Art 17 Contribuția publică națională totală | Ordonanță 29/2015

Acesta este un fragment din Ordonanța nr. 29/2015 privind gestionarea și utilizarea fondurilor externe nerambursabile și a cofinanțării publice naționale, pentru obiectivul "Cooperare teritorială europeană", în perioada 2014-2020. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată
  •  

Contribuția publică națională totală -
Art. 17. -

Beneficiarii lideri/Beneficiarii parteneri din România care, potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, își exercită dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată nu includ în cererile de finanțare/cererile de rambursare/plată sumele reprezentând taxa pe valoarea adăugată aferentă cheltuielilor eligibile efectuate în implementarea proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile aferente obiectivului "Cooperare teritorială europeană".

Acesta este un fragment din Ordonanța nr. 29/2015 privind gestionarea și utilizarea fondurilor externe nerambursabile și a cofinanțării publice naționale, pentru obiectivul "Cooperare teritorială europeană", în perioada 2014-2020. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Pot fi de interes:

Ordonanță 29/2015:
Art 7 Managementul financiar al fondurilor externe nerambursabile de la Uniunea Europeană, aferente obiectivului "Cooperare teritorială europeană"
Art 8 Managementul financiar al fondurilor externe nerambursabile de la Uniunea Europeană, aferente obiectivului "Cooperare teritorială europeană"
Art 9 Contribuția publică națională totală
Art 10 Contribuția publică națională totală
Art 11 Contribuția publică națională totală
Art 12 Contribuția publică națională totală
Art 13 Contribuția publică națională totală
Art 14 Contribuția publică națională totală
Art 15 Contribuția publică națională totală
Art 16 Contribuția publică națională totală
Art 17 Contribuția publică națională totală
Art 18 Contribuția publică națională totală
Art 19 Plata în avans
Art 20 Plata în avans
Art 21 Plata în avans
Art 22 Plata în avans
Art 23 Angajarea, lichidarea și ordonanțarea cheltuielilor efectuate în cadrul programelor obiectivului "Cooperare teritorială europeană"
Art 24 Controlul de prim nivel
Art 25 Păstrarea documentelor, control, audit, nereguli
Art 26 Păstrarea documentelor, control, audit, nereguli
Art 27 Păstrarea documentelor, control, audit, nereguli
;
se încarcă...