Organizația Internațională a Muncii - OIM

Convenția nr. 29/1930 privind munca forțată sau obligatorie*)

Modificări (...), Referințe (2), Reviste (2), Referințe în jurisprudență

Text publicat în Buletinul Oficial nr. 4 din 18 ianuarie 1958.

În vigoare de la 18 ianuarie 1958 până la 05 iulie 1998

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată
sau autentifică-te
  •  

*) Traducere.

Conferința generală a Organizației Internaționale a Muncii, convocată la Geneva de către Consiliul de administrație al Biroului Internațional al Muncii, care s-a întrunit aici la 10 iunie 1930 în cea de a patrusprezecea sesiune a sa,

După ce a hotărît să adopte diferite propuneri în legătură cu munca forțată sau obligatorie, problemă cuprinsă în primul punct de pe ordinea de zi a sesiunii, și

După ce a hotărît că aceste propuneri vor lua forma unei convenții internaționale,

adoptă astăzi douăzeci și opt iunie una mie nouă sute treizeci, convenția de mai jos, care va fi denumită Convenție privind munca forțată, 1930, ce urmează a fi ratificată de către Membrii Organizației Internaționale a Muncii conform dispozițiilor Constituției Organizației Internaționale a Muncii:

ARTICOLUL 1

1. Orice Membru al Organizației Internaționale a Muncii care ratifică prezenta convenție se angajează să desființeze folosirea muncii forțate sau obligatorii, sub toate formele ei, în termenul cel mai scurt posibil.

2. În vederea acestei desființări totale, munca forțată sau obligatorie va putea fi folosită în timpul perioadei tranzitorii, numai în scopuri publice și în mod excepțional, în condițiile și cu garanțiile stipulate în articolele care urmează.

3. La expirarea unui termen de 5 ani de la intrarea în vigoare a prezentei convenții și cu ocazia raportului prevăzut la articolul 31 de mai jos, Consiliul de Administrație al Biroului internațional al Muncii va examina posibilitatea de a desființa fără vreo altă întîrziere munca forțată sau obligatorie sub toate formele sale și va hotărî dacă este cazul să înscrie această problemă pe ordinea de zi a Conferinței.

ARTICOLUL 2 Jurisprudență

1. În sensul prezentei convenții, termenul "muncă forțată sau obligatorie" va însemna orice muncă sau serviciu pretins unui individ sub amenințarea unei pedepse oarecare și pentru care numitul individ nu s-a oferit de bună voie. Jurisprudență, Reviste (1)

2. Totuși, termenul "muncă forțată sau obligatorie" nu va cuprinde, în sensul prezentei convenții:

a) orice muncă sau serviciu pretins în virtutea legilor privind serviciul militar obligatoriu și destinat unor lucrări cu caracter pur militar;

b) orice muncă sau serviciu făcînd parte din obligațiile civile normale ale cetățenilor unei țări pe deplin independentă;

c) orice muncă sau serviciu pretins unui individ ca urmare a unei condamnări pronunțate printr-o hotărîre judecătorească, cu condiția ca această muncă sau serviciu să fie executat sub supravegherea și controlul autorităților publice și ca numitul individ să nu fie cedat sau pus la dispoziția unor particulari, societăți sau unor persoane morale private;

d) orice muncă sau serviciu pretins în cazurile de forță majoră, adică în caz de război, catastrofe sau pericol de catastrofe ca: incendii, inundații, foamete, cutremure de pămînt, epidemii și epizootii violente, invazii de animale, de insecte sau de paraziți vegetali dăunători, și în general orice împrejurări care pun în pericol sau riscă să pună în pericol viața sau condițiile normale de existență a întregii populații sau a unei părți din populație;

e) muncile mărunte de la sat, adică muncile executate în interesul direct al colectivității de către membrii acesteia, munci care deci pot fi considerate ca obligații civice normale ce revin membrilor colectivității, cu condiția ca populația însăși sau reprezentanții săi direcți să aibă dreptul să se pronunțe asupra justeței acestor munci.

ARTICOLUL 3

În sensul prezentei convenții, termenul "autorități competente" va însemna fie autoritățile metropolitane, fie autoritățile centrale superioare din teritoriul interesat.

ARTICOLUL 4 Reviste (1)

1. Autoritățile competente nu vor trebui să impună sau să permită impunerea muncii forțate sau obligatorii în folosul unor particulari, societăți sau al unor persoane morale private.

2. Dacă o astfel de formă de muncă forțată sau obligatorie în folosul unor particulari, societăți sau unor persoane morale private există la data la care ratificarea prezentei convenții de către un Membru este înregistrată de către Directorul General al Biroului Internațional al Muncii, acest Membru va trebui să desființeze complet munca forțată sau obligatorie amintită, începînd de la data intrării în vigoare a prezentei convenții, în ceea ce-l privește.

ARTICOLUL 5

1. Nici o concesie acordată unor particulari, unor societăți sau unor persoane morale private nu va trebui să aibă drept consecință impunerea unei forme oarecare de muncă forțată sau obligatorie în vederea producerii sau strîngerii de produse pe care acești particulari, societăți sau persoane morale private le folosesc sau cu care fac comerț.

2. Dacă anumite concesii existente comportă dispoziții care au drept urmare impunerea unei astfel de munci forțate sau obligatorii, aceste dispoziții vor trebui să fie anulate cît mai curînd posibil, pentru a se conforma prevederilor articolului 1 al prezentei convenții.

ARTICOLUL 6

Funcționarii administrației, chiar atunci cînd vor trebui să încurajeze populațiile care sînt în sarcina lor să se dedice unei munci oarecare, nu vor trebui să exercite asupra acestor populații o constrîngere colectivă sau individuală cu scopul de a le face să muncească pentru particulari, societăți sau persoane morale private.

ARTICOLUL 7

1. Șefii care nu exercită funcțiuni administrative nu vor trebui să recurgă la munca forțată sau obligatorie.

2. Șefii care exercită funcțiuni administrative vor putea, cu autorizația expresă a autorităților competente, să recurgă la munca forțată sau obligatorie în condițiile prevăzute de articolul 10 al prezentei convenții.

3. Șefii recunoscuți ca atare de lege și care nu primesc o remunerație adecvată sub alte forme, vor putea să beneficieze de folosirea serviciilor personale anume reglementate, trebuind să se ia toate măsurile necesare pentru a preveni abuzurile.

ARTICOLUL 8

1. Răspunderea pentru orice hotărîri de a se recurge la munca forțată sau obligatorie va reveni autorităților civile superioare de teritoriului respectiv.

2. Totuși aceste autorități vor putea să acorde autorităților locale superioare, dreptul de a impune muncă forțată sau obligatorie în cazurile în care această muncă nu va avea ca efect îndepărtarea muncitorilor de domiciliul lor obișnuit. Aceste autorități vor putea de asemenea să acorde autorităților locale superioare - pentru perioadele și în condițiile care vor fi stabilite prin reglementarea prevăzută la articolul 23 al prezentei convenții - dreptul de a impune o muncă forțată sau obligatorie pentru executarea căreia muncitorii vor trebui să se depărteze de domiciliul lor obișnuit, în cazul cînd aceasta este necesar pentru înlesnirea deplasării funcționarilor din administrație, în exercitarea funcțiunilor lor, precum și a transportării materialului administrației.

ARTICOLUL 9

Cu excepția dispozițiilor contrare stipulate la articolul 10 al prezentei convenții, nici o autoritate care are dreptul să impună muncă forțată sau obligatorie nu va trebui să permită să se recurgă la această forță de muncă decît dacă s-a asigurat în prealabil:

a) că serviciul sau munca ce trebuie efectuată reprezintă un interes direct și important pentru colectivitatea chemată să o execute;

b) că acest serviciu sau muncă este de o necesitate actuală sau iminentă;

c) că a fost imposibil să se procure mînă de lucru voluntară pentru executarea acestui serviciu sau munci, cu toate că s-au oferit salarii și condiții de muncă cel puțin egale celor practicate pe teritoriul interesat pentru munci sau servicii similare; și

d) că această muncă sau serviciu nu va constitui o povară prea grea pentru populația actuală față de mîna de lucru disponibilă și de aptitudinea sa de a întreprinde munca respectivă.

ARTICOLUL 10

1. Munca forțată sau obligatorie cerută ca impozit și munca forțată sau obligatorie impusă pentru lucrări de interes public de către șefii care exercită funcțiuni administrative vor trebui să fie, treptat, desființate.

2. Pînă la această abolire, atunci cînd munca forțată sau obligatorie va fi cerută ca impozit și atunci cînd munca forțată sau obligatorie va fi impusă de către șefi care exercită funcțiuni administrative, în vederea executării unor lucrări de interes public, autoritățile interesate vor trebui să se asigure în prealabil:

a) că serviciul sau munca ce trebuie executată este de interes direct și important pentru colectivitatea chemată să o execute;

b) că acest serviciu sau muncă este de o necesitate actuală sau iminentă;

c) că această muncă sau serviciu nu va constitui o povară prea grea pentru populația actuală față de mîna de lucru disponibilă și de aptitudinea sa de a întreprinde munca respectivă;

d) că executarea acestei munci sau serviciu nu va obliga pe muncitori să se îndepărteze de domiciliul lor obișnuit;

e) că executarea acestei munci sau serviciu va fi îndrumată, potrivit cu cerințele religiei, ale vieții sociale sau ale agriculturii.

ARTICOLUL 11

1. Numai adulții valizi de sex masculin în vîrstă de cel puțin 18 ani și cel mult 45 ani, vor putea fi supuși la muncă forțată sau obligatorie. În afară de categoriile de muncă prevăzute la articolul 10 al prezentei convenții, vor trebui să fie respectate limitele și condițiile următoare:

a) recunoașterea prealabilă - în toate cazurile în care aceasta va fi posibil - de către un medic numit de administrație, că aceștia nu suferă de nici o boală contagioasă și că sînt apți din punct de vedere fizic să suporte munca impusă și condițiile în care ea va fi efectuată;

b) scutirea personalului din școli, a elevilor și profesorilor, cît și a personalului administrativ în general;

c) menținerea în fiecare colectivitate a unui număr de oameni adulți și valizi indispensabili vieții familiale și sociale;

d) respectarea legăturilor conjugale și familiale.

2. În scopurile indicate în alineatul c) de mai sus, reglementarea prevăzută la art. 23 al prezentei convenții va stabili proporția de persoane din populația permanentă de sex masculin și validă care vor putea fi obiectul unei recrutări determinate, această proporție neputînd totuși depăși în nici un caz 25% din această populație. Stabilind această proporție, autoritățile competente vor trebui să țină seama de densitatea populației, de dezvoltarea socială și fizică a acestei populații, de perioada din cursul anului și de starea lucrărilor ce trebuie efectuate de cei interesați pe loc și pe cont propriu; în general autoritățile vor trebui să respecte necesitățile economice și sociale ale vieții normale a colectivității respective.

ARTICOLUL 12

1. Perioada maximă în timpul căreia un individ oarecare va putea fi constrîns la muncă forțată sau obligatorie sub diversele ei forme nu va trebui să depășească 60 de zile dintr-o perioadă de 12 luni, zilele de călătorie necesare pentru a merge la locul de muncă și a se întoarce trebuind să fie cuprinse în aceste 60 de zile.

2. Fiecare muncitor constrîns la muncă forțată sau obligatorie va trebui să posede un certificat care să indice perioadele de muncă forțată sau obligatorie pe care le-a efectuat.

ARTICOLUL 13

1. Orele normale de muncă ale oricărei persoane constrînsă la muncă forțată sau obligatorie vor trebui să fie aceleași ca orele obișnuite pentru munca liberă, iar orele de muncă efectuate peste durata normală vor trebui să fie remunerate după aceleași tarife ca cele folosite pentru orele suplimentare ale muncitorilor liberi.

2. Va trebui să se acorde săptămînal o zi de odihnă tuturor persoanelor supuse la o formă oarecare de muncă forțată sau obligatorie, și această zi va trebui să coincidă pe cît posibil, cu ziua consacrată prin tradiție, sau prin obiceiurile țării ori ale regiunii.

ARTICOLUL 14

1. Cu excepția muncii prevăzute la articolul 10 al prezentei convenții, munca forțată sau obligatorie, sub toate formele ei, va trebui să fie remunerată în bani și după tarife care, pentru același fel de muncă, nu vor trebui să fie inferioare nici celor în vigoare în regiunea în care muncitorii sînt folosiți, nici celor în vigoare în regiunea din care au fost recrutați muncitorii.

2. În cazul cînd munca este impusă de către șefi în exercitarea funcțiunilor lor administrative, va trebui să fie introdusă cît mai curînd posibil, plata salariilor în condițiile prevăzute la paragraful precedent.

3. Salariile vor trebui să fie plătite fiecărui muncitor, individual, și nu șefului său de trib sau oricărei alte autorități.

4. Zilele de călătorie pentru a merge la locul de muncă și pentru întoarcere vor trebui să fie socotite la plata salariilor, ca zile de muncă.

5. Prezentul articol nu va avea ca efect interzicerea aprovizionării muncitorilor cu rațiile alimentare obișnuite ca parte din salariu, aceste rații trebuind să fie cel puțin echivalente cu suma de bani pe care o reprezintă, dar nu trebuie să se facă nici o reținere din salariu, nici pentru achitarea impozitelor, nici pentru hrană, îmbrăcăminte și locuințe speciale care vor fi acordate muncitorilor pentru a-i menține în stare de a-și continua munca, luînd în considerație condițiile speciale ale muncii lor, și nici pentru furnizare de unelte.

ARTICOLUL 15

1. Orice legislație privind despăgubirea în caz de accidente sau boli provocate de muncă, și orice legislație care prevede ajutorarea persoanelor aflate în sarcina muncitorilor decedați sau invalizi, legislații care sînt sau vor fi în vigoare pe teritoriul respectiv, vor trebui să fie aplicate persoanelor supuse la muncă forțată sau obligatorie în aceleași condiții ca și muncitorilor liberi.

2. În orice caz, fiecare autoritate care folosește un muncitor la munca forțată sau obligatorie va avea obligația să asigure întreținerea muncitorului respectiv dacă un accident sau o boală cauzată de muncă îl face, total sau parțial, incapabil de a-și cîștiga existența. Această autoritate va trebui de asemenea să-și asume obligația de a lua măsuri pentru asigurarea întreținerii oricărei persoane aflate în mod efectiv în sarcina muncitorului, în caz de incapacitate sau deces rezultînd din muncă.

ARTICOLUL 16

1. Persoanele supuse la muncă forțată sau obligatorie nu vor trebui - în afara cazurilor de necesitate excepțională - să fie transferate în regiuni în care condițiile de hrană și de climă sînt atît de diferite de cele cu care au fost obișnuite, încît ar constitui un pericol pentru sănătatea lor.

2. În nici un caz, o asemenea transferare de muncitori nu va fi autorizată fără aplicarea strictă a tuturor măsurilor de igienă și cazare care se impun pentru instalarea lor și pentru apărarea sănătății lor.

3. Cînd o asemenea transferare nu va putea fi evitată, vor fi luate măsuri după avizul serviciului medical competent - care să asigure adaptarea treptată a muncitorilor la noile condiții de hrană și de climă.

4. În cazurile cînd acești muncitori sînt chemați să execute o muncă regulată cu care nu sînt obișnuiți, va trebui să se ia măsuri care să asigure adaptarea lor la acest gen de muncă, în special în ceea ce privește antrenarea treptată, orele de muncă, intercalînd repausuri și îmbunătățind sau mărind rațiile alimentare, după necesitate.

ARTICOLUL 17

Înainte de a autoriza orice recurgere la munca forțată sau obligatorie pentru lucrările de construcții sau de întreținere care vor obliga pe muncitori să rămînă pe locul de muncă o perioadă îndelungată, autoritățile competente vor trebui să se asigure:

1. că au fost luate toate măsurile necesare pentru a asigura igiena muncitorilor și a le garanta îngrijirea medicală indispensabilă și, în special, că: a) acești muncitori sînt supuși unui examen medical înainte de a începe lucrările și unor noi examinări la anumite intervale pe toată durata muncii; b) că a fost prevăzut un personal medical suficient precum și dispensare, infirmerii, spitale și materiale necesare pentru a face față tuturor nevoilor, și c) că buna igienă la locurile de muncă, aprovizionarea muncitorilor cu apă, alimente, combustibil și ustensile de bucătărie au fost asigurate în mod satisfăcător și că au fost prevăzute, la nevoie, îmbrăcăminte și locuințe satisfăcătoare.

2. că au fost luate măsurile necesare pentru a se asigura întreținerea familiei muncitorului, în special înlesnind trimiterea unei părți din salariu, printr-un procedeu sigur, cu asentimentul sau la cererea muncitorului;

3. că transportul muncitorilor pentru a merge la locul de muncă și pentru întoarcere va fi asigurat de administrație, pe răspunderea și cheltuiala sa, și că administrația va înlesni aceste călătorii folosind în cea mai largă măsură posibilă toate mijloacele de transport disponibile;

4. că, în caz de boală sau accident care îl face pe muncitor incapabil de muncă pentru o anumită perioadă, repatrierea muncitorului va fi asigurată pe cheltuiala administrației;

5. că orice muncitor care ar dori să rămînă pe loc ca muncitor liber la expirarea perioadei sale de muncă forțată sau obligatorie, va avea facultatea de a o face, fără a pierde, timp de 2 ani, drepturile sale la repatriere gratuită.

ARTICOLUL 18

1. Munca forțată sau obligatorie pentru transportarea de persoane sau mărfuri, de exemplu cu brațele sau prin vîslire, va trebui să fie desființată în termenul cel mai scurt posibil, iar pînă la desființare autoritățile competente vor trebui să elaboreze regulamente care să fixeze:

a) obligația de a nu folosi această muncă decît pentru a înlesni deplasarea de funcționari ai administrației în exercitarea funcțiunilor lor, sau transportarea de materiale ale administrației, sau, în caz de necesitate absolut urgentă, transportarea altor persoane decît funcționari;

b) obligația de a nu folosi la astfel de transporturi decît oameni apți din punct de vedere fizic pentru această muncă, recunoscuți astfel printr-un examen medical prealabil, în toate cazurile în care acest examen este posibil; în caz că aceasta nu este posibil, persoana care folosește această mînă de lucru va trebui să se asigure pe răspunderea sa, că muncitorii folosiți au aptitudinea fizică cerută și nu suferă de o boală contagioasă;

c) greutatea maximă pe care o pot duce muncitorii;

d) parcursul maxim care va putea fi impus acestor muncitori de la locul domiciliului lor;

e) numărul maxim de zile pe lună sau pe orice alta perioadă în timpul căreia acești muncitori vor putea f rechiziționați, zilele de călătorie pentru întoarcere fiind cuprinse în acest număr;

f) persoanele care au dreptul să recurgă la această formă de muncă forțată sau obligatorie, precum și măsura în care ele au dreptul de a recurge la aceasta.

2. Fixînd limitele maxime menționate la literele c, d, e din paragraful precedent, autoritățile competente vor trebui să țină seama de diferite elemente, în special de aptitudinea fizică a populației care va trebui să fie rechiziționată, de felul itinerarului de parcurs, cît și de condițiile climaterice.

3. Autoritățile competente vor trebui, în afară de aceasta, să ia măsuri pentru ca distanța zilnică normală făcută de hamali să nu depășească o distanță corespunzătoare duratei medii a unei zile de muncă de 8 ore, ținînd seama că pentru a o stabili, va trebui să se aibă în vedere nu numai greutatea ce trebuie dusă și distanța de parcurs, ci și starea drumului, perioada anului și toate celelalte elemente; dacă ar fi necesar să se impună hamalilor ore suplimentare de muncă, acestea vor trebui să fie remunerate după tarife mai ridicate decît cele normale.

ARTICOLUL 19

1. Autoritățile competente nu vor trebui să permită să se recurgă la culturi obligatorii decît în scopul prevenirii foametei sau a lipsei de produse alimentare și totdeauna sub rezerva ca alimentele sau produsele astfel obținute să rămînă proprietatea indivizilor sau colectivității care le-au produs.

2. Prezentul articol nu va trebui să aibă ca rezultat - atunci cînd producția e organizată după lege și obicei pe bază comunală și cînd produsele sau beneficiile care provin din vînzarea acestor produse rămîn proprietatea colectivității - să scutească pe membrii colectivității de obligația de a se achita de munca astfel impusă.

ARTICOLUL 20

Legislațiile care prevăd o represiune colectivă aplicabilă unei întregi colectivități pentru delictele comise de unii din membrii săi, nu vor trebui să cuprindă și munca forțată sau obligatorie pentru o colectivitate, ca una dintre metodele de represiune.

ARTICOLUL 21

Nu se va recurge la muncă forțată sau obligatorie pentru lucrările subterane ce urmează să fie executate în mine.

ARTICOLUL 22

Rapoartele anuale pe care Membrii care ratifică prezenta convenție se angajează să le prezinte Biroului Internațional al Muncii, conform dispozițiilor art. 22 al Constituției Organizației Internaționale a Muncii, privind măsurile luate de ei pentru aplicarea dispozițiilor prezentei convenții, vor trebui să cuprindă informații cît se poate de complete pentru fiecare teritoriu interesat, în ceea ce privește măsura în care s-a recurs la munca forțată sau obligatorie pe acest teritoriu, precum și următoarele puncte: scopul în care această muncă a fost efectuată; procentajul morbidității și mortalității; ore de muncă; sistemul de plată a salariilor și cuantumul lor, precum și orice alte date necesare.

ARTICOLUL 23

1. Pentru a aplica dispozițiile prezentei convenții, autoritățile competente vor trebui să elaboreze un regulament complet și precis cu privire la folosirea muncii forțate sau obligatorii.

2. Acest regulament va trebui să cuprindă în special reguli care să permită fiecărei persoane supusă muncii forțate sau obligatorii să prezinte autorităților orice reclamație referitoare la condițiile de muncă, garantîndu-le că aceste reclamații vor fi examinate și luate în considerație.

ARTICOLUL 24

În toate cazurile va trebui să se ia măsurile necesare pentru asigurarea strictei aplicări a regulamentelor privind folosirea muncii forțate sau obligatorii, fie prin extinderea la munca forțată sau obligatorie a atribuțiilor oricărui organ de inspecție deja creat pentru supravegherea muncii libere, fie prin orice alt sistem potrivit.

Va trebui de asemenea să se ia măsuri pentru ca aceste regulamente să fie aduse la cunoștința persoanelor supuse la munca forțată sau obligatorie.

ARTICOLUL 25

Faptul de a cere în mod ilegal prestarea muncii forțate sau obligatorii va fi pasibil de sancțiuni penale și orice Membru care ratifică prezenta convenție va avea obligația să se asigure că sancțiunile impuse de lege au o eficacitate reală și sînt strict aplicate.

ARTICOLUL 26

1. Orice Membru al Organizației Internaționale a Muncii care ratifică prezenta convenție se angajează să o aplice pe teritoriile supuse suveranității, jurisdicției, protecției, suzeranității, tutelei sau autorității sale, în măsura în care el are dreptul să-și asume obligații în legătură cu problemele de jurisdicție internă. Totuși, dacă acest Membru dorește să se prevaleze de dispozițiile articolului 35 al Constituției Organizației Internaționale a Muncii, el va trebui să însoțească ratificarea sa de o declarație prin care să facă cunoscut:

1) teritoriile la care intenționează să aplice integral dispozițiile prezentei convenții;

2) teritoriile la care intenționează să aplice dispozițiile prezentei convenții cu modificări și în ce constă aceste modificări;

3) teritoriile pentru care își rezervă hotărîrea.

2. Declarația susmenționată este considerată ca făcînd parte integrantă din ratificare și va produce efecte identice. Orice Membru care va formula o astfel de declarație va avea facultatea de a renunța, printr-o nouă declarație, la toate sau la o parte din rezervele cuprinse, conform alineatelor 2 și 3 de mai sus în declarația sa anterioară.

ARTICOLUL 27

Ratificările oficiale ale prezentei convenții în condițiile stabilite de Constituția Organizației Internaționale a Muncii vor fi comunicate Directorului General al Biroului Internațional al Muncii și înregistrate de acesta.

ARTICOLUL 28

1. Prezenta convenție nu va obliga decît pe acei Membri ai Organizației Internaționale a Muncii a căror ratificare a fost înregistrată la Biroul Internațional al Muncii.

2. Ea va intra în vigoare după douăsprezece luni de la înregistrarea ratificărilor a doi Membri de către Directorul General.

3. După aceea, această convenție va intra în vigoare pentru fiecare Membru după douăsprezece luni de la data înregistrării ratificării sale.

ARTICOLUL 29

De îndată ce ratificările a doi Membri ai Organizației Internaționale a Muncii vor fi înregistrate la Biroul internațional al Muncii, Directorul General al Biroului internațional al Muncii va notifica acest fapt tuturor Membrilor Organizației Internaționale a Muncii. Le va notifica de asemenea înregistrarea ratificărilor care-i vor fi ulterior comunicate de către toți ceilalți Membri ai Organizației.

ARTICOLUL 30

1. Orice Membru care a ratificat prezenta convenție poate să o denunțe la expirarea unei perioade de zece ani de la data intrării inițiale în vigoare a convenției, printr-un act comunicat Directorului General al Biroului internațional al Muncii și înregistrat de acesta. Denunțarea nu va avea efect decît după un an de la înregistrarea ei la Biroul Internațional al Muncii.

2. Orice Membru care a ratificat prezenta convenție și care, în termen de un an după expirarea perioadei de zece ani menționată la paragraful precedent, nu va face uz de facultatea de denunțare prevăzută de prezentul articol, va fi obligat pentru o nouă perioadă de cinci ani și, prin urmare, va putea să denunțe prezenta convenție la expirarea fiecărei perioade de cinci ani, în condițiile prevăzute de prezentul articol.

ARTICOLUL 31

La expirarea fiecărei perioade de cinci ani de la intrarea în vigoare a prezentei convenții, Consiliul de Administrație al Biroului Internațional al Muncii va trebui să prezinte Conferinței Generale un raport privind aplicarea prezentei convenții și va hotărî dacă este cazul să înscrie pe ordinea de zi a conferinței problema revizuirii ei totale sau parțiale.

ARTICOLUL 32

1. În cazul cînd Conferința Generală ar adopta o nouă convenție privind revizuirea totală sau parțială a prezentei convenții, ratificarea de către un Membru a noii convenții revizuite va atrage de plin drept denunțarea prezentei convenții fără nici o amînare, neținîndu-se seama de articolul 30 de mai sus, sub rezerva ca noua convenție revizuită să fi intrat în vigoare.

2. Începînd de la data intrării în vigoare a noii convenții revizuite, prezenta convenție va înceta de a mai fi deschisă ratificării Membrilor.

3. Prezenta convenție va rămîne totuși în vigoare, în forma și conținutul său pentru acei Membri care au ratificat-o și care nu au ratificat noua convenție revizuită.

ARTICOLUL 33

Textele, francez și englez ale prezentei convenții sînt deopotrivă valabile.

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Pot fi de interes:

Reviste:
Contribuția la întreținerea copilului prin muncă obligatorie
Unele aspecte referitoare la protecția multidisciplinară și interinstituțională a copiilor exploatați și aflați în situații de risc de exploatare prin muncă, a copiilor victime ale traficului de persoane, precum și a copiilor români migranți victime ale altor forme de violență pe teritoriul altor state
;
se încarcă...