Curtea Constituțională - CCR

Decizia nr. 500/2015 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă

Modificări (...)

Text publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 618 din 14 august 2015.

În vigoare de la 14 august 2015

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată
sau autentifică-te
  •  
Augustin Zegrean - președinte
Valer Dorneanu - judecător
Mircea Ștefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Simona-Maya Teodoroiu - judecător
Tudorel Toader - judecător
Cristina Cătălina Turcu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ștefania Sofronea.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă raportat la prevederile art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Katona Janos în Dosarul nr. 882/96/2013/a1 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția I civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 955D/2014.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent referă că, la dosar, autorul excepției a depus note scrise prin care solicită admiterea acesteia.

4. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. În acest sens arată că instituirea de către legiuitor a unor proceduri speciale pentru soluționarea cu celeritate a anumitor categorii de litigii nu încalcă principiul egalității în fața legii și nici accesul liber la justiție, care nu are semnificația accesului la toate căile de atac, legiuitorul având competența de a stabili proceduri diferite pentru situații diferite.

C U R T E A,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

5. Prin Încheierea nr. 2.193 din 16 septembrie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 882/96/2013/a1, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor "art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 raportat la prevederile art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010". Excepția a fost ridicată de Katona Janos într-o cauză având ca obiect repararea prejudiciului suferit ca urmare a arestării sale preventive în perioada 7 decembrie 2004-23 martie 2006 într-o cauză penală în care s-a pronunțat ulterior achitarea sa și obligarea statului român la plata de daune morale.

6. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul arată, în esență, că înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013 avea acces la calea de atac a recursului în acțiunile având ca obiect cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare. După intrarea în vigoare a acestui act normativ, potrivit textului de lege criticat, dreptul de acces la calea de atac a recursului este îngrădită temporar, ceea ce aduce atingere accesului liber la justiție. Această încălcare și îngrădire rezultă din lipsa de predictibilitate a normei criticate. Este încălcat, de asemenea, și principiului egalității între cei care au beneficiat de calea de atac a recursului înainte de intrarea în vigoare a legii și cei care nu mai beneficiază de acest drept după intrarea în vigoare a actului normativ. Autorul excepției face referire la prevederile art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și la principiile reflectate în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materie, reținând că dreptul la un proces echitabil presupune dreptul de acces la un tribunal și trebuie să fie unul concret și efectiv, garantat într-o manieră completă și reală, iar nu iluzorie și teoretică.

7. Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția I civilă își exprimă opinia în sensul că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, făcând referire la jurisprudența Curții Constituționale, respectiv Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, prin care s-a reținut că este de competența exclusivă a legiuitorului de a institui proceduri destinate să asigure soluționarea mai rapidă a unor categorii de litigii și decongestionarea instanțelor judecătorești de anumite cauze. Nu este contrară principiului egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice instituirea unor reguli speciale, inclusiv în ceea ce privește căile de atac, cât timp acestea asigură egalitatea juridică a cetățenilor în utilizarea lor. Accesul liber la justiție nu presupune accesul la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac prevăzute de lege, deoarece competența și procedura de judecată sunt stabilite de legiuitor, care poate stabili reguli deosebite. În speță reclamantul a putut exercita calea de atac a apelului, astfel încât nu se poate reține o încălcare a principiului accesului liber la justiție în condițiile în care legea nu prevede și calea de atac a recursului.

8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

9. Avocatul Poporului apreciază că textul de lege criticat este constituțional, făcând referire la hotărârile din 21 februarie 1975 și 28 mai 1985, pronunțate în cauzele Golder împotriva Regatului Unit și Ashingdane împotriva Regatului Unit, arătând, în esență, că dreptul de acces la tribunal nu este absolut, existând posibilitatea limitărilor implicit admise și că statele se bucură de o anumită marjă de apreciere în reglementarea unor astfel de limitări. Sunt reținute, de asemenea, și considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 288 din 3 iulie 2003 potrivit cărora accesul liber la justiție nu înseamnă accesul la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac. Referitor la circumstanțele cauzei, se arată că autorul excepției a avut acces la judecarea în fond și în apel a cauzei sale, cu respectarea principiului accesului liber la justiție. Recursul se poate exercita numai în anumite cazuri prevăzute expres de lege, ducând la o judecată ce nu poartă asupra fondului, ci exclusiv asupra legalității hotărârii anterior pronunțate. În cauză, textul de lege criticat nu aduce atingere principiului egalității în drepturi și nici celui al egalității în fața justiției, deoarece acesta se aplică tuturor celor aflați în ipoteza sa, fără privilegii sau discriminări pe criterii arbitrare.

10. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

11. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

12. Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum a fost reținut în dispozitivul încheierii de sesizare a Curții Constituționale, îl constituie dispozițiile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 raportat la art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă. În realitate, Curtea reține că obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 12 februarie 2013, care au următorul cuprins: " (2) În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2015 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) -i) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului."

13. În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 16 referitor la egalitatea în drepturi și art. 21 privind accesul liber la justiție prin prisma art. 53 referitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, precum și prevederilor art. 10 referitor la dreptul la un tribunal independent și imparțial din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 14 pct. 1 referitor la egalitatea în fața instanțelor din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice și art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

14. Examinând excepția de neconstituționalitate Curtea reține că prevederile art. XVIII din Legea nr. 2/2013 reglementează, în alineatul întâi, suspendarea prevederilor art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă până la data de 31 decembrie 2015, acestea urmând a se aplica proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2016. Din analiza comparativă a dispozițiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 cu prevederile art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă, care se vor aplica începând cu data de 1 ianuarie 2016, Curtea observă că ambele texte de lege reglementează identic cu privire la faptul că hotărârile pronunțate în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare nu sunt supuse recursului.

15. Referitor la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, prin raportare la cele ale art. 16 privind egalitatea în drepturi din Legea fundamentală și art. 14 pct. 1 referitor la egalitatea în fața instanțelor din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, din perspectiva faptului că înainte de intrarea în vigoare a acestui act normativ se putea exercita și calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunțate în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, Curtea reține că, în jurisprudența sa, a statuat că situația diferită în care se află cetățenii în funcție de reglementarea aplicabilă potrivit principiului tempus regit actum nu poate fi privită ca o încălcare a dispozițiilor constituționale care consacră egalitatea în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și discriminări (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1.541 din 25 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 din 13 ianuarie 2011). Respectarea egalității în drepturi presupune luarea în considerare a tratamentului pe care legea îl prevede față de cei cărora li se aplică în decursul perioadei în care reglementările sale sunt în vigoare, iar nu în raport cu efectele produse prin reglementările legale anterioare. În consecință, reglementările juridice succesive pot prezenta în mod firesc diferențe determinate de condițiile obiective în care ele au fost adoptate, fără ca aceste diferențe să aibă semnificația unei discriminări (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 321 din 10 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 583 din 5 august 2014, paragraful 31).

16. Referitor la critica privind încălcarea, prin dispozițiile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, a prevederilor art. 21 privind accesul liber la justiție din Constituție, prin prisma dispozițiilor art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și a prevederilor art. 10 referitor la dreptul la un tribunal independent și imparțial din Declarația Universală a Drepturilor Omului, Curtea reține că, în jurisprudența sa, a statuat că accesul liber la justiție nu are semnificația accesului la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac prevăzute de lege. Accesul liber la justiție implică prin natura sa o reglementare din partea statului și poate fi supus unor limitări, atât timp cât nu este atinsă substanța dreptului, în acest sens statuând și Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa, de exemplu prin Hotărârea din 26 ianuarie 2006, pronunțată în Cauza Lungoci împotriva României, paragraful 36, publicată în Monitorul Oficial României, Partea I, nr. 588 din 7 iulie 2006. Mai mult, nicio dispoziție cuprinsă în Legea fundamentală nu instituite obligația legiuitorului de a garanta parcurgerea în fiecare cauză a tuturor gradelor de jurisdicție, ci, dimpotrivă, potrivit art. 129 din Constituție, căile de atac pot fi exercitate în condițiile legii. Legea fundamentală nu cuprinde dispoziții referitoare la obligativitatea existenței tuturor căilor de atac, ci reglementează accesul general neîngrădit la justiție al tuturor persoanelor pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor lor legitime, precum și dreptul tuturor părților interesate de a exercita căile de atac prevăzute de lege. De asemenea, Curtea a reținut că, instituind reguli speciale privind exercitarea căilor de atac, legiuitorul trebuie să asigure părților interesate posibilitatea de a formula o cale de atac împotriva hotărârii judecătorești considerate defavorabile, iar lipsa oricărei căi de atac împotriva unei hotărâri pronunțate în instanță echivalează cu imposibilitatea exercitării unui control judecătoresc efectiv, dreptul de acces liber la justiție devenind astfel un drept iluzoriu și teoretic (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 192 din 3 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 2 iulie 2014, paragraful 13, cu referire la deciziile nr. 99 din 23 mai 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 21 august 2000, nr. 230 din 16 noiembrie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 665 din 16 decembrie 2000, nr. 226 din 18 mai 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 507 din 7 iunie 2004, nr. 572 din 3 noiembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.144 din 19 decembrie 2005, nr. 500 din 15 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 18 iulie 2012, sau nr. 967 din 20 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 18 decembrie 2012).

17. De asemenea, Curtea reține că autorul excepției a avut acces la judecarea cauzei în primă instanță, precum și în apel, care, potrivit art. 476 alin. (1) din Codul de procedură civilă, provoacă o nouă judecată asupra fondului, instanța de apel statuând atât în fapt, cât și în drept, astfel încât nu poate fi reținută încălcarea dreptului său de acces la justiție și a dreptului la un proces echitabil.

18. Cât privește prevederile art. 53 din Constituție, Curtea reține că acestea nu au incidență în cauză întrucât acestea reglementează cu privire la restrângerea drepturilor și libertăților fundamentale, iar în cauză nu se pune problema restrângerii accesului la justiție, ci a limitării căilor extraordinare de atac prin reconsiderarea accesului la calea de atac a recursului.

19. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

D E C I D E:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Katona Janos în Dosarul nr. 882/96/2013/a1 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția I civilă și constată că dispozițiile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția I civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 30 iunie 2015.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Cristina Cătălina Turcu

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

;
se încarcă...