Back

Act Internaţional

Convenţia europeană privind spălarea, descoperirea, sechestrarea şi confiscarea produselor infracţiunii din 08.11.1990*)

În vigoare de la 28.05.2002

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpăraţi documentul în formă actualizată sau alegeţi un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată

*) Traducere.

- Strasbourg, 8 noiembrie 1990 -

PREAMBUL

Statele membre ale Consiliului Europei şi alte state semnatare ale prezentei convenţii,

considerând că scopul Consiliului Europei este de a realiza o uniune mai strânsă între membrii săi,

convinse de necesitatea de a aplica o politică penală comună urmărind protecţia societăţii,

considerând că lupta contra criminalităţii grave, care este din ce în ce mai mult o problemă internaţională, impune folosirea unor metode moderne şi eficiente la nivel internaţional,

estimând că una dintre aceste metode constă în privarea delincvenţilor de produsele infracţiunii,

considerând că în scopul atingerii acestui obiectiv trebuie în aceeaşi măsură să se pună în aplicare un sistem satisfăcător de cooperare internaţională,

au convenit cu privire la următoarele:

CAPITOLUL I Terminologie

ARTICOLUL 1 Terminologie

În sensul prezentei convenţii, expresia:

a) produs desemnează orice avantaj economic obţinut din infracţiuni. Acest avantaj poate consta în orice bun, astfel cum este definit la lit. b) a prezentului articol;

b) bun înseamnă un bun de orice natură, corporal sau necorporal, mobil sau imobil, precum şi actele juridice sau documentele atestând un titlu sau un drept cu privire la un bun;

c) instrument desemnează orice obiecte folosite sau destinate a fi folosite în orice modalitate, în totalitate sau în parte, pentru a comite una sau mai multe infracţiuni;

d) confiscare desemnează o măsură ordonată de către o instanţă judecătorească ca urmare a unei proceduri referitoare la una sau la mai multe infracţiuni, măsură care conduce la privarea permanentă de acel bun;

e) infracţiune principală desemnează orice infracţiune în urma căreia produsele sunt rezultate şi susceptibile de a deveni obiectul unei infracţiuni conform art. 6.

CAPITOLUL II Măsuri ce pot fi luate la nivel naţional

ARTICOLUL 2 Măsuri de confiscare

1. Fiecare parte adoptă măsurile legislative şi măsurile care se dovedesc necesare pentru a-i permite să confişte instrumente şi produse sau bunuri a căror valoare corespunde acestor produse.

2. Fiecare parte poate, în momentul semnării sau al depunerii instrumentului de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare, printr-o declaraţie adresată secretarului general al Consiliului Europei, să declare că alin. 1 al prezentului articol nu se aplică decât infracţiunilor sau categoriilor de infracţiuni precizate în declaraţie.

ARTICOLUL 3 Măsuri de investigare şi măsuri provizorii

Fiecare parte adoptă măsurile legislative şi măsurile care se dovedesc necesare pentru a-i permite să identifice şi să urmărească bunurile supuse confiscării conform art. 2 alin. 1 şi să prevină orice operaţiune, orice transfer sau orice înstrăinare cu privire la aceste bunuri.

ARTICOLUL 4 Competenţe şi tehnici speciale de investigare

1. Fiecare parte adoptă măsurile legislative şi măsurile care se dovedesc necesare pentru a împuternici instanţele sau alte autorităţi competente să dispună accesul şi ridicarea dosarelor bancare, financiare sau comerciale, în scopul de a pune în aplicare măsurile vizate la art. 2 şi 3. O parte nu va putea invoca secretul bancar pentru a refuza să dea curs dispoziţiilor prezentului articol.

2. Fiecare parte are în vedere adoptarea măsurilor legislative şi a celor care se dovedesc necesare pentru a-i permite să folosească tehnici speciale de investigare care să uşureze identificarea şi urmărirea produsului, precum şi strângerea probelor aferente acestuia. Dintre aceste tehnici pot fi menţionate dispoziţiile de supraveghere a conturilor bancare, punerea sub observaţie, interceptarea telecomunicaţiilor, accesul la sisteme informatizate şi dispoziţiile prin care se solicită punerea la dispoziţie a documentelor stabilite.

ARTICOLUL 5 Recursuri judiciare

Fiecare parte adoptă măsurile legislative şi alte măsuri care se dovedesc necesare pentru a face în aşa fel încât persoanele afectate de măsurile prevăzute la art. 2 şi 3 să dispună de posibilitatea de a avea acces efectiv la justiţie pentru a-şi apăra drepturile.

ARTICOLUL 6 Infracţiuni de spălare a banilor

1. Fiecare parte adoptă măsurile legislative şi măsurile care se dovedesc necesare pentru a conferi caracterul de infracţiune, conform dreptului său intern, următoarelor fapte, atunci când sunt comise cu intenţie:

a) transformarea sau transferul bunurilor de către o persoană care cunoaşte că aceste bunuri constituie produse, în scopul de a disimula sau a ascunde originea ilicită a acestor bunuri ori de a ajuta orice persoană care este implicată în comiterea infracţiunii principale să se sustragă de la consecinţele juridice ale faptelor sale;
Jurisprudență (1)

b) disimularea sau ascunderea naturii, originii, amplasării, dispunerii, mişcării ori a proprietăţii reale a bunurilor sau a drepturilor relative la acestea, despre care autorul ştie că aceste bunuri constituie produse;
Jurisprudență (1)

şi, sub rezerva principiilor sale constituţionale şi a conceptelor fundamentale ale sistemului său juridic:

c) achiziţionarea, deţinerea sau folosirea bunurilor despre care cel care le achiziţionează, le deţine sau le foloseşte ştie, în momentul dobândirii lor, că acestea constituie produse;
Jurisprudență (2)

d) participarea la una dintre infracţiunile stabilite conform prezentului articol sau la orice formă de asociere, înţelegere, orice tentativă ori complicitate prin oferirea unei asistenţe, unui ajutor sau sfaturi în vederea comiterii sale.

2. În scopul punerii în practică sau aplicării alin. 1 al prezentului articol:

a) faptul că infracţiunea principală este sau nu de competenţa jurisdicţiei penale a statului parte nu are relevanţă;

b) se poate prevedea că infracţiunile enunţate în acest alineat nu se aplică autorilor infracţiunii principale;
Jurisprudență (1)

c) cunoaşterea, intenţia sau motivaţia necesară ca element al uneia dintre infracţiunile prevăzute în acest alineat se poate deduce din circumstanţele obiective ale faptei.

3. Fiecare parte poate să adopte măsurile pe care le consideră necesare pentru a conferi, în baza dreptului său intern, caracterul de infracţiune tuturor sau unei părţi din faptele prevăzute la alin. 1 în unul sau în toate cazurile următoare, când autorul:

a) trebuia să prezume că bunul constituie un produs al infracţiunii;

b) a acţionat în scop lucrativ (profitabil);

c) a acţionat pentru a facilita continuarea unei activităţi infracţionale.

4. Fiecare parte poate, în momentul semnării sau al depunerii instrumentului de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare, prin declaraţie adresată secretarului general al Consiliului Europei, să declare că alin. 1 al prezentului articol se aplică numai infracţiunilor principale sau categoriilor de infracţiuni principale precizate în acea declaraţie.

CAPITOLUL III Cooperarea internaţională

SECŢIUNEA 1 Principii de cooperare internaţională

ARTICOLUL 7 Principii generale şi măsuri de cooperare internaţională

1. Părţile cooperează în cea mai mare măsură posibilă unele cu celelalte în scopul cercetării şi al procedurilor care vizează confiscarea instrumentelor şi produselor.

2. Fiecare parte adoptă măsurile legislative şi măsurile care se vor dovedi necesare pentru a-i permite să răspundă în condiţiile prevăzute în acest capitol cererilor:

a) de confiscare a bunurilor specifice reprezentând produse sau instrumente, precum şi de confiscare a produselor constând în obligaţia de a plăti o sumă de bani corespunzătoare valorii produsului;

b) de asistenţă în scopul cercetării şi luării măsurilor provizorii referitoare la orice formă de confiscare prevăzută la lit. a) de mai sus.

SECŢIUNEA a 2-a Asistenţa reciprocă în faza cercetării penale

ARTICOLUL 8 Obligaţia de asistenţă reciprocă

Părţile îşi acordă, la cerere, asistenţa reciprocă cea mai largă posibilă pentru identificarea şi descoperirea instrumentelor, produselor şi altor bunuri susceptibile de confiscare. Această asistenţă va consta în special în orice măsură referitoare la aducerea şi punerea în siguranţă a elementelor de probă privind existenţa bunurilor sus-menţionate, amplasarea sau mutarea acestora, natura lor, statutul juridic ori valoarea acestora.

ARTICOLUL 9 Realizarea asistenţei reciproce

Asistenţa reciprocă prevăzută la art. 8 se va realiza conform dreptului intern al părţii solicitate şi în baza acestuia şi conform procedurilor precizate în cerere, în măsura în care ele nu sunt incompatibile cu acest drept intern.

ARTICOLUL 10 Transmiterea spontană de informaţii

Fără a prejudicia propriile sale cercetări sau proceduri, o parte poate, fără cerere prealabilă, să transmită unei alte părţi informaţii asupra instrumentelor şi produselor când apreciază că prin comunicarea acestor informaţii ar putea ajuta partea destinatară să iniţieze sau ar putea duce la bun sfârşit cercetări ori proceduri sau când aceste informaţii ar putea conduce la formularea unei cereri de către această parte în baza prezentului capitol.

SECŢIUNEA a 3-a Măsuri provizorii

ARTICOLUL 11 Obligaţia de a dispune măsuri provizorii

1. O parte ia, la cererea unei alte părţi care a declanşat procedura penală sau o procedură în vederea confiscării, măsurile provizorii care se impun, cum ar fi blocarea sau indisponibilizarea conturilor bancare pentru a preveni orice operaţiune, orice transfer sau orice înstrăinare cu privire la orice bun care ulterior poate fi obiect al unei cereri de confiscare sau care ar putea să îndreptăţească o asemenea cerere.

2. O parte care a primit o cerere de confiscare conform art. 13, dacă s-a cerut aceasta, va lua măsurile menţionate la alin. 1 al prezentului articol cu privire la orice bun care face obiectul cererii sau care ar putea să îndreptăţească o asemenea cerere.

ARTICOLUL 12 Executarea măsurilor provizorii

1. Măsurile provizorii prevăzute la art. 11 sunt executate conform dreptului intern al părţii solicitate şi în baza acestuia şi conform procedurilor precizate în cerere, în măsura în care acestea nu sunt incompatibile cu acest drept intern.

2. Înainte de a ridica orice măsură provizorie luată conform prezentului articol, partea solicitată dă, dacă este posibil, părţii solicitante posibilitatea de a-şi exprima motivele sale în favoarea menţinerii măsurii.

SECŢIUNEA a 4-a Confiscarea

ARTICOLUL 13 Obligaţia de confiscare

1. O parte care a primit de la o altă parte o cerere de confiscare privind instrumente sau produse situate pe teritoriul său trebuie:

a) să execute o hotărâre de confiscare provenind de la o instanţă a părţii solicitante în ceea ce priveşte aceste instrumente ori produse; sau

b) să prezinte această cerere autorităţilor sale competente pentru a obţine o hotărâre de confiscare şi, dacă aceasta este acordată, să o execute.

2. În scopul aplicării alin. 1 lit. b) din prezentul articol, orice parte are, dacă este necesar, competenţa de a începe o procedură de confiscare în baza dreptului său intern.

3. Dispoziţiile alin. 1 al acestui articol se aplică în mod egal confiscării constând în obligaţia de a plăti o sumă de bani corespunzătoare valorii produsului, dacă bunurile care sunt supuse confiscării se găsesc pe teritoriul părţii solicitate. În astfel de cazuri, procedând la confiscare conform alin. 1, partea solicitată, dacă nu obţine plata, determină acoperirea creanţei sale asupra oricărui bun disponibil în acest scop.

4. Dacă o cerere de confiscare vizează un bun determinat, părţile pot conveni ca partea solicitată să poată proceda la confiscare sub forma unei obligaţii de a plăti o sumă de bani corespunzând valorii bunului.

ARTICOLUL 14 Executarea confiscării

1. Procedurile care permit să se obţină executarea confiscării în baza art. 13 sunt guvernate de legea părţii solicitate.

2. Partea solicitată este obligată să ţină seama de faptele ce au fost constatate, astfel cum au fost expuse într-o decizie penală de condamnare sau în altă decizie judiciară a părţii solicitante, sau în măsura în care aceasta se bazează implicit pe ele.

3. Fiecare parte poate, în momentul semnării sau al depunerii instrumentului de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare, printr-o declaraţie adresată secretarului general al Consiliului Europei, să declare că alin. 2 al prezentului articol nu se aplică decât sub rezerva principiilor constituţionale şi conceptelor fundamentale ale sistemului său juridic.

4. În cazul în care confiscarea constă în obligaţia de a plăti o sumă de bani, autoritatea competentă a părţii solicitate converteşte suma în devizele ţării sale, la rata de schimb în vigoare, în momentul în care este luată hotărârea de a executa confiscarea.

5. În cazul prevăzut la art. 13 alin. 1 lit. a) numai partea solicitantă are dreptul de a hotărî referitor la orice cerere de revizuire a hotărârii de confiscare.

ARTICOLUL 15 Bunuri confiscate

Partea solicitată dispune, conform dreptului său intern, de toate bunurile confiscate de ea, cu excepţia cazului în care s-a convenit altfel de către părţile în cauză.

ARTICOLUL 16 Dreptul de executare şi valoarea maximă a bunurilor supuse confiscării

1. O cerere de confiscare făcută conform art. 13 nu va afecta dreptul părţii solicitante de a executa ea însăşi hotărârea de confiscare.

2. Nici o dispoziţie a prezentei convenţii nu va putea fi interpretată ca fiind de natură să permită ca valoarea totală a bunurilor confiscate să fie mai mare decât suma fixată prin hotărârea de confiscare. Dacă o parte constată că aceasta s-ar putea produce, părţile interesate vor proceda la consultări pentru a evita o asemenea consecinţă.

ARTICOLUL 17 Privarea de libertate

Partea solicitată nu poate dispune privarea de libertate şi nici nu poate lua vreo măsură restrictivă de libertate ca urmare a cererii prezentate în baza art. 13, dacă partea solicitantă a precizat aceasta în cerere.

SECŢIUNEA a 5-a Refuzul şi amânarea cooperării

ARTICOLUL 18 Motive de refuz

1. Cooperarea în baza prezentului capitol poate fi refuzată în cazul în care:

a) măsura solicitată este contrară principiilor fundamentale ale ordinii juridice a părţii solicitate; sau

b) executarea cererii riscă să aducă atingere suveranităţii, securităţii, ordinii publice sau altor interese esenţiale ale părţii solicitate; sau

c) partea solicitată apreciază că importanţa cazului la care se referă cererea nu justifică luarea măsurilor solicitate; sau

d) infracţiunea la care se referă cererea este o infracţiune politică ori fiscală; sau

e) partea solicitată consideră că măsura solicitată ar fi contrară principiului ne bis in idem; sau

f) infracţiunea la care se referă cererea nu ar fi o infracţiune conform dreptului părţii solicitate, dacă fapta ar fi fost comisă pe teritoriul aflat sub jurisdicţia sa. Totuşi acest motiv de refuz nu se aplică în cazul cooperării prevăzute în secţiunea a 2-a decât în măsura în care sprijinul solicitat implică măsuri coercitive.

2. Cooperarea prevăzută în secţiunea a 2-a, în măsura în care asistenţa solicitată implică măsuri coercitive, precum şi cea prevăzută în secţiunea a 3-a din prezentul capitol pot fi refuzate şi în cazul în care măsurile solicitate nu pot fi luate în baza dispoziţiilor dreptului intern al părţii solicitate, în scopul cercetărilor sau procedurilor, dacă este vorba despre un caz similar pe plan intern.

3. Când în legislaţia părţii solicitate se prevede acest lucru, cooperarea prevăzută în secţiunea a 2-a, în măsura în care asistenţa solicitată implică măsuri coercitive, şi cooperarea prevăzută în secţiunea a 3-a din prezentul capitol pot fi, de asemenea, refuzate, în cazul în care măsurile solicitate sau orice alte măsuri având efecte asemănătoare nu vor fi autorizate de legislaţia părţii solicitante sau dacă, în ceea ce priveşte autorităţile competente ale părţii solicitante care acţionează în materia infracţiunilor, cererea nu a fost autorizată de nici o altă autoritate judiciară, inclusiv Ministerul Public.

4. Cooperarea prevăzută în secţiunea a 4-a din prezentul capitol poate fi, de asemenea, refuzată dacă:

a) legislaţia părţii solicitate nu prevede confiscarea pentru tipul de infracţiune pentru care s-a adresat cererea; sau

b) fără prejudicierea obligaţiei menţionate la art. 13 alin. 3, ea ar fi contrară principiilor dreptului intern al părţii solicitate în ceea ce priveşte posibilităţile de confiscare referitoare la legăturile dintre o infracţiune şi:

(i) un avantaj economic care poate fi asimilat cu produsul său; sau

(ii) bunuri care ar putea fi asimilate cu instrumente ale sale;

sau

c) în baza legislaţiei părţii solicitate, hotărârea de confiscare nu mai poate fi pronunţată sau executată deoarece s-a prescris; sau

d) cererea nu se referă la o condamnare anterioară, nici la o hotărâre cu caracter judiciar, nici la o declaraţie inclusă într-o asemenea hotărâre, declaraţie conform căreia una sau mai multe infracţiuni au fost comise şi care este la baza hotărârii sau cererii de confiscare; sau

e) fie confiscarea nu este executorie în partea solicitantă, fie este încă susceptibilă de a fi supusă căilor ordinare de atac; sau

f) cererea se referă la o hotărâre de confiscare luată în absenţa persoanei împotriva căreia s-a luat hotărârea şi dacă, potrivit părţii solicitate, procedura iniţiată de partea solicitantă şi care a condus la adoptarea acestei hotărâri nu a satisfăcut drepturile minime la apărare recunoscute oricărei persoane acuzate de săvârşirea unei infracţiuni.

5. În sensul alin. 4 lit. f) din prezentul articol, o hotărâre nu este considerată ca fiind luată în absenţa acuzatului:

a) dacă a fost confirmată sau pronunţată după opoziţia din partea celui interesat; sau

b) dacă decizia a fost pronunţată în apel, cu condiţia ca apelul să fi fost introdus de către persoana interesată.

6. Atunci când se examinează, în sensul alin. 4 lit. f), dacă dreptul minim la apărare a fost respectat, partea solicitată va ţine seama de faptul că persoana interesată a încercat în mod deliberat să se sustragă justiţiei sau că această persoană, având posibilitatea de a recurge la o cale de atac împotriva hotărârii judecătoreşti pronunţate în absenţa sa, nu s-a folosit de această posibilitate. La fel se va proceda atunci când persoana interesată nu s-a prezentat şi nici nu a cerut amânarea judecăţii, deşi a fost legal citată.

7. O parte nu va putea invoca secretul bancar pentru a justifica refuzul de a coopera astfel cum prevede acest capitol. Atunci când dreptul său intern prevede, o parte poate pretinde ca o cerere de cooperare care ar implica ridicarea secretului bancar să fie autorizată fie de către judecător, fie de către o altă autoritate judiciară, inclusiv de Ministerul Public, aceste autorităţi acţionând în materia infracţiunilor.

8. Fără prejudicierea motivului de refuz prevăzut la alin. 1 lit. a) din prezentul articol:

a) faptul că persoana care face obiectul unei cercetări sau al unei hotărâri de confiscare dispuse de autorităţile părţii solicitante este o persoană juridică nu poate fi invocat de partea solicitată ca un obstacol în calea oricărei colaborări în baza prezentului capitol;

b) faptul că persoana fizică împotriva căreia a fost luată o hotărâre de confiscare a produselor a decedat ulterior, precum şi faptul că o persoană juridică împotriva căreia a fost luată o hotărâre de confiscare a produselor a fost dizolvată ulterior nu va putea fi invocat ca obstacol în vederea acordării asistenţei prevăzute la art. 13 alin. 1 lit. a).

se încarcă...