Ministerul Justiției - MJ

Ordinul nr. 1174/2017 pentru aprobarea tarifelor percepute pentru servicii medicale prestate în cadrul Centrului Medical de Diagnostic și Tratament Ambulatoriu din subordinea Ministerului Justiției, altele decât cele finanțate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 20 aprilie 2017

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată

sau autentifică-te

  •  

Având în vedere corespondența Centrului Medical de Diagnostic și Tratament Ambulatoriu din subordinea Ministerului Justiției prin care s-a actualizat lista serviciilor medicale prestate în cadrul unității,

ținând seama de necesitatea actualizării tarifelor percepute pentru serviciile medicale prestate în cadrul Centrului Medical de Diagnostic și Tratament Ambulatoriu din subordinea Ministerului Justiției, altele decât cele finanțate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, în raport cu coeficienții de inflație comunicați de Institutul Național de Statistică pentru perioada 2010-ianuarie 2017,

în conformitate cu dispozițiile art. 13 și art. 34 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 652/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției, cu modificările și completările ulterioare,

ministrul justiției emite următorul ordin:

Art. 1. -

(1) Se aprobă tarifele percepute pentru servicii medicale prestate în cadrul Centrului Medical de Diagnostic și Tratament Ambulatoriu din subordinea Ministerului Justiției, altele decât cele finanțate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

(2) Încasările obținute din prestarea serviciilor medicale prevăzute la alin. (1) constituie venituri proprii ale Centrului Medical de Diagnostic și Tratament Ambulatoriu din subordinea Ministerului Justiției.

Art. 2. -

Centrul Medical de Diagnostic și Tratament Ambulatoriu din subordinea Ministerului Justiției va duce la îndeplinire dispozițiile prezentului ordin.

Art. 3. -

(1) Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al Românei, Partea I.

(2) La data intrării în vigoare a prezentului ordin, orice dispoziție contrară se abrogă.

Ministrul justiției,
Tudorel Toader

București, 5 aprilie 2017.

Nr. 1.174/C.

ANEXĂ

Tarife percepute pentru serviciile medicale prestate în cadrul Centrului Medical de Diagnostic și Tratament Ambulatoriu, altele decât cele finanțate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate

Denumirea prestației Tarif
(lei)
TRATAMENTE GENERALE
Administrare tratament intramuscular 10
Administrare tratament intravenos 15
Perfuzie i.v. glucoză/ser fiziologic/soluție KCl 20
Administrare soluție KCl sau glucoză per os 15
IMAGISTICĂ ȘI EXPLORĂRI FUNCȚIONALE
Ecografie generală 100
Ecografie pelviană 70
Ecografie abdominală 70
Ecografie obstetricală 60
Electrocardiogramă 30
Ecografie cardiacă 100
Monitorizare Holter TA/EKG 190
Holter TA 90
Holter EKG 130
Test efort 125
Oscilometrie 10
Spirometrie 40
Indice gleznă - braț 30
CONSULTAȚII MEDICALE DE SPECIALITATE
Consultație inițială 60
Consultație de control 40
Consultație medicina muncii/permis de conducere/adeverințe/altele 25
Certificat prenupțial intern 50
Certificat prenupțial extern 90
Certificat tip A5 - psihiatrie 60
Adeverință psihiatrie pentru CECCAR, barou, adopție, notariat 60
Referat medical - expertiza capacitații de muncă 60
SERVICII MEDICALE DE SPECIALITATE
Electrocauterizarea leziunilor benigne 25
Drenajul leziunilor de acnee vulgară 40
Anestezie locală perilezională 40
Tratamentul ulcerului de gambă (pansamente locale) 40
Tratamentul leziunilor de moluscum contagiosum - chiuretare și electrocauterizare 30
Pansament simplu 40
Electroexcizie chirurgicală 60
Tratamentul unghiei încarnate și granulomului 100
Drenaj furuncul, hidrosadenită, perionixis 100
Terapia intralezionară cu Diprophos/Kenalog pentru keloide, peladă, alte afecțiuni similare 50
Electroexcizie și cauterizare formațiuni tumorale, epitelioame 40
Tratamentul chimic al verucilor vulgare (per leziune) 25
Cauterizare RF/cm leziuni benigne (veruci, moluscum, papiloame) 200
Cauterizare RF/leziune cu bază mică implantare (papilom) 50
Cauterizare RF/leziune cu bază mare implantare (verucă seboreică) 80
Acnee microchistică - drenaj/ședință 120
Consult boli nutriție - program personalizat de control al greutății corporale și al altor tulburări metabolice 120
Reevaluare boli nutriție - program personalizat de control al greutății corporale și al altor tulburări metabolice 70
Prelevare glicemie sânge capilar 10
Examinare picior diabetic 25
Acuitate vizuală 10
Viziotest 15
Biomicroscopie 20
Examen cu lentilă Goldmann 30
Examen fund de ochi 20
Excizie tumori palpebrale 355
Exoftalmometrie 20
Extracție corp străin oftalmic 35
Injecție subconjunctivală/Injecție parabulbară 20
Nitratare 10
Pansament steril 10
Prescripție ochelari 30
Recoltarea secreției conjunctivale 15
Refractometrie copii și adulți 10
Sondaj și spălătură căi lacrimale 20
Test Schirmer 20
Tomografie oculară (1 ochi) 60
Tomografie oculară (2 ochi) 110
Tonometrie 20
Salazion cură chirurgicală 270
Xantelasma 360
Pahimetrie 45
Puncție, spălătura sinusului maxilar 70
Tamponament anterior 30
Tamponament posterior 50
Tratament chirurgical colectic 50
Tratament flegmon amigdalian 50
Tratament hematom septal 60
Tratament perforație timpan 25
Infiltrații pentru nevralgii Arnold 40
Redresarea piramidei nazale posttraumatic 150
Tratament disfuncție tubară 15
Cauterizarea mucoasei nazale 30
Extracție corpi străini auriculari 30
Badijonaj orofaringian nazal 15
Cură chirurgicală a othematomului 80
Tratament furuncul conduct auditiv extern 30
Ablație polip auricular 120
Anemizare pituitară 20
Injecții transtimpanale în otitele medii 30
Montare de aeratoare transtimpanale 140
Infiltrații cornet nazal (Diprophos) 40
Examen fibroscopic rinofaringian 110
Spălătură auriculară 25
Recoltare secreții 25
Tratament topic fose nazale 25
Instilații laringiene 25
Extracție corpi străini faringo-laringieni 25
Electrocauterizare cornete nazale 185
Timpanoplastie 185
Audiometrie tonală liminară 30
Audiometrie tonală vocală 40
Impedansmetrie 40
Aerosoli 30
Anestezie locală de contact 10
Anestezie locală prin infiltrație 15
Recoltare secreție vaginală pentru examen Babeș-Papanicolau 40
Recoltare secreție vaginală pentru examen bacteriologic 40
Colposcopie 110
Administrare tratament intravaginal 20
Pansament plagă operată 50
Extracție fire plagă operată 50
Recoltare secreție mamară pentru examen citologic 30
Toaletă vulvovaginală 10
Diatermocauterizare col uterin 100
Incizie abces glandă Bartholin 310
Montare/extracție dispozitiv intrauterin 70
Montare implant subcutanat estrogeni 50
STOMATOLOGIE
Ablație coroană metalică și acrilică 25
Tratamentul plăcii dentinare 30
Obturație canal cu Endomethasone/1 canal 30
Obturație provizorie 21
Obturație de bază 21
Finisare și lustruire obturație compozit 21
Aplicare locală de substanțe astringente antiseptice cicatrizante 30
Obturație coronară compozit 73
Tratament profesional pentru albirea dinților 723
Tratament chirurgical regularizare de creastă/arcadă 144
Chiuretaj granulom apical 24
Tratament gangrenă/ședință 24
Obturație coronară cu glassionomer 60
Tratament endodontic paradontită apicală cronică/ședință 24
Extracție dinți în anchiloză 109
Extracție molar minte 85
Sutură gingivală 18
Premolarizare 144
Extirpare vitală 65
Extirpare devitală 65
Tratamentul hiperesteziei dentinare 18
Anestezie 17
Extracție fără complicații 60
Consult cu cameră intraorală 97
Detartraj cu ultrasunete/dinte 10
Detartraj mecanic manual/dinte 7
TARIFE ALE COMISIEI PENTRU EXAMINAREA MEDICALĂ A JUDECĂTORILOR, PROCURORILOR, MAGISTRAȚILOR-ASISTENȚI ȘI PERSONALULUI DE SPECIALITATE JURIDICĂ ASIMILAT MAGISTRAȚILOR, A CANDIDAȚILOR PENTRU ADMITEREA ÎN MAGISTRATURĂ, PRECUM ȘI A ALTOR CATEGORII DE PERSOANE
Consultație de specialitate 40
Examinare medicală
- magistrați (consult specialități; EKG; analize)
- notari (consult specialități; EKG; analize; psiholog)
- probațiune (consult specialități; EKG; analize; spirometrie)
388
408
416,5
;
se încarcă...