Back

Parlamentul României

Convenţia UNIDROIT privind bunurile culturale furate sau exportate ilegal din 24.06.1995 *)

În vigoare de la 30.07.1997

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpăraţi documentul în formă actualizată sau alegeţi un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată

*) Traducere.

Statele părţi la prezenta convenţie,

reunite la Roma, la invitaţia Guvernului Republicii Italiene, între 7 şi 24 iunie 1995, în cadrul unei Conferinţe diplomatice pentru adoptarea proiectului Convenţiei UNIDROIT privind restituirea internaţională a bunurilor culturale furate sau exportate ilegal,

convinse de importanţa fundamentală a protejării patrimoniului cultural şi a schimburilor culturale pentru promovarea înţelegerii între popoare şi a răspândirii culturii pentru bunăstarea omenirii şi progresul civilizaţiei,

profund preocupate de traficul ilegal de bunuri culturale şi de daunele ireparabile cauzate în mod frecvent de acesta atât bunurilor respective, cât şi patrimoniului cultural al comunităţilor naţionale, tribale, autohtone sau al altor comunităţi şi patrimoniului comun al tuturor popoarelor, îndeosebi prin jefuirea siturilor arheologice şi pierderea unor informaţii arheologice, istorice şi ştiinţifice de neînlocuit ce rezultă din aceasta,

hotărâte să contribuie eficient la lupta împotriva traficului ilegal de bunuri culturale prin stabilirea unui corpus minimal de reguli juridice comune, în scopul restituirii şi înapoierii bunurilor culturale între statele contractante şi al facilitării păstrării şi ocrotirii patrimoniului cultural în interesul tuturor,

subliniind că prezenta convenţie are drept obiectiv de a facilita restituirea şi înapoierea bunurilor culturale şi că instituirea în anumite state a unor mecanisme, precum compensarea, necesare pentru asigurarea restituirii şi înapoierii, nu implică adoptarea unor astfel de măsuri de către alte state,

afirmând că adoptarea prevederilor prezentei convenţii pentru viitor nu constituie în nici un fel o aprobare sau o legitimare a oricărui trafic ilegal produs înaintea intrării sale în vigoare,

conştiente de faptul că prezenta convenţie nu va aduce, prin ea însăşi, o soluţie problemelor puse de traficul ilegal, dar că ea amorsează un proces vizând întărirea cooperării culturale internaţionale şi menţinerea locului cuvenit comerţului licit şi acordurilor interstatale în cadrul schimburilor culturale,

confirmând că aplicarea prezentei convenţii ar trebui să fie însoţită de alte măsuri eficiente pentru protejarea bunurilor culturale, cum ar fi elaborarea şi folosirea de registre, protejarea materială a siturilor arheologice şi cooperarea tehnică,

recunoscând acţiunile întreprinse de diferite organisme pentru a proteja bunurile culturale, în special de Convenţia UNESCO din 1970 referitoare la traficul ilegal şi elaborarea unui cod de conduită în sectorul privat,

au adoptat următoarele dispoziţii:

CAPITOLUL I Domeniu de aplicare şi definiţie

ARTICOLUL 1

Prezenta convenţie se aplică cererilor cu caracter internaţional pentru:

a) restituirea bunurilor culturale furate;

b) înapoierea bunurilor culturale scoase de pe teritoriul unui stat contractant cu încălcarea legislaţiei sale care reglementează exportul bunurilor culturale, în scopul protejării patrimoniului său cultural (denumite în continuare bunuri culturale exportate ilegal).

ARTICOLUL 2

Prin bunuri culturale, în sensul prezentei convenţii, se înţelege bunurile care, cu titlu religios sau laic, prezintă importanţă pentru arheologie, preistorie, istorie, literatură, artă sau ştiinţă şi care aparţin uneia dintre categoriile enumerate în anexa la prezenta convenţie.

CAPITOLUL II Restituirea bunurilor culturale furate

ARTICOLUL 3

(1) Posesorul unui bun cultural furat trebuie să îl restituie.

(2) În sensul prezentei convenţii, un bun cultural provenit din săpături ilicite sau provenit din săpături licite, dar reţinut ilicit este considerat ca fiind furat, dacă această calificare este conformă cu legislaţia statului în care au avut loc acele săpături.

(3) Orice cerere de restituire trebuie să fie făcută în termen de 3 ani de la data la care solicitantul a cunoscut locul unde se află bunul cultural şi identitatea posesorului şi, în toate cazurile, într-un termen de 50 de ani de la data furtului.

(4) Totodată, o acţiune de restituire a unui bun cultural care face parte integrantă dintr-un monument sau dintr-un sit arheologic identificat sau care face parte dintr-o colecţie publică nu este supusă nici unui termen de prescripţie în afară de termenul de 3 ani din momentul în care solicitantul a aflat locul în care se găseşte bunul cultural şi identitatea posesorului.

(5) Prin derogare de la dispoziţiile paragrafului precedent, orice stat contractant poate declara că o acţiune se prescrie într-un termen de 75 de ani sau într-un termen mai mare, prevăzut de legislaţia sa. O acţiune, intentată într-un alt stat contractant, de restituire a unui bun cultural deplasat dintr-un monument, dintr-un sit arheologic sau dintr-o colecţie publică, situat într-un stat contractant care face o astfel de declaraţie, se prescrie, de asemenea, în acelaşi termen.

(6) Declaraţia menţionată la paragraful precedent trebuie făcută în momentul semnării, ratificării, acceptării, aprobării sau aderării.

(7) Prin colecţie publică, în sensul prezentei convenţii, se înţelege orice ansamblu de bunuri culturale inventariate sau identificate în alt mod şi aparţinând:

a) unui stat contractant;

b) unei colectivităţi regionale sau locale dintr-un stat contractant;

c) unei instituţii religioase situate într-un stat contractant; sau

d) unei instituţii înfiinţate, în principal, în scopuri culturale, pedagogice sau ştiinţifice într-un stat contractant şi recunoscută în acel stat ca fiind de interes public.

(8) Pe lângă aceasta, acţiunea de restituire a unui bun cultural religios sau care prezintă o importanţă colectivă, care aparţine şi este folosit de o comunitate autohtonă sau tribală dintr-un stat contractant pentru folosinţa tradiţională sau rituală a acelei comunităţi, este supusă termenului de prescripţie aplicabil colecţiilor publice.

ARTICOLUL 4

(1) Posesorul unui bun cultural furat, pe care trebuie să îl restituie, are dreptul la plata, în momentul restituirii, a unei compensaţii echitabile, cu condiţia să nu fi ştiut sau să nu fi putut afla, în mod rezonabil, că bunul era furat şi să poată dovedi că a acţionat cu diligenţa cuvenită la achiziţionarea lui.

(2) Fără a aduce atingere dreptului posesorului la compensaţia prevăzută la paragraful precedent, este necesar să se facă eforturi rezonabile pentru ca persoana care a transferat bunul cultural posesorului sau orice altă persoană care l-a transferat anterior să plătească compensaţia atunci când aceasta este în conformitate cu legislaţia statului în care este făcută cererea.

(3) Plata compensaţiei posesorului de către solicitant, atunci când aceasta este cerută, nu aduce atingere dreptului solicitantului de a cere unei alte persoane rambursarea ei.

(4) Pentru a stabili dacă posesorul a acţionat cu diligenţa cuvenită, se va ţine seama de toate împrejurările achiziţiei, în special de calitatea părţilor, de preţul plătit, de consultarea de către posesor a oricărui registru accesibil în mod rezonabil, referitor la bunuri culturale furate şi orice altă informaţie sau documentaţie relevantă, pe care ar fi putut să o obţină pe căi rezonabile, şi de consultarea unor organisme la care ar fi putut avea acces sau de orice alt demers pe care o persoană rezonabilă l-ar fi întreprins în asemenea împrejurări.

(5) Posesorul nu poate beneficia de un statut mai favorabil decât acela al persoanei de la care a dobândit bunul cultural prin moştenire sau în alt mod, cu titlu gratuit.

CAPITOLUL III Înapoierea bunurilor culturale exportate ilegal

ARTICOLUL 5

(1) Un stat contractant poate cere tribunalului sau oricărei alte autorităţi competente a unui alt stat contractant să ordone înapoierea unui bun cultural exportat ilegal de pe teritoriul statului solicitant.

(2) Un bun cultural exportat temporar de pe teritoriul statului solicitant în scopuri cum ar fi: expoziţii, cercetare sau restaurare, în baza unei autorizaţii eliberate potrivit legislaţiei sale, care reglementează exportul de bunuri culturale în vederea protejării patrimoniului său cultural, şi care nu a fost înapoiat conform condiţiilor acelei autorizaţii, este considerat ca fiind exportat ilegal.

(3) Tribunalul sau oricare altă autoritate competentă a statului solicitat trebuie să ordone înapoierea bunului cultural, dacă statul solicitant stabileşte că scoaterea bunului de pe teritoriul său afectează semnificativ cel puţin unul dintre următoarele interese:

a) conservarea materială a bunului sau a contextului său;

b) integritatea unui bun complex;

c) conservarea informaţiei referitoare la acel bun, cum ar fi, de exemplu, cea de natură ştiinţifică sau istorică;

d) folosirea tradiţională sau rituală a acelui bun de către o comunitate autohtonă sau tribală;

sau stabileşte că bunul este pentru statul solicitant de o importanţă culturală semnificativă.

(4) Orice cerere introdusă în temeiul paragrafului 1 al prezentului articol trebuie să conţină sau să fie însoţită de orice informaţie de fapt sau de drept, care să permită tribunalului sau autorităţii competente a statului solicitat să stabilească dacă sunt întrunite condiţiile de la paragrafele (1)-(3).

(5) Orice cerere de înapoiere trebuie să fie introdusă într-un termen de 3 ani de la data la care statul solicitant a cunoscut locul unde se află bunul cultural şi identitatea posesorului şi, în toate cazurile, în termen de 50 de ani de la data exportului sau de la data la care ar fi trebuit să fie înapoiat în baza autorizaţiei menţionate la paragraful 2 al prezentului articol.

ARTICOLUL 6

(1) Posesorul unui bun cultural, pe care l-a dobândit după ce acel bun a fost exportat ilegal, are dreptul, în momentul înapoierii, la plata de către statul solicitant a unei compensaţii echitabile, cu condiţia ca posesorul să nu fi ştiut sau să nu fi putut afla în mod rezonabil, în momentul dobândirii, că bunul fusese exportat ilegal.

(2) Pentru a stabili dacă posesorul a ştiut sau ar fi trebuit să ştie, în mod rezonabil, că bunul cultural a fost exportat ilegal, se va ţine seama de împrejurările dobândirii, inclusiv de lipsa certificatului de export necesar conform legislaţiei statului solicitant.

(3) În locul compensaţiei şi de comun acord cu statul solicitant, posesorul care trebuie să înapoieze bunul cultural pe teritoriul acelui stat poate hotărî:

a) să rămână proprietar al bunului; sau

b) să transfere proprietatea, cu titlu oneros sau gratuit, unei persoane, la alegerea sa, rezidentă în statul solicitant şi care să prezinte garanţiile necesare.

(4) Cheltuielile decurgând din înapoierea bunului cultural conform prezentului articol revin statului solicitant, fără a prejudicia dreptul acestuia de a i se rambursa cheltuielile de către orice altă persoană.

(5) Posesorul nu poate beneficia de un statut mai favorabil decât acela al persoanei de la care a dobândit bunul cultural prin moştenire sau în alt mod, cu titlu gratuit.

ARTICOLUL 7

(1) Prevederile acestui capitol nu se aplică atunci când:

a) exportul bunului cultural nu mai este ilegal în momentul în care se cere înapoierea lui;

sau

b) bunul a fost exportat în timpul vieţii persoanei care l-a creat sau pe parcursul unei perioade de 50 de ani după decesul acelei persoane.

(2) Prin derogare de la prevederile lit. b) a paragrafului precedent, dispoziţiile acestui capitol se aplică atunci când bunul cultural a fost creat de un membru sau de membri ai unei comunităţi autohtone sau tribale pentru folosinţa tradiţională sau rituală a acelei comunităţi şi bunul trebuie înapoiat acelei comunităţi.

CAPITOLUL IV Dispoziţii generale

ARTICOLUL 8

(1) O cerere întemeiată pe prevederile cap. II şi III poate fi introdusă la tribunalele sau la alte autorităţi competente ale statului contractant în care se află bunul cultural, ca şi la tribunalele sau la alte autorităţi care au competenţă, în conformitate cu reglementările în vigoare în statele contractante.

(2) Părţile pot conveni să supună litigiul lor fie unui tribunal sau altei autorităţi competente, fie arbitrajului.

(3) Măsurile provizorii sau de conservare, prevăzute de legislaţia statului contractant în care se află bunul, pot fi aplicate chiar dacă cererea pe fond de restituire sau de înapoiere a bunului a fost făcută la tribunalele sau la orice alte autorităţi competente ale altui stat contractant.

ARTICOLUL 9

(1) Prezenta convenţie nu împiedică un stat contractant să aplice orice reglementare mai favorabilă, în materie de restituire sau de înapoiere a unor bunuri culturale furate sau exportate ilegal, decât cele prevăzute de prezenta convenţie.

(2) Prezentul articol nu trebuie interpretat ca dând naştere vreunei obligaţii de a recunoaşte sau de a învesti cu putere executorie o hotărâre a unui tribunal sau a oricărei alte autorităţi competente a unui stat contractant care se îndepărtează de la prevederile prezentei convenţii.

ARTICOLUL 10

(1) Prevederile cap. II se aplică numai unui bun cultural care a fost furat după intrarea în vigoare a prezentei convenţii faţă de statul în care a fost făcută cererea, sub rezerva ca:

a) bunul să fi fost furat de pe teritoriul unui stat contractant după intrarea în vigoare a prezentei convenţii faţă de acel stat;

sau

b) bunul să se afle într-un stat contractant după intrarea în vigoare a prezentei convenţii faţă de acel stat.

(2) Prevederile cap. III nu se aplică decât unui bun cultural exportat ilegal după intrarea în vigoare a convenţiei faţă de statul solicitant, precum şi faţă de statul în care s-a făcut cererea.

(3) Prezenta convenţie nu legitimează în nici un fel o tranzacţie ilicită, de orice natură, care a avut loc înaintea intrării în vigoare a prezentei convenţii sau în raport cu care aplicarea acesteia este exclusă de paragrafele (1) sau (2) ale prezentului articol şi nici nu limitează dreptul vreunui stat sau al vreunei persoane de a intenta, în afara cadrului prezentei convenţii, o acţiune de restituire sau de înapoiere a unui bun cultural furat sau exportat ilegal înaintea intrării în vigoare a prezentei convenţii.

CAPITOLUL V Dispoziţii finale

ARTICOLUL 11

(1) Prezenta convenţie este deschisă spre semnare la şedinţa de închidere a Conferinţei diplomatice pentru adoptarea proiectului Convenţiei UNIDROIT privind restituirea internaţională a bunurilor culturale furate sau exportate ilegal şi va rămâne deschisă spre semnare, de către toate statele, la Roma, până la 30 iunie 1996.

(2) Prezenta convenţie este supusă ratificării, acceptării sau aprobării de către statele care au semnat-o.

(3) Prezenta convenţie este deschisă aderării tuturor statelor care nu sunt semnatare, începând de la data la care va fi deschisă spre semnare.

(4) Ratificarea, acceptarea, aprobarea şi aderarea sunt supuse depunerii, în acest scop, a unui instrument în formă legală la depozitar.

ARTICOLUL 12

(1) Prezenta convenţie intră în vigoare în prima zi a celei de-a şasea luni de la data depunerii celui de-al cincilea instrument de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare.

(2) Pentru orice stat care ratifică, acceptă, aprobă sau aderă la prezenta convenţie, după depunerea celui de-al cincilea instrument de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare, convenţia intră în vigoare faţă de acest stat în prima zi a celei de-a şasea luni de la data depunerii instrumentului de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare.

ARTICOLUL 13

(1) Prezenta convenţie nu face derogare de la instrumentele internaţionale prin care un stat contractant este legat din punct de vedere juridic şi care conţin prevederi referitoare la materiile reglementate de prezenta convenţie, numai dacă statele legate prin astfel de instrumente nu fac o declaraţie contrară.

(2) Orice stat contractant poate încheia acorduri cu unul sau mai multe state contractante în vederea facilitării aplicării prezentei convenţii în relaţiile lor reciproce. Statele care vor încheia astfel de acorduri vor transmite o copie depozitarului.

(3) În relaţiile lor reciproce, statele contractante membre ale unor organizaţii de integrare economică sau ale unor organisme regionale pot declara că aplică normele interne ale acestor organizaţii sau organisme şi că nu aplică în relaţiile cu aceste state prevederile prezentei convenţii, al căror domeniu de aplicare coincide cu cel al normelor respective.

ARTICOLUL 14

(1) Orice stat contractant, care cuprinde două sau mai multe unităţi teritoriale, indiferent dacă acestea posedă sau nu sisteme de drept diferite, aplicabile în materiile reglementate de prezenta convenţie, va putea declara, la semnarea sau la depunerea instrumentelor de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare, că prezenta convenţie se va aplica în toate unităţile sale teritoriale sau numai într-una sau în mai multe dintre ele şi va putea să înlocuiască în orice moment această declaraţie cu o nouă declaraţie.

(2) Aceste declaraţii vor fi notificate depozitarului şi vor menţiona expres unităţile teritoriale la care se aplică convenţia.

(3) Dacă, în virtutea declaraţiei făcute în baza prezentului articol, prezenta convenţie se aplică uneia sau mai multor unităţi teritoriale ale unui stat contractant şi nu tuturor, referirea la:

a) teritoriul unui stat contractant, menţionat la art. 1, înseamnă teritoriul unei unităţi teritoriale a acelui stat;

b) tribunalul sau altă autoritate competentă a statului contractant sau a statului solicitat înseamnă tribunalul sau altă autoritate competentă a unei autorităţi teritoriale a acelui stat;

c) statul contractant în care se află bunul cultural menţionat la paragraful (1) al art. 8 înseamnă unitatea teritorială a acelui stat în care se află bunul;

d) legea statului contractant în care se află bunul menţionat la paragraful (3) al art. 8 înseamnă legea unităţii teritoriale a acelui stat în care se află bunul; şi

e) un stat contractant menţionat la art. 9 înseamnă o unitate teritorială a acelui stat.

(4) Dacă un stat contractant nu face nici o declaraţie în baza paragrafului 1 al prezentului articol, prezenta convenţie se aplică la tot teritoriul acelui stat.

se încarcă...