Curtea Constituțională - CCR

Decizia nr. 401/2005 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 274 alin. 3 din Codul de procedură civilă

Modificări (...), Referințe (1)

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 20 septembrie 2005

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată
sau autentifică-te
  •  
Ioan Vida - președinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Constantin Doldur - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Șerban Viorel Stănoiu - judecător
Dana Titian - procuror
Cristina Cătălina Turcu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 274 alin. 3 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Mihaela Gheorghiu în Dosarul nr. 2.054/2004 al Tribunalului București - Secția a III-a civilă.

La apelul nominal lipsesc părțile.

Față de părțile Mihaela Gheorghiu și Dan Niculescu procedura de citare este legal îndeplinită.

Magistratul-asistent informează completul de judecată că pe confirmarea de primire a telegramei expediate către partea Vlad Gheorghe Ihora figurează mențiunea "destinatar mutat de la domiciliu". Citarea s-a făcut la domiciliul părții indicat în citativul existent la dosarul instanței care a sesizat Curtea Constituțională.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul asupra acestui aspect, consideră că se impune aplicarea sancțiunii prevăzute de art. 98 din Codul de procedură civilă.

Curtea dispune aplicarea art. 98 din Codul de procedură civilă în ceea ce privește partea Vlad Gheorghe Ihora.

Magistratul-asistent informează completul de judecată că partea Dan Niculescu a depus o cerere de amânare a judecării cauzei, motivată de faptul că nu i s-au comunicat înscrisurile existente în dosar.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a cererii de amânare.

Curtea respinge cererea de amânare, în temeiul art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.

Președintele constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, arătând că textul de lege criticat nu aduce atingere art. 24 din Constituție privind dreptul la apărare, întrucât instanța are posibilitatea de a dispune asupra cuantumului onorariului de avocat pe baza criteriilor conținute de dispozițiile legale criticate, și anume valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat. Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în practica sa, de exemplu Cauza Almeida, Garrett și alții contra Portugaliei (2000), apreciază asupra cheltuielilor de judecată în sensul micșorării cuantumului solicitat de părți.

C U R T E A,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 28 ianuarie 2005, pronunțată în Dosarul nr. 2.054/2004, Tribunalul București - Secția a III-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 274 alin. 3 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Mihaela Gheorghiu într-o cauză având ca obiect recursul împotriva unei sentințe civile prin care s-au acordat numai o parte din cheltuielile de judecată solicitate, ca urmare a aplicării art. 274 alin. 3 din Codul de procedură civilă.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul apreciază că textul de lege criticat încalcă prevederile art. 11 alin. (2), art. 21, art. 24 alin. (2), art. 31 alin. (3) și art. 52 alin. (1) din Constituție. În acest sens arată că instanța de judecată nu este îndreptățită să dispună asupra cuantumului onorariului de avocat, stabilit în contractul de asistență juridică, exprimând rezultatul acordului dintre client și avocatul său, în raport de complexitatea cauzei, cu atât mai mult cu cât un tablou al onorariilor minimale nu există.

Tribunalul București - Secția a III-a civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât instanța de judecată are posibilitatea de a se pronunța asupra cuantumului onorariului de avocat prin aprecierea muncii depuse de acesta în desfășurarea procesului. Micșorarea de către instanța de judecată a cuantumului onorariului de avocat nu reprezintă o sancțiune aplicată activității acestuia.

Potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, arătând că posibilitatea instanței de judecată de a aprecia valoarea onorariului stabilit prin convenția dintre avocat și clientul său nu numai că nu încalcă prevederile constituționale referitoare la accesul la justiție și dreptul la apărare, dar chiar vine în completarea prevederilor legale care dau expresie acestor principii. Este un drept recunoscut instanței de judecată, în exercitarea funcției sale generale, de a urmări buna desfășurare a procesului, pentru a se evita exercitarea abuzivă a unor drepturi, inclusiv în raporturile dintre avocat și client. Acest drept este acordat judecătorului în considerarea rolului pe care îl are în desfășurarea procesului și care îi oferă posibilitatea unei imagini de ansamblu asupra complexității cauzei și muncii îndeplinite de avocat.

Lipsa unui tablou al onorariilor minimale, la care face trimitere textul de lege criticat, nu atrage neconstituționalitatea acestuia, criteriile de apreciere a valorii onorariului fiind expres menționate și excluzând arbitrariul.

Dispozițiile art. 11 alin. (2) din Constituție nu sunt incidente în cauză.

Avocatul Poporului arată că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât dispoziția legală criticată privind dreptul judecătorilor ca, motivat, să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit tabloului onorariilor minimale, nu îngrădește sub nici un aspect accesul liber la justiție, nu încalcă dreptul părților la un proces echitabil și nici la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil. De asemenea, dispoziția legală criticată nu aduce atingere nici dreptului la apărare, întrucât nu este de natură să împiedice părțile de a fi asistate în tot cursul procesului de un avocat ales sau numit din oficiu. În plus, textul de lege criticat obligă judecătorul ca în tot ceea ce interesează soluționarea procesului să asigure exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor participanților la proces, în spiritul și litera legii.

Textele art. 11 și 52 din Constituție nu au incidență în cauză.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile Legii nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 274 alin. 3 din Codul de procedură civilă, care au următorul conținut:

- Art. 274 alin. 3: "Judecătorii au însă dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat."

Autorul excepției susține că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile art. 11 alin. (2), art. 21, art. 24 alin. (2), art. 31 alin. (3) și art. 52 alin. (1) din Constituție, care au următorul conținut:

- Art. 11 alin. (2): "Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.";

- Art. 21:

"

(1) Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.

(3) Părțile au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil.

(4) Jurisdicțiile speciale administrative sunt facultative și gratuite.";

- Art. 24 alin. (2): "În tot cursul procesului, părțile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.";

- Art. 31 alin. (3): "Dreptul la informație nu trebuie să prejudicieze măsurile de protecție a tinerilor sau securitatea națională.";

- Art. 52 alin. (1): "Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, este îndreptățită să obțină recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului și repararea pagubei."

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, dintre textele de referință menționate, singurul care, prin domeniul de reglementare, ar putea fi considerat relevant este numai art. 24 alin. (2) din Constituție, potrivit căruia "În tot cursul procesului, părțile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu", și aceasta doar prin prisma raționamentului că dreptul de a fi asistate de un avocat ales, ceea ce constituie regula în materie, presupune în mod necesar angajarea acestuia pe calea unei convenții, cu plata unui onorariu stabilit de comun acord. Acceptând un asemenea raționament, nimic nu interzice, în absența unei prevederi constituționale exprese, consacrarea prin lege a prerogativei instanței de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul onorariului avocațial convenit, prin prisma proporționalității sale cu amplitudinea și complexitatea activității depuse.

O asemenea prerogativă este cu atât mai necesară cu cât respectivul onorariu, convertit în cheltuieli de judecată, urmează a fi suportat de partea potrivnică, dacă a căzut în pretenții, ceea ce presupune în mod necesar ca acesta să-i fie opozabil. Or, opozabilitatea sa față de partea potrivnică, care este terț în raport cu convenția de prestare a serviciilor avocațiale, este consecința însușirii sale de instanță prin hotărârea judecătorească prin al cărei efect creanța dobândește caracter cert, lichid și exigibil.

În sensul celor arătate este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care, învestită fiind cu soluționarea pretențiilor la rambursarea cheltuielilor de judecată, în care sunt cuprinse și onorariile avocațiale, a statuat că acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare care au fost în mod real făcute în limita unui cuantum rezonabil.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

D E C I D E:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 274 alin. 3 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Mihaela Gheorghiu în Dosarul nr. 2.054/2004 al Tribunalului București - Secția a III-a civilă.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 14 iulie 2005.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Cristina Cătălina Turcu

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

;
se încarcă...