Guvernul României

Norma metodologică privind stabilirea categoriilor de cheltuieli pentru activități de cercetare-dezvoltare și de stimulare a inovării, finanțate de la bugetul de stat din 16.02.2011

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 23 februarie 2011

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată

sau autentifică-te

  •  

Art. 1. -

Categoriile de cheltuieli pentru activități de cercetare-dezvoltare și de stimulare a inovării, care pot fi finanțate de la bugetul de stat, sunt următoarele:

a) cheltuieli cu personalul;

b) cheltuieli cu logistica;

c) cheltuieli de deplasare;

d) cheltuieli indirecte (regie).

Art. 2. -

În contractele de finanțare încheiate în scopul realizării proiectelor se va preciza alocarea de sume pentru destinațiile prevăzute la art. 1.

Art. 3. -

Cheltuielile cu personalul includ:

a) salarii și venituri asimilate salariilor, potrivit legii;

b) contribuții aferente salariilor și veniturilor asimilate acestora, potrivit legii.

Art. 4. -

Cheltuielile cu logistica includ:

a) cheltuieli de capital;

b) cheltuieli privind stocurile;

c) cheltuieli cu servicii executate de terți.

Art. 5. -

Cheltuielile de capital includ:

a) imobilizări corporale: dotări, echipamente, mobilier, calculatoare și accesorii și altele asemenea, conform legii;

b) imobilizări necorporale: programe de calculator, licențe, brevete și altele asemenea, conform legii.

Art. 6. -

Cheltuielile privind stocurile includ:

a) materii prime;

b) materiale consumabile, inclusiv materiale auxiliare, combustibili utilizați direct în cadrul proiectului, piese de schimb, semințe și materiale de plantat sau furaje;

c) obiecte de inventar;

d) materiale nestocate;

e) energia și apa utilizate în mod direct în cadrul proiectului;

f) organisme vii, plante sau animale.

Art. 7. -

Cheltuielile cu serviciile executate de terți includ:

a) întreținerea și reparațiile, incluzând amenajarea spațiilor;

b) redevențe, locații de gestiune și chirii utilizate în mod direct în cadrul proiectului, incluzând închirierea de spații pentru organizarea de manifestări științifice și închirierea de echipamente, aparatură sau autovehicule necesare proiectului;

c) transportul de bunuri;

d) cheltuieli poștale și pentru telecomunicații utilizate în mod direct în cadrul proiectului;

e) cheltuieli de audit financiar aferente proiectului;

f) cheltuieli de acces la arhive, biblioteci, publicații, baze de date și alte surse de informare;

g) cheltuieli de publicare;

h) servicii pentru teste, analize, măsurători și altele asemenea;

i) servicii informatice;

j) servicii de expertiză, evaluare, asistență tehnică;

k) servicii de întreținere a echipamentelor utilizate în cadrul proiectului;

l) cheltuieli de protocol, exclusiv pentru organizarea de manifestări științifice prevăzute în contractul de finanțare și în limitele prevăzute în contract;

m) servicii de multiplicare;

n) servicii de traducere și interpretare;

o) alte servicii necesare proiectului, prevăzute în contractul de finanțare.

Art. 8. -

Cheltuielile de deplasare includ:

a) transport;

b) cazare;

c) diurnă;

d) taxe de participare la manifestări științifice și altele asemenea;

e) asigurări de sănătate pentru deplasările în străinătate;

f) taxe de viză și altele asemenea.

;
se încarcă...