Curtea Constituțională - CCR

Decizia nr. 690/2016 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor capitolului I - Acordul de recunoaștere a vinovăției din titlul IV - Proceduri speciale al părții speciale a Codului de procedură penală și, în mod special, a dispozițiilor art. 480 și art. 485 alin. (1) lit. b) din același cod

Modificări (...)

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 22 februarie 2017

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată
sau autentifică-te
  •  
Valer Dorneanu - președinte
Marian Enache - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ștefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Livia Doina Stanciu - judecător
Simona-Maya Teodoroiu - judecător
Varga Attila - judecător
Cristina Teodora Pop - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor capitolului I din titlul IV al părții speciale a Codului de procedură penală, cu privire la acordul de recunoaștere a vinovăției, în ansamblul său, și, în mod special, a dispozițiilor art. 479, art. 482 lit. h) și art. 485 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Ministerul Public în Dosarul nr. 2.062/284/2015 al Judecătoriei Răcari, care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 80 D/2016.

2. La apelul nominal răspunde Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Judecătoria Răcari, prin doamna procuror Mihaela Ioana Georgescu, lipsind cealaltă parte. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul autorului excepției, care pune concluzii de admitere a excepției. Referitor la admisibilitatea excepției de neconstituționalitate, se arată că aceasta îndeplinește condițiile prevăzute la art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, întrucât a fost invocată în fața unei instanțe judecătorești, respectiv Judecătoria Răcari, are ca obiect o dispoziție dintr-o lege, respectiv din Codul penal, care era în vigoare în momentul invocării excepției, în forma supusă controlului de constituționalitate, are legătură cu soluționarea cauzei, aceasta având ca obiect încuviințarea unui acord de recunoaștere a vinovăției încheiat de autorul excepției, și a fost ridicată de procurorul de ședință. Pe fond, se arată că acordul de recunoaștere a vinovăției este o grefă preluată din sistemul de drept anglo-saxon în sistemul de drept european, grefă incompatibilă cu legislația românească, ce încalcă dispozițiile Legii fundamentale. Se face trimitere la modalitatea de reglementare a instituției acordului de recunoaștere a vinovăției în sistemul de drept anglo-saxon, mai exact în Regatul Unit, Statele Unite ale Americii și statele membre ale Commonwealth, state în care acest acord este privit ca o formă de schimb voluntar, convenabilă ambelor părți implicate, dar în care instituția analizată este amplu criticată pentru neajunsul de a putea avea ca efect condamnarea unor persoane nevinovate, însă în privința cărora există indicii minime că ar putea fi vinovate de săvârșirea unor infracțiuni. De asemenea, se face referire la modalitatea de reglementare a acordului de recunoaștere a vinovăției în Franța și în Italia și se conchide că această instituție este aplicabilă, în statele membre ale Uniunii Europene în care există, doar în cazul infracțiunilor ușoare, aspect de care nu s-a ținut cont cu ocazia reglementării acordului de recunoaștere a vinovăției în România. Se arată că, potrivit legislației românești, la data invocării excepției, acordul de recunoaștere a vinovăției putea fi încheiat în cazul unor pedepse a căror limită specială maximă era de 7 ani, limită ce a fost înlocuită, ulterior, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016, cu cea de 15 ani. Se susține că, astfel, marea majoritate a infracțiunilor cercetate de organele de urmărire penală cad sub incidența acordului de recunoaștere a vinovăției. În plus, după modificarea instituției criticate prin ordonanța de urgență anterior referită, inculpatul beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor speciale de pedeapsă, în cazul pedepsei închisorii, și de reducerea cu o pătrime a acestor limite, în cazul pedepsei amenzii. În acest fel, legiuitorul a remediat neajunsul legislativ semnalat în momentul invocării excepției de neconstituționalitate. Cu toate acestea, se arată că, așa cum Curtea Constituțională a statuat, în mod constant, în jurisprudența, spre exemplu, prin Decizia nr. 1.221 din 12 noiembrie 2008, chiar dacă textul de lege criticat a suferit modificări legislative, sunt supuse controlului de constituționalitate și legile, ordonanțele și dispozițiile din legi sau din ordonanțe, ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare. Prin urmare, o eventuală respingere ca inadmisibilă a excepției de neconstituționalitate ar pune părțile în imposibilitatea de a beneficia de efectele deciziei Curții Constituționale. Se subliniază faptul că, în acest caz, inculpatul din cauza în care a fost invocată prezenta excepție nu va beneficia de reducerea cu o treime a limitelor speciale ale pedepsei, în condițiile încheierii acordului de recunoaștere a vinovăției anterior intervenției legislative anterior menționate, la fel ca și inculpații care încheie acorduri ulterior acestor modificări legislative, ajungând să fie discriminat în raport cu aceștia din urmă. Se conchide că textul criticat încalcă dispozițiile constituționale ale art. 16 și art. 21 alin. (3), precum și prevederile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Se mai arată că, deși se permite instanței să respingă acordul de recunoaștere a vinovăției atunci când constată că soluția la care s-a ajuns prin încheierea acordului între procuror și inculpat este nejustificat de blândă, instanța nu are dreptul de a proceda în mod similar când soluția stabilită prin acord este prea aspră prin raportare la fapta săvârșită și la condițiile comiterii acesteia. Se susține că acesta este un alt motiv pentru care textele criticate contravin dispozițiilor constituționale și convenționale mai sus enumerate. Se mai susține că acestea contravin prevederilor art. 1 alin. (4) din Constituție, întrucât dau posibilitatea procurorului să se subroge în atribuțiile judecătorului, dându-i posibilitatea să analizeze probatoriul și de a stabili cuantumul pedepsei și modalitatea de executare a acesteia, judecătorului fiindu-i impus să achieseze la pedeapsa negociată.

4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, ca inadmisibilă. Se arată că aspectele invocate în susținerea excepției nu vizează constituționalitatea textelor criticate, ci istoricul și modalitatea de reglementare a instituției acordului de recunoaștere a vinovăției în diferite sisteme de drept. Se arată că dispozițiile legale criticate au mai făcut obiectul controlului de constituționalitate, prin raportare la critici similare, instanța de contencios constituțional pronunțând, în acest sens, Decizia nr. 53 din 16 februarie 2016, prin care a statuat că neconstituționalitatea textului criticat nu poate fi dedusă din compararea regimului juridic al acordului de recunoaștere a vinovăției cu cel al recunoașterii învinuirii în cursul judecății, întrucât premisele reglementării modului de stabilire a pedepsei în cele două situații procesuale sunt diferite. Se susține că, în cazul acordului de recunoaștere a vinovăției, procurorul și inculpatul pot să cadă de acord asupra cuantumului pedepsei, inculpatul având, astfel, o certitudine cu privire la acest cuantum, pe când, în cazul procedurii recunoașterii învinuirii, chiar și în urma reducerii cu o treime a cuantumului pedepsei închisorii, aceasta este stabilită, în mod unilateral de către instanță. Se observă că, de altfel, ulterior sesizării Curții Constituționale cu prezenta excepție de neconstituționalitate, legiuitorul a modificat instituția acordului de recunoaștere a vinovăției, potrivit criticilor formulate de autorul excepției. Cu privire la critica referitoare la art. 485 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală, se arată că este pusă în evidență, de fapt, o lacună legislativă, și anume imposibilitatea judecătorului de a cenzura acordul de recunoaștere a vinovăției și în ipoteza în care apreciază că pedeapsa este mult prea severă. Se susține că nici acesta nu este un aspect de neconstituționalitate și că, pentru reglementarea sa, legiuitorul a avut în vedere împrejurarea că, atâta vreme cât inculpatul a fost de acord cu cuantumul pedepsei stabilit prin acord, este pur speculativ să se aprecieze că acest cuantum este prea mare, pentru a fi cenzurat. Se mai arată că susținerea potrivit căreia încheierea acordului de recunoaștere a vinovăției se face conform unor criterii de avere reprezintă un alt aspect de domeniul interpretării și aplicării legii. În fine, referitor la neconstituționalitatea reglementării în Codul de procedură penală a instituției acordului de recunoaștere a vinovăției, se arată că aceasta este opțiunea legiuitorului, exprimată conform politicii sale penale, în marja de apreciere prevăzută la art. 61 din Constituție.

C U R T E A,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

5. Prin Încheierea din 12 noiembrie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 2.062/284/2015, Judecătoria Răcari a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor capitolului I din titlul IV al părții speciale a Codului de procedură penală, cu privire la acordul de recunoaștere a vinovăției, în ansamblul său, și, în mod special, a dispozițiilor art. 479, art. 482 lit. h) și art. 485 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală, excepție invocată de Ministerul Public, într-un dosar având ca obiect soluționarea unei cauze penale, în care, între autorul excepției și Parchetul de pe lângă Judecătoria Răcari a fost încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției.

6. În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că dispozițiile art. 480 din Codul de procedură penală nu prevăd obligativitatea stabilirii cuantumului pedepsei, în cazul acordului de recunoaștere a vinovăției, prin raportare la limitele speciale de pedeapsă prevăzute pentru infracțiunea cu privire la care este încheiat acest acord reduse cu o treime, fiind, astfel, în discordanță cu dispozițiile art. 374 alin. (4) și art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală, care prevăd reducerea obligatorie a acestor limite cu o treime, în cazul în care inculpatul recunoaște învinuirea și solicită ca judecata să aibă loc pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale. Se arată că dispozițiile legale criticate pot genera situația în care inculpatului să-i fie aplicată o pedeapsă mult mai grea în cazul încheierii unui acord de recunoaștere a vinovăției, față de pedeapsa ce i-ar putea fi aplicată în cazul recunoașterii învinuirii, cu toate că, în cadrul ambelor proceduri, acesta recunoaște faptele reținute în sarcina sa de organele de urmărire penală. Pentru aceste motive, se susține că legiuitorul a reglementat un regim juridic diferit pentru persoane aflate în situații juridice similare, cu consecința încălcării principiului egalității în drepturi, prevăzut la art. 16 din Constituție, dar și a dispozițiilor art. 124 alin. (2) din Legea fundamentală referitoare la înfăptuirea justiției.

7. Se susține, totodată, încălcarea prin prevederile art. 485 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală a normelor constituționale anterior menționate, precum și ale prevederilor art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitoare la dreptul la un proces echitabil, întrucât acestea permit instanței judecătorești să respingă acordul de recunoaștere a vinovăției, în condițiile în care apreciază că soluția stabilită este nejustificat de blândă în raport cu gravitatea infracțiunii sau cu periculozitatea infractorului, dar nu permit acesteia să procedeze în mod similar în cazul în care constată că soluția astfel stabilită este extrem de severă, în raport cu aceiași factori.

8. Referitor la prevederile capitolului I din titlul IV al părții speciale a Codului de procedură penală, în ansamblul său, se susține că acestea au determinat apariția la nivelul parchetelor a unei practici judiciare neunitare. Se arată că anumite parchete procedează la stabilirea pedepselor, cu ocazia încheierii acordului de recunoaștere a vinovăției, luând în calcul, în mod exclusiv, posibilitățile financiare ale inculpatului. Prin urmare, se arată că acestea aplică pedeapsa amenzii, în cazul în care inculpatul dispune de resursele materiale necesare pentru a plăti respectiva sumă de bani, sau trimit în judecată, prin emiterea rechizitoriului, în situația contrară, urmând ca instanța să pronunțe o pedeapsă cu închisoarea, cu suspendarea condiționată a executării acesteia, sau o pedeapsă care să fie executată sub supraveghere.

9. Judecătoria Răcari apreciază că dispozițiile capitolului I din titlul IV al părții speciale a Codului de procedură penală, ce reglementează acordul de recunoaștere a vinovăției, în ansamblul său, nu sunt de natură a încălca prevederile art. 16 alin. (1) și ale art. 124 alin. (2) din Constituție și că faptul generării de către acestea a unei practici judiciare neunitare la nivelul parchetelor nu reprezintă un aspect de neconstituționalitate. Pentru acest motiv, verificarea acestor aspecte nu este de competența Curții Constituționale, ci de competența Înaltei Curți de Casație și Justiție.

10. Se susține, în schimb, că dispozițiile art. 479 și art. 482 din Codul de procedură penală sunt neconstituționale prin raportare la prevederile art. 16 alin. (1) și art. 124 alin. (2) din Legea fundamentală, întrucât nu există niciun argument juridic care să justifice reglementarea de către legiuitor, în cazul acordului de recunoaștere a vinovăției, a unui regim sancționator diferit față de cel prevăzut în cazul recunoașterii învinuirii. Se mai arată că prevederile art. 485 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală sunt neconstituționale întrucât nu permit judecătorului să respingă acordul de recunoaștere a învinuirii atunci când constată că pedeapsa stabilită este nejustificat de severă în raport cu gravitatea faptelor săvârșite și cu periculozitatea infractorului, încălcând în acest fel, dispozițiile constituționale referitoare la independența judecătorilor, care sunt, astfel, lipsiți de posibilitatea de a individualiza pedeapsa stabilită, prin aplicarea prevederilor art. 74 din Codul de procedură penală.

11. În conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

12. Guvernul opinează că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă și, în subsidiar, neîntemeiată. Se face trimitere la Decizia Curții Constituționale nr. 99 din 13 februarie 2007, despre care se apreciază că este aplicabilă mutatis mutandis și în prezenta cauză, arătându-se că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă. Pe de altă parte, se face trimitere la Decizia Curții Constituționale nr. 726 din 29 octombrie 2015, despre care, de asemenea, se arată că este aplicabilă, în mod corespunzător, și în prezenta cauză, motiv pentru care excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

13. Avocatul Poporului apreciază că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, întrucât argumentele aduse în susținerea acesteia vizează modificarea și completarea dispozițiilor legale criticate.

14. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile autorului excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

15. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

16. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, conform încheierii de sesizare, dispozițiile capitolului I din titlul IV al părții speciale a Codului de procedură penală, cu privire la acordul de recunoaștere a vinovăției, în ansamblul său, și, în mod special, a dispozițiilor art. 479, art. 482 lit. h) și art. 485 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală. Din analiza excepției de neconstituționalitate, Curtea reține că sunt criticate, în realitate, prevederile capitolului I - Acordul de recunoaștere a vinovăției din titlul IV - Proceduri speciale al părții speciale a Codului de procedură penală și, în mod special, dispozițiile art. 480 și art. 485 alin. (1) lit. b) din același cod.

17. Dispozițiile art. 480 și art. 485 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală aveau, la data invocării excepției de neconstituționalitate, următorul cuprins:

- Art. 480:

"

(1) Acordul de recunoaștere a vinovăției se poate încheia numai cu privire la infracțiunile pentru care legea prevede pedeapsa amenzii sau a închisorii de cel mult 7 ani.

(2) Acordul de recunoaștere a vinovăției se încheie atunci când, din probele administrate, rezultă suficiente date cu privire la existența faptei pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală și cu privire la vinovăția inculpatului. La încheierea acordului de recunoaștere a vinovăției, asistența juridică este obligatorie";

- Art. 485 alin. (1) lit. b): "(1) Instanța, analizând acordul, pronunță una dintre următoarele soluții: [...] b) respinge acordul de recunoaștere a vinovăției și trimite dosarul procurorului în vederea continuării urmăririi penale, dacă nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 480-482 cu privire la toate faptele reținute în sarcina inculpatului, care au făcut obiectul acordului, sau dacă apreciază că soluția cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror și inculpat este nejustificat de blândă în raport cu gravitatea infracțiunii sau periculozitatea infractorului.".

18. Ulterior invocării excepției de neconstituționalitate, prin art. II pct. 120-122 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016, dispozițiile art. 480 și art. 485 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală au fost modificate, având, în prezent, următorul cuprins:

- Art. 480:

"

(1) Acordul de recunoaștere a vinovăției se poate încheia numai cu privire la infracțiunile pentru care legea prevede pedeapsa amenzii sau a închisorii de cel mult 15 ani.

(2) Acordul de recunoaștere a vinovăției se încheie atunci când, din probele administrate, rezultă suficiente date cu privire la existența faptei pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală și cu privire la vinovăția inculpatului. La încheierea acordului de recunoaștere a vinovăției, asistența juridică este obligatorie.

(3) - Abrogat

(4) Inculpatul beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii și de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei amenzii. Pentru inculpații minori se va ține seama de aceste aspecte la alegerea măsurii educative; în cazul măsurilor educative privative de libertate, limitele perioadelor pe care se dispun aceste măsuri, prevăzute de lege, se reduc cu o treime.";

- Art. 485 alin. (1) lit. b):

"

(1) Instanța, analizând acordul, pronunță una dintre următoarele soluții:

[...]

b) respinge acordul de recunoaștere a vinovăției și trimite dosarul procurorului în vederea continuării urmăririi penale, dacă nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 480-482 cu privire la toate faptele reținute în sarcina inculpatului, care au făcut obiectul acordului, sau dacă apreciază că soluția cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror și inculpat este nelegală sau nejustificat de blândă în raport cu gravitatea infracțiunii sau periculozitatea infractorului".

19. Astfel, prin ordonanța de urgență mai sus menționată, prevederile art. 480 din Codul de procedură penală au fost completate în sensul arătat în susținerea excepției de neconstituționalitate. Cum însă, în cauza în care aceasta a fost invocată, produc efecte dispozițiile legale criticate în forma lor anterioară completării operate prin dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 18/2016, Curtea reține ca obiect al acestei excepții de neconstituționalitate prevederile capitolului I din titlul IV al părții speciale a Codului de procedură penală, cu privire la acordul de recunoaștere a vinovăției, în ansamblul său, și, în mod special, dispozițiile art. 480 și art. 485 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală, în forma avută în vedere la data de 12 noiembrie 2015, data pronunțării încheierii de sesizare a Curții Constituționale.

20. Se susține că textele criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea în drepturi și art. 124 alin. (2) cu privire la înfăptuirea justiției.

21. Examinând excepția de neconstituționalitate, referitor la criticile de neconstituționalitate formulate cu privire la capitolul I - Acordul de recunoaștere a vinovăției din titlul IV - Proceduri speciale al părții speciale a Codului de procedură penală, Curtea constată că aspectele invocate în susținerea excepției de neconstituționalitate, respectiv cele potrivit cărora la încheierea acordului de recunoaștere a vinovăției procurorii iau în considerare, în mod special, resursele materiale de care dispun inculpații, în vederea determinării capacității acestora de plată a amenzilor penale, nu constituie veritabile argumente de neconstituționalitate, ci vizează modalitatea de aplicare a dispozițiilor legale criticate de către organele judiciare.

22. Cu privire la critica de neconstituționalitate ce are ca obiect dispozițiile art. 480 din Codul de procedură penală, Curtea constată că, prin Decizia nr. 53 din 16 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 12 mai 2016, prin care a respins, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 478 alin. (4) din Codul de procedură penală, coroborate cu cele ale art. 102 pct. 288 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală a reținut, în esență, că acordul de recunoaștere a vinovăției reprezintă o procedură specială ce are ca obiect, conform art. 479 din Codul de procedură penală, recunoașterea comiterii faptei și acceptarea încadrării juridice pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și privește felul și cuantumul pedepsei, precum și forma de executare a acesteia. Potrivit art. 478 din Codul de procedură penală, în cursul urmăririi penale, după punerea în mișcarea acțiunii penale, inculpatul și procurorul pot încheia un acord, ca urmare a recunoașterii vinovăției de către inculpat. Acordul de recunoaștere a vinovăției poate fi inițiat atât de către procuror, cât și de către inculpat. Limitele încheierii lui sunt stabilite prin avizul prealabil și scris al procurorului ierarhic superior, iar efectele sunt supuse aceluiași aviz.

23. Spre deosebire de acordul de recunoaștere a vinovăției, recunoașterea învinuirii are loc în faza judecății în primă instanță. Aceasta constituie o procedură simplificată de judecare și soluționare a cauzei, în cadrul căreia inculpatul recunoaște situația de fapt reținută în sarcina sa prin rechizitoriu și solicită să fie judecat pe baza probelor administrate în faza urmăririi penale și a înscrisurilor noi prezentate de părți și de persoana vătămată. Conform art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală, în cazurile în care acțiunea penală nu vizează o infracțiune care se pedepsește cu detențiune pe viață, președintele completului pune în vedere inculpatului că poate solicita ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor prezentate de părți, dacă recunoaște în totalitate faptele reținute în sarcina sa, aducându-i, totodată, la cunoștință dispozițiile art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală. Potrivit acestora din urmă, recunoașterea de către inculpat a învinuirii are ca efect reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii și reducerea cu o pătrime a acestor limite în cazul pedepsei amenzii.

24. Curtea a reținut, de asemenea, că regimul sancționator prevăzut la art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală în cazul recunoașterii învinuirii a fost reglementat prin art. 480 alin. (3) din Codul de procedură penală și pentru cazul încheierii unui acord de recunoaștere a vinovăției. Art. 480 alin. (3) din Codul de procedură penală a fost însă abrogat prin dispozițiile art. 102 pct. 288 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, nefiind astfel niciodată în vigoare.

25. Distinct de cele reținute prin Decizia nr. 53 din 16 februarie 2016, Curtea constată că, prin art. II pct. 121 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016, dispozițiile art. 480 din Codul de procedură penală au fost completate cu un nou alineat, respectiv alin. (4), conform căruia, în cazul încheierii unui acord de recunoaștere a vinovăției, inculpatul beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii și de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei amenzii, aspect ce acoperă pretinsul viciu de neconstituționalitate invocat de autorul excepției.

26. De asemenea, Curtea constată că, potrivit art. 480 din Codul de procedură penală, acordul de recunoaștere a vinovăției, la data pronunțării Deciziei nr. 53 din 16 februarie 2016, putea fi încheiat numai cu privire la infracțiunile pentru care legea prevedea pedeapsa amenzii sau a închisorii de cel mult 7 ani, atunci când, din probele administrate, rezultau suficiente date cu privire la existența faptei pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală și cu privire la vinovăția inculpatului. Prin art. II pct. 120 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016, limita specială maximă a pedepsei pentru care poate fi încheiat acordul de recunoaștere a vinovăției a fost extinsă de la 7 ani la 15 ani.

27. Curtea reține că acest din urmă aspect, precum și reglementarea acordului de recunoaștere a vinovăției, în ansamblul său, chiar și prin raportare la modalitățile în care acesta este prevăzut în legislațiile procesual penale ale altor state, reprezintă opțiunea legiuitorului, în acord cu politica sa penală, și a fost exprimată conform atribuției sale constituționale, stabilite la art. 61 alin. (1) din Constituție, și în marja de apreciere prevăzută de acesta.

28. Cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 485 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală, Curtea reține că reglementarea intervenției instanței, prin respingerea acordului de recunoaștere a vinovăției, în situația în care aceasta constată că, prin acordul încheiat între procuror și inculpat, s-a ajuns la o soluție nejustificat de blândă, este expresia încercării legiuitorului de a realiza un just echilibru între aplicarea principiului legalității și cea a principiului oportunității. Astfel, textul criticat are ca scop atenuarea caracterului convențional al acordului de recunoaștere a vinovăției, prin sporirea rolului judecătorului în procesul de individualizare a pedepsei, acesta având dreptul de a interveni atunci când pedeapsa stabilită de părțile acordului este disproporționat de ușoară, prin raportare la gravitatea infracțiunii și la periculozitatea infractorului.

29. Însă, susținerea de către autorul excepției de neconstituționalitate a necesității reglementării, în mod corespunzător, a ipotezei stabilirii, prin acordul de recunoaștere a vinovăției, a unei pedepse nejustificat de mari în raport cu aceiași doi factori, prevăzuți la art. 485 alin. (1) lit. b) teza finală din Codul de procedură penală, apare ca fiind nejustificată, având în vedere scopul încheierii acordului de recunoaștere a vinovăției, acela al soluționării cauzelor penale într-un mod reciproc avantajos atât pentru inculpat, cât și pentru stat, scop ce reiese din interpretarea sistematică a normelor procesual penale ce reglementează această instituție.

30. Mai mult, prin aplicarea aceleiași metode de interpretare, Curtea constată că, în condițiile încheierii acordului, inculpatul nu poate fi obligat de către procuror să accepte o soluție pe care o consideră dezavantajoasă, prin impunerea unei pedepse disproporționat de mari în raport cu gravitatea infracțiunii și cu periculozitatea infractorului. De altfel, în situația în care inculpatul sau procurorul inițiază acordul de recunoaștere a vinovăției, dar negocierile dintre ei eșuează, neajungându-se la o soluție reciproc avantajoasă, procesul penal continuă conform regulilor prevăzute în Codul de procedură penală referitoare la urmărirea penală și la judecată.

31. Având în vedere aceste considerente, Curtea constată că nu poate fi reținută încălcarea, prin dispozițiile art. 485 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală, a principiului constituțional al egalității în drepturi și nici a dispozițiilor constituționale și convenționale referitoare la dreptul la un proces echitabil, normele procesual penale în vigoare oferind inculpatului garanțiile necesare evitării situației stabilirii, prin acordul încheiat, a unei pedepse nejustificat de mari.

32. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

D E C I D E:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Ministerul Public în Dosarul nr. 2.062/284/2015 al Judecătoriei Răcari și constată că dispozițiile capitolului I - Acordul de recunoaștere a vinovăției din titlul IV - Proceduri speciale al părții speciale a Codului de procedură penală și, în mod special, dispozițiile art. 480 și art. 485 alin. (1) lit. b) din același cod sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Răcari și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 24 noiembrie 2016.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Cristina Teodora Pop

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

;
se încarcă...