Back

Consiliul Europei

Convenţia Consiliului Europei privind lupta împotriva traficului de fiinţe umane din 16.05.2005 *)

În vigoare de la 19.07.2006

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpăraţi documentul în formă actualizată sau alegeţi un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată

*) Traducere.

Preambul

Statele membre ale Consiliului Europei şi celelalte state semnatare ale prezentei convenţii,

considerând că scopul Consiliului Europei este de a realiza o uniune mai strânsă între membrii săi;

considerând că traficul de fiinţe umane constituie o violare a drepturilor omului şi o atingere adusă demnităţii şi integrităţii fiinţei umane;

considerând că traficul de fiinţe umane poate conduce la o situaţie de sclavie pentru victime;

considerând că respectarea drepturilor victimelor, protecţia acestora, precum şi lupta împotriva traficului de fiinţe umane trebuie să reprezinte obiective primordiale;

considerând că orice acţiune sau iniţiativă în domeniul luptei împotriva traficului de fiinţe umane trebuie să fie nediscriminatorie şi să ia în considerare egalitatea dintre femei şi bărbaţi, precum şi o abordare bazată pe drepturile copilului;

reamintind declaraţiile miniştrilor afacerilor externe ai statelor membre de la cea de-a 112-a (14 şi 15 mai 2003) şi 114-a (12 şi 13 mai 2004) Sesiune a Comitetului de Miniştri, făcând apel la o acţiune întărită a Consiliului Europei în domeniul traficului de fiinţe umane;

având în vedere Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (1950) şi protocoalele sale;

având în vedere următoarele recomandări ale Comitetului de Miniştri către statele Consiliului Europei: Recomandarea nr. R (91) privind exploatarea sexuală, pornografia, prostituţia, precum şi traficul de copii şi de tineri adulţi; Recomandarea nr. (97) 13 privind intimidarea martorilor şi drepturile apărării; Recomandarea nr. R (2000) 11 privind lupta împotriva traficului de fiinţe umane în scopul exploatării sexuale; Recomandarea Rec (2001) 16 privind protecţia copiilor împotriva exploatării sexuale; Recomandarea Rec (2002) 5 privind protecţia femeilor împotriva violenţei;

având în vedere următoarele recomandări ale Adunării Parlamentare a Consiliului Europei: Recomandarea 1.325 (1997) privind traficul de femei şi prostituţia forţată în statele membre ale Consiliului Europei; Recomandarea 1.450 (2000) privind violenţa împotriva femeilor în Europa; Recomandarea 1.545 (2002) privind campania împotriva traficului de femei; Recomandarea 1.610 (2003) privind migraţia în legătură cu traficul de femei şi prostituţie; Recomandarea 1.611 (2003) privind traficul de organe în Europa; Recomandarea 1.663 (2004) privind sclavia domestică: aservirea, persoane au pair şi soţii cumpărate prin corespondenţă;

având în vedere Decizia-cadru a Consiliului Uniunii Europene din 19 iulie 2002 privind lupta împotriva traficului de fiinţe umane; Decizia-cadru a Consiliului Uniunii Europene din 15 martie 2001 privind statutul victimelor în cadrul procedurilor penale şi Directiva Consiliului Uniunii Europene din 29 aprilie 2004 privind titlul de şedere eliberat cetăţenilor statelor terţe, care sunt victime ale traficului de fiinţe umane sau care au făcut obiectul unei acţiuni de facilitare a migraţiei ilegale şi care cooperează cu autorităţile competente;

ţinând cont de Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate şi de Protocolul la aceasta privind prevenirea, reprimarea şi sancţionarea traficului de persoane, în special al femeilor şi copiilor, în scopul consolidării protecţiei asigurate de aceste instrumente şi dezvoltării normelor enunţate de ele;

ţinând cont de celelalte instrumente juridice internaţionale relevante în domeniul luptei împotriva traficului de fiinţe umane;

ţinând cont de necesitatea de a elabora un instrument juridic internaţional global care să se concentreze pe drepturile fundamentale ale victimelor traficului şi să stabilească un mecanism specific de monitorizare,

au convenit următoarele:

CAPITOLUL I Obiective, domeniu de aplicare, principiul nediscriminării
şi definiţii

ARTICOLUL 1 Obiectivele Convenţiei

1. Obiectivele prezentei convenţii sunt:

a) prevenirea şi combaterea traficului de fiinţe umane, garantând egalitatea dintre femei şi bărbaţi;

b) protecţia drepturilor fundamentale ale victimelor traficului, realizarea unui cadru complet de protecţie şi asistenţă a victimelor şi martorilor, garantând egalitatea dintre femei şi bărbaţi, precum şi asigurarea de anchete şi urmăriri eficiente;

c) promovarea cooperării internaţionale în domeniul luptei împotriva traficului de fiinţe umane.

2. Pentru a asigura o aplicare eficientă a dispoziţiilor sale de către părţi, prezenta convenţie stabileşte un mecanism specific de monitorizare.

ARTICOLUL 2 Domeniul de aplicare

Prezenta convenţie se aplică tuturor formelor de trafic de fiinţe umane, celor naţionale sau transnaţionale, cu sau fără legătură cu criminalitatea organizată.

ARTICOLUL 3 Principiul nediscriminării

Aplicarea prevederilor prezentei convenţii de către părţi, în special cele privind măsurile de protecţie şi promovare a drepturilor victimelor, trebuie asigurată fără nicio discriminare bazată pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională ori socială, apartenenţă la o minoritate naţională, avere, locul naşterii sau orice altă situaţie.

ARTICOLUL 4 Definiţii

Pentru scopurile prezentei convenţii:

a) expresia trafic de fiinţe umane desemnează recrutarea, transportul, transferul, cazarea sau primirea persoanelor, prin ameninţarea cu ori prin utilizarea forţei sau a altor forme de constrângere, prin răpire, fraudă, înşelăciune, abuz de autoritate ori de o situaţie de vulnerabilitate sau prin oferirea ori acceptarea de plăţi sau de avantaje pentru obţinerea consimţământului unei persoane având autoritate asupra altei persoane, în scopul exploatării. Exploatarea cuprinde cel puţin exploatarea prostituţiei celorlalţi sau alte forme de exploatare sexuală, munca ori serviciile forţate, sclavia sau practicile similare acesteia, aservirea ori prelevarea de organe;

b) consimţământul unei victime a traficului de fiinţe umane la exploatarea enunţată la lit. a) nu prezintă relevanţă atunci când a fost utilizat unul dintre mijloacele enunţate la lit. a);

c) recrutarea, transportul, transferul, cazarea sau primirea unui copil în scopul exploatării se consideră trafic de fiinţe umane, chiar dacă nu implică niciunul dintre mijloacele enunţate la lit. a);

d) termenul copil desemnează orice persoană cu vârsta mai mică de 18 ani;

e) termenul victimă desemnează orice persoană fizică care este supusă traficului de fiinţe umane, astfel cum acesta este definit în prezentul articol.

CAPITOLUL II Prevenirea, cooperarea şi alte măsuri

ARTICOLUL 5 Prevenirea traficului de fiinţe umane

1. Fiecare parte va lua măsuri pentru stabilirea şi întărirea coordonării pe plan naţional dintre diferite organisme cu atribuţii în prevenirea şi lupta împotriva traficului de fiinţe umane.

2. Fiecare parte va stabili şi/sau va susţine politici şi programe eficiente în vederea prevenirii traficului de fiinţe umane, prin mijloace cum ar fi: cercetări, campanii de informare, sensibilizare şi educare, iniţiative sociale şi economice şi programe de pregătire, destinate în special persoanelor vulnerabile la trafic şi profesioniştilor implicaţi în combaterea traficului de fiinţe umane.

3. Fiecare parte va promova o abordare bazată pe drepturile fundamentale ale omului şi va recurge la o abordare integrată a egalităţii dintre bărbaţi şi femei, precum şi la o abordare axată pe respectarea copiilor, în dezvoltarea, aplicarea şi evaluarea tuturor politicilor şi programelor prevăzute la paragraful 2.

4. Fiecare parte va lua măsurile corespunzătoare care sunt necesare pentru a asigura legalitatea migraţiilor, în special prin transmiterea, prin intermediul autorităţilor competente, a informaţiilor exacte privind condiţiile care permit intrarea şi şederea legală pe teritoriul acesteia.

5. Fiecare parte va lua măsuri specifice în scopul reducerii vulnerabilităţii copiilor faţă de trafic, în special prin crearea unui mediu protector pentru aceştia.

6. Măsurile stabilite în conformitate cu prezentul articol vor implica, unde este cazul, organizaţiile neguvernamentale, alte organizaţii competente şi reprezentanţi ai societăţii civile angajaţi în prevenirea traficului de fiinţe umane, în protecţia sau în asistarea victimelor.

ARTICOLUL 6 Măsurile pentru descurajarea cererii

Pentru a descuraja cererea care favorizează toate formele de exploatare a persoanelor, în special a femeilor şi copiilor, care conduc la trafic, fiecare parte va adopta ori va dezvolta cadrul juridic, administrativ, educativ, social, cultural sau de orice altă natură, inclusiv:

a) cercetări privind cele mai bune practici, metode şi strategii;

b) măsuri de sensibilizare a opiniei publice asupra răspunderii şi rolului important al mass-media şi al societăţii civile pentru identificarea cererii drept una dintre cauzele de bază ale traficului de fiinţe umane;

c) campanii de informare pentru grupuri-ţintă, care să implice în mod corespunzător, printre altele, autorităţile publice şi factorii de decizie politici;

d) măsuri preventive, incluzând programe educative destinate fetelor şi băieţilor pe perioada şcolarizării acestora, care să sublinieze caracterul inacceptabil al discriminării bazate pe sex şi consecinţele ei negative, importanţa egalităţii dintre femei şi bărbaţi, precum şi demnitatea şi integritatea fiecărei fiinţe umane.

ARTICOLUL 7 Măsuri privind frontiera

1. Fără a aduce prejudicii angajamentelor internaţionale privind libera circulaţie a persoanelor, părţile vor întări, în măsura posibilului, controalele la frontieră necesare pentru prevenirea şi descoperirea traficului de fiinţe umane.

2. Fiecare parte va adopta măsurile legislative sau alte măsuri necesare pentru prevenirea, în măsura posibilului, a utilizării mijloacelor de transport de către transportatorii comerciali pentru comiterea infracţiunilor stabilite în conformitate cu prezenta convenţie.

3. Când este cazul şi fără a prejudicia convenţiile internaţionale aplicabile, aceste măsuri vor prevedea obligaţia transportatorilor comerciali, inclusiv a oricărei companii de transport, proprietarului sau operatorului oricărui mijloc de transport, de a verifica dacă toţi pasagerii sunt în posesia documentelor de călătorie solicitate pentru intrarea în statul de destinaţie.

4. Fiecare parte va lua măsurile necesare, în conformitate cu dreptul intern, pentru a prevedea sancţiuni în cazul nerespectării obligaţiei prevăzute la paragraful 3.

5. Fiecare parte va adopta măsurile legislative şi alte măsuri necesare pentru a permite, în conformitate cu dreptul său intern, refuzarea intrării sau revocarea vizei persoanelor implicate în comiterea infracţiunilor stabilite în conformitate cu prezenta convenţie.

6. Părţile vor întări cooperarea dintre serviciile de control la frontieră, în special prin stabilirea şi menţinerea căilor de comunicare directe.

ARTICOLUL 8 Securitatea şi controlul documentelor

Fiecare parte va adopta măsurile necesare:

a) pentru a se asigura că documentele de călătorie sau de identitate pe care le eliberează sunt de o calitate care nu permite cu uşurinţă folosirea improprie, falsificarea, modificarea, reproducerea ori emiterea ilegală a acestora; şi

b) pentru asigurarea integrităţii şi securităţii documentelor de călătorie sau de identitate eliberate de aceasta sau în numele său şi pentru împiedicarea creării şi eliberării ilegale a acestora.

ARTICOLUL 9 Legitimitatea şi valabilitatea documentelor

La cererea celeilalte părţi, fiecare parte va verifica, în conformitate cu dreptul intern şi într-un termen rezonabil, legitimitatea şi valabilitatea documentelor de călătorie sau de identitate eliberate ori presupuse că ar fi fost emise în numele său şi care sunt suspectate de a fi utilizate pentru traficul cu fiinţe umane.

CAPITOLUL III Măsuri pentru protecţia şi promovarea drepturilor victimelor,
cu garantarea egalităţii între femei şi bărbaţi

ARTICOLUL 10 Identificarea victimelor

1. Fiecare parte se va asigura că autorităţile sale competente dispun de persoane pregătite şi calificate în prevenirea şi lupta împotriva traficului de fiinţe umane şi în identificarea şi sprijinirea victimelor, în special a copiilor, precum şi că autorităţile competente implicate colaborează între ele şi cu organizaţiile de asistenţă relevante, pentru a permite identificarea victimelor printr-o procedură care să aibă în vedere situaţia specială a femeilor şi copiilor victime şi, atunci când este cazul, eliberarea de permise de şedere în condiţiile art. 14.

2. Fiecare parte va lua măsurile legislative şi alte măsuri necesare pentru identificarea victimelor, atunci când este cazul, în colaborare cu alte părţi şi organizaţii de asistenţă. Fiecare parte se va asigura că, dacă autorităţile competente consideră că există motive temeinice pentru a crede că o persoană a fost victimă a traficului de persoane, aceasta să nu fie îndepărtată de pe teritoriul său până la finalizarea, de către autorităţile competente, a procedurii de identificare în calitate de victimă a infracţiunii prevăzute la art. 18 şi că aceasta va beneficia de asistenţa prevăzută la art. 12 paragrafele 1 şi 2.

3. În caz de incertitudine asupra vârstei victimei şi când există motive de a crede că victima este copil, pe perioada de verificare a vârstei, se prezumă că aceasta este copil şi i se acordă măsuri de protecţie specifice.

4. Din momentul în care un copil neînsoţit este identificat ca victimă, fiecare parte:

a) va prevedea reprezentarea sa de către un tutore legal, o organizaţie sau o autoritate care acţionează în conformitate cu interesul superior al copilului;

b) va lua măsurile necesare pentru stabilirea identităţii şi naţionalităţii sale;

c) va depune toate eforturile pentru identificarea familiei atunci când este în interesul superior al copilului.

ARTICOLUL 11 Protecţia vieţii private

1. Fiecare parte va proteja viaţa privată şi identitatea victimelor. Datele cu caracter personal în legătură cu acestea vor fi înregistrate şi utilizate în condiţiile prevederilor Convenţiei pentru protecţia persoanelor cu privire la procesarea automatizată a datelor cu caracter personal (Seria Tratatelor europene nr. 108).

2. În special, fiecare parte va adopta măsuri pentru a se asigura că identitatea sau elementele care permit identificarea unui copil victimă a traficului să nu fie făcute publice prin mass-media ori prin alte mijloace, în afară de circumstanţe excepţionale care să permită găsirea membrilor familiei copilului sau a asigura bunăstarea şi protecţia acestuia.

3. Cu respectarea art. 10 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, aşa cum este interpretat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, fiecare parte va avea în vedere adoptarea de măsuri pentru a încuraja mass-media să apere viaţa privată şi identitatea victimelor, prin autoreglementare ori prin intermediul măsurilor de reglementare sau de coreglementare.

ARTICOLUL 12 Asistenţa victimelor

1. Fiecare parte va adopta măsurile legislative şi alte măsuri necesare pentru a asista victimele în reabilitarea fizică, psihologică şi socială. O astfel de asistenţă va include cel puţin:

a) condiţii de viaţă care să poată asigura subzistenţa lor, prin măsuri precum cazare corespunzătoare şi sigură, asistenţa psihologică şi materială;

b) accesul la îngrijiri medicale de urgenţă;

c) servicii de traducere şi interpretare, dacă este cazul;

d) consiliere şi informaţii privind, în special, drepturile prevăzute de lege pentru ei şi serviciile ce le sunt puse la dispoziţie, într-o limbă pe care acestea o pot înţelege;

e) asistenţă care să permită ca drepturile şi interesele lor să fie prezentate şi luate în considerare în etapele procedurii penale desfăşurate împotriva autorilor de infracţiuni;

f) accesul la educaţie pentru copii.

2. Fiecare parte va lua în considerare necesităţile în domeniul securităţii şi protecţiei victimelor.

3. În plus, fiecare parte va asigura asistenţa medicală necesară sau orice alt tip de asistenţă victimelor care au reşedinţa legală pe teritoriul său şi care nu dispun de resurse adecvate şi au nevoie de ele.

4. Fiecare parte va adopta regulile prin care victimelor cu reşedinţa legală pe teritoriul său le este permis accesul la piaţa muncii, la pregătire profesională şi la învăţământ.

5. Dacă este cazul şi în condiţiile prevăzute în dreptul intern, fiecare parte va lua măsuri pentru a coopera cu organizaţiile neguvernamentale, cu alte organizaţii competente sau reprezentanţi ai societăţii civile care oferă asistenţă victimelor.

6. Fiecare parte va adopta măsurile legislative şi alte măsuri necesare pentru a se asigura că asistenţa acordată unei victime nu este condiţionată de dorinţa acesteia de a fi martor.

7. Pentru aplicarea dispoziţiilor prevăzute în prezentul articol, fiecare parte se va asigura că serviciile sunt furnizate cu acordul şi cu informarea victimelor, luând în considerare nevoile specifice ale persoanelor vulnerabile şi drepturile copiilor privind cazarea, educaţia şi îngrijirile medicale potrivite.

ARTICOLUL 13 Termenul de recuperare şi de reflecţie

1. Fiecare parte va prevedea în dreptul intern un termen de recuperare şi de reflecţie de cel puţin 30 de zile, atunci când există motive temeinice de a crede că persoana în cauză este o victimă. Acest termen trebuie să aibă o durată suficientă pentru a permite persoanei în cauză să se recupereze, să evite influenţa traficanţilor şi/ sau să ia o decizie în cunoştinţă de cauză privind cooperarea cu autorităţile competente. Pe durata acestui termen nicio măsură de expulzare nu va putea fi pusă în aplicare în privinţa sa. Această prevedere nu afectează activităţile realizate de autorităţile competente în fiecare dintre etapele procedurii naţionale relevante, în special pe durata anchetei şi urmăririi penale. Pe durata acestui termen, părţile vor acorda persoanei în cauză dreptul de şedere pe teritoriul lor.

2. Pe durata acestui termen, persoanele vizate la paragraful 1 au dreptul de a beneficia de măsurile prevăzute la art. 12 paragrafele 1 şi 2.

3. Părţile nu sunt obligate să respecte acest termen pentru motive de ordine publică sau dacă se descoperă că statutul de victimă a fost invocat în mod nejustificat.

ARTICOLUL 14 Permisul de şedere

1. Fiecare parte va elibera victimelor un permis de şedere reînnoibil fie în una dintre următoarele ipoteze, fie în ambele:

a) autoritatea competentă consideră că şederea lor este necesară datorită situaţiei lor personale;

b) autoritatea competentă consideră că şederea lor este necesară datorită cooperării cu autorităţile competente în cadrul unei anchete sau proceduri penale.

2. Atunci când legislaţia o impune, permisul de şedere al victimelor copii va fi eliberat în conformitate cu interesul superior al acestora şi, dacă este cazul, prelungit în aceleaşi condiţii.

3. Neprelungirea sau retragerea unui permis de şedere este supusă condiţiilor prevăzute în dreptul intern al părţii.

4. Dacă o victimă depune o cerere pentru un permis de şedere de altă categorie, partea în cauză va lua în considerare faptul că victima a beneficiat sau beneficiază de un permis de şedere obţinut în baza paragrafului 1.

5. Având în vedere obligaţiile părţilor prevăzute la art. 40, fiecare parte se va asigura că acordarea unui permis, potrivit prezentei dispoziţii, nu va afecta dreptul de a solicita şi de a beneficia de azil.

se încarcă...