Curtea Constituțională - CCR

Decizia nr. 221/2005 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 504 alin. 3 din Codul de procedură penală

Modificări (...)

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 17 iunie 2005

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată
sau autentifică-te
  •  
Ioan Vida - președinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Constantin Doldur - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Șerban Viorel Stănoiu - judecător
Nicoleta Grigorescu - procuror
Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 504 alin. 3 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Ionel Șerban în Dosarul nr. 730/2004 al Tribunalului București - Secția a III-a civilă.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției, deoarece Curtea Constituțională, în temeiul art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, nu are competența de a completa prevederea legală supusă controlului, astfel cum solicită autorul excepției.

C U R T E A,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 20 octombrie 2004, pronunțată în Dosarul nr. 730/2004, Tribunalul București - Secția a III-a civilă a a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 504 alin. 3 din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Ionel Șerban într-un litigiu al cărui obiect îl constituie acțiunea în pretenții pentru repararea pagubelor suferite ca urmare a "privării de libertate în mod nelegal".

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că prevederile art. 504 alin. 3 din Codul de procedură penală contravin dispozițiilor art. 20 alin. (1) și (2), respectiv art. 21 din Constituție, precum și art. 5 pct. 5 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale "în sensul că respectivele dispoziții procesual penale limitează în mod nejustificat dreptul la repararea prejudiciului cauzat în situația privării libertății în mod nelegal, prin impunerea existenței unor condiții preliminare declanșării acțiunii, respectiv stabilirea unei stări de fapt prin intermediul unei ordonanțe a procurorului de revocare a măsurii preventive, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale ori prin hotărâre a instanței de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin hotărâre definitivă de achitare sau prin hotărâre definitivă de încetare a procesului penal, înlăturând astfel posibilitatea obținerii de despăgubiri pentru alte situații de privare a libertății în mod nelegal, situații vădite, dar care nu pot fi constatate prin actele procesuale mai sus menționate, în speță - deținerea ilegală generată de expirarea sau inexistența unui document justificativ al detenției".

Tribunalul București - Secția a III-a civilă apreciază că, în raport de situația concretă invocată de reclamant în cererea sa privind acordarea de despăgubiri ca urmare a reținerii sale ilegale, prevederile art. 504 alin. 3 din Codul de procedură penală contravin dispozițiilor art. 20 alin. (1) și (2), respectiv art. 21 din Constituție, precum și prevederilor art. 5 pct. 5 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Instanța de judecată mai arată că "aprecierea sa în sensul de mai sus are în vedere, însă, nu prevederile textului de lege invocat, ci omisiunea inserării în conținutul alineatului arătat și a altor situații care pot determina privarea de libertate în mod nelegal a unei persoane pe o anumită durată de timp, cum ar fi deficiențele administrative organizatorice în activitatea organelor în ale căror atribuții intră luarea măsurilor de punere în libertate a unei persoane, atunci când aceasta s-a stabilit printr-o hotărâre judecătorească".

În conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul consideră ca fiind neîntemeiată excepția de neconstituționalitate invocată, deoarece, pe de o parte, dispozițiile art. 504 alin. 3 din Codul de procedură penală nu se referă la privarea nelegală de libertate datorată unor deficiențe organizatorice, iar pe de altă parte, atunci când se produc astfel de situații "se poate angaja răspunderea penală a autorului faptei de arestare nelegală și cercetare abuzivă (art. 266 din Codul penal) și, de asemenea, răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie a autorului faptei delictuale, urmând ca răspunderea instituțiilor statului care au calitatea de comitent să aibă ca temei legal direct prevederile art. 1000 alin. 3 din Codul civil privind răspunderea civilă a comitentului pentru fapta prepusului".

Avocatul Poporului consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se arată că dispozițiile art. 504 alin. 3 din Codul de procedură penală nu opresc părțile interesate de a se adresa justiției pentru apărarea drepturilor, libertăților și intereselor lor legitime, în concordanță cu art. 21 din Constituție. Totodată se apreciază că dispozițiile constituționale ale art. 20 alin. (1) și (2) din Constituție și ale art. 5 pct. 5 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, invocate de asemenea în motivarea excepției, nu au incidență în cauză.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile Legii nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 504 alin. 3 din Codul de procedură penală, care au următorul conținut: "Privarea sau restrângerea de libertate în mod nelegal trebuie stabilită, după caz, prin ordonanță a procurorului de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin ordonanță a procurorului de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. 1 lit. j) ori prin hotărâre a instanței de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin hotărâre definitivă de achitare sau prin hotărâre definitivă de încetare a procesului penal pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. 1 lit. j)."

Autorul excepției susține, în esență, că textul de lege criticat încalcă prevederile constituționale ale art. 20 alin. (1) și (2), referitoare la "Tratatele internaționale privind drepturile omului", respectiv art. 21 privind "Accesul liber la justiție", precum și pe cele ale art. 5 pct. 5 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitoare la "Dreptul la libertate și la siguranță", deoarece se înlătură "posibilitatea obținerii de despăgubiri pentru alte situații de privare a libertății în mod nelegal, situații vădite, dar care nu pot fi constatate prin actele procesuale menționate în alin. 3 al art. 504 din Codul de procedură penală", în speță, "deținerea ilegală în perioada 12-13 iunie 2003, ca urmare a unor deficiențe organizatorice ale sistemului judiciar care au determinat comunicarea cu întârziere a soluției instanței de punere în libertate".

Examinând excepția, Curtea constată că asupra constituționalității dispozițiilor art. 504 alin. 3 din Codul de procedură penală, în raport de normele constituționale care consacră accesul liber la justiție, s-a mai pronunțat în jurisprudența sa. Astfel, în Decizia nr. 417 din 14 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.044 din 11 noiembrie 2004, Curtea, constatând că textul de lege criticat este "o concretizare a principiului constituțional prevăzut de art. 52 alin. (3) din Constituție, conform căruia «Statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare. Răspunderea statului este stabilită în condițiile legii [...]» și, pe cale de consecință, realizarea dreptului la repararea de către stat a pagubei cauzate prin erorile judiciare are loc în condițiile legii", a reținut că prevederile art. 504 alin. 3 din Codul de procedură penală "nu numai că nu îngrădesc accesul liber la justiție, ci instituie tocmai normele procedurale necesare exercitării acestui drept, fiind în deplină concordanță și cu dispozițiile constituționale ale art. 126 alin. (2), în temeiul cărora procedura de judecată este prevăzută numai prin lege".

De asemenea, Curtea a statuat în aceeași decizie că "reglementarea expresă a actelor procedurale prin care se constată încălcarea libertății individuale nu este de natură a limita accesul liber la justiție al acelor persoane care nu se regăsesc în unul dintre cazurile enumerate în art. 504 alin. 3, acestea având posibilitatea de a-și valorifica dreptul în justiție pe alte căi legale. Orice persoană interesată se poate adresa justiției, dar în condițiile legii și urmând procedura prevăzută de lege".

S-a mai arătat că, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a statuat în mod constant că liberul acces la justiție semnifică faptul că orice persoană poate sesiza instanțele judecătorești în cazul în care consideră că drepturile, libertățile sau interesele sale legitime au fost încălcate, iar nu faptul că acest acces nu poate fi supus nici unei condiționări, competența de a stabili regulile de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești revenindu-i legiuitorului, fiind o aplicare a dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 126 alin. (2). De altfel, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a reținut că o caracteristică a principiului liberului acces la justiție este aceea că nu este un drept absolut (cazul Ashingdane contra Regatului Unit al Marii Britanii - 1985). Astfel, acest drept care cere prin însăși natura sa o reglementare din partea statului poate fi subiectul unor limitări sau condiționări atât timp cât nu este atinsă însăși substanța sa.

Aceste argumente care au fundamentat soluția de respingere a excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 504 alin. 3 din Codul de procedură penală își mențin valabilitatea și în prezenta cauză, întrucât nu au intervenit elemente noi care să justifice schimbarea acestei jurisprudențe a Curții Constituționale.

De altfel, autorul excepției nu critică textul art. 504 alin. 3 din Codul de procedură penală pentru ceea ce conține, ci pentru ceea ce nu prevede, respectiv inserarea în conținutul alineatului arătat și a altor situații care pot determina privarea de libertate în mod nelegal a unei persoane pe o anumită durată de timp, cum ar fi deficiențele administrative organizatorice în activitatea organelor în ale căror atribuții intră luarea măsurilor de punere în libertate a unei persoane, atunci când aceasta s-a stabilit printr-o hotărâre judecătorească. Această critică excedează competenței Curții, întrucât, potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, "Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului" și, prin urmare, nu are competența de a completa prevederea legală supusă controlului și nici de a face propuneri de lege ferenda. În acest sens, Curtea Constituțională a statuat în mod constant în jurisprudența sa faptul că nu își poate asuma rolul de a crea, de a abroga sau de a modifica o normă juridică, spre a îndeplini rolul de legislator pozitiv.

Față de cele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 alin. (1) și (6) din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

D E C I D E:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 504 alin. 3 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Ionel Șerban în Dosarul nr. 730/2004 al Tribunalului București - Secția a III-a civilă.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 21 aprilie 2005.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Florentina Geangu

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

;
se încarcă...