Back

Parlamentul României

Legea nr. 186/2003 privind susţinerea şi promovarea culturii scrise

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 19.05.2003

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpăraţi documentul în formă actualizată sau alegeţi un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată

CAPITOLUL I Dispoziţii generale

Art. 1. -

(1) Prezenta lege instituie cadrul juridic pentru susţinerea şi promovarea culturii scrise.

(2) În sensul prezentei legi, prin cultură scrisă se înţelege domeniul de referinţă care cuprinde cărţi, reviste şi alte publicaţii, având caracter literar-artistic, tehnico-ştiinţific, editate pe orice fel de suport.

Art. 2. -

De prevederile prezentei legi beneficiază activităţile de creaţie, producţie editorială, tipografică, de difuzare şi promovare a culturii scrise.

Art. 3. -

Nu fac obiectul prezentei legi tipăriturile de informare publicitară, publicaţiile de modă, de decoraţiuni interioare, de sport, de informare din domeniul televiziunii şi al radiodifuziunii, cotidienele sau periodicele care nu au incidenţă cu domeniul de referinţă prevăzut la art. 1, almanahurile, horoscoapele, calendarele, publicaţiile pornografice, cele destinate jocurilor de noroc şi publicaţiile de rebus.

CAPITOLUL II Măsuri de susţinere a culturii scrise

Art. 4. -

(1) Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, precum şi instituţiile publice pot acorda sprijin financiar, parţial sau integral, singure ori în parteneriat, pentru editarea unor publicaţii din categoria celor prevăzute la art. 1.

(2) Stabilirea publicaţiilor pentru care urmează să se acorde sprijin financiar se face prin selecţie de oferte în baza propunerilor comisiilor special constituite în acest scop, de către autorităţile sau instituţiile publice prevăzute la alin. (1); ofertele sunt formulate de edituri şi de redacţiile publicaţiilor.

(3) În localităţile unde o minoritate etnică depăşeşte pragul de 20% din totalul populaţiei, din comisiile constituite de autorităţile locale, în conformitate cu prevederile alin. (2), vor face parte şi reprezentanţi ai minorităţii respective.

(4) În bugetele autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, precum şi ale instituţiilor publice pot fi prevăzute, în mod distinct, fonduri pentru acordarea de sprijin financiar în vederea editării de cărţi, reviste şi alte publicaţii din categoria celor prevăzute la art. 1.

(5) Sumele reprezentând sprijinul financiar acordat pot acoperi costurile de editare şi drepturile de autor, până la integral.

Art. 5. -

(1) Finanţarea nerambursabilă a editării de lucrări din categoria celor prevăzute la art. 1, prin comandă de stat, se asigură din bugetul propriu al Administraţiei Fondului Cultural Naţional, instituţie publică, cu personalitate juridică, aflată în subordinea Ministerului Culturii şi Cultelor, care funcţionează potrivit legii.

(2) Comanda de stat va avea ca priorităţi realizarea de enciclopedii, tratate, dicţionare, atlase, ediţii critice ale scriitorilor clasici români şi străini, ediţii definitive de autor, debut literar şi literatură pentru copii.

(3) Fondurile necesare pentru asigurarea finanţării prevăzute la alin. (1) sunt prevăzute distinct, cu această destinaţie, în bugetul Administraţiei Fondului Cultural Naţional.

Art. 6. -

(1) Acordarea de finanţare nerambursabilă, potrivit prevederilor art. 5, se face prin selecţie de oferte, în baza propunerilor comisiei de evaluare şi selecţie special constituite în acest scop.

(2) Comisia prevăzută la alin. (1) se organizează şi funcţionează sub coordonarea Administraţiei Fondului Cultural Naţional, în condiţiile legii.

Art. 7. -

(1) Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, precum şi instituţiile publice pot aloca resurse financiare pentru achiziţionarea de cărţi şi abonamente la reviste din categoria celor prevăzute la art. 1 pentru bibliotecile aflate în subordinea lor.

(2) Propunerile privind achiziţiile de cărţi şi abonamentele la reviste se stabilesc de comisiile de evaluare şi selecţie special constituite în acest scop, de autorităţile sau instituţiile publice prevăzute la alin. (1).

(3) În localităţile unde o minoritate etnică depăşeşte pragul de 20% din totalul populaţiei, din comisiile constituite de autorităţile locale, în conformitate cu prevederile alin. (2), vor face parte şi reprezentanţi ai minorităţii respective.

(4) În bugetele autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, precum şi în cele ale instituţiilor publice pot fi prevăzute, în mod distinct, fonduri pentru achiziţionarea de cărţi şi publicaţii pentru bibliotecile aflate în subordinea sau sub autoritatea lor.

Art. 8. -

(1) Ministerul Culturii şi Cultelor desfăşoară Programul naţional pentru achiziţia de cărţi şi abonamente la reviste din categoria culturii scrise, în vederea dezvoltării şi actualizării colecţiilor din bibliotecile publice aflate sub autoritatea consiliilor locale ori judeţene.

(2) Cărţile şi abonamentele la reviste, care vor face obiectul achiziţiei conform alin. (1), sunt stabilite de o comisie special constituită în acest scop.

(3) Comisia prevăzută la alin. (2) se organizează şi funcţionează sub autoritatea Ministerului Culturii şi Cultelor şi este constituită din specialişti şi experţi independenţi, inclusiv reprezentanţi ai minorităţilor naţionale, desemnaţi pentru fiecare sesiune de selecţie de oferte prin ordin al ministrului culturii şi cultelor.

(4) Comisia face, cu majoritatea voturilor membrilor prezenţi, propunerile de achiziţionare a titlurilor şi a abonamentelor la reviste, care vor fi supuse analizei şi aprobării ministrului culturii şi cultelor.

(5) În formularea propunerilor, comisia va avea în vedere situaţia calitativă şi numerică a colecţiilor existente în bibliotecile publice aflate sub autoritatea consiliilor locale şi judeţene, precum şi resursele alocate anual de aceste autorităţi pentru achiziţionarea de cărţi şi abonamente.

(6) Comisia primeşte şi analizează contestaţiile formulate în legătură cu selecţia de oferte şi face propuneri ministrului culturii şi cultelor.

Art. 9. -

Resursele financiare pentru desfăşurarea programului prevăzut la art. 8 alin. (1) sunt constituite din alocaţii bugetare, prevăzute distinct cu această destinaţie în bugetul Ministerului Culturii şi Cultelor, precum şi din fondurile constituite potrivit art. 23.

Art. 10. -

Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, precum şi instituţiile publice pot acorda, pentru realizarea unor proiecte în domeniul culturii scrise, burse de studiu, precum şi granturi de studii şi călătorie, în ţară şi în străinătate.

Art. 11. -

(1) Institutul Cultural Român, alte instituţii publice, precum şi autorităţile publice centrale şi locale, singure sau în parteneriat, pot acorda sprijin financiar pentru traducerea şi/sau editarea, în străinătate, a unor lucrări din categoria celor prevăzute la art. 1.

(2) Valoarea sprijinului financiar prevăzut la alin. (1) poate include plata drepturilor de autor corespunzătoare şi costurile de traducere/editare, până la integral.

Art. 12. -

(1) Bursele şi granturile prevăzute la art. 10, precum şi sprijinul financiar prevăzut la art. 11 alin. (1) se acordă pe baza propunerilor formulate de comisii special constituite, în acest scop, de autorităţile şi instituţiile publice finanţatoare.

(2) În localităţile unde o minoritate etnică depăşeşte pragul de 20% din totalul populaţiei, din comisiile constituite de autorităţile locale, în conformitate cu prevederile alin. (1), vor face parte şi reprezentanţi ai minorităţii respective.

Art. 13. -

(1) Sub autoritatea Institutului Cultural Român se înfiinţează şi funcţionează Comisia pentru promovarea în străinătate a culturii naţionale scrise.

(2) Comisia prevăzută la alin. (1) este constituită pe domenii şi este alcătuită din specialişti şi experţi independenţi.

(3) Membrii comisiei prevăzute la alin. (1) sunt desemnaţi prin ordin al preşedintelui Institutului Cultural Român.

(4) Regulamentul de organizare şi funcţionare, procedurile de lucru ale comisiei prevăzute la alin. (1), precum şi atribuţiile şi competenţele acesteia sunt stabilite prin ordin al preşedintelui Institutului Cultural Român.

CAPITOLUL III Difuzarea şi promovarea

Art. 14. -

Difuzarea publicaţiilor prevăzute la art. 1 beneficiază pe teritoriul României de serviciile Companiei Naţionale "Poşta Română" - S.A. la un tarif de 50% din cel aplicat pentru serviciul de difuzare a imprimatelor.

Art. 15. -

(1) În vederea promovării producţiei editoriale, în bugetul Ministerului Culturii şi Cultelor pot fi prevăzute în mod distinct fonduri pentru susţinerea organizării în ţară a unor festivaluri, târguri, saloane, expoziţii de carte, presă şi multimedia, inclusiv în colaborare cu organizaţiile profesionale ale editorilor şi difuzorilor, precum şi cu uniunile de creatori recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică.

(2) Institutul Cultural Român, singur sau în colaborare cu Ministerul Culturii şi Cultelor, precum şi cu organizaţiile profesionale ale editorilor, difuzorilor, uniunilor de creatori recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică, poate susţine organizarea în străinătate a evenimentelor de genul celor prevăzute la alin. (1).

(3) Pentru organizarea în străinătate a unor festivaluri, târguri, saloane, expoziţii de carte, presă şi multimedia, în bugetul Institutului Cultural Român, respectiv în cel al Ministerului Culturii şi Cultelor, pot fi prevăzute în mod distinct fonduri destinate acestui scop.

(4) Ministerul Educaţiei şi Cercetării poate susţine financiar organizarea unor evenimente de genul celor prevăzute la alin. (1) şi (2), singur sau în parteneriat cu Ministerul Culturii şi Cultelor, respectiv cu Institutul Cultural Român.

Art. 16. -

(1) În cazul în care reprezentarea României la un târg organizat în străinătate este asigurată numai de organizaţiile profesionale ale editorilor şi difuzorilor, precum şi de uniunile de creatori recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică, Ministerul Culturii şi Cultelor şi, respectiv, Institutul Cultural Român pot contribui, în limita fondurilor prevăzute la art. 15 alin. (1) şi (3), la organizarea standului.

(2) Ministerul Culturii şi Cultelor şi, după caz, Institutul Cultural Român pot încredinţa, în condiţiile legii, organizarea manifestărilor prevăzute la alin. (1) în ţară, respectiv în străinătate, unor organizaţii profesionale ale editorilor şi difuzorilor, precum şi uniunilor de creatori recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică, acordând în acest scop sprijinul financiar necesar.

Art. 17. -

Ministerul Culturii şi Cultelor şi Institutul Cultural Român pot asigura, cu prilejul festivalurilor, târgurilor, saloanelor şi expoziţiilor internaţionale, organizate potrivit art. 15 alin. (2) şi art. 16, inclusiv cheltuielile de participare şi promovare.

Art. 18. -

Guvernul României poate stabili, prin hotărâre, ca anumite evenimente din categoria celor prevăzute la art. 15 să fie declarate de interes naţional sau internaţional, după caz, asigurând distinct susţinerea financiară a organizării şi desfăşurării acestora.

Art. 19. -

În bugetele Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Educaţiei şi Cercetării şi Institutului Cultural Român pot fi prevăzute distinct fonduri destinate achiziţionării şi expediţiei publicaţiilor prevăzute la art. 1 pentru biblioteci ale comunităţilor româneşti, ale institutelor culturale româneşti, precum şi ale lectoratelor de limbă şi civilizaţie română din străinătate.

Art. 20. -

(1) Societatea Română de Radiodifuziune şi Societatea Română de Televiziune difuzează, cel puţin o dată pe săptămână, o emisiune de promovare a publicaţiilor prevăzute la art. 1.

(2) Societatea Română de Radiodifuziune şi Societatea Română de Televiziune acordă un procent de minimum 1% din spaţiul destinat publicităţii pentru promovarea publicaţiilor prevăzute la art. 1, aplicând o reducere de 75% faţă de preţurile practicate pentru publicitatea comercială.

Art. 21. -

Autorităţile administraţiei publice locale acordă o reducere de 50% a tarifelor reprezentând chiria pe metrul pătrat, percepute pentru spaţiile comerciale destinate exclusiv difuzării publicaţiilor prevăzute la art. 1, precum şi pentru spaţiile destinate publicităţii acestora.

CAPITOLUL IV Aspecte fiscale

Art. 22. -

(1) Pentru editarea în străinătate a unor lucrări din categoria celor prevăzute la art. 1, potrivit prezentei legi, plata costurilor reprezentând editarea se face în moneda ţării în care se realizează editarea.

(2) În situaţia prevăzută la alin. (1), autoritatea administraţiei publice finanţatoare şi, după caz, instituţia publică finanţatoare pot acorda un avans de până la 30% din valoarea contractului, în condiţiile legii.

Art. 23. -

(1) Compania Naţională "Loteria Română" - S.A. acordă 0,4% din profitul net pentru achiziţia de publicaţii prevăzute la art. 1 destinate bibliotecilor publice şi pentru acordarea unor tichete valorice pentru achiziţionarea publicaţiilor prevăzute la art. 1 utilizatorilor din bibliotecile publice: elevi, studenţi, persoane cu un venit lunar sub nivelul salariului minim pe economie, precum şi nevăzătorilor şi surdo-muţilor.

(2) Fondul constituit potrivit prevederilor alin. (1) este gestionat de Ministerul Culturii şi Cultelor, prin direcţia de specialitate, care asigură şi distribuirea tichetelor prin bibliotecile publice.

CAPITOLUL V Dispoziţii tranzitorii şi finale

Art. 24. -

Regulamentele de organizare şi funcţionare, precum şi procedurile de lucru ale comisiilor prevăzute la art. 4 alin. (2), art. 7 alin. (2), art. 8 şi la art. 12 sunt stabilite prin ordin, respectiv hotărâre a autorităţii publice centrale sau locale, ori prin dispoziţie a conducătorului instituţiei publice finanţatoare, după caz.

Art. 25. -

(1) Editorii au obligaţia să tipărească, pentru întregul tiraj, numărul internaţional standard corespunzător tipului de publicaţie.

(2) Editorii au obligaţia să tipărească pe fiecare exemplar al publicaţiei descrierea C.I.P. realizată de Biblioteca Naţională a României.

(3) Editorii au obligaţia să tipărească pe publicaţiile lor codul de bare, în termen de un an de la intrarea în vigoare a prezentei legi, şi să asigure utilizarea codului de bare în evidenţa computerizată a vânzărilor şi a gestiunii.

Art. 26. -

Începând cu anul şcolar 2003-2004, Ministerul Educaţiei şi Cercetării va include formele de învăţământ şi disciplinele necesare în domeniile editării, tipăririi, difuzării şi promovării publicaţiilor.

Art. 27. -

Prin derogare de la prevederile art. 11 alin. (3) din Legea nr. 550/2002 privind vânzarea spaţiilor comerciale proprietate privată a statului şi a celor de prestări de servicii, aflate în administrarea consiliilor judeţene sau a consiliilor locale, precum şi a celor din patrimoniul regiilor autonome de interes local, cu modificările şi completările ulterioare, vânzarea în rate a spaţiilor comerciale având destinaţia de librărie se poate aproba aceluiaşi cumpărător pentru mai multe spaţii.

Art. 28. -

(1) Încălcarea prevederilor art. 25 constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei.

(2) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea amenzilor se face de către angajaţi ai Bibliotecii Naţionale a României, precum şi de către alţi specialişti împuterniciţi în acest scop prin ordin al ministrului culturii şi cultelor.

(3) Limitele amenzilor prevăzute la alin. (1) se actualizează prin hotărâre a Guvernului.

(4) Contravenţiilor prevăzute la alin. (1) li se aplică regimul general prevăzut de Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.

(5) Sumele încasate se constituie ca venit la bugetul Fondului Cultural Naţional pentru finanţarea nerambursabilă a editării de lucrări din categoria celor prevăzute la alin. (2) al art. 1.

Art. 29. -

La data intrării în vigoare a prezentei legi orice dispoziţii contrare se abrogă.

Art. 30. -

Dispoziţiile prezentei legi completează în mod corespunzător:

a) dispoziţiile Legii nr. 356/2003 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Institutului Cultural Român, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 529 din 23 iulie 2003, cu modificările şi completările ulterioare;

b) dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 42/2000 privind îmbunătăţirea finanţării unor programe, proiecte şi acţiuni de dezvoltare sectorială în domeniul culturii*), publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 39 din 31 ianuarie 2000, aprobată cu modificări prin Legea nr. 293/2001.

*) Titlul Ordonanţei Guvernului nr. 42/2000 a fost modificat prin Ordonanţa Guvernului nr. 18/2006 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 42/2000 privind îmbunătăţirea finanţării unor programe de dezvoltare sectorială iniţiate de Ministerul Culturii şi Cultelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 83 din 30 ianuarie 2006, aprobată prin Legea nr. 209/2006.

se încarcă...