Guvernul României

Hotărârea nr. 212/2011 pentru aprobarea Programului de interes național Dezvoltarea rețelei naționale de cămine pentru persoanele vârstnice

Modificări (16), Referințe (7), Reviste (1), Referințe în jurisprudență

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 11 martie 2011

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată
sau autentifică-te
  •  

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 501 lit. b) și f) din Ordonanța Guvernului nr. 68/2003 privind serviciile sociale, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 515/2003, cu modificările și completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1. -

Se aprobă Programul de interes național "Dezvoltarea rețelei naționale de cămine pentru persoanele vârstnice", denumit în continuare Program, prevăzut în anexa nr. 1.

Art. 2. -

Fondurile necesare pentru finanțarea Programului se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale, denumită în continuare autoritate finanțatoare.

Art. 3. - Jurisprudență

(1) Programul se adresează autorităților administrației publice locale care, prin hotărâre a consiliului local/județean sau al municipiului București, decid concomitent înființarea de cămine pentru persoane vârstnice prin reorganizarea unor unități sanitare cu paturi aflate în rețeaua proprie a acestora, care se desființează în condițiile prevăzute de lege. Derogări (1), Jurisprudență

(2) Sunt eligibile pentru finanțare căminele pentru persoane vârstnice înființate în condițiile alin. (1) prin desființarea unităților sanitare cu paturi prevăzute în anexa nr. 2 și care respectă următoarele cerințe principale: Jurisprudență, Reviste (1)

a) funcționează și sunt administrate potrivit prevederilor Legii nr. 17/2000 privind asistența socială a persoanelor vârstnice, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

b) se organizează în conformitate cu prevederile standardelor minime specifice de calitate pentru centrele rezidențiale pentru persoanele vârstnice aprobate prin ordin al ministrului muncii, familiei și protecției sociale;

c) funcționează cu personal de specialitate medico-sanitar, auxiliar sanitar și TESA și muncitori preluat în limita posturilor aprobate potrivit legii, conform necesarului de resurse umane, de la unitățile sanitare cu paturi prevăzute la alin. (2) și normat potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 23/2010 privind aprobarea standardelor de cost pentru serviciile sociale;

d) sunt acreditate în condițiile legii.

Art. 4. - Referințe (1), Jurisprudență, Reviste (1)

Personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar din cadrul unităților sanitare cu paturi, prevăzute la art. 3 alin. (1), care nu a fost preluat de către căminele pentru persoanele vârstnice, urmează să fie redistribuit la alte unități sanitare, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului sănătății.

Art. 5. -

(1) Acordarea finanțării în cadrul Programului se realizează în baza contractului de finanțare încheiat între autoritatea finanțatoare și solicitanți.

(2) Prin Program se finanțează cheltuielile curente de funcționare ale căminelor pentru persoane vârstnice înființate în condițiile art. 3 alin. (1), pe o perioadă de maximum 33 de luni de la data prevăzută în contractul de finanțare, cu încadrare în perioada de derulare a Programului, prevăzută în anexa nr. 1. Modificări (1)

(3) Suma aprobată pentru finanțare se stabilește în funcție de numărul de beneficiari ai căminului pentru persoane vârstnice, calculată pe baza costului standard prevăzut în anexa nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 23/2010. Suma aprobată pentru finanțare, prevăzută în contract, se poate majora pe parcursul derulării Programului, în funcție de nivelul costului standard stabilit pentru căminele pentru persoane vârstnice prin actele normative în vigoare.

(4) Acordarea de finanțare prin Program se realizează începând cu data de 1 aprilie 2011 pentru autoritățile administrației publice locale care încheie contractul până la data de 31 martie 2011, iar pentru cele care depun solicitarea de finanțare după această dată finanțarea se face începând cu data de întâi a lunii următoare datei de încheiere a contractului. Modificări (1)

(5) Pe o perioadă de 90 de zile de la data încheierii contractului prevăzut la alin. (1) se acordă finanțare din Program pentru acoperirea cheltuielilor curente de funcționare, inclusiv a cheltuielilor de personal normat potrivit prevederilor art. 3 alin. (2) lit. c), până la îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 3 alin. (2) lit. b) și d) de către căminele pentru persoanele vârstnice nou-înființate, precum și până la admiterea persoanelor care vor beneficia de serviciile oferite de către aceste cămine. Reviste (1)

Art. 6. -

(1) Aprobarea finanțării prin Program se realizează pe baza documentației de solicitare a finanțării, întocmită de autoritățile administrației publice locale prevăzute la art. 3 care administrează căminele pentru persoanele vârstnice.

(2) Metodologia de evaluare, aprobare și acordare de finanțare se aprobă prin ordin al ministrului muncii, familiei și protecției sociale, în termen de 10 zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri. Referințe (1), Reviste (1)

(3) Finanțarea, monitorizarea și controlul utilizării fondurilor alocate în cadrul Programului se realizează de către Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, prin departamentele specializate și agențiile județene pentru prestații sociale, respectiv a municipiului București.

Art. 7. - Jurisprudență, Reviste (1)

(1) Patrimoniul unităților sanitare cu paturi desființate, aflate în rețeaua autorităților publice locale, stabilit pe baza bilanțului contabil de închidere, însoțit de balanța de verificare sintetică, contul de rezultat patrimonial, situația fluxurilor de trezorerie, conturile de execuție și celelalte anexe, inclusiv cele care se întocmesc la finele anului, potrivit normelor în vigoare, împreună cu protocolul de predare-primire, se preia de către căminele pentru persoanele vârstnice înființate în condițiile prezentei hotărâri.

(2) Echipamentele medicale din dotarea unităților sanitare prevăzute la art. 3 alin. (1) pot fi redistribuite la alte unități sanitare.

Art. 8. -

Programul poate fi accesat, pe lângă autoritățile prevăzute la anexa nr. 2, de orice autoritate publică locală care îndeplinește condițiile prevăzute de prezenta hotărâre.

Art. 9. -

Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

PRIM-MINISTRU
EMIL BOC

Contrasemnează:
Ministrul sănătății,
Cseke Attila
Ministrul muncii, familiei și protecției sociale,
Ioan Nelu Botiș
Ministrul administrației și internelor,
Constantin-Traian Igaș
Ministrul finanțelor publice,
Gheorghe Ialomițianu

București, 9 martie 2011.

Nr. 212.

ANEXA Nr. 1

PROGRAMUL DE INTERES NAȚIONAL
"Dezvoltarea rețelei naționale de cămine pentru persoanele vârstnice"
Modificări (1)

ANEXA Nr. 2

Nr.
crt.
Autoritatea administrației publice Unitatea sanitară
ALBA
1 Consiliul Local Ocna Mureș Spitalul Orășenesc Ocna Mureș
2 Consiliul Local Zlatna Spitalul de Boli Cronice Zlatna
3 Consiliul Local Baia de Arieș Centrul de Sănătate Baia de Arieș
ARAD
4 Consiliul Local Sântana Spitalul Orășenesc Sântana
5 Consiliul Local Gurahonț Spitalul Comunal Gurahonț
6 Consiliul Local Chișineu Criș Centrul de Sănătate Chișineu Criș
ARGEȘ
7 Consiliul Județean Argeș Spitalul "Dr. Teja Papahagi" Domnești
8 Consiliul Județean Argeș Spitalul de Boli Cronice Mozăceni
9 Consiliul Județean Argeș Spitalul "Dr. Ion Crăciun" Călinești
10 Consiliul Județean Argeș Spitalul de Boli Cronice Rucăr
BACĂU
11 Consiliul Local Comănești Spitalul Orășenesc "Ioan Lascăr" Comănești
BIHOR
12 Consiliul Local Stei Spitalul Orășenesc Ștei
13 Consiliul Local Bratca Centrul de Sănătate Bratca
BISTRIȚA-NĂSĂUD
14 Consiliul Local Teaca Centrul de Sănătate Teaca
BOTOȘANI
15 Consiliul Județean Botoșani Sanatoriul de Pneumoftiziologie Guranda
16 Consiliul Local Darabani Spitalul Orășenesc Darabani
17 Consiliul Local Trușești Spitalul Comunal Trușești
BRAȘOV
18 Consiliul Local Săcele Spitalul Municipal Săcele
19 Consiliul Local Codlea Spitalul Municipal Codlea
20 Consiliul Local Victoria Spitalul de Boli Cronice Victoria
BUZĂU
21 Consiliul Local Vintilă Vodă Spitalul Comunal Vintilă Vodă
22 Consiliul Local Pârscov Centrul de Sănătate Pârscov
23 Consiliul Local Pătârlagele Spitalul de Boli Cronice Pătârlagele
BUCUREȘTI
24 Primăria Municipiului București Spitalul Clinic Caritas - Academician Nicolae Cajal
CARAȘ-SEVERIN
25 Consiliul Local Oțelul Roșu Spitalul Orășenesc Oțelul Roșu
26 Consiliul Local Anina Spitalul Orășenesc Anina
27 Consiliul Local Bocșa Spitalul de Boli Cronice Bocșa
CĂLĂRAȘI
28 Consiliul Local Budești Spitalul Orășenesc Budești
CLUJ
29 Consiliul Local Mociu Centrul de Sănătate Mociu
CONSTANȚA
30 Consiliul Local Băneasa Centrul de Sănătate Băneasa
DÂMBOVIȚA
31 Consiliul Local Titu Spitalul Orășenesc Titu
GALAȚI
32 Consiliul Județean Galați Spitalul de Boli Cronice Ivești
GIURGIU
33 Consiliul Local Ghimpați Centrul de Sănătate Ghimpați
GORJ
34 Consiliul Local Bumbești-Jiu Spitalul Orășenesc Bumbești-Jiu
HUNEDOARA
35 Consiliul Local Călan Centrul de Sănătate Călan
36 Consiliul Local Petrila Spitalul de Boli Cronice Petrila
IALOMIȚA
37 Consiliul Local Țăndărei Spitalul Orășenesc Țăndărei
IAȘI
38 Consiliul Local Târgu Frumos Spitalul Orășenesc Târgu Frumos
ILFOV
39 Consiliul Județean Ilfov Spitalul Orășenesc "Dr. Maria Burghele" Buftea
40 Consiliul Județean Ilfov Spitalul Comunal Periș
MARAMUREȘ
41 Consiliul Local Baia Sprie Spitalul de Boli Cronice Baia Sprie
42 Consiliul Local Șomcuta Mare Centrul de Sănătate Șomcuta Mare
MEHEDINȚI
43 Consiliul Local Strehaia Spitalul Orășenesc Strehaia
44 Consiliul Local Vânju Mare Spitalul Orășenesc Vânju Mare
MUREȘ
45 Consiliul Local Sărmașu Spitalul Orășenesc Sărmașu
NEAMȚ
46 Consiliul Local Roznov Spitalul Orășenesc Roznov
47 Consiliul Local Bicaz Spitalul Orășenesc Bicaz
OLT
48 Consiliul Local Drăgănești-Olt Centrul de Sănătate Drăgănești-Olt
PRAHOVA
49 Consiliul Local Bușteni Preventoriul TBC Poiana Țapului
50 Consiliul Local Bălțești Centrul de Sănătate Bălțești
51 Consiliul Local Urlați Centrul de Sănătate Urlați
52 Consiliul Local Plopeni Centrul de Sănătate Plopeni
SĂLAJ
53 Consiliul Local Cehu Silvaniei Spitalul de Boli Cronice Cehu Silvaniei
SIBIU
54 Consiliul Local Cisnădie Spitalul Orășenesc Cisnădie
SUCEAVA
55 Consiliul Local Solca Spitalul de Boli Cronice Solca
TELEORMAN
56 Consiliul Județean Teleorman Centrul de Sănătate "Regele Carol I" Deparați
57 Consiliul Județean Teleorman Centrul de Sănătate Furculești
58 Consiliul Județean Teleorman Centrul de Sănătate Cervenia
TIMIȘ
59 Consiliul Local Buziaș Centrul de Sănătate Buziaș
60 Consiliul Local Ciacova Centrul de Sănătate Ciacova
TULCEA
61 Consiliul Local Babadag Spitalul Orășenesc Babadag
62 Consiliul Local Sulina Centrul de Sănătate Sulina
VASLUI
63 Consiliul Local Negrești Spitalul Orășenesc Negrești
64 Consiliul Local Tutova Spitalul de Boli Cronice "Dr. I.T. Nicolăescu" Tutova
VÂLCEA
65 Consiliul Local Bălcești Spitalul Orășenesc Bălcești
VRANCEA
66 Consiliul Local Mărășești Spitalul Orășenesc Mărășești
67 Consiliul Local Odobești Spitalul Orășenesc Odobești

Modificări (14)

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Pot fi de interes:

Reviste:
În ce stadiu se află programul privind rețeaua națională de cămine pentru bătrâni și ce măsuri mai pregătește Guvernul?
;
se încarcă...