Art 9 Măsuri tranzitorii privind învățământul superior | Ordin 3753/2011

Acesta este un fragment din Ordinul nr. 3753/2011 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii în sistemul național de învățământ. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată
  •  

ANEXA Nr 2 - Măsuri tranzitorii privind învățământul superior -
Art. 9.
-

Prevederile art. 288 alin. (1) din Legea nr. 1/2011 se aplică începând cu semestrul al II-lea al anului universitar 2010-2011, cu excepția contractelor la cumul încheiate înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 1/2011, aceste contracte derulându-se până la finalizarea lor, dar nu mai târziu de sfârșitul anului universitar 2010-2011.

Acesta este un fragment din Ordinul nr. 3753/2011 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii în sistemul național de învățământ. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Pot fi de interes:

Ordin 3753/2011:
Art 14 Măsuri tranzitorii privind învățământul preuniversitar
Art 15 Măsuri tranzitorii privind învățământul preuniversitar
Art 1 Măsuri tranzitorii privind învățământul superior
Art 2 Măsuri tranzitorii privind învățământul superior
Art 3 Măsuri tranzitorii privind învățământul superior
Art 4 Măsuri tranzitorii privind învățământul superior
Art 5 Măsuri tranzitorii privind învățământul superior
Art 6 Măsuri tranzitorii privind învățământul superior
Art 7 Măsuri tranzitorii privind învățământul superior
Art 8 Măsuri tranzitorii privind învățământul superior
Art 9 Măsuri tranzitorii privind învățământul superior
Art 10 Măsuri tranzitorii privind învățământul superior
Art 11 Măsuri tranzitorii privind învățământul superior
Art 12 Măsuri tranzitorii privind învățământul superior
Art 13 Măsuri tranzitorii privind învățământul superior
;
se încarcă...