Act Internațional

Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale din 16.12.1966 *)

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 20 noiembrie 1974

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Pagina 1 din 2

Cumpără forma actualizată

sau autentifică-te

  •  

*) Traducere.

PREAMBUL

Statele parti la prezentul pact,

considerind ca, in conformitate cu principiile enuntate de Carta Natiunilor Unite, recunoasterea demnitatii inerente tuturor membrilor familiei umane si a drepturilor lor egale si inalienabile constituie fundamentul libertatii, dreptatii si pacii in lume.

recunoscind ca aceste drepturi decurg din demnitatea inerenta persoanei umane,

recunoscind ca, in conformitate cu Declaratia universala a drepturilor omului, idealul fiintei umane libere, eliberate de teama si mizerie, nu poate fi realizat decit daca se creeaza conditii care permit fiecaruia sa se bucure de drepturile sale economice, sociale si culturale, ca si de drepturile sale civile si politice.

considerind ca, potrivit Cartei Natiunilor Unite, statele au obligatia de a promova respectarea universala si efectiva a drepturilor si libertatilor omului, luind in considerare faptul ca omul are indatoriri fata de semenii sai si fata de colectivitatea careia ii apartine si este dator a se stradui sa promoveze si sa respecte drepturile recunoscute in prezentul pact,

au convenit asupra urmatoarelor articole:

PARTEA INTII

Art. 1. -

1. Toate popoarele au dreptul de a dispune de ele insele. In virtutea acestui drept este isi determina liber statutul politic si isi asigura liber dezvoltarea economica, sociala si culturala.

2. Pentru a-si infaptui scopurile, toate popoarele pot dispune liber de bogatiile si resursele lor naturale, fara a aduce atingere obligatiilor care decurg din cooperarea economica internationala, intemeiata pe principiul interesului reciproc, si in dreptul international. In nici un caz un popor nu va putea fi lipsit de propriile mijloace de trai.

3. Statele parti la prezentul pact, inclusiv cele care au raspunderea administrarii de teritorii neautonome si de teritorii sub tutela, trebuie sa inlesneasca realizarea dreptului popoarelor de a dispune de ele insele si sa respecte acest drept, in conformitate cu dispozitiile Cartei Natiunilor Unite.

PARTEA A DOUA

Art. 2. - Reviste (1)

1. Fiecare stat parte la prezentul pact se angajeaza sa actioneze, atit prin propriul sau efort, cit si prin asistenta si cooperare internationala, in special pe plan economic si tehnic, folosind la maximum resursele sale disponibile pentru ca exercitarea deplina a drepturilor recunoscute in prezentul pact sa fie asigurata progresiv prin toate mijloacele adecvate, inclusiv prin adoptarea de masuri legislative. Reviste (1)

2. Statele parti la prezentul pact se angajeaza sa garanteze ca drepturile enuntate in el vor fi exercitate fara nici o discriminare intemeiata pe rasa, culoare, sex, limba, religie, opinie politica sau orice alta opinie, origine nationala sau sociala, avere, nastere sau orice alta imprejurare.

3. Tarile in curs de dezvoltare, tinind seama in modul cuvenit de drepturile omului si de economia lor nationala, pot sa stabileasca in ce masura vor garanta celor care nu le sunt cetateni drepturile economice recunoscute in prezentul pact.

Art. 3. -

Statele parti la prezentul pact se angajeaza sa asigure dreptul egal pe care il au barbatul si femeia de a beneficia de toate drepturile economice, sociale si culturale care sunt enumerate in prezentul pact.

Art. 4. - Reviste (2)

Statele parti la prezentul pact recunosc ca, in ce priveste folosinta drepturilor asigurate de catre stat in conformitate cu prezentul pact, statul nu poate supune aceste drepturi decit la limitarile stabilite de lege, numai in masura compatibila cu natura acestor drepturi si exclusiv in vederea promovarii bunastarii generale intr-o societate democratica.

Art. 5. - Reviste (2)

1. Nici o dispozitie din prezentul pact nu poate fi interpretata ca implicind pentru un stat, o grupare sau un individ vreun drept de a se deda la o activitate sau de a savirsi un act urmarind suprimarea drepturilor sau libertatilor recunoscute in prezentul pact ori limitari ale lor mai ample decit cele prevazute in pact.

2. Nu se poate admite nici o restrictie sau derogare de la drepturile fundamentale ale omului recunoscute sau in vigoare in orice tara in virtutea unor legi, conventii, regulamente sau cutume, sub pretextul ca prezentul pact nu recunoaste aceste drepturi sau le recunoaste intr-o masura mai mica.

PARTEA A TREIA

Art. 6. -

1. Statele parti la prezentul pact recunosc dreptul la munca ce cuprinde dreptul pe care il are orice persoana de a obtine posibilitatea sa-si cistige existenta printr-o munca liber aleasa sau acceptata si vor lua masuri potrivite pentru garantarea acestui drept. Jurisprudență (1)

2. Masurile pe care fiecare stat parte la prezentul pact le va lua spre a asigura deplina exercitare a acestui drept trebuie sa includa orientarea si pregatirea tehnica si profesionala, elaborarea de programe, de masuri si de tehnici potrivite pentru a asigura o dezvoltare economica, sociala si culturala constanta si o deplina intrebuintare productiva a fortelor de munca in conditii care garanteaza indivizilor folosinta libertatilor politice si economice fundamentale.

Art. 7. - Jurisprudență (2), Reviste (5)

Statele parti la prezentul pact recunosc dreptul pe care il are orice persoana de a se bucura de conditii de munca juste si prielnice, care sa asigure indeosebi:

a) remuneratia care asigura tuturor muncitorilor cel putin: Reviste (1)

i) un salariu echitabil si o remuneratie egala pentru o munca de valoare egala, fara nici o distinctie; in special, femeile trebuie sa aiba garantia ca conditiile de munca ce li se acorda nu sunt inferioare acelora de care beneficiaza barbatii si sa primeasca aceeasi remuneratie ca ei pentru aceeasi munca; Reviste (1)

ii) o existenta decenta pentru ei si familia lor, in conformitate cu dispozitiile prezentului pact;

b) securitatea si igiena muncii;

c) posibilitatea egala pentru toti de a fi promovati in munca lor la o categorie superioara adecvata, luindu-se in considerare numai durata serviciilor indeplinite si aptitudinile:

d) odihna, timpul liber, limitarea rationala a duratei muncii si concediile periodice platite, precum si remunerarea zilelor de sarbatoare. Reviste (1)

Art. 8. -

1. Statele parti la prezentul pact se angajeaza sa asigure:

a) dreptul pe care il are orice persoana, in vederea favorizarii si ocrotirii intereselor sale economice, de a forma impreuna cu alte persoane sindicate si de a se afilia la un sindicat la alegerea sa, sub singura rezerva a regulilor stabilite de organizatia interesata. Exercitarea acestui drept nu poate face obiectul altor restrictii decit cele prevazute in lege si care constituie masuri necesare intr-o societate democratica, in interesul securitatii nationale sau al ordinii publice ori pentru a ocroti drepturile si libertatile altora;

b) dreptul pe care il au sindicatele de a forma federatii sau confederatii nationale si dreptul pe care il au acestea din urma de a forma organizatii sindicale internationale sau de a se afilia la acestea;

c) dreptul pe care il au sindicatele de a-si exercita liber activitatea, fara alte limitari decit cele prevazute de lege si care constituie masuri necesare intr-o societate democratica, in interesul securitatii nationale sau al ordinii publice, ori pentru a ocroti drepturile si libertatile altora;

d) dreptul la greva, exercitat in conformitate cu legile fiecarei tari.

2. Prezentul articol nu se opune ca exercitarea acestor drepturi de catre membrii fortelor armate, ai politiei sau de catre functionarii publici sa fie supusa unor restrictii legale.

3. Nici o dispozitie din prezentul articol nu permite statelor parti la Conventia din 1948 a Organizatiei Internationale a Muncii privind libertatea sindicala si ocrotirea dreptului sindical sa ia masuri legislative aducind atingere - sau sa aplice legi intr-un fel care ar aduce atingere - garantiilor prevazute in mentionata conventie.

Art. 9. - Reviste (2)

Statele parti la prezentul pact recunosc dreptul oricarei persoane la securitate sociala, inclusiv la asigurari sociale.

Art. 10. -

Statele parti la prezentul pact recunosc ca:

1. O ocrotire si o asistenta cit mai larga cu putinta trebuie acordate familiei, elementul natural si fundamental al societatii, in special pentru intemeierea sa si in rastimpul cit are responsabilitatea intretinerii si educarii copiilor care sunt in sarcina sa. Casatoria trebuie sa fie liber consimtita de viitorii soti.

2. O ocrotire speciala trebuie acordata mamelor intr-o perioada de timp rezonabila, inainte si dupa nasterea copiilor. Mamele salariate trebuie sa beneficieze, in decursul acestei perioade, de un concediu platit sau de un concediu beneficiind de alocatii de securitate sociala adecvate.

3. Masuri speciale de ocrotire si de asistenta trebuie luate in favoarea tuturor copiilor si adolescentilor, fara nici o discriminare din motive de filiatiune sau din alte motive. Copiii si adolescentii trebuie ocrotiti impotriva exploatarii economice si sociale. Folosirea lor la lucrari de natura a le dauna moralitatea sau sanatatea, de a le pune viata in primejdie sau de a dauna dezvoltarii lor normale trebuie sanctionata prin lege. Statele trebuie, de asemenea, sa stabileasca limite de virsta sub care folosirea muncii salariate a copiilor va fi interzisa si sanctionata prin lege.

Art. 11. - Reviste (3)

1. Statele parti la prezentul pact recunosc dreptul oricarei persoane la un nivel de trai suficient pentru ea insasi si familia sa, inclusiv hrana, imbracaminte si locuinta suficiente, precum si la imbunatatire continua a conditiilor sale de existenta. Statele parti vor lua masuri potrivite pentru a asigura realizarea acestui drept si recunosc in acest scop importanta esentiala a unei cooperari internationale liber consimtite.

2. Statele parti la prezentul pact, recunoscind dreptul fundamental pe care il are orice persoana de a fi la adapost de foame, vor adopta, individual si prin cooperare internationala, masurile necesare, inclusiv programe concrete:

a) pentru a imbunatati metodele de productie, de conservare si de distribuire a produselor alimentare prin deplina utilizare a cunostintelor tehnice si stiintifice, prin difuzarea principiilor de educatie in ce priveste nutritia si prin dezvoltarea sau reforma regimurilor agrare, in asa fel incit sa asigure cit mai bine punerea in valoare si utilizarea resurselor naturale;

b) pentru a asigura o repartitie echitabila a resurselor alimentare mondiale in raport cu nevoile, tinind seama de problemele care se pun atit tarilor importatoare, cit si tarilor exportatoare de produse alimentare.

Art. 12. - Reviste (1)

1. Statele parti la prezentul pact recunosc dreptul pe care il are orice persoana de a se bucura de cea mai buna sanatate fizica si mintala pe care o poate atinge.

2. Masurile pe care statele parti la prezentul pact le vor adopta in vederea asigurarii exercitarii depline a acestui drept vor cuprinde masurile necesare pentru a asigura:

a) scaderea mortalitatii noilor nascuti si a mortalitatii infantile, precum si dezvoltarea sanatoasa a copilului;

b) imbunatatirea tuturor aspectelor igienei mediului si ale igienei industriale;

c) profilaxia si tratamentul maladiilor epidemice, endemice, profesionale si a altora, precum si lupta impotriva acestor maladii;

d) crearea de conditii care sa asigure tuturor servicii medicale si un ajutor medical in caz de boala.

Art. 13. - Reviste (1)

1. Statele parti la prezentul pact recunosc dreptul pe care il are orice persoana la educatie. Ele sunt de acord ca educatia trebuie sa urmareasca deplina dezvoltare a personalitatii umane si a simtului demnitatii sale si sa intareasca respectarea drepturilor omului si libertatilor fundamentale. Pe linga aceasta, ele sunt de acord ca prin educatie orice persoana trebuie sa devina capabila de a juca un rol util intr-o societate libera, ca educatia trebuie sa favorizeze intelegerea, toleranta si prietenia intre toate natiunile si toate grupurile rasiale, etnice sau religioase si sa incurajeze dezvoltarea activitatilor Natiunilor Unite pentru mentinerea pacii.

2. Statele parti la prezentul pact recunosc ca in vederea asigurarii deplinei exercitari a acestui drept:

a) invatamintul primar trebuie sa fie obligatoriu si accesibil tuturor in mod gratuit;

b) invatamintul secundar sub diferitele sale forme, inclusiv invatamintul secundar tehnic si profesional, trebuie sa fie generalizat si sa devina accesibil tuturor prin toate mijloacele potrivite si in special prin instaurarea in mod progresiv a gratuitatii lui;

c) invatamintul superior trebuie sa devina accesibil tuturor in deplina egalitate, in functie de capacitatea fiecaruia, prin toate mijloacele potrivite si in special prin introducerea treptata a gratuitatii;

d) educatia de baza trebuie incurajata sau intensificata cit mai mult posibil, pentru persoanele care au primit instructie primara sau care n-au primit-o pina la capat;

e) trebuie sa se urmareasca activ dezvoltarea unei retele scolare la toate nivelurile, sa se stabileasca un sistem adecvat de burse si sa se amelioreze in mod continuu conditiile materiale ale personalului didactic.

3. Statele parti la prezentul pact se angajeaza sa respecte libertatea parintilor si, atunci cind este cazul, a tutorilor legali, de a alege pentru copiii lor institutii de invatamint, altele decit cele ale autoritatilor publice, dar conforme cu normele minimale pe care le poate prescrie sau aproba statul in materie de educatie si de a asigura educatia religioasa si morala a copiilor lor in conformitate cu propriile lor convingeri.

4. Nici o dispozitie din prezentul articol nu trebuie interpretata ca aducind atingere libertatii indivizilor si persoanelor juridice de a infiinta si de a conduce institutii de invatamint cu conditia ca principiile enuntate in paragraful 1 al prezentului articol sa fie respectate, iar educatia data in aceste institutii sa fie conforma cu normele minimale pe care le poate prescrie statul.

Art. 14. - Reviste (1)

Orice stat parte la prezentul pact, care in momentul in care devine parte nu a putut inca asigura in teritoriul sau metropolitan sau in teritoriile aflate sub jurisdictia sa obligativitatea si gratuitatea invatamintului primar, se angajeaza sa stabileasca si sa adopte, intr-un termen de 2 ani, un plan detaliat de masuri necesare pentru a realiza treptat, intr-un numar rezonabil de ani, fixat prin acest plan, deplina aplicare a principiului invatamintului primar obligatoriu si gratuit pentru toti.

Art. 15. -

1. Statele parti la prezentul pact recunosc fiecaruia dreptul:

a) de a participa la viata culturala;

b) de a beneficia de progresul stiintific si de aplicatiile sale;

c) de a beneficia de protectia intereselor morale si materiale decurgind din orice productie stiintifica, literara sau artistica al carei autor este.

2. Masurile pe care statele parti la prezentul pact le vor lua pentru a asigura deplina exercitare a acestui drept trebuie sa cuprinda masurile necesare pentru a asigura mentinerea, dezvoltarea si difuzarea stiintei si culturii.

3. Statele parti la prezentul pact se angajeaza sa respecte libertatea indispensabila cercetarii stiintifice si activitatilor creatoare.

4. Statele parti la prezentul pact recunosc urmarile binefacatoare care trebuie sa rezulte din incurajarea si dezvoltarea cooperarii si contactelor internationale in domeniul stiintei si culturii.

PARTEA A PATRA

Art. 16. -

1. Statele parti la prezentul pact se angajeaza sa prezinte, in conformitate cu dispozitiile cuprinse in aceasta parte a pactului, rapoarte asupra masurilor pe care le-au adoptat si asupra progreselor obtinute in asigurarea respectarii drepturilor recunoscute in pact.

2.

a) Toate rapoartele vor fi adresate secretarului general al Organizatiei Natiunilor Unite, care le va transmite in copie, spre examinare, Consiliului Economic si Social, in conformitate cu dispozitiile prezentului pact.

b) Secretarul general al Organizatiei Natiunilor Unite va transmite, de asemenea, institutiilor specializate copii de pe rapoartele sau de pe partile relevante din rapoartele trimise de statele parti la prezentul pact, care sunt si membre ale institutiilor specializate respective, in masura in care aceste rapoarte sau parti din rapoarte privesc probleme de competenta institutiilor lor mentionate, potrivit actelor lor constitutive.

Art. 17. -

1. Statele parti la prezentul pact isi vor prezenta rapoartele pe etape, potrivit unui program pe care il va stabili Consiliul Economic si Social in termen de un an de la data intrarii in vigoare a prezentului pact, dupa ce va fi consultat statele parti si institutiile specializate interesate.

2. Rapoartele pot sa aduca la cunostinta factorii si dificultatile care impiedica statele de a-si indeplini intru totul obligatiile prevazute in prezentul pact.

3. In cazul in care informatii cu privire la acest subiect au fost deja trimise Organizatiei Natiunilor Unite sau unei institutii specializate de catre un stat parte la pact, nu va mai fi necesar a se reproduce informatiile, ci o referire precisa la aceste informatii va fi suficienta.

Art. 18. -

In virtutea responsabilitatilor care ii sunt conferite de Carta Natiunilor Unite in domeniul drepturilor omului si libertatilor fundamentale, Consiliul Economic si Social va putea incheia intelegeri cu institutiile specializate, in vederea prezentarii de catre acestea de rapoarte cu privire la progresul realizat in indeplinirea dispozitiilor prezentului pact, care intra in cadrul activitatilor lor. Rapoartele vor putea cuprinde date asupra deciziilor si recomandarilor adoptate in legatura cu traducerea in viata, de catre organele competente ale institutiilor specializate, a acestor dispozitii.

Art. 19. -

Consiliul Economic si Social poate transmite Comisiei drepturilor omului, in scop de studiu si recomandari de ordin general, sau pentru informare, daca este cazul, rapoartele privind drepturile omului pe care le comunica statele in conformitate cu art. 16 si 17 si rapoartele privind drepturile omului pe care le comunica institutiile specializate in conformitate cu art. 18.


Pentru a vedea documentul fără paginare, ai nevoie de un abonament Lege5!

;
se încarcă...