trimitere la jurisprudența anterioară a Curții Constituționale, concretizată prin Decizia nr. 484 din 9 noiembrie 2004, Decizia nr. 562 din 25 octombrie 2005 și Decizia nr. 756 din 31 octombrie 2006, decizii referitoare la o soluție legislativă similară, cuprinsă în art. 5803 din Codul de procedură civilă din 1865, prin care Curtea a constatat că aceste norme legale sunt în concordanță cu dispozițiile constituționale privind dreptul la apărare, precum și cu reglementările internaționale cuprinse în art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale privind dreptul persoanei la un proces echitabil.

9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

10. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

11. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 906 alin. (1) coroborat cu art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 10 aprilie 2015, cu modificările ulterioare, care au următorul conținut:

"

(1) Dacă în termen de 10 zile de la comunicarea încheierii de încuviințare a executării debitorul nu execută obligația de a face sau de a nu face, care nu poate fi îndeplinită prin altă persoană, acesta poate fi constrâns la îndeplinirea ei, prin aplicarea unor penalități, de către instanța de executare

[. . .]

(4) Dacă în termen de 3 luni de la data comunicării încheierii de aplicare a penalității debitorul nu execută obligația prevăzută în titlul executoriu, instanța de executare, la cererea creditorului, va fixa suma definitivă ce i se datorează cu acest titlu, prin încheiere definitivă, dată cu citarea părților."

12. În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate aceste prevederi contravin dispozițiilor constituționale ale art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul părților la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil și celor ale art. 24 alin. (1) potrivit cărora dreptul la apărare este garantat. Apreciază, de asemenea, că sunt încălcate și dispozițiile art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil, ale art. 10 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, potrivit căruia "Orice persoană are dreptul în deplină egalitate de a fi audiată în mod echitabil și public de către un tribunal independent și imparțial care va hotărî fie asupra drepturilor și obligațiilor sale, fie asupra temeiniciei oricărei acuzări în materie penală îndreptată împotriva sa", precum și cele ale art. 14 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, care prevăd, în esență, că orice persoană are dreptul ca litigiul în care se află să fie examinat în mod echitabil și public de către un tribunal competent, independent și imparțial, stabilit prin lege.

13. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, până la data pronunțării acestei decizii, prevederile art. 906 alin. (1) și alin. (4) din Codul de procedură civilă nu au mai făcut obiect al controlului de constituționalitate.

14. Soluția legislativă criticată, într-o reglementare similară, se regăsea însă în cuprinsul art. 5803 din Codul de procedură civilă din 1865, prevederi care au mai fost supuse controlului de constituționalitate, în acest sens fiind, spre exemplu, Decizia nr. 484 din 9 noiembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 50 din 14 ianuarie 2005, Decizia nr. 207 din 13 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 308 din 9 mai 2007, sau Decizia nr. 893 din 10 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 578 din 31 iulie 2008, prin care Curtea a statuat că prevederile criticate nu contravin Legii fundamentale.

15. Astfel, în jurisprudența sa, Curtea a statuat că finalitatea reglementării criticate "constă în determinarea debitorului rău- platnic de a executa obligația la care este ținut în temeiul unui titlu executoriu, pe care numai el o poate executa, prin aplicarea unei amenzi civile stabilite pe zi de întârziere până la data executării. Prin exercitarea acestei constrângeri cu caracter pecuniar se urmărește contracararea manoperelor abuzive, tinzând la tergiversarea îndeplinirii obligațiilor asumate de debitor, în vederea asigurării celerității, ca exigență imperativă a executării silite. Așa fiind, ar fi ilogic și contrar finalității urmărite ca încheierea de obligare a debitorului la plata amenzii civile să fie supusă unor căi de atac. Consacrarea caracterului irevocabil al acestei încheieri este, deci, în deplină concordanță cu finalitatea reglementării, fără ca prin aceasta să se încalce prevederile art. 21 alin. (1) și (2) din Constituție, întrucât, așa cum Curtea a statuat în mod constant, accesul liber la justiție nu înseamnă accesul la toate căile de atac și, deci, la toate gradele de jurisdicție, legiuitorul fiind suveran în a limita, pentru rațiuni impuse de specificul domeniului supus reglementării, un atare acces."

16. Prin urmare, Curtea a constatat că prevederile criticate din Codul de procedură civilă sunt în concordanță cu dispozițiile constituționale privind dreptul la apărare, precum și cu reglementările internaționale cuprinse în art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale privind dreptul persoanei la un proces echitabil.

17. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenței Curții, soluția adoptată și argumentele ce au stat la baza deciziilor menționate se mențin și în cauza de față.

18. Referitor la susținerile autoarei excepției de neconstituționalitate potrivit cărora prevederile criticate ar reprezenta un caz de incompatibilitate a judecătorului, de natură să îi afecteze imparțialitatea, Curtea apreciază că acestea sunt neîntemeiate, în condițiile în care obiectul cererilor adresate instanței de executare, potrivit art. 906 alin. (1) și alin. (4) din Codul de procedură civilă, este diferit, și anume, în prima ipoteză, se referă la obligarea debitorului la plata unei penalități, stabilită pe zi de întârziere, iar în al doilea caz, se referă la stabilirea sumei definitive ce i se datorează creditorului, în cazul în care debitorul nu execută obligația prevăzută în titlul executoriu.

19. Astfel, Curtea reține că, potrivit reglementării legale criticate, obligațiile de a face sau de a nu face care implică un fapt personal al debitorului și care nu pot fi executate de către altă persoană pot fi aduse la îndeplinire prin aplicarea unor penalități, în condițiile art. 906 din Codul de procedură civilă. Cererea de aplicare a unor penalități poate fi făcută numai de către creditor, fiind singurul care are calitate procesuală activă, executorul judecătoresc neputând să acționeze din oficiu, o astfel de cerere fiind guvernată de principiul disponibilității. Penalitățile se stabilesc pe zi de întârziere de către instanța de executare care este sesizată de către creditor și au un conținut variabil, după cum obligația executată este ori nu este evaluabilă în bani [alin. (2) și (3) ale art. 906 din Codul de procedură civilă]. Penalitățile vor fi stabilite în favoarea creditorului de către instanța de executare, care va cita părțile și va pronunța o hotărâre definitivă și executorie. Dacă, în termen de 3 luni de la data comunicării încheierii de aplicare a penalității, debitorul nu execută obligația prevăzută în titlul executoriu, instanța de executare, la cererea creditorului, va stabili suma fixă definitivă datorată cu titlu de despăgubire pentru neexecutarea obligației. Stabilirea unei sume definitive nu se poate face în lipsa unei cereri a creditorului sau înaintea termenului de 3 luni, chiar dacă debitorul ar solicita aceasta. Ca atare, instanța competentă să stabilească cuantumul penalităților, să dispună înlăturarea sau reducerea acestora, în condițiile art. 906 alin. (4), este instanța de executare. Reviste (1)

20. În acest context, referitor la aspectele invocate de autoarea excepției, potrivit cărora, în situația în care instanța de executare care stabilește suma definitivă datorată prin titlul executoriu, în caz de neexecutarea a obligației, potrivit art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă, este aceeași instanță care a soluționat și cererea creditorului de aplicare a penalităților de întârziere, potrivit art. 906 alin. (1) din același cod, această împrejurare ar fi de natură să influențeze aprecierea judecătorului, cu consecința afectării dreptului la un tribunal imparțial, Curtea apreciază că această situație nu reprezintă un caz de incompatibilitate, întrucât instanța nu soluționează fondul litigiului, existând, de altfel, posibilitatea de a se reveni asupra penalităților, care vor putea fi înlăturate sau reduse pe calea contestației la executare, dacă debitorul execută obligația și dovedește că întârzierea executării a avut la bază motive temeinice [art. 906 alin. (5) din Codul de procedură civilă]. Diferența de regim juridic constă în aceea că suma definitivă la care va fi obligat debitorul cu titlu de penalitate se dispune printr-o încheiere definitivă, dată într-o procedură contencioasă, cu citarea părților, în timp ce înlăturarea sau reducerea penalităților se stabilește printr-o hotărâre dată în contestația la executare, susceptibilă de apel, potrivit art. 717 din Codul de procedură civilă. Așa fiind, nu se poate susține că judecătorul care a stabilit aplicarea de penalități pe zi de întârziere ar fi incompatibil să stabilească și suma definitivă.

21. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

D E C I D E:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de S.C. Raiffeisen Bank - S.A. în Dosarul nr. 18.024/211/2015 al Judecătoriei Cluj-Napoca - Secția civilă și constată că prevederile art. 906 alin. (1) coroborat cu art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Cluj-Napoca - Secția civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 17 ianuarie 2017.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Ingrid Alina Tudora

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

;
se încarcă...