Curtea Constituțională - CCR

Decizia nr. 8/2011 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 35 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică

Modificări (...)

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 17 martie 2011

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată
sau autentifică-te
  •  

Augustin Zegrean - președinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Mircea Ștefan Minea - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 35 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în interpretarea dată de Decizia nr. 53 din 4 iunie 2007 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, excepție ridicată, din oficiu, de Curtea de Apel Oradea - Secția civilă mixtă, Completul II/R, în Dosarul nr. 7.374/271/2008 al acestei instanțe.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca inadmisibilă, deoarece o hotărâre judecătorească nu poate face obiect al controlului Curții Constituționale.

C U R T E A,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 16 decembrie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 7.374/271/2008, Curtea de Apel Oradea - Secția civilă mixtă, Completul II/R, a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 35 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în interpretarea dată de Decizia nr. 53 din 4 iunie 2007 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, excepție ridicată, din oficiu, de instanța de judecată într-o cauză având ca obiect expropriere.

În motivarea excepției de neconstituționalitate Curtea de Apel Oradea - Secția civilă mixtă, Completul II/R, susține că, prin Decizia nr. 6/1999, Secțiile Unite ale Curții Supreme de Justiție au stabilit că prevederile art. 35 din Legea nr. 33/1994 sunt aplicabile și în cazul cererilor având ca obiect retrocedarea de bunuri imobile expropriate anterior intrării în vigoare a acestei legi, dacă nu s-a realizat scopul exproprierii.

Ulterior, prin Decizia nr. 53/2007, Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție au statuat că art. 35 din Legea nr. 33/1994 nu sunt aplicabile în cazul acțiunilor având ca obiect imobile expropriate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, dacă au fost introduse după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001. În motivarea acestei soluții, instanța supremă a arătat că normele cuprinse în Legea nr. 10/2001 au un caracter special și se aplică cu prioritate față de dreptul comun, astfel încât acțiunea întemeiată pe art. 35 din Legea nr. 33/1994 nu mai poate fi admisă, ea constituind norma comună în fața căreia are prioritate legea specială.

Curtea de Apel Oradea - Secția civilă mixtă, Completul II/R, în calitate de autor al excepției de neconstituționalitate, apreciază că una dintre problemele importante pe care le ridică interpretarea Deciziei nr. 53/2007 este aceea că îngrădește accesul la justiție al titularilor dreptului, care se încadrează în prevederile art. 35 din Legea nr. 33/1994 și care nu apreciază că exproprierea ar fi neapărat abuzivă.

În măsura în care titularul dreptului de a cere acordarea măsurilor reparatorii apreciază că măsura de expropriere nu a fost abuzivă, îngrădirea dreptului său de a beneficia de prevederile art. 35 din Legea nr. 33/1994, în condițiile în care bunurile expropriate nu au fost utilizate potrivit scopului pentru care au fost preluate, reprezintă o îngrădire ce contravine art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și Protocolului adițional nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, raportat la art. 20 din Legea fundamentală. În final, se reiterează ideea că instanța nu pune în discuție neconstituționalitatea art. 35 din Legea nr. 33/1994 așa cum se regăsește el în textul legii privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, ci doar în interpretarea obligatorie impusă de Decizia nr. 53/2007 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 35 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 139 din 2 iunie 1994, care prevăd că:

"

Dacă bunurile imobile expropriate nu au fost utilizate în termen de un an potrivit scopului pentru care au fost preluate de la expropriat, respectiv lucrările nu au fost începute, foștii proprietari pot să ceară retrocedarea lor, dacă nu s-a făcut o nouă declarare de utilitate publică."

Textul de lege este apreciat a fi neconstituțional, în interpretarea dată acestuia prin Decizia nr. 53 din 4 iunie 2007 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție privind aplicabilitatea dispozițiilor art. 35 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în cazul acțiunilor având ca obiect imobile expropriate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, introduse după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, decizie publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 769 din 13 noiembrie 2007, și pronunțată cu ocazia soluționării recursului în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Curtea de Apel Oradea - Secția civilă mixtă, Completul II/R, susține că reglementarea criticată, în interpretarea obligatorie impusă prin Decizia nr. 53/2007 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, contravine dispozițiilor constituționale ale art. 21 privind accesul liber la justiție, precum și art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și Protocolului adițional nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, raportat la art. 20 din Legea fundamentală.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că un prim aspect care se impune a fi analizat este acela al admisibilității excepției de neconstituționalitate, astfel cum a fost formulată de către instanța de judecată, din oficiu.

Astfel, Curtea reține că, prin art. 329 din Codul de procedură civilă, se stabilește că scopul declarat al recursului în interesul legii este acela "de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești", ca urmare a sesizării, în practică, a unor chestiuni de drept care au primit o soluționare diferită din partea instanțelor judecătorești. Potrivit art. 3307 din Codul de procedură civilă, introdus prin art. I pct. 33 din Legea nr. 202/2010, decizia se pronunță numai în interesul legii și nu are efecte asupra hotărârilor judecătorești examinate și nici cu privire la situația părților din acele procese, iar dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României.

Ca atare, obligativitatea dezlegărilor date problemelor de drept, prin soluționarea unui recurs în interesul legii, înseamnă că judecătorul trebuie să se conformeze unei interpretări normative unitare date de instanța supremă. Așa fiind, Curtea constată că excepția de neconstituționalitate, astfel cum a fost formulată, este admisibilă.

Pe fond, asupra pretinsei neconstituționalități a prevederilor art. 35 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, Curtea reține următoarele:

Prin Decizia nr. 53/2007 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța supremă a decis că prevederile art. 35 din Legea nr. 33/1994 nu se aplică în cazul acțiunilor având ca obiect imobile expropriate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, introduse după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.

Curtea observă că în practica instanțelor judecătorești a existat o practică neunitară în ceea ce privește aplicarea prevederilor art. 35 din Legea nr. 33/1994, invocate ca temei al acțiunilor având ca obiect imobile expropriate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, introduse după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.

Astfel, unele instanțe au considerat că acțiunea în retrocedare, întemeiată pe prevederile art. 35 din Legea nr. 33/1994, având ca obiect imobile de natura celor la care se referă Legea nr. 10/2001, este admisibilă și după intrarea în vigoare a acestui act normativ, întrucât Legea nr. 33/1994, fiind lege specială în materie de expropriere, are prioritate de aplicare față de Legea nr. 10/2001.

Alte instanțe, dimpotrivă, s-au pronunțat în sensul că prevederile art. 35 din Legea nr. 33/1994 nu pot fi invocate în cazul acțiunilor având ca obiect imobile expropriate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, dacă acestea sunt introduse după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, deoarece, după acest moment, retrocedarea imobilelor expropriate anterior anului 1990 poate avea loc numai în condițiile prevăzute în art. 11 din Legea nr. 10/2001.

Curtea constată că, prin dispozițiile sale, Legea nr. 10/2001 a înlăturat, practic, posibilitatea recurgerii la dreptul comun în cazul ineficacității actelor de preluare a imobilelor naționalizate și, fără să diminueze accesul la justiție, a adus perfecționări sistemului reparator, subordonându-l, totodată, controlului judecătoresc prin norme de procedură cu caracter special. Prin art. 11 alin. (1) din această lege se prevede că "imobilele expropriate și ale căror construcții edificate pe acestea nu au fost demolate se vor restitui în natură persoanelor îndreptățite, dacă nu au fost înstrăinate, cu respectarea dispozițiilor legale", specificând că "dacă persoana îndreptățită a primit o despăgubire, restituirea în natură este condiționată de rambursarea unei sume reprezentând valoarea despăgubirii primite, actualizată cu coeficientul de actualizare stabilit conform legislației în vigoare".

Legea nr. 10/2001 constituie o lege specială, reparatorie în cazul imobilelor preluate abuziv de stat, inclusiv prin expropriere, precum și de imediată aplicare, iar Legea nr. 33/1994, care reglementează cadrul exproprierii pentru cauză de utilitate publică, are un caracter general față de Legea nr. 10/2001. Legea nr. 10/2001 înlătură, așadar, acțiunea dreptului comun al revendicării, dar nu și accesul la un proces echitabil, întrucât, ca lege nouă, perfecționează sistemul reparator și procedural, controlul judecătoresc al reparațiilor, prin accesul deplin și liber la trei grade de jurisdicție, în condițiile art. 21 alin. (1) și (3) din Constituție și ale art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

De altfel, Curtea constată că, referitor la o situație similară, privind interpretarea și aplicarea art. 480 din Codul civil de către instanțele judecătorești, prin Decizia nr. 33 din 9 iunie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 108 din 23 februarie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că, atunci când intervine concursul dintre legea specială, respectiv Legea nr. 10/2001, și legea generală, anume Codul civil, acesta se rezolvă în favoarea legii speciale, conform principiului specialia generalibus derogant, chiar dacă acesta nu este prevăzut expres în legea specială. Prin aceeași decizie s-a statuat că în cazul în care sunt sesizate neconcordanțe între legea specială, respectiv Legea nr. 10/2001, și Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, aceasta din urmă are prioritate. Această prioritate poate fi dată în cadrul unei acțiuni în revendicare, întemeiată pe dreptul comun, în măsura în care astfel nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securității raporturilor juridice.

De altfel, Curtea reține că aspectele invocate în motivarea excepției reprezintă, în realitate, probleme de interpretare și aplicare a legii, ce sunt de competența instanțelor de judecată, iar nu a instanței de contencios constituțional.

Așa fiind, pentru argumentele expuse mai sus, Curtea constată că prevederile art. 35 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică sunt constituționale.

Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

D E C I D E:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 35 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, excepție ridicată, din oficiu, de Curtea de Apel Oradea - Secția civilă mixtă, Completul II/R, în Dosarul nr. 7.374/271/2008 al acestei instanțe.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 18 ianuarie 2011.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Ingrid Alina Tudora

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

;
se încarcă...