Back

Guvernul României

Ordonanţa nr. 75/2000 privind organizarea activităţii de expertiză criminalistică

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 28.10.2000

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpăraţi documentul în formă actualizată sau alegeţi un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată

În temeiul prevederilor art. 107 din Constituţia României şi ale art. 1 lit. O pct. 2 din Legea nr. 125/2000 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe,

Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă.

Art. 1. - Modificări (1), Jurisprudență (1)

(1) Expertizele criminalistice se efectuează de experţi oficiali în institutele şi laboratoarele de expertiză criminalistică, înfiinţate potrivit dispoziţiilor legale.

(2) La efectuarea expertizelor criminalistice de către experţi oficiali pot participa şi experţi numiţi de organele judiciare, la cererea părţilor şi recomandaţi de acestea, autorizaţi în condiţiile prezentei ordonanţe.

Art. 2. -

(1) Calitatea de expert criminalist autorizat în una dintre specialităţile menţionate la alin. (2) se dobândeşte pe bază de examen, cu respectarea condiţiilor prevăzute la art. 4.

(2) Specialităţile în care se poate obţine calitatea de expert criminalist autorizat sunt: expertiza grafică şi tehnică a documentelor, expertiza dactiloscopică, expertiza traseologică, expertiza balistică judiciară, expertiza fizico-chimică a probelor materiale, expertiza criminalistică în accidentele de trafic, expertiza criminalistică în explozii şi incendii, expertiza vocii şi vorbirii, expertiza fotografiilor şi a înregistrărilor video, expertiza biologică, expertiza tehnicii de calcul, expertiza mijloacelor de telecomunicaţii, expertiza pentru detecţia comportamentului simulat (poligraf).
Modificări (2)

Art. 3. -

(1) Examenul de expert criminalist autorizat se organizează de Ministerul Justiţiei şi are scopul de a verifica cunoştinţele în specialitatea pentru care se candidează, gradul de cunoaştere a dispoziţiilor legale în vigoare referitoare la expertiza criminalistică şi la drepturile şi obligaţiile experţilor, de către o comisie formată din reprezentanţi ai instituţiilor în domeniu, în funcţie de specialitatea pentru care se candidează.

(2) Examenul de expert criminalist autorizat se organizează şi se desfăşoară potrivit regulamentului aprobat prin ordin al ministrului justiţiei.
Modificări (1), Puneri în aplicare (1)

(3) Pentru înscrierea la examenul de expert criminalist autorizat candidaţii plătesc o taxă.

(4) Sumele încasate din taxa prevăzută la alin. (3) constituie venituri extrabugetare la dispoziţia Ministerului Justiţiei. Cuantumul taxei şi modul de utilizare a veniturilor extrabugetare se stabilesc prin ordin al ministrului justiţiei.
Modificări (1)

(5) Sumele prevăzute la alin. (4), neutilizate până la finele anului, se reportează în anul următor cu aceeaşi destinaţie.

Art. 4. -

(1) Dobândeşte calitatea de expert criminalist autorizat persoana care îndeplineşte următoarele condiţii:

a) este cetăţean român şi cunoaşte limba română;
Modificări (2)

b) are capacitate de exerciţiu deplină;

c) a absolvit studii superioare, dovedite cu diplomă;

d) a desfăşurat o activitate de cel puţin 4 ani sau are studii de specialitate, dovedite cu diplomă, în domeniul genului de expertiză criminalistică pentru care candidează;
Modificări (2)

e) este apt din punct de vedere medical pentru îndeplinirea calităţii de expert;

f) nu a suferit o condamnare definitivă pentru o infracţiune săvârşită în împrejurări legate de exercitarea profesiei;
Modificări (2)

g) a fost declarat reuşit la examenul organizat în acest scop.
Modificări (1)

(2) Îndeplinirea condiţiei prevăzute la alin. (1) lit. e) trebuie dovedită, după promovarea examenului, cu certificat medical de sănătate, eliberat pe baza constatărilor făcute de comisia medicală constituită potrivit Legii nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată, cu modificările ulterioare.

Art. 5. - Modificări (1)

(1) Persoana care îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 4 este înscrisă, la cerere, în Tabelul nominal cuprinzând experţii criminalişti autorizaţi, din rândul cărora părţile interesate pot solicita experţi autorizaţi care să îi asiste pe experţii oficiali.

(2) Tabelul nominal este întocmit pe specialităţi de către Ministerul Justiţiei.

(3) Calitatea de expert criminalist autorizat şi specialitatea se dovedesc cu legitimaţia de expert, eliberată de Ministerul Justiţiei.

(4) Tabelul nominal cuprinzând experţii criminalişti autorizaţi, cu datele de identificare, întocmit pe specialităţi, se publică în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, şi se transmite instanţelor şi parchetelor de pe lângă acestea.

Art. 6. -

Persoanele care au avut calitatea de expert criminalist oficial minimum 4 ani pot fi incluse, la cerere, fără examen, în Tabelul nominal cuprinzând experţii criminalişti autorizaţi.

Art. 7. -

(1) Experţii autorizaţi, numiţi de organele judiciare, la cererea părţilor, participă personal la efectuarea expertizelor prin observaţii cu privire la obiectul expertizei, modificarea sau completarea acestuia, verificarea şi completarea materialului necesar pentru efectuarea expertizei, precum şi prin obiecţii la raportul de expertiză, adresate organului judiciar.

(2) Participarea experţilor autorizaţi numiţi de organele judiciare se consemnează în partea introductivă a raportului de expertiză întocmit de expertul oficial.

(3) Experţii autorizaţi, numiţi de organele judiciare, la cererea părţilor şi recomandaţi de acestea au dreptul să ia cunoştinţă de materialul dosarului necesar pentru efectuarea expertizei.

Art. 8. - Modificări (1)

(1) Partea din proces care solicită ca, pe lângă expertul oficial, să participe la efectuarea expertizei şi un expert criminalist autorizat recomandat de ea va achita acestuia un onorariu stabilit de comun acord.
Modificări (1)

(2) Sumele provenind din impozitele încasate din onorariile experţilor criminalişti autorizaţi constituie venituri la bugetul de stat şi se cuprind distinct în bugetul de venituri şi cheltuieli al Ministerului Justiţiei, având destinaţia prevăzută la art. 25 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 9. -

(1) Pierderea calităţii de expert criminalist autorizat poate interveni în următoarele cazuri:

a) la cerere, prin renunţare făcută în scris, depusă la Ministerul Justiţiei;

b) prin deces;

c) când persoana nu mai îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. a), b) şi e);

d) în urma condamnării definitive pentru comiterea unei infracţiuni săvârşite în împrejurări legate de exercitarea profesiei.
Modificări (2)

(2) În cazurile prevăzute la alin. (1) numele expertului criminalist autorizat se radiază din Tabelul nominal cuprinzând experţii criminalişti autorizaţi.

Art. 10. - Modificări (1)

Experţii criminalişti autorizaţi pot să îşi exercite activitatea individual sau în societăţi comerciale constituite potrivit legii, care au ca obiect de activitate participarea la efectuarea de expertize criminalistice.

Art. 11. -

(1) În scopul apărării drepturilor şi intereselor lor experţii criminalişti autorizaţi se pot constitui în asociaţii profesionale, în condiţiile legii.

(2) În cadrul asociaţiilor profesionale experţii criminalişti autorizaţi pot să îşi elaboreze statutul lor profesional.
Modificări (1)

Art. 12. -

Coordonarea activităţii de autorizare şi de evidenţă a experţilor criminalişti autorizaţi se realizează în cadrul Ministerului Justiţiei, prin compartimentul de specialitate, care are următoarele atribuţii:

a) organizarea examenului în scopul dobândirii calităţii de expert criminalist autorizat;

b) ţinerea evidenţei experţilor criminalişti autorizaţi;

c) întocmirea şi revizuirea periodică a Tabelului nominal cuprinzând experţii criminalişti autorizaţi;

d) eliberarea legitimaţiilor de expert criminalist autorizat;

e) constatarea pierderii calităţii de expert criminalist autorizat.

Art. 13. -

Hotărârea Guvernului nr. 65/1997 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 43 din 14 martie 1997, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică în mod corespunzător.

Art. 14. -

(1) Prezenta ordonanţă intră în vigoare la 60 de zile de la data publicării ei în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(2) În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe va fi aprobat prin ordin al ministrului justiţiei Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea examenului de expert criminalist autorizat.

PRIM-MINISTRU
MUGUR CONSTANTIN ISĂRESCU

Contrasemnează:
p. Ministru de stat, ministrul justiţiei,
Flavius Baias,
secretar de stat
Ministru de interne,
Constantin Dudu Ionescu
Ministrul finanţelor,
Decebal Traian Remeş

Bucureşti, 24 august 2000.

Nr. 75.

se încarcă...