Back

Act Internaţional

Convenţia asupra relaţiilor personale care privesc copiii din 17.07.2006 *)

În vigoare de la 17.04.2007

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpăraţi documentul în formă actualizată sau alegeţi un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată

*) Traducere din limba engleză.

Strasbourg, 15 mai 2003

PREAMBUL

Statele membre ale Consiliului Europei şi ceilalţi semnatari ai Convenţiei asupra relaţiilor personale care privesc copiii, denumită în continuare Convenţie,

având în vedere dispoziţiile Convenţiei europene asupra recunoaşterii şi executării hotărârilor în materie de încredinţare a copiilor şi de restabilire a încredinţării copiilor, adoptată la 20 mai 1980 (STE nr. 105),

având în vedere dispoziţiile Convenţiei de la Haga din 25 octombrie 1980 asupra aspectelor civile ale răpirii internaţionale de copii şi ale Convenţiei de la Haga din 19 octombrie 1996 asupra competenţei, legii aplicabile, recunoaşterii, executării şi cooperării cu privire la răspunderea părintească şi măsurile de protecţie a copiilor,

având în vedere dispoziţiile Regulamentului Consiliului (CE) nr. 1347/2000 din 29 mai 2000 privind competenţa, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie matrimonială şi în materia răspunderii părinteşti asupra copiilor ambilor soţi,

recunoscând că, aşa cum a fost prevăzut în diferite instrumente juridice internaţionale ale Consiliului Europei, precum şi în art. 3 al Convenţiei Naţiunilor Unite privind drepturile copilului, adoptată la 20 noiembrie 1989, interesul superior al copilului este un considerent primordial,

fiind conştiente de necesitatea de a adopta noi reglementări pentru ocrotirea relaţiilor personale dintre copii şi părinţii lor, precum şi cu alte persoane care au legături de familie cu copiii, conform protecţiei asigurate de art. 8 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, adoptată la 4 noiembrie 1950 (STE nr. 5),

având în vedere art. 9 al Convenţiei Naţiunilor Unite privind drepturile copilului, care prevede dreptul copilului separat de unul sau de ambii săi părinţi de a întreţine relaţii personale şi contacte directe regulate cu ambii părinţi, exceptând situaţiile când acestea sunt contrare interesului superior al copilului,

având în vedere dispoziţiile alin. 2 al art. 10 din Convenţia Naţiunilor Unite privind drepturile copilului, care prevede dreptul copilului ai cărui părinţi locuiesc în state diferite de a întreţine în mod regulat relaţii personale şi contacte directe cu cei 2 părinţi ai săi, cu excepţia unor circumstanţe excepţionale,

conştiente de oportunitatea de a recunoaşte nu numai părinţii, ci şi copiii drept titulari de drepturi,

convenind, în consecinţă, să înlocuiască noţiunea de "drept de vizită privind copiii" cu aceea de "relaţii personale privind copiii",

având în vedere dispoziţiile Convenţiei europene privind exercitarea drepturilor copiilor (STE nr. 160) şi dorinţa de promovare a măsurilor care să-i poată ajuta pe copii în cadrul problemelor privind relaţiile personale cu părinţii şi cu alte persoane care au legături de familie cu copiii,

fiind de acord să recunoască nevoia copiilor de a întreţine relaţii personale nu numai cu cei 2 părinţi ai lor, ci şi cu anumite alte persoane care au legături de familie cu copiii şi importanţa pentru părinţi şi pentru aceste alte persoane de a rămâne în contact cu copiii, sub rezerva protejării interesului superior al copiilor,

constatând necesitatea promovării adoptării de către state a unor principii comune în ceea ce priveşte relaţiile personale privind copiii, în special pentru a facilita aplicarea instrumentelor internaţionale în acest domeniu,

realizând că mecanismele instituite pentru punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti străine în ceea ce priveşte relaţiile personale privind copiii au mai multe şanse de a da rezultate satisfăcătoare atunci când principiile pe care se întemeiază aceste hotărâri străine sunt similare principiilor în vigoare în statul care le pune în executare,

recunoscând necesitatea, atunci când copiii şi părinţii sau celelalte persoane având legături de familie cu copiii trăiesc în state diferite, de a încuraja autorităţile judiciare să permită mai des vizitele transfrontaliere şi de a creşte astfel încrederea tuturor celor interesaţi în faptul că acei copii vor fi înapoiaţi la terminarea acestor vizite,

constatând că măsurile de ocrotire eficiente şi garanţiile suplimentare sunt mai potrivite pentru a asigura înapoierea copiilor, în special la terminarea vizitelor transfrontaliere,

constatând că este necesar un instrument internaţional suplimentar pentru a furniza soluţii, mai ales în materie de relaţii personale transfrontaliere privind copiii,

în dorinţa de a stabili o cooperare între toate autorităţile centrale şi toate celelalte organe competente, pentru a promova şi a ameliora relaţiile personale dintre copii şi părinţii lor, precum şi cu celelalte persoane care au legături de familie cu aceşti copii şi, în special, pentru a promova cooperarea judiciară în cauzele privind relaţiile personale transfrontaliere,

au convenit următoarele:

CAPITOLUL I Scopul Convenţiei şi definiţii

ARTICOLUL 1 Scopul Convenţiei

Prezenta convenţie are ca scop:

a) să stabilească principiile generale care trebuie să se aplice hotărârilor privind relaţiile personale;

b) să stabilească măsurile asigurătorii şi garanţiile adecvate pentru a asigura exercitarea normală a relaţiilor personale şi înapoierea imediată a copiilor la terminarea perioadei de vizită;

c) să instaureze o cooperare între autorităţile centrale, autorităţile judiciare şi alte organisme în scopul de a promova şi a ameliora relaţiile personale dintre copii şi părinţii lor, precum şi cu celelalte persoane care au legături de familie cu ei.

ARTICOLUL 2 Definiţii

În sensul prezentei convenţii, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:

a) relaţii personale:

(i) şederea copilului, limitată în timp, la o persoană menţionată la art. 4 sau 5, cu care copilul nu locuieşte de obicei, sau întâlnirea dintre copil şi acea persoană;

(ii) orice forme de comunicare între copil şi acea persoană;

(iii) furnizarea oricăror informaţii cu privire la copil către acea persoană sau invers;

b) hotărâre privind relaţiile personale - o hotărâre a unei autorităţi judiciare privind relaţiile personale, inclusiv o învoială privind relaţiile personale, care a fost confirmată de o autoritate judiciară competentă sau care îmbracă forma unui act autentic înregistrat şi executoriu;

c) copil - o persoană care are vârsta mai mică de 18 ani, cu privire la care o hotărâre referitoare la relaţiile personale poate fi pronunţată sau executată într-un stat parte;

d) legături de familie - relaţii strânse, precum cele existente între un copil şi bunicii săi sau fraţii şi surorile sale, care decurg de drept sau dintr-o relaţie de familie de fapt;
Jurisprudență (1)

e) autoritate judiciară - o instanţă judecătorească sau o autoritate administrativă care are competenţe echivalente.

CAPITOLUL II Principii generale aplicabile hotărârilor privind relaţiile personale

ARTICOLUL 3 Aplicarea principiilor

Statele părţi adoptă măsuri legislative şi alte măsuri care se vădesc necesare pentru a se asigura că principiile conţinute în acest capitol sunt aplicate de către autorităţile judiciare, atunci când pronunţă, modifică, suspendă sau revocă hotărâri privind relaţiile personale.

ARTICOLUL 4 Relaţii personale între un copil şi părinţii săi Jurisprudență (1)

1. Copilul şi părinţii săi au dreptul de a obţine şi de a întreţine relaţii personale constante.

2. Aceste relaţii personale nu pot fi restrânse sau excluse decât atunci când acest lucru este necesar în interesul superior al copilului.
Jurisprudență (1)

3. Atunci când nu este în interesul superior al copilului să întreţină relaţii personale nesupravegheate cu unul dintre cei 2 părinţi ai săi, se ia în considerare posibilitatea de întreţinere a unor relaţii personale sub supraveghere sau a altor forme de relaţii personale cu acest părinte.

ARTICOLUL 5 Relaţii personale între un copil şi alte persoane decât părinţii Jurisprudență (1)

1. Sub rezerva interesului superior al copilului, pot fi instituite relaţii personale între copil şi alte persoane decât părinţii săi, care au cu acesta legături de familie.

2. Statele părţi sunt libere să extindă această dispoziţie şi la alte persoane decât cele menţionate la alin. 1, iar acolo unde s-a făcut acest lucru statele părţi pot decide în mod liber ce tip de relaţie personală se aplică, aşa cum este definită la art. 2 lit. a).

ARTICOLUL 6 Dreptul copilului de a fi informat, consultat şi de a-şi exprima opinia Jurisprudență (1)

1. Un copil considerat conform dreptului intern că are suficient discernământ are dreptul, exceptând cazul în care ar fi în mod evident contrar interesului său superior:

- să primească orice informaţie relevantă;

- să fie consultat;

- să îşi exprime opinia.

2. Opiniilor şi dorinţelor, precum şi sentimentelor constatate trebuie să li se acorde atenţia cuvenită.

ARTICOLUL 7 Soluţionarea litigiilor în materia relaţiilor personale

Atunci când sunt soluţionate litigii în materie de relaţii personale, autorităţile judiciare iau toate măsurile adecvate:

a) pentru a se asigura că cei 2 părinţi sunt informaţi despre importanţa pe care o au pentru copil şi pentru fiecare dintre ei stabilirea şi întreţinerea de relaţii personale regulate cu copilul lor;

b) pentru a-i încuraja pe părinţi şi pe celelalte persoane care au legături de familie cu copilul să ajungă la învoieli pe cale amiabilă în ceea ce priveşte relaţiile personale cu acesta, în special prin recurgerea la medierea familială şi la alte metode de soluţionare a conflictelor;

c) înainte de a lua o hotărâre, să se asigure că dispun de informaţii suficiente, în special din partea titularilor răspunderii părinteşti, pentru a decide în interesul superior al copilului şi, atunci când este cazul, să obţină informaţii suplimentare de la alte organisme sau persoane relevante.
Jurisprudență (1)

ARTICOLUL 8 Învoieli cu privire la relaţiile personale

1. Statele părţi încurajează părinţii şi celelalte persoane care au legături de familie cu copilul, prin mijloacele pe care le consideră potrivite, să respecte principiile enunţate în art. 4-7, atunci când încheie sau modifică o învoială cu privire la relaţiile personale cu un copil. Aceste învoieli ar trebui să fie încheiate, de preferinţă, în scris.

2. La cerere, autorităţile judiciare, cu excepţia existenţei unei dispoziţii contrare în dreptul intern, încuviinţează o învoială cu privire la relaţiile personale cu un copil, cu condiţia ca această învoială să nu contravină interesului superior al copilului.

ARTICOLUL 9 Punerea în executare a hotărârilor privind relaţiile personale

Statele părţi iau toate măsurile necesare pentru a se asigura că hotărârile privind relaţiile personale sunt puse în executare.

ARTICOLUL 10 Măsuri asigurătorii şi garanţii ce trebuie luate
cu privire la relaţiile personale

1. Fiecare stat parte prevede şi promovează folosirea de măsuri asigurătorii şi de garanţii. El comunică secretarului general al Consiliului Europei, prin intermediul autorităţilor sale centrale, în termen de 3 luni de la data intrării în vigoare a Convenţiei pentru acest stat parte, cel puţin 3 categorii de măsuri asigurătorii şi garanţii existente în dreptul său intern, în plus faţă de măsurile asigurătorii şi de garanţiile prevăzute la art. 4 alin. 3 şi la art. 14 alin. 1 lit. b) din Convenţie. Schimbările privind măsurile asigurătorii şi garanţiile existente se comunică cât mai curând posibil.

2. Atunci când circumstanţele cazului o cer, autorităţile judiciare pot oricând să subordoneze o hotărâre privind relaţiile personale unor măsuri asigurătorii şi unor garanţii, în scopul de a asigura atât punerea în executare a hotărârii, cât şi înapoierea copilului la locul în care el locuieşte în mod obişnuit, la terminarea perioadei de vizită, ori împiedicarea unei deplasări ilicite a acestuia.

a) Măsurile asigurătorii şi garanţiile pentru asigurarea punerii în executare a hotărârii pot include în special:

- supravegherea relaţiilor personale;

- obligaţia pentru o persoană de a suporta cheltuielile de transport şi de cazare pentru copil şi, dacă se impune, pentru oricare altă persoană care îl însoţeşte;

- depunerea unei garanţii de către persoana la care copilul locuieşte în mod obişnuit, în scopul de a se asigura faptul că persoana care solicită relaţiile personale nu este împiedicată să aibă astfel de relaţii;

- o amendă impusă persoanei cu care copilul locuieşte de obicei, în cazul în care această persoană ar refuza să se conformeze hotărârii privind relaţiile personale.

b) Măsurile asigurătorii şi garanţiile care au drept scop să asigure înapoierea copilului sau să prevină o deplasare ilicită a acestuia pot cuprinde în special:

- depunerea paşaportului sau a unui alt act de identitate şi, dacă este necesar, prezentarea unui document din care să rezulte că persoana care solicită relaţii personale a notificat această depunere, pe durata vizitei, autorităţii consulare competente;

- garanţii financiare;

- garanţii reale asupra bunurilor;

- angajamente sau obligaţii acceptate faţă de instanţe;

- obligaţia, pentru persoana care întreţine relaţii personale cu copilul, să se prezinte periodic cu copilul în faţa unui organ competent, de exemplu, serviciul pentru protecţia tinerilor sau un post de poliţie din raza locului unde relaţiile personale se exercită;

- obligaţia, pentru persoana care solicită relaţii personale, de a prezenta un document care este emis de statul în care relaţiile trebuie să se exercite, care să ateste recunoaşterea şi caracterul executoriu al unei hotărâri privind încredinţarea sau relaţiile personale ori ambele, înainte de pronunţarea hotărârii solicitate sau înainte de exercitarea relaţiilor;

- impunerea unor condiţii în raport cu locul în care relaţiile personale urmează să se exercite şi, dacă este necesar, înregistrarea, într-un sistem de informaţii naţional sau transfrontalier, a unei interdicţii care împiedică copilul să părăsească statul în care relaţiile personale trebuie să aibă loc.

3. Orice astfel de măsuri asigurătorii şi garanţii sunt exprimate în formă scrisă sau sunt probate printr-un înscris şi fac parte din hotărârea privind relaţiile personale ori din învoiala încuviinţată.

4. Dacă măsurile asigurătorii sau garanţiile urmează să fie puse în aplicare într-un alt stat parte, autoritatea judiciară dispune de preferinţă acele măsuri asigurătorii şi acele garanţii susceptibile să fie executate în acel stat parte.

CAPITOLUL III Măsuri pentru promovarea şi îmbunătăţirea relaţiilor
personale transfrontaliere

ARTICOLUL 11 Autorităţile centrale

1. Fiecare stat parte desemnează o autoritate centrală care să exercite funcţiile prevăzute de prezenta convenţie, în cazul relaţiilor personale transfrontaliere.

2. Statele federale, un stat în care sunt în vigoare mai multe sisteme de drept sau statele care au unităţi teritoriale autonome sunt libere să desemneze mai mult de o autoritate centrală şi să precizeze competenţa teritorială sau personală a acestora. Acolo unde un stat a desemnat mai mult de o autoritate centrală, acesta specifică autoritatea centrală căreia îi poate fi adresată orice comunicare în vederea transmiterii către autoritatea centrală competentă din cadrul acestui stat.

3. Orice desemnare efectuată conform prezentului articol se notifică secretarului general al Consiliului Europei.

ARTICOLUL 12 Obligaţiile autorităţilor centrale

Autorităţile centrale din statele părţi:

a) cooperează între ele şi promovează cooperarea între autorităţile lor competente, inclusiv autorităţile judiciare, pentru îndeplinirea obiectivelor Convenţiei. Ele acţionează cu toată diligenţa necesară;

b) în vederea facilitării punerii în aplicare a prezentei Convenţii, comunică reciproc, la cerere, informaţii în legătură cu legislaţia lor internă privind răspunderea părintească, inclusiv privind relaţiile personale, precum şi orice altă informaţie mai detaliată în legătură cu măsurile asigurătorii şi cu garanţiile, altele decât cele prevăzute deja, conform art. 10 alin. 1, şi serviciile lor disponibile (inclusiv servicii juridice, finanţate de sectorul public sau într-un alt mod), precum şi eventualele schimbări intervenite în legislaţia şi în serviciile în materie;

c) iau toate măsurile adecvate pentru a descoperi locul în care se află copilul;

d) asigură transmiterea de cereri de informaţii emanând de la autorităţile competente şi privind aspecte de drept sau de fapt în legătură cu procedurile aflate în curs;

e) se informează reciproc în legătură cu dificultăţile care pot să apară cu ocazia aplicării Convenţiei şi fac tot posibilul în vederea înlăturării obstacolelor în aplicarea acesteia.

ARTICOLUL 13 Cooperarea internaţională

1. Acţionând în cadrul competenţelor lor respective, autorităţile judiciare, autorităţile centrale, serviciile sociale şi alte organe ale statelor părţi interesate cooperează în procedurile privind relaţiile personale transfrontaliere.

2. În special autorităţile centrale trebuie să sprijine autorităţile judiciare din statele părţi să comunice reciproc şi să obţină informaţiile şi sprijinul necesar pentru a le permite să ducă la îndeplinire scopurile prezentei convenţii.

3. În prezenţa unui caz transfrontalier, autorităţile centrale asistă copiii, părinţii şi alte persoane care întreţin legături de familie cu copilul, în special, în vederea iniţierii unor proceduri privind relaţiile personale transfrontaliere.

se încarcă...