Art 20 Autoritățile competente și cooperarea administrativă | Lege 16/2017

Acesta este un fragment din Legea nr. 16/2017 privind detașarea salariaților în cadrul prestării de servicii transnaționale. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată

sau autentifică-te

  •  
Art 19 Autoritățile competente și cooperarea administrativă Art 21 Autoritățile competente și cooperarea administrativă

CAPITOLUL III Autoritățile competente și cooperarea administrativă -
Art. 20. -

(1) Cooperarea administrativă include, în situația unor cereri motivate, și transmiterea sau comunicarea de documente.

(2) Comunicarea unor documente, altele decât cele privind impunerea unei sancțiuni financiare administrative către întreprinderile prevăzute la art. 3 lit. b), la solicitarea autorităților competente din alte state membre sau din Confederația Elvețiană, se realizează de către Inspecția Muncii, prin inspectoratele teritoriale de muncă, în condițiile prevăzute în normele metodologice de aplicare a prezentei legi.

;
se încarcă...