Parlamentul României

Legea nr. 3608/1921 pentru reforma agrară din Bucovina

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 30 iulie 1921

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Pagina 1 din 5

Cumpără forma actualizată

sau autentifică-te

  •  

FERDINAND I,

Prin grația lui Dumnezeu și voința națională, Rege al României,

La toți de față și viitori, sănătate:

Corpurile legiuitoare au votat și adoptat, iar Noi sancționăm cele ce urmează:

LEGE

pentru reforma agrară din Bucovina

PARTEA I EXPROPRIEREA

CAPITOLUL I Îndreptățirea și măsura exproprierii

Art. 1. -

În conformitate cu hotărîrea consiliului național din Bucovina, se declară expropriate pentru cauză de utilitate publică proprietățile rurale, în măsura și condițiunile cuprinse în legea de față, în scop de a spori întinderea proprietății țărănești, de a înființa pășuni comunale, precum și pentru scopuri de interes general, economic și cultural.

Art. 2. -

Starea juridică și întinderea proprietăților rurale, din punctul de vedere al aplicării acestei legi, se socotește pe ziua de 6 Septemvrie 1919, ținându-se socoteală de efectul succesiunilor deschise dela această dată până la promulgarea legii de față.

Bunurile expropriate sunt lovite de indisponibilitatea din aceeaș zi, fără îndeplinirea nici unei alte formalități.

Se exceptează și rămân valabile;

a) Vânzările până la 10 ha de fiecare cumpărător făcute către țărani, invalizi, văduvele și orfanii de răsboi, agronomi, preoți, învățători, cultivatori de pământ.

Aceste vânzări vor putea fi revizuite de comitetul agrar;

b) Vânzările făcute până la promulgarea legii, făcute cu aprobarea comitetului agrar, cu restricțiunile prevăzute în legea de față în ceea ce privește exproprierea.

Toate vânzările peste 10 ha vor fi obligatoriu revizuite de comitetul agrar, care, în cazuri bine motivate, le validează.

Transcrierea dreptului de proprietate asupra imobilelor rurale, făcută fără aprobarea comitetului agrar, este nulă.

Art. 3. -

Exproprierea atinge proprietatea fără privire la calitatea proprietarului, capacitatea lui juridică sau caracterul imobilului expropriat.

Art. 4. -

Subsolul terenurilor expropriate trece în proprietatea Statului, cu excepția drepturilor câștigate.

Art. 5. -

Se declară expropriate în întregime:

a) Proprietățile rurale, fără deosebire de caracter și întindere, ale tuturor persoanelor juridice de drept public, fără considerarea oricărei clauze contrarii.

Se exceptează dela expropriere terenurile mănăstirilor: Dragomirna, Putna, Suceava și Sucevița până la 100 ha.

Se mai exceptează 50 ha din pământul cultivabil al fondului bisericesc ortodox oriental pentru mitropolia din Cernăuți.

Se mai exceptează proprietățile comunelor rurale și urbane, pădurile tovărășiilor, precum și pădurile fondului bisericesc greco-ortodox, afară de părțile mărginașe din apropierea satelor, pe cari comitetul agrar le va afla proprii pentru defrișare, în scop de a întemeia gospodării țărănești și pășuni comunale;

b) Proprietățile rurale ale absenteiștilor, intrând în această categorie proprietarii cari au petrecut în câte 5 ani consecutivi, în timpul dela 1 August 1909 până la 1 August 1919, pe an mai mult de o jumătate afară de hotarele României întregite și ale Austriei, fără motive binecuvântate; precum și acei proprietari cari dela 15/28 Noemvrie 1918 și până azi nu și-au avut domiciliul în țară, lipsind fără vreo însărcinare oficială. Fac excepție proprietățile rurale până la 25 ha.

Cu autorizația comitetului agrar, persoanele juridice expropriate în întregime își pot rezerva clădirile și instalațiunile cari nu sunt necesare unor scopuri naționale, culturale și economice.

Art. 6. -

Se declară expropriat în întregime tot pământul cultivabil din:

a) Proprietățile persoanelor juridice de drept privat;

b) Proprietățile rurale cari între 1 Ianuarie 1905 și 1 Ianuarie 1919 au fost arendate mai mult de 9 ani, exceptând proprietățile minorilor, funcționarilor publici și femeilor incapabile a gospodări însăși.

Dacă proprietatea a fost arendată numai în parte, se expropriază o întindere egală cu partea arendată din corpul întreg al proprietății, iar restul cade sub dispozițiile art. 7. Se înțelege prin arendare în sensul aliniatului b, art. 6, atât arendarea prin arendași cât și arendările în parte în cari proprietarul nu a pus nici arătură, nici sămânță;

c) Proprietățile interzișilor și celor puși sub curatelă întrucât nu au descendenți direcți;

d) Pământul rural folosit prin embatic, plantat sau nu (emphyteusis), precum și acela ținut de săteni cu arendă cel puțin 10 ani neîntrerupt, dacă aceștia își vor fi construit pe el case, sălașuri, mori de apă primitive (rustice) sau vor fi făcut plantațiuni de vii sau pomi roditori, exproprierea făcându-se în folosul lor.

Art. 7. -

Se declară expropriat parțial:

a) Sesiile existente pentru parohii până la 12 ha și sesiile existente pentru cooperatori până la 6 ha;

b) Pământul cultivabil din proprietățile rurale ale proprietarilor particulari cari au sau au avut la 1 August 1914 instalațiuni importante agricole, în clădiri și inventar, crescătorii de vite sau industrii agricole, după următoarea scară:

Suprafața expropriabilă ha Suprafața rămasă ha
100 100
105 104
110 109
115 113
120 117
125 121
130 124
135 128
140 132
145 135
150 138
155 141
160 144
165 147
170 150
175 153
180 155
185 158
190 160
195 163
200 165
210 170
220 174
230 178
240 182
250 185
260 189
270 192
280 195
290 198
300 201
320 207
340 212
360 216
380 220
400 224
420 228
440 232
460 235
480 238
500 241
525 244
550 247
575 249
600 250
Peste 600 250

Toate proprietățile cuprinse între 100 ha și 105 ha exclusiv se reduc la 100 ha; toate proprietățile cuprinse între 105 și 110 ha exclusiv se reduc la 104 ha și a.m.d.

c) Moșiile proprietarilor cari nu îndeplinesc condițiunile dela art. 7, alin. b, se expropriază până la 100 ha pământ cultivabil;

d) Proprietarilor cari au unul sau mai mulți fii cari au studiat sau studiază agronomia, fiind înscriși în școală cel mai târziu până la 1 Ianuarie 1920, și o frecuentează, li se poate rezerva un lot de 50 ha peste suprafața ce-i rămâne neexpropriată conform prevederilor acestei legi, cu obligația, sub pedeapsă de nulitate a acestui drept, să obțină diploma în cel mult 5 ani dela promulgarea acestei legi și dela acea dată să-și cultive singur pământul.

Art. 8. -

Proprietarului îi revine dreptul să aleagă partea de moșie neexpropriată, cu condiția ca partea dată sătenilor să poată fi economicește bine folosită. Tot asemenea nici proprietarul nu poate fi expropriat altfel, decât așa ca partea ce-i rămâne să formeze un întreg economic cu investițiile economice principale aflătoare pe moșie.

Art. 9. -

Dacă însă ocupația principală a proprietarului nu este agricultura și nici părinții lui n'au fost agricultori, terenul neexpropriabil se reduce la 4 ha. Intră în această categorie și acei proprietari cari nefiind agricultori au cumpărat moșii după 15/28 Noemvrie 1918.

Art. 10. -

Se socotește ca pământ cultivabil, în înțelesul legii de față, tot terenul pe care s'au aflat până azi arături, locurile de fânețe și pășune, precum și orice alt teren ce s'ar găsi propriu să fie întrebuințat cu folos pentru agricultură.

Exproprierea se calculează numai asupra pământului cultivabil, adică asupra întinderii rămase din fiecare moșie, după ce s'au scăzut: locurile permanente de arie și ferme, conacul cu grădina, viile și grădinile stabilite de zarzavaturi și pomi roditori, pădurile, poenile mai mici de 10 ha înconjurate de păduri, luncile împădurite, râurile, lacurile, stabilimentele industriale cu terenul de instalare strict necesar și parcelele pe cari se află clădiri, întrucât toate acestea nu sunt cuprinse în partea expropriată.

Art. 11. -

Sunt scutite de expropriere terenurile necesare ca locuri de hrană pentru personalul silvic de supraveghere, în întindere de 6 ha pentru personalul superior și 4 ha pentru personalul inferior.

Art. 12. -

Mai multe proprietăți ale aceluiaș proprietar, precum și proprietățile stăpânite în indiviziune se consideră ca o singură proprietate, rămânând ca proprietarul sau coproprietarii să-și aleagă partea ce rămâne liberă de expropriere.

CAPITOLUL II Pășunile comunale

Art. 13. -

Pășunile comunale existente se mențin.

Din terenurile expropriate după această lege, pământul propriu numai pentru pășune va fi întrebuințat la înființarea sau completarea pășunilor comunale.

Art. 14. -

Pentru înființarea și completarea pășunilor comunale se poate expropria peste suprafața obținută prin dispozițiunile de mai sus:

a) Poenile mai mari de 10 ha. Proprietarul având dreptul să dea în schimbul acestor poeni o suprafață legală din terenul împădurit, situat la marginea pădurii, după tăierea lemnului;

b) Acolo unde este nevoie absolută vor putea fi expropriate cu avizul serviciului silvic și cu aprobarea comitetului agrar și din păduri, dar numai dacă terenul este propriu.

Art. 15. -

Pământul expropriat, conform dispozițiunilor din acest capitol, va servi numai la înființarea sau completarea pășunilor comunale pentru folosința tuturor locuitorilor proprietari de vite, fără privire dacă au pământ cultivabil. Proprietatea acestor pășuni aparține comunelor cari le administrează sub conducerea și controlul serviciului agricol județean, cu excepția pădurilor alpine cari rămân Statului și se vor administra conform unui regulament special întocmit de ministerul agriculturii.

CAPITOLUL III Dispoziții generale

Art. 16. -

Cu aprobarea comitetului agrar se poate încuviința schimbul între pământul expropriat și cel posedat de săteni, comune, școli biserici, parohii, etc.

Art. 17. -

Până la luarea în seamă a bunurilor expropriate, folosința lor rămâne proprietarilor cu toate drepturile și datoriile unui uzufructuar, fiind obligat a tolera operațiunile inginerilor și ale organelor însărcinate cu parcelarea și ameliorarea terenurilor.

Terenurile arendate țăranilor până în prezent în vederea exproprierii rămân în folosința lor până la expropriere și împroprietărirea definitivă, proprietarul având dreptul la arendă.

Art. 18. -

Dacă pe pământul expropriat și dat în folosința sătenilor sunt semănături, ele rămân până la recoltă proprietarului, iar dacă sunt arături proprietarul are drept la valoarea lor. Stabilirea acestei valori se face în conformitate cu prețurile locale prin bună învoială între interesați. În caz de neînțelegere va hotărî definitiv comisiunea agrară de ocol.

Art. 19. -

Luarea în seamă a bunurilor expropriate nu se poate împiedica prin nici un act judecătoresc. Instanța competentă, la cererea Casei centrale a împroprietăririi, va închide relativ la aceste bunuri orice acțiune sau urmărire, orice drept pretins, putându-se exercita numai asupra prețului.

Art. 20. -

Servituțile indispensabile pentru folosința bunurilor expropriate se mențin.

Proprietarii și sătenii împroprietăriți vor permite unii altora drumul de acces și drumurile la apă.

Organele de aplicare vor determina pentru fiecare caz în parte aceste drepturi.

Art. 21. -

Statul, prin ministerul agriculturii, poate rezerva din bunurile expropriate terenurile cari au sau cărora li s'ar putea da o destinație de interes obștesc cultural, economic și social.

Art. 22. -

Contractele de arendare a moșiilor supuse exproprierii se desființează de drept pentru partea expropriată, reducându-se proporțional și arenda.

Dacă porțiunea expropriată trece de 25% din întinderea totală a moșiei, arendașii și proprietarii sunt în drept de a cere rezilierea întregului contract.

De asemenea sunt reziliate de drept în întregime contractele de arendă făcute pentru moșiile în cari arendașii nu au intrat în stăpânire.

Din simplul fapt al desființării contractelor aci amintite nu vor rezulta nici un fel de pretențiuni de daune-interese.

Art. 23. -

Moșiile rămase în urma exproprierii nu se pot arenda pe un termen mai mic de 7 ani.

Arendarea în total a moșiilor rămase după expropriere se va face cu drept de preferință la preț și condițiuni egale obștiilor locale sau agronomilor de profesiune.

Art. 24. -

Casa centrală a împroprietăririi poate vinde prin bună învoială sătenilor atât bunurile mici cari sunt proprietatea Statului, cât și suprafețele de pământ expropriate și cari prin natura lor nu sunt proprii a fi întrebuințate pentru împroprietărire sau pentru pășune, preferindu-se: așezămintele culturale, sanitare și cooperative, invalizii de răsboi, văduvele cu copii, vecinii sau cei cari l-au stăpânit în arendă înainte.

Ministerul agriculturii poate vinde prin bună învoială din pământul expropriat până la 10 jugăre pentru instalațiuni industriale, dacă cumpărătorul se obligă ca în cel mult doi ani dela cumpărare să instaleze o industrie cu un capital de cel puțin 60.000 lei. Nerespectarea condițiunilor de mai sus atrage rezilierea vânzării.

Art. 25. -

Statul are drept de preempțiune, cu același preț și în condițiuni egale, la cumpărarea conacelor moșiilor expropriate, precum și a moșiilor în corpuri întregi dela 50 ha în sus.

Acest drept de preempțiune privește numai pământul cultivabil astfel cum este definit prin art. 13 din lege; el se exercită de Casa centrală a împroprietăririi. Ori și ce vânzare pentru a fi definitivă trebuie să fie notificată Casei centrale a împroprietăririi, care are timp de 30 zile libere pentru a reține imobilul vândut pe prețul și în condițiunile arătate în contractul de vânzare. Dacă în acest timp Casa centrală a împroprietăririi nu și-a arătat în scris intenția de a cumpăra pe acelaș preț și în aceleași condițiuni imobilul, vânzarea este definitivă.

Ori și ce vânzător poate să evite exercițiul dreptului de preempțiune în condițiile de mai sus, notificând Casei centrale a împroprietăririi intențiunea sa de a vinde, arătând prețul și condițiunile. Dacă Casa centrală a împroprietăririi nu a răspuns în scris, în termen de 30 zile libere dela notificare, că voiește să cumpere imobilul în condițiunile și prețul arătat, vânzătorul este liber să dispuie de imobilul său cum va voi, vânzându-l cu prețul și condițiunile indicate în notificare, în termen de 6 luni. Dacă vânzarea nu se face în acest termen, imobilul rămâne în situația dinaintea notificării.

Schimbul de moșii de o întindere egală sau echivalentă ca valoare, nu este supus dreptului de preempțiune.


Pentru a vedea documentul fără paginare, ai nevoie de un abonament Lege5!

;
se încarcă...