Prevenirea și stingerea incendiilor | Codul Silvic

Acesta este un fragment din Codul Silvic din 2008. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată
sau autentifică-te
  •  

Gestionarea durabilă a pădurilor -
CAPITOLUL V
Prevenirea și stingerea incendiilor

Art. 48. -

Proprietarii terenurilor forestiere, ai perdelelor forestiere de protecție și ai terenurilor degradate pe care s-au realizat lucrări de împădurire, precum și ocoalele silvice care asigură servicii silvice sau administrarea acestora sunt obligați să aplice și să respecte normele specifice de apărare împotriva incendiilor, aprobate prin ordin al conducătorului autorității publice centrale care răspunde de silvicultură.

Art. 49. -

Prefecții, primarii, consiliile județene și locale, unitățile autorităților competente ale statului în domeniul protecției civile, al combaterii efectelor calamităților și dezastrelor, potrivit atribuțiilor legale ce le revin, au obligația de a interveni în acțiunile de prevenire și stingere a incendiilor în fondul forestier și în vegetația forestieră din afara acestuia.

Art. 50. -

Persoanele fizice care constată incendii în fondul forestier național sunt obligate să le anunțe imediat la numărul unic de urgență și să participe la stingerea lor.

Acesta este un fragment din Codul Silvic din 2008. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Pot fi de interes:

Codul Silvic:
Amenajarea pădurilor
Conservarea biodiversității
Reconstrucția ecologică, regenerarea și îngrijirea pădurilor
Asigurarea integrității fondului forestier național
Prevenirea și stingerea incendiilor
Paza și protecția pădurilor
Produsele specifice fondului forestier național
Exploatarea masei lemnoase
Proveniența și circulația materialelor lemnoase
Cercetarea științifică din silvicultură
Dezvoltarea conștiinței forestiere
Accesibilizarea pădurilor
Dezvoltarea fondului forestier național
Forme asociative ale proprietarilor de păduri
Modalități de sprijin pentru dezvoltarea durabilă a pădurilor
;
se încarcă...