CAPITOLUL III Îndrumări privind utilizarea aspectelor privind organizarea, calificarea și experiența profesională ale experților-cheie ca factori de evaluare a ofertelor -
← Art 12
CAPITOLUL IV Dispoziții finale -
Art 14 →

Art. 13. -

(1) Factorii de evaluare privind calificarea, experiența profesională și/sau modul de organizare ale experților-cheie pot fi exprimați atât calitativ, cât și cantitativ.

(2) Procesul de evaluare referitor la aplicarea factorilor calitativi urmărește relevanța informațiilor prezentate de ofertanți, în legătură cu aspecte cum ar fi: metodologiile, metodele și/sau instrumentele propuse pentru activitățile contractului; resursele umane și materiale identificate; interacțiunea între membrii echipei și responsabilitățile referitoare la managementul contractului.

(3) În situația utilizării unor factori de tipul celor exemplificați la alin. (2), autoritatea contractantă are obligația de a prezenta potențialilor ofertanți prin intermediul formularului de propunere tehnică, parte a documentației de atribuire, modul în care trebuie structurată informația în cadrul ofertelor, astfel încât să conducă la posibilitatea comparării acestora, facilitând astfel și activitatea de evaluare de o manieră care să asigure analiza și acordarea punctajelor, în mod obiectiv, conform metodologiei precizate în fișa de date a achiziției.

(4) Procesul de evaluare referitor la aplicarea factorilor cantitativi are la bază elemente cuantificabile, ce pot include, fără a se limita la: numărul de proiecte similare în care experții au îndeplinit același tip de activități cu cele pe care urmează să le îndeplinească în viitorul contract; experiența similară în domeniul specific aferent activităților din cadrul viitorului contract, cuantificată în ani; experiența generală în ceea ce privește domeniul studiilor, cuantificată în ani, prevederile art. 6-9 aplicându-se în mod corespunzător.

NOTĂ:

Autoritatea contractantă nu poate formula factori de evaluare referitori la experiența similară, care să includă în același timp ambele elemente de cuantificare:

- număr de proiecte similare în care experții au îndeplinit același tip de activități cu cele pe care urmează să le îndeplinească în viitorul contract

și

- experiența similară în domeniul specific aferent activităților din cadrul viitorului contract, cuantificată în ani.

Anii solicitați în vederea dovedirii experienței vor fi calculați prin prisma duratei proiectului la nivelul căruia a acumulat experiența persoana respectivă, prin corelare cu funcția/activitățile/atribuțiile pe care a avut-o/le-a desfășurat aceasta, pe bază de documente-suport relevante care să ateste experiența generală, și nu prin raportare efectiv la timpul alocat activității respective.

(5) Exemple de factori de evaluare privind calificarea, experiența profesională și/sau modul de organizare a experților- cheie menționați la art. 3 alin. (1), care pot fi utilizați în cazul selectării unei oferte pe baza criteriului preț-calitate, pentru atribuirea unui contract de achiziție publică/sectorial având ca obiect servicii de asistență tehnică/consultanță/proiectare, sunt prezentate în anexa care face parte integrantă din prezenta instrucțiune, autoritatea/entitatea contractantă adaptând ponderile și numărul subfactorilor de evaluare la specificul și complexitatea contractului.

Acesta este un fragment din Instrucțiunea nr. 1/2017 emisă în aplicarea prevederilor art. 179 lit. g) și art. 187 alin. (8) lit. a) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, respectiv a art. 192 lit. g) și a art. 209 alin. (8) din Legea nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

;
se încarcă...