Art 14 Autoritățile competente și cooperarea administrativă | Lege 16/2017

Acesta este un fragment din Legea nr. 16/2017 privind detașarea salariaților în cadrul prestării de servicii transnaționale. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată
  •  

Autoritățile competente și cooperarea administrativă -
Art. 14. -

(1) În scopul punerii în aplicare a prevederilor prezentei legi, Inspecția Muncii este autoritatea competentă având atribuții de birou de legătură, care asigură îndeplinirea obligației de cooperare administrativă cu autoritățile competente din statele membre sau din Confederația Elvețiană.

(2) În termen de 10 zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Inspecția Muncii comunică autorităților competente din celelalte state membre sau din Confederația Elvețiană, precum și Comisiei Europene informații referitoare la calitatea sa de autoritate competentă cu atribuții de birou de legătură.

(3) Cooperarea administrativă prevăzută la alin. (1) se realizează de către Inspecția Muncii cu respectarea dispozițiilor Regulamentului (UE) nr. 1.024/2012, exercitând rolul prevăzut la art. 5 lit. f) din acest regulament.

Acesta este un fragment din Legea nr. 16/2017 privind detașarea salariaților în cadrul prestării de servicii transnaționale. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Pot fi de interes:

Lege 16/2017:
Art 4 Domeniul de aplicare
Art 5 Domeniul de aplicare
Art 6 Domeniul de aplicare
Art 7 Domeniul de aplicare
Art 8 Domeniul de aplicare
Art 9 Domeniul de aplicare
Art 10 Domeniul de aplicare
Art 11 Domeniul de aplicare
Art 12 Domeniul de aplicare
Art 13 Domeniul de aplicare
Art 14 Autoritățile competente și cooperarea administrativă
Art 15 Autoritățile competente și cooperarea administrativă
Art 16 Autoritățile competente și cooperarea administrativă
Art 17 Autoritățile competente și cooperarea administrativă
Art 18 Autoritățile competente și cooperarea administrativă
Art 19 Autoritățile competente și cooperarea administrativă
Art 20 Autoritățile competente și cooperarea administrativă
Art 21 Autoritățile competente și cooperarea administrativă
Art 22 Autoritățile competente și cooperarea administrativă
Art 23 Cerințe administrative, măsuri de control și inspecții
Art 24 Cerințe administrative, măsuri de control și inspecții
;
se încarcă...