Back

Consiliul Europei

Convenţia privind prevenirea terorismului din 16.05.2005 *)

În vigoare de la 24.11.2006

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpăraţi documentul în formă actualizată sau alegeţi un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată

*) Traducere.

Statele membre ale Consiliului Europei şi celelalte state semnatare ale prezentei convenţii,

considerând că scopul Consiliului Europei este de a realiza o unitate mai mare între membrii săi,

recunoscând interesul de a intensifica cooperarea cu celelalte state părţi la prezenta convenţie,

din dorinţa de a lua măsuri eficiente pentru prevenirea terorismului şi pentru a face faţă în special provocării publice la comiterea de infracţiuni de terorism, precum şi recrutării şi antrenării pentru terorism,

conştiente de îngrijorarea profundă determinată de creşterea infracţiunilor de terorism şi a ameninţării pe care o reprezintă terorismul,

având cunoştinţă de situaţia precară cu care se confruntă persoanele care suferă din cauza terorismului şi reafirmând, în acest context, profunda lor solidaritate cu victimele terorismului şi cu familiile acestora,

reafirmând faptul că infracţiunile de terorism şi infracţiunile prevăzute de prezenta convenţie, indiferent de autorii lor, nu sunt în niciun caz justificate prin consideraţii de natură politică, filozofică, ideologică, rasială, etnică, religioasă sau de orice altă natură similară şi amintind obligaţia tuturor părţilor de a preveni asemenea infracţiuni şi, dacă acestea nu au putut fi prevenite, de a le cerceta şi de a se asigura că sunt sancţionate cu pedepse care ţin cont de gravitatea lor,

amintind necesitatea de a considera lupta împotriva terorismului şi reafirmând faptul că toate măsurile luate pentru prevenirea sau reprimarea infracţiunilor de terorism trebuie să respecte statul de drept şi valorile democratice, drepturile omului şi libertăţile fundamentale, precum şi alte prevederi ale dreptului internaţional şi inclusiv ale dreptului internaţional umanitar, atunci când acesta este aplicabil,

recunoscând că prezenta convenţie nu afectează principiile stabilite privind libertatea de expresie şi libertatea de asociere,

amintind că actele de terorism, prin natura sau contextul acestora, sunt menite să intimideze grav o populaţie ori să forţeze un guvern sau o organizaţie internaţională să efectueze ori să se abţină de la efectuarea unui anumit act sau să destabilizeze grav ori să distrugă structurile fundamentale politice, constituţionale, economice sau sociale ale unei ţări ori ale unei organizaţii internaţionale,

au convenit următoarele:

ARTICOLUL 1 Terminologie

1. În sensul prezentei convenţii, prin infracţiune de terorism se înţelege oricare dintre infracţiunile care intră în sfera de aplicare a unuia dintre tratatele enumerate în anexa la prezenta convenţie, aşa cum sunt ele definite în respectivele tratate.

2. Odată cu depunerea instrumentului de ratificare, acceptare, aprobare sau de aderare, un stat care nu este parte la un tratat enumerat în anexă poate declara că, la aplicarea prezentei convenţii privitor la respectivul stat contractant, se va considera că acel tratat nu figurează în anexă. Declaraţia îşi pierde efectele de îndată ce tratatul intră în vigoare pentru statul care a dat-o, acesta notificându-l pe secretarul general al Consiliului Europei cu privire la intrarea în vigoare.

ARTICOLUL 2 Obiectiv

Obiectivul prezentei convenţii este de a intensifica eforturile părţilor pentru prevenirea terorismului şi a efectelor sale negative asupra deplinei respectări a drepturilor omului şi în special a dreptului la viaţă, atât prin intermediul unor măsuri ce trebuie luate la nivel naţional, cât şi în cadrul cooperării internaţionale, ţinându-se cont de tratatele sau acordurile bilaterale şi multilaterale existente între statele contractante.

ARTICOLUL 3 Politici naţionale de prevenire

1. Fiecare parte va lua măsurile adecvate, îndeosebi în domeniul pregătirii autorităţilor care au competenţă în ceea ce priveşte aplicarea legii şi altor organe, precum şi în domeniile educaţiei, culturii, informaţiei, mass-media şi conştientizării publicului, în vederea prevenirii infracţiunilor de terorism şi a efectelor negative ale acestora, cu respectarea drepturilor omului şi a obligaţiilor prevăzute, după caz, de Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, de Pactul internaţional privitor la drepturile civile şi politice şi a altor obligaţii ce ţin de dreptul internaţional.

2. Fiecare parte ia măsurile necesare pentru îmbunătăţirea şi dezvoltarea cooperării între autorităţile sale naţionale în vederea prevenirii infracţiunilor de terorism şi a efectelor negative ale acestora, între altele prin:

a) schimbul de informaţii;

b) întărirea protecţiei fizice a persoanelor şi infrastructurilor;

c) îmbunătăţirea planurilor de pregătire şi coordonare pentru situaţiile de criză.

3. Fiecare parte promovează toleranţa prin încurajarea dialogului interreligios şi intercultural cu implicarea, dacă este necesar, a organizaţiilor neguvernamentale şi a altor elemente ale societăţii civile în vederea prevenirii tensiunilor care ar putea contribui la comiterea de infracţiuni de terorism.

4. Fiecare parte se străduieşte să sensibilizeze publicul cu privire la existenţa, la cauzele, gravitatea şi ameninţarea reprezentate de infracţiunile de terorism şi de infracţiunile prevăzute de prezenta convenţie şi ia în considerare încurajarea publicului de a furniza autorităţilor competente ajutor faptic şi specific ce poate contribui la prevenirea infracţiunilor de terorism şi a infracţiunilor prevăzute de prezenta convenţie.

ARTICOLUL 4 Cooperarea internaţională în materie de prevenire

Părţile îşi acordă asistenţă şi sprijin, după caz, şi ţinând cont în mod corespunzător de posibilităţile fiecăreia, în vederea îmbunătăţirii capacităţii lor de a preveni comiterea infracţiunilor de terorism, inclusiv prin schimbul de informaţii şi bune practici, precum şi prin pregătire şi alte eforturi comune cu caracter preventiv.

ARTICOLUL 5 Provocarea publică de a comite o infracţiune de terorism

1. În sensul prezentei convenţii, provocarea publică de a comite o infracţiune de terorism înseamnă distribuirea sau punerea la dispoziţie în alt mod a unui mesaj către public, cu intenţia de a instiga la comiterea unei infracţiuni de terorism, dacă acest comportament, direct sau indirect, creează un pericol ca una sau mai multe dintre aceste infracţiuni să fie comise.

2. Fiecare parte adoptă măsurile necesare pentru a prevedea ca infracţiune, conform dreptului său intern, provocarea la comiterea unei infracţiuni de terorism, aşa cum a fost definită la paragraful 1, atunci când a fost comisă cu intenţie.

ARTICOLUL 6 Recrutarea pentru terorism

1. În sensul prezentei convenţii, recrutarea pentru terorism înseamnă solicitarea ca o altă persoană să comită o infracţiune de terorism sau să participe la comiterea unei infracţiuni de terorism ori să se alăture unei asociaţii sau unui grup, cu scopul de a contribui la comiterea uneia ori mai multor infracţiuni de terorism de către acea asociaţie sau acel grup.

2. Fiecare parte adoptă măsurile necesare pentru a prevedea ca infracţiune, conform dreptului său intern, recrutarea pentru terorism, aşa cum a fost definită la paragraful 1, atunci când a fost comisă cu intenţie.

ARTICOLUL 7 Pregătirea pentru terorism

1. În sensul prezentei convenţii, pregătirea pentru terorism înseamnă furnizarea de instrucţiuni cu privire la fabricarea sau folosirea explozibililor, a armelor de foc ori a altor arme sau substanţe nocive ori periculoase sau cu privire la alte metode ori tehnici specifice, cu scopul de a comite o infracţiune de terorism sau de a contribui la comiterea acesteia, având cunoştinţă de faptul că pregătirea efectuată este menită să servească acestui scop.

2. Fiecare parte adoptă măsurile necesare pentru a prevedea ca infracţiune, conform dreptului său intern, pregătirea pentru terorism, aşa cum a fost definită la paragraful 1, atunci când a fost comisă cu intenţie.

ARTICOLUL 8 Lipsa relevanţei consumării infracţiunii de terorism

Pentru ca un act să constituie infracţiune, în sensul art. 5-7, nu este necesar ca o infracţiune de terorism să se fi consumat.

ARTICOLUL 9 Infracţiuni conexe

1. Fiecare parte adoptă măsurile necesare pentru a prevedea ca infracţiune, conform dreptului său intern:

a) participarea în calitate de complice la comiterea unei infracţiuni prevăzute la art. 5-7;

b) organizarea comiterii unei infracţiuni în sensul art. 5-7 sau faptul de a ordona altor persoane să o comită;

c) participarea la comiterea uneia sau mai multora dintre infracţiunile prevăzute la art. 5-7 de către un grup de persoane care acţionează într-un scop comun. Această contribuţie trebuie să fie intenţionată şi trebuie:

(i) să fie menită să faciliteze activitatea criminală a grupului sau să servească scopului criminal al grupului, dacă această activitate ori acest scop implică comiterea unei infracţiuni prevăzute la art. 5-7; sau

(ii) să fie făcută ştiindu-se că grupul intenţionează să comită o infracţiune prevăzută la art. 5-7.

2. Fiecare parte adoptă măsurile necesare pentru a prevedea ca infracţiune, în cadrul şi în conformitate cu dreptul său intern, tentativa de comitere a unei infracţiuni prevăzute la art. 6 şi 7.

ARTICOLUL 10 Răspunderea persoanelor juridice

1. Fiecare parte adoptă măsurile necesare, conform principiilor sale juridice, pentru stabilirea răspunderii persoanelor juridice pentru participarea la infracţiunile prevăzute la art. 5-7 şi 9.

2. Sub rezerva principiilor juridice ale fiecărui stat contractant, răspunderea persoanelor juridice poate fi penală, civilă sau administrativă.

3. Această răspundere nu aduce atingere răspunderii penale a persoanelor fizice care au comis infracţiunile.

ARTICOLUL 11 Sancţiuni şi măsuri

1. Fiecare parte adoptă măsurile necesare pentru ca infracţiunile prevăzute la art. 5-7 şi 9 să fie pedepsite cu pedepse efective, proporţionale şi descurajatoare.

2. Orice condamnare definitivă anterioară, pronunţată într-un stat străin pentru infracţiunile prevăzute de prezenta convenţie, poate, în măsura permisă de dreptul intern, să fie luată în considerare la pronunţarea hotărârii în conformitate cu dreptul intern.

3. Fiecare parte veghează ca persoanele juridice găsite responsabile conform art. 10 să facă obiectul unor sancţiuni efective, proporţionale şi descurajatoare, de natură penală sau nu, şi inclusiv unor sancţiuni pecuniare.

ARTICOLUL 12 Condiţii şi garanţii

1. Fiecare parte trebuie să se asigure că stabilirea, implementarea şi incriminarea faptelor prevăzute la art. 5-7 şi 9 se realizează cu respectarea obligaţiilor în materia drepturilor omului, în special a dreptului la libertatea de exprimare, libertatea de asociere şi libertatea religioasă, aşa cum sunt ele prevăzute, după caz, în Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice, şi a altor obligaţii ce decurg din dreptul internaţional.

2. Stabilirea, implementarea şi incriminarea faptelor prevăzute la art. 5-7 şi 9 trebuie să respecte principiul proporţionalităţii, în ceea ce priveşte scopurile legitime urmărite şi necesitatea acestora într-o societate democratică, şi trebuie să excludă orice formă de arbitrar, de tratament discriminatoriu sau rasist.

ARTICOLUL 13 Protecţia, despăgubirea şi sprijinirea victimelor terorismului

Fiecare parte adoptă măsurile necesare pentru a proteja şi sprijini victimele terorismului comis pe teritoriul propriu. Aceste măsuri pot include, prin intermediul schemelor naţionale adecvate şi sub rezerva prevederilor din legislaţia internă, printre altele, asistenţă financiară şi despăgubire pentru victimele terorismului şi pentru rudele lor apropiate.

ARTICOLUL 14 Jurisdicţia

1. Fiecare parte adoptă măsurile necesare pentru stabilirea jurisdicţiei sale asupra infracţiunilor prevăzute în prezenta convenţie:

a) când infracţiunea este comisă pe teritoriul acelei părţi;

b) când infracţiunea este comisă la bordul unei nave sub pavilionul acelei părţi sau la bordul unei aeronave înmatriculate în acea parte;

c) când infracţiunea este comisă de către un cetăţean al acelei părţi.

2. Fiecare parte îşi poate, de asemenea, stabili competenţa asupra infracţiunilor prevăzute în prezenta convenţie şi când:

a) infracţiunea avea drept scop sau a avut ca rezultat comiterea unei infracţiuni la care se referă art. 1 pe teritoriul său ori împotriva unui cetăţean al său;

b) infracţiunea avea drept scop sau a avut ca rezultat comiterea unei infracţiuni la care se referă art. 1 împotriva unei instalaţii publice aparţinând acelei părţi, care se află în străinătate, inclusiv sediile sale diplomatice sau consulare;

c) infracţiunea avea drept scop sau a avut ca rezultat comiterea unei infracţiuni la care se referă art. 1, în încercarea de a forţa acea parte să efectueze orice act sau să se abţină de la efectuarea acestuia;

d) infracţiunea este comisă de un apatrid cu reşedinţa obişnuită pe teritoriul acelei părţi;

e) infracţiunea este comisă la bordul unei aeronave exploatate de guvernul acelei părţi.

3. Fiecare parte ia măsurile necesare pentru a-şi stabili jurisdicţia asupra infracţiunilor prevăzute de prezenta convenţie în cazul în care presupusul făptuitor se află pe teritoriul său şi nu îl extrădează pe acesta unei părţi a cărei jurisdicţie se bazează pe o regulă de competenţă care există şi în legislaţia părţii solicitate.

4. Prezenta convenţie nu exclude nicio jurisdicţie exercitată conform legilor naţionale.

5. Dacă mai multe părţi îşi declară competenţa asupra unei infracţiuni prevăzute de prezenta convenţie, părţile implicate se consultă reciproc, dacă este oportun, în vederea stabilirii părţii care are cea mai potrivită competenţă de urmărire.

ARTICOLUL 15 Obligaţia de a cerceta

1. Dacă are informaţii că este posibil ca autorul sau persoana presupusă a fi săvârşit infracţiunile prevăzute de prezenta convenţie se află pe teritoriul său, respectiva parte ia măsurile necesare, conform dreptului său intern, în vederea cercetării faptelor cu privire la care a fost informată.

2. Dacă există circumstanţe care să justifice acest lucru, partea pe teritoriul căreia se găseşte infractorul sau presupusul infractor ia măsurile corespunzătoare, prevăzute de legislaţia internă, pentru a se informa cu privire la prezenţa acestuia în vederea urmăririi sau extrădării.

3. Orice persoană faţă de care se iau măsurile prevăzute la paragraful 2 are dreptul:

a) de a comunica neîntârziat cu cel mai apropiat reprezentant competent al părţii al cărei cetăţean este sau care este abilitată în alt mod să îi protejeze drepturile ori, dacă este apatrid, al părţii pe al cărei teritoriu îşi are reşedinţa obişnuită;

b) de a primi vizita unui reprezentant al acestei părţi;

c) de a fi informată cu privire la drepturile sale prevăzute la lit. a) şi b).

4. Drepturile menţionate la paragraful 3 se exercită în conformitate cu legile şi reglementările părţii pe al cărei teritoriu se află infractorul sau presupusul infractor, sub rezerva că legile şi reglementările trebuie să permită deplina realizare a scopurilor pentru care aceste drepturi au fost acordate în conformitate cu paragraful 3.

5. Dispoziţiile paragrafelor 3 şi 4 nu afectează dreptul oricărei părţi care îşi declară jurisdicţia, conform art. 14 paragraful 1 lit. b) şi paragraful 2, de a invita Comitetul Internaţional al Crucii Roşii să comunice cu presupusul infractor şi să îl viziteze.

ARTICOLUL 16 Inaplicabilitatea convenţiei

Prezenta convenţie nu se aplică atunci când infracţiunile menţionate la art. 5-7 şi 9 sunt comise pe teritoriul unei singure părţi, iar presupusul autor este cetăţean al acelei părţi şi se află pe teritoriul acelei părţi, şi nicio altă parte nu are motiv, conform art. 14 paragraful 1 sau 2, să exercite jurisdicţia, în acele cazuri aplicându-se totuşi prevederile art. 17 şi art. 20-22, dacă este cazul.

ARTICOLUL 17 Cooperarea internaţională în materie penală

1. Părţile îşi acordă cea mai largă asistenţă pentru efectuarea urmăririi penale sau îndeplinirea procedurilor penale ori de extrădare referitoare la infracţiunile prevăzute la art. 5-7 şi 9, inclusiv asistenţă pentru obţinerea probelor de care acestea dispun şi care sunt necesare pentru îndeplinirea procedurilor respective.

2. Părţile îndeplinesc obligaţiile prevăzute la paragraful 1 în conformitate cu orice tratate sau acorduri privitoare la asistenţa juridică reciprocă existente între ele. În lipsa unor asemenea tratate sau acorduri, părţile îşi acordă asistenţă în conformitate cu dreptul lor intern.

3. Părţile cooperează în cea mai mare măsură posibilă, conform dreptului aplicabil, tratatelor, acordurilor şi aranjamentelor părţii solicitate, în ceea ce priveşte urmărirea sau procedurile penale care au ca obiect infracţiunile pentru care persoanele juridice pot fi trase la răspundere pe teritoriul părţii solicitate, conform art. 10.

4. Fiecare parte poate examina oportunitatea înfiinţării unor mecanisme suplimentare pentru a face schimb, cu celelalte părţi, de informaţii sau probe necesare pentru stabilirea răspunderii penale, civile ori administrative, conform art. 10.

ARTICOLUL 18 Extrădarea sau urmărirea

1. În cazurile în care este competentă conform art. 14, partea pe teritoriul căreia se află presupusul făptuitor este obligată, dacă nu extrădează acea persoană, să aducă fără întârziere cauza în faţa autorităţilor competente în vederea urmăririi prin intermediul unei proceduri conforme cu legile acelei părţi, fără excepţie şi indiferent dacă infracţiunea a fost comisă pe teritoriul său. Aceste autorităţi se pronunţă în aceleaşi condiţii ca şi pentru orice altă infracţiune gravă, potrivit legilor părţilor respective.

2. Ori de câte ori legislaţia internă a unei părţi îi permite să extrădeze sau să predea pe unul dintre cetăţenii săi, cu condiţia ca persoana să fie înapoiată acelei părţi în vederea executării pedepsei impuse în urma procesului ori procedurii pentru care s-a solicitat extrădarea sau predarea, şi această parte şi partea care a cerut extrădarea persoanei convin asupra acestei posibilităţi şi asupra altor condiţii pe care le consideră adecvate, această extrădare sau predare condiţionată este suficientă pentru a stinge obligaţia prevăzută la paragraful 1.

ARTICOLUL 19 Extrădarea

1. Infracţiunile prevăzute la art. 5-7 şi 9 se consideră ca fiind incluse drept infracţiuni care dau loc la extrădare în orice tratat privind extrădarea, existent între oricare dintre părţi înainte de intrarea în vigoare a prezentei convenţii. Părţile se angajează să includă aceste infracţiuni drept infracţiuni care dau loc la extrădare în orice tratat de extrădare încheiat ulterior între ele.

2. Dacă o parte care condiţionează extrădarea de existenţa unui tratat primeşte o cerere de extrădare de la o altă parte cu care nu a încheiat niciun tratat privind extrădarea, partea solicitată poate alege să considere prezenta convenţie drept temei juridic pentru extrădare în ceea ce priveşte infracţiunile prevăzute la art. 5-7 şi 9. Extrădarea se supune celorlalte condiţii prevăzute de legislaţia părţii solicitate.

3. Părţile care nu condiţionează extrădarea de existenţa unui tratat recunosc infracţiunile prevăzute la art. 5-7 şi 9 ca fiind infracţiuni care dau loc la extrădare între ele, sub rezerva condiţiilor prevăzute de legea părţii solicitate.

4. Dacă este necesar, infracţiunile prevăzute la art. 5-7 şi 9 sunt considerate, în scopul extrădării între părţi, ca şi când ar fi fost comise nu numai în locul unde au fost comise, ci şi pe teritoriul părţilor care şi-au stabilit competenţa conform art. 14.

5. Dispoziţiile tuturor tratatelor şi acordurilor de extrădare încheiate între părţi cu privire la infracţiunile prevăzute la art. 5-7 şi 9 se consideră modificate între părţi în măsura în care sunt incompatibile cu prezenta convenţie.

se încarcă...