Back

Parlamentul României

Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 24.07.2001

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpăraţi documentul în formă actualizată sau alegeţi un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată

TITLUL I Dispoziţii generale

Art. 1. - Jurisprudență (1)

(1) Prezenta lege reglementează regimul juridic general al monumentelor istorice.

(2) În sensul prezentei legi, monumentele istorice sunt bunuri imobile, construcţii şi terenuri situate pe teritoriul României, semnificative pentru istoria, cultura şi civilizaţia naţională şi universală.

(3) Regimul de monument istoric este conferit prin clasarea acestor bunuri imobile conform procedurii prevăzute în prezenta lege.

(4) Pot fi clasate ca monumente istorice bunurile imobile situate în afara graniţelor, proprietăţi ale statului român, cu respectarea legislaţiei statului pe teritoriul căruia se află.

Art. 2. -

(1) Monumentele istorice fac parte integrantă din patrimoniul cultural naţional şi sunt protejate prin lege.

(2) Activităţile şi măsurile de protejare a monumentelor istorice se realizează în interes public. În condiţiile prezentei legi intervenţiile asupra monumentelor istorice pot constitui cauză de utilitate publică.

(3) În sensul prezentei legi, prin protejare se înţelege ansamblul de măsuri cu caracter ştiinţific, juridic, administrativ, financiar, fiscal şi tehnic menite să asigure identificarea, cercetarea, inventarierea, clasarea, evidenţa, conservarea, inclusiv paza şi întreţinerea, consolidarea, restaurarea, punerea în valoare a monumentelor istorice şi integrarea lor social-economică şi culturală în viaţa colectivităţilor locale.

(4) Pentru protejarea monumentelor istorice se stabilesc prin lege măsuri stimulative cu caracter economic sau de altă natură.

(5) Asupra monumentelor istorice se pot aplica servituţi de utilitate publică instituite potrivit legii.

Art. 3. - Jurisprudență (2)

Conform prezentei legi se stabilesc următoarele categorii de monumente istorice, bunuri imobile situate suprateran, subteran şi subacvatic:

a) monument - construcţie sau parte de construcţie, împreună cu instalaţiile, componentele artistice, elementele de mobilare interioară sau exterioară care fac parte integrantă din acestea, precum şi lucrări artistice comemorative, funerare, de for public, împreună cu terenul aferent delimitat topografic, care constituie mărturii cultural-istorice semnificative din punct de vedere arhitectural, arheologic, istoric, artistic, etnografic, religios, social, ştiinţific sau tehnic;

b) ansamblu - grup coerent din punct de vedere cultural, istoric, arhitectural, urbanistic ori muzeistic de construcţii urbane sau rurale care împreună cu terenul aferent formează o unitate delimitată topografic ce constituie o mărturie cultural-istorică semnificativă din punct de vedere arhitectural, urbanistic, arheologic, istoric, artistic, etnografic, religios, social, ştiinţific sau tehnic;
Jurisprudență (1)

c) sit - teren delimitat topografic cuprinzând acele creaţii umane în cadru natural care sunt mărturii cultural-istorice semnificative din punct de vedere arhitectural, urbanistic, arheologic, istoric, artistic, etnografic, religios, social, ştiinţific, tehnic sau al peisajului cultural.

Art. 4. - Jurisprudență (6)

(1) Monumentele istorice aparţin fie domeniului public sau privat al statului, al judeţelor, oraşelor sau comunelor, fie sunt proprietate privată a persoanelor fizice sau juridice.
Jurisprudență (1)

(2) Monumentele istorice proprietate publică a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale sunt inalienabile, imprescriptibile şi insesizabile; aceste monumente istorice pot fi date în administrare instituţiilor publice, pot fi concesionate, date în folosinţă gratuită instituţiilor de utilitate publică sau închiriate, în condiţiile legii, cu avizul Ministerului Culturii şi Cultelor sau, după caz, al serviciilor publice deconcentrate ale Ministerului Culturii şi Cultelor.
Derogări (2), Jurisprudență (2)

(3) Monumentele istorice aparţinând domeniului privat pot face obiectul circuitului civil în condiţiile stabilite prin prezenta lege.
Jurisprudență (1)

(4) Monumentele istorice aflate în proprietatea persoanelor fizice sau juridice de drept privat pot fi vândute numai în condiţiile exercitării dreptului de preemţiune ale statului român, prin Ministerul Culturii şi Cultelor, pentru monumentele istorice clasate în grupa A, sau prin serviciile publice deconcentrate ale Ministerului Culturii şi Cultelor, pentru monumentele istorice clasate în grupa B, ori al unităţilor administrativ-teritoriale, după caz, potrivit prezentei legi, sub sancţiunea nulităţii absolute a vânzării.
Acțiuni respinse (1), Jurisprudență (11)

(5) Proprietarii, persoane fizice sau juridice de drept privat, care intenţionează să vândă monumente istorice, transmit serviciilor publice deconcentrate ale Ministerului Culturii şi Cultelor înştiinţarea privind intenţia de vânzare, însoţită de documentaţia stabilită prin ordin al ministrului culturii şi cultelor.
Jurisprudență (2)

(6) Serviciile publice deconcentrate ale Ministerului Culturii şi Cultelor transmit Ministerului Culturii şi Cultelor înştiinţarea, documentaţia şi propunerea de răspuns, în termen de 5 zile lucrătoare de la primirea acestora.

(7) Termenul de exercitare a dreptului de preemţiune al statului este de maximum 25 de zile de la data înregistrării înştiinţării, documentaţiei şi a propunerii de răspuns la Ministerul Culturii şi Cultelor sau, după caz, la serviciile publice deconcentrate ale Ministerului Culturii şi Cultelor; titularii dreptului de preemţiune vor prevedea în bugetul propriu sumele necesare destinate exercitării dreptului de preemţiune; valoarea de achiziţionare se negociază cu vânzătorul.
Jurisprudență (2)

(8) În cazul în care Ministerul Culturii şi Cultelor sau serviciile publice deconcentrate ale Ministerului Culturii şi Cultelor nu îşi exercită dreptul de preemţiune în termenul prevăzut la alin. (7), acest drept se transferă autorităţilor publice locale, care îl pot exercita în maximum 15 zile.
Jurisprudență (5)

(9) Comunicările privind neexercitarea dreptului de preemţiune au termen de valabilitate pentru întregul an calendaristic în care au fost emise, inclusiv pentru situaţiile în care monumentul istoric este vândut de mai multe ori.
Jurisprudență (4)

(10) În condiţiile legii, în vederea protejării monumentelor istorice se poate proceda, în cazuri extreme, la strămutarea acestora.

(11) Monumentele istorice care se află pe teritoriul României şi care sunt proprietatea altor state sunt protejate în condiţiile prezentei legi.

Art. 5. - Jurisprudență (2)

În actele de înstrăinare, concesionare, închiriere, dare în administrare sau dare în folosinţă gratuită a monumentelor istorice se va menţiona regimul de monument istoric al imobilelor şi obligaţia protejării acestora potrivit prezentei legi.

Art. 6. - Jurisprudență (1)

(1) Paza, întreţinerea, conservarea, consolidarea, restaurarea şi punerea în valoare prin mijloace adecvate a monumentelor istorice revin, după caz, proprietarilor sau titularilor altor drepturi reale asupra acestora, în conformitate cu prevederile prezentei legi.
Jurisprudență (1)

(2) În cazul în care un monument istoric nu are proprietar cunoscut, obligaţiile decurgând din prezenta lege revin autorităţii administraţiei publice locale din unitatea administrativă pe al cărei teritoriu este situat monumentul istoric sau autorităţilor administraţiei publice centrale.

Art. 7. - Jurisprudență (2)

(1) Statul garantează şi asigură protejarea monumentelor istorice în condiţiile stabilite prin prezenta lege.

(2) Ministerul Culturii şi Cultelor este autoritatea administraţiei publice centrale de specialitate care elaborează strategiile şi normele specifice de protejare a monumentelor istorice, urmăreşte şi asigură aplicarea lor.
Puneri în aplicare (1)

(3) Autorităţile administraţiei publice centrale de specialitate, instituţiile de specialitate subordonate acestora şi autorităţile administraţiei publice locale colaborează şi răspund, după caz, de activitatea de protejare a monumentelor istorice.

(4) Autorităţile administraţiei publice centrale de specialitate şi instituţiile din subordinea acestora, precum şi autorităţile administraţiei publice locale cooperează cu proprietarii monumentelor istorice, persoane fizice sau juridice, cu deţinătorii şi administratorii acestora, precum şi cu instituţiile publice şi organizaţiile neguvernamentale din domeniul protejării monumentelor istorice şi îi sprijină în condiţiile legii.

TITLUL II Protejarea monumentelor istorice

CAPITOLUL I Monumentele istorice

Art. 8. - Jurisprudență (3)

(1) Monumentele istorice se clasează astfel:

a) în grupa A - monumentele istorice de valoare naţională şi universală;
Jurisprudență (1)

b) în grupa B - monumentele istorice reprezentative pentru patrimoniul cultural local.
Jurisprudență (1)

(2) Clasarea monumentelor istorice în grupe se face prin ordin al ministrului culturii şi cultelor, la propunerea Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice, conform procedurii de clasare prevăzute de prezenta lege.

(3) Monumentele istorice clasate în grupele prevăzute la alin. (1) şi zonele de protecţie a acestora, aflate în proprietate publică, pot fi declarate, potrivit legii, de interes public naţional sau local, după caz, prin hotărâre a Guvernului iniţiată de Ministerul Culturii şi Cultelor, respectiv prin hotărâre a consiliilor locale, judeţene sau a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, cu avizul Ministerului Culturii şi Cultelor.

Art. 9. - Jurisprudență (3)

(1) Pentru fiecare monument istoric se instituie zona sa de protecţie, delimitată pe baza reperelor topografice, geografice sau urbanistice, în funcţie de trama stradală, relief şi caracteristicile monumentului istoric, după caz, prin care se asigură conservarea integrată şi punerea în valoare a monumentului istoric şi a cadrului său construit sau natural.
Jurisprudență (1)

(2) Delimitarea şi instituirea zonei de protecţie se realizează, simultan cu clasarea bunului imobil ca monument istoric, în condiţiile legii.

(3) Autorităţile publice locale competente vor include în planurile urbanistice şi în regulamentele aferente zonele de protecţie delimitate conform alin. (2).

(4) În zona de protecţie pot fi instituite servituţi de utilitate publică şi reglementări speciale de construire prin planurile şi regulamentele de urbanism aprobate şi avizate conform legii.
Reviste (1)

(5) În zonele de protecţie a monumentelor istorice care sunt lăcaşuri de cult este interzisă desfăşurarea în aer liber, în perioada în care în cadrul acestora se desfăşoară serviciu religios, a unor manifestări care, prin poluarea sonoră sau vizuală pe care o produc, pot impieta asupra desfăşurării serviciului religios.

(6) Prin excepţie, se pot organiza manifestări de genul celor prevăzute la alin. (5), cu acordul autorităţii religioase care administrează lăcaşul, în condiţii care să nu impieteze asupra desfăşurării serviciului religios.

Art. 10. - Jurisprudență (3)

(1) Monumentele istorice sunt protejate indiferent de regimul lor de proprietate sau de starea lor de conservare.
Jurisprudență (2)

(2) Protejarea monumentelor istorice este parte componentă a strategiilor de dezvoltare durabilă economico-socială, turistică, urbanistică şi de amenajare a teritoriului, la nivel naţional şi local.

(3) Exproprierea pentru cauză de utilitate publică a monumentelor istorice şi a zonelor de protecţie a acestora sau instituirea unor servituţi poate fi iniţiată şi aplicată numai cu avizul Ministerului Culturii şi Cultelor.

(4) Aplicarea de servituţi care au drept consecinţă desfiinţarea, distrugerea parţială sau degradarea monumentelor istorice şi a zonelor lor de protecţie este interzisă.

Art. 11. - Jurisprudență (2)

(1) Orice intervenţie asupra monumentelor istorice şi asupra imobilelor din zona lor de protecţie, precum şi orice modificare a situaţiei juridice a monumentelor istorice se fac numai în condiţiile stabilite prin prezenta lege.
Jurisprudență (1)

(2) Desfiinţarea, distrugerea parţială sau totală, profanarea, precum şi degradarea monumentelor istorice sunt interzise şi se sancţionează conform legii.
Jurisprudență (1)

CAPITOLUL II Inventarierea şi clasarea monumentelor istorice
Puneri în aplicare (1)

Art. 12. - Jurisprudență (1)

(1) Inventarierea monumentelor istorice reprezintă acţiunea de strângere a totalităţii informaţiilor, documentelor, studiilor, cercetărilor şi a documentaţiilor cu privire la identificarea imobilelor susceptibile de a dobândi calitatea de monument istoric, a imobilelor clasate ca monumente istorice, a monumentelor istorice declasate, precum şi a celor distruse sau dispărute.

(2) Inventarul monumentelor istorice reprezintă o bază de date, actualizată permanent prin operaţiunile necesare de corelare, în vederea asigurării unei informări permanente şi exacte în legătură cu situaţia imobilelor monumente istorice.
Jurisprudență (1)

(3) Clasarea este procedura prin care se conferă regim de monument istoric unui bun imobil conform art. 8.
Jurisprudență (1)

(4) Inventarierea şi clasarea se realizează potrivit dispoziţiilor prevăzute de prezenta lege şi în conformitate cu normele metodologice de inventariere şi clasare a monumentelor istorice, aprobate prin ordin al ministrului culturii şi cultelor.
Jurisprudență (1)

(5) Pentru realizarea inventarierii monumentelor istorice, autorităţile şi instituţiile publice competente comunică serviciilor publice deconcentrate ale Ministerului Culturii şi Cultelor, la solicitarea acestora, date privind situaţia juridică a imobilelor.

Art. 13. - Jurisprudență (2)

(1) Procedura de clasare se declanşează de către direcţiile pentru cultură, culte şi patrimoniul cultural naţional judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, astfel:
Jurisprudență (2)

1. din oficiu, în următoarele situaţii:

a) pentru bunurile imobile aflate în proprietatea statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale;

b) pentru bunurile imobile aflate în proprietatea cultelor religioase;

c) pentru bunurile imobile descoperite întâmplător sau în cadrul unor cercetări arheologice sistematice;

2. la cererea sau, după caz, la propunerea:
Jurisprudență (1)

a) proprietarului bunului imobil;

b) primarului localităţii, a consiliului local sau judeţean, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, pe al cărui teritoriu administrativ se află bunul imobil în cauză;

c) Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice, a Comisiei Naţionale de Arheologie sau a Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor;

d) asociaţiilor şi fundaţiilor legal constituite, cu activitate în domeniul protejării monumentelor istorice;

e) instituţiilor publice cu atribuţii în domeniu.
Jurisprudență (1)

(2) Dosarul de clasare sau de declasare este întocmit de serviciile deconcentrate ale Ministerului Culturii şi Cultelor, de regulă, prin experţi autorizaţi sau specialişti atestaţi înscrişi în registrele Ministerului Culturii şi Cultelor şi se înaintează compartimentului de specialitate din Ministerul Culturii şi Cultelor, care îl analizează şi îl prezintă, după caz, Comisiei Naţionale de Arheologie şi/sau Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice spre analiză şi propuneri. Secretarul Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice elaborează proiectul de ordin de clasare sau de declasare, pe care îl înaintează ministrului culturii şi cultelor spre aprobare.

(3) Bunul imobil se clasează prin ordin al ministrului culturii şi cultelor, care va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Jurisprudență (2)

(4) Comunicarea de clasare sau de declasare, respectiv, după caz, răspunsul motivat privind neclasarea sau nedeclasarea, se comunică proprietarului şi titularilor altor drepturi reale, precum şi autorităţii administraţiei publice locale de către serviciile publice deconcentrate ale Ministerului Culturii şi Cultelor, în termen de cel mult 30 de zile de la data primirii lor de la Ministerul Culturii şi Cultelor sau de la publicarea lor în Monitorul Oficial al României, Partea I, după caz.
Jurisprudență (1)

Art. 14. - Jurisprudență (2)

(1) Serviciile publice deconcentrate ale Ministerului Culturii şi Cultelor au obligaţia de a comunica de îndată proprietarului, titularului dreptului de administrare sau, respectiv, titularului altui drept real asupra bunului imobil declanşarea procedurii de clasare sau de declasare.
Jurisprudență (2)

(2) De la data comunicării către proprietar sau către titularul altor drepturi reale a declanşării procedurii de clasare şi până la publicarea ordinului de clasare sau până la comunicarea neclasării, după caz, dar nu mai mult de 12 luni, bunului imobil în cauză i se aplică regimul juridic al monumentelor istorice.
Jurisprudență (1)

Art. 15. - Jurisprudență (3)

(1) Comunicarea de clasare, de declasare sau răspunsul privind neclasarea sau nedeclasarea pot fi contestate de proprietarul bunului imobil în cauză la Ministerul Culturii şi Cultelor în termen de 30 de zile de la data comunicării; contestaţia se soluţionează în termen de 30 de zile de la înregistrare.

(2) În cazul în care prin votul a două treimi din numărul membrilor Comisia Naţională a Monumentelor Istorice susţine hotărârea iniţială de clasare sau de neclasare, ministrul culturii şi cultelor este îndreptăţit să respingă contestaţia.

(3) În cazul în care contestatarul nu este mulţumit de răspunsul primit, acesta se poate adresa instanţei de contencios administrativ, în condiţiile legii.
Jurisprudență (1)

(4) În cazul în care ordinul de clasare a fost contestat în condiţiile legii, acesta rămâne definitiv după epuizarea căilor de atac.

(5) În cazul în care ordinul de clasare nu este contestat în condiţiile legii, acesta rămâne definitiv după 30 de zile de la comunicarea lui în scris proprietarului şi autorităţilor administraţiei publice locale.

(6) La data rămânerii definitive a comunicării de declasare sau de la data comunicării răspunsului privind neclasarea, regimul de monument istoric al bunului încetează, iar reluarea procedurii de clasare sau de declasare nu poate interveni înainte de 3 ani, în absenţa descoperirii unor elemente noi care să o justifice.
Jurisprudență (1)

(7) În situaţia introducerii unei acţiuni în contencios administrativ împotriva ordinului de clasare sau a comunicării declanşării procedurii de clasare, până la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti rămase definitive şi irevocabile, asupra bunului imobil în cauză se aplică regimul juridic al monumentelor istorice.

Art. 16. - Jurisprudență (1), Proceduri (2)

(1) Ordinul de clasare sau de declasare se publică, prin grija Ministerului Culturii şi Cultelor, în Monitorul Oficial al României, Partea I, în termen de 15 zile de la rămânerea definitivă.

(2) Calitatea de monument istoric a bunului imobil respectiv se înscrie de către proprietar, fără taxă, în Cartea funciară, în termen de 30 de zile de la data publicării ordinului de clasare în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Puneri în aplicare (1), Jurisprudență (2)

Art. 17. -

(1) În termen de 90 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a ordinului de clasare, direcţiile pentru cultură, culte şi patrimoniul cultural naţional judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, întocmesc şi comunică proprietarului actul prin care sunt precizate condiţiile şi regulile de utilizare sau de exploatare şi de întreţinere a bunului imobil în cauză, denumit Obligaţia privind folosinţa monumentului istoric, care însoţeşte actele de proprietate, de concesiune sau de închiriere pe tot parcursul existenţei imobilului în cauză.

(2) Metodologia de întocmire şi conţinutul Obligaţiei privind folosinţa monumentului istoric se aprobă în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, prin ordin al ministrului culturii şi cultelor, care va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(3) Obligaţia privind folosinţa monumentului istoric este servitute constituită în folosul imobilului şi se înscrie în Cartea funciară de către proprietar în termen de 30 de zile de la data comunicării ei.

se încarcă...