Back

Organizaţia Naţiunilor Unite - ONU

Convenţia cu privire la drepturile copilului din 20.11.1989 *)

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 28.09.1990

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpăraţi documentul în formă actualizată sau alegeţi un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată

Disponibil şi în en

*) Traducere.

PREAMBUL

Statele părţi la prezenta convenţie,

având în vedere că, în conformitate cu principiile proclamate de Carta Naţiunilor Unite, recunoaşterea demnităţii şi a drepturilor egale şi inalienabile ale tuturor membrilor familiei umane constituie fundamentul libertăţii, dreptăţii şi păcii în lume,

având în vedere că în Cartă popoarele Naţiunilor Unite au proclamat din nou încrederea lor în drepturile fundamentale ale omului, în demnitatea şi valoarea persoanei umane şi au hotărât să promoveze progresul social şi condiţii mai bune de trai în contextul unei libertăţi sporite,

recunoscând faptul că Naţiunile Unite, în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi în pactele internaţionale privind drepturile omului, au proclamat şi au convenit că fiecare poate să se prevaleze de drepturile şi de libertăţile enunţate de acestea, fără nici o deosebire de rasă, culoare, sex, limbă, religie, opinie politică sau orice altă opinie, naţionalitate şi origine socială, situaţie materială, statut la naştere sau alt statut,

amintind faptul că în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului Naţiunile Unite au proclamat dreptul copiilor la îngrijire şi asistenţă speciale,

având convingerea că familia, ca unitate de bază a societăţii şi ca mediu natural destinat creşterii şi bunăstării tuturor membrilor săi şi, în special, a copiilor, trebuie să beneficieze de protecţia şi de asistenţa de care are nevoie pentru a-şi putea asuma pe deplin responsabilităţile în cadrul societăţii,

recunoscând că pentru dezvoltarea plenară şi armonioasă a personalităţii sale copilul trebuie să crească într-un mediu familial, într-o atmosferă de fericire, dragoste şi înţelegere,

ţinând seama de faptul că un copil trebuie să fie pe deplin pregătit să trăiască independent în societate şi să fie educat în spiritul idealurilor proclamate în Carta Naţiunilor Unite şi, în special, în spiritul păcii, demnităţii, libertăţii, toleranţei, egalităţii şi solidarităţii,

având în vedere că necesitatea de a extinde protecţia specială acordată copilului a fost enunţată în Declaraţia de la Geneva din 1924 privind drepturile copilului şi în Declaraţia drepturilor copilului, adoptată de Adunarea Generală la 20 noiembrie 1959, şi a fost recunoscută în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, în Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice (în special art. 23 şi 24), în Pactul internaţional privind drepturile economice, sociale şi culturale (în special art. 10) şi în statutele şi instrumentele aplicabile ale instituţiilor specializate şi ale organizaţiilor internaţionale preocupate de bunăstarea copilului,

având în vedere că, aşa cum s-a arătat în Declaraţia drepturilor copilului, "dată fiind lipsa sa de maturitate fizică şi intelectuală, copilul are nevoie de protecţie şi îngrijire speciale, inclusiv de o protecţie juridică adecvată, atât înainte cât şi după naşterea sa",

reamintind dispoziţiile Declaraţiei cu privire la principiile sociale şi juridice aplicabile protecţiei şi bunăstării copiilor, cu referire specială la practicile în materie de plasament familial şi de adopţie pe plan naţional şi internaţional, precum şi Regulile minimale standard ale Naţiunilor Unite privind administrarea justiţiei în cazul minorilor (Regulile de la Beijing), Declaraţia privind protecţia femeilor şi copiilor în caz de stare de urgenţă şi de conflict armat,

recunoscând că în toate ţările lumii există copii care trăiesc în condiţii extrem de dificile şi care au nevoie de o atenţie deosebită,

ţinând seama de importanţa tradiţiilor şi a valorilor culturale ale fiecărui popor în protejarea şi dezvoltarea armonioasă a copilului,

recunoscând importanţa cooperării internaţionale destinate îmbunătăţirii condiţiilor de trai ale copiilor din toate ţările şi, în special, din ţările în curs de dezvoltare,

convin după cum urmează:

PARTEA I

ARTICOLUL 1

În sensul prezentei convenţii, prin copil se înţelege orice fiinţă umană sub vârsta de 18 ani, exceptând cazurile în care legea aplicabilă copilului stabileşte limita majoratului sub această vârstă.

ARTICOLUL 2

1. Statele părţi se angajează să respecte şi să garanteze drepturile stabilite în prezenta convenţie tuturor copiilor din jurisdicţia lor, indiferent de rasă, culoare, sex, limbă, religie, opinie politică sau altă opinie, de naţionalitate, apartenenţa etnică sau originea socială, de situaţia materială, incapacitatea fizică, de statutul la naştere sau de statutul dobândit al copilului ori al părinţilor sau al reprezentanţilor legali ai acestuia.

2. Statele părţi vor lua toate măsurile de protejare a copilului împotriva oricărei forme de discriminare sau de sancţionare pe considerente ţinând de situaţia juridică, activităţile, opiniile declarate sau convingerile părinţilor, ale reprezentanţilor săi legali sau ale membrilor familiei sale.

ARTICOLUL 3 Jurisprudență (5)

1. În toate acţiunile care privesc copiii, întreprinse de instituţiile de asistenţă socială publice sau private, de instanţele judecătoreşti, autorităţile administrative sau de organele legislative, interesele copilului vor prevala.
Jurisprudență (1)

2. Statele părţi se obligă să asigure copilului protecţia şi îngrijirea necesare în vederea asigurării bunăstării sale, ţinând seama de drepturile şi obligaţiile părinţilor săi, ale reprezentanţilor săi legali sau ale altor persoane cărora acesta le-a fost încredinţat în mod legal, şi în acest scop vor lua toate măsurile legislative şi administrative corespunzătoare.

3. Statele părţi vor veghea ca instituţiile, serviciile şi aşezămintele care răspund de protecţia şi îngrijirea copiilor să respecte standardele stabilite de autorităţile competente, în special cele referitoare la securitate şi sănătate, la numărul şi calificarea personalului din aceste instituţii, precum şi la asigurarea unei supravegheri competente.

ARTICOLUL 4

Statele părţi se angajează să ia toate măsurile legislative, administrative şi de orice altă natură necesare în vederea punerii în aplicare a drepturilor recunoscute în prezenta convenţie. În cazul drepturilor economice, sociale şi culturale statele părţi se obligă să adopte aceste măsuri, fără a precupeţi resursele de care dispun şi, dacă este cazul, în cadrul cooperării internaţionale.

ARTICOLUL 5

Statele părţi vor respecta responsabilităţile, drepturile şi îndatoririle ce revin părinţilor naturali ai copilului sau, după caz şi conform tradiţiei locale, membrilor familiei lărgite sau comunităţii, tutorilor sau altor persoane care au, prin lege, copii în îngrijire, de a asigura, de o manieră corespunzătoare capacităţilor în continuă dezvoltare ale copilului, îndrumarea şi orientarea necesare în exercitarea de către copil a drepturilor recunoscute în prezenta convenţie.
Jurisprudență (1)

ARTICOLUL 6

1. Statele părţi recunosc dreptul la viaţă al fiecărui copil.

2. Statele părţi vor face tot ce le stă în putinţă pentru a asigura supravieţuirea şi dezvoltarea copilului.

ARTICOLUL 7

1. Copilul se înregistrează imediat după naşterea sa şi are, prin naştere, dreptul la un nume, dreptul de a dobândi o cetăţenie şi, în măsura posibiliului, dreptul de a-şi cunoaşte părinţii şi de a fi îngrijit de aceştia.

2. Statele părţi vor veghea ca aplicarea acestor drepturi să respecte legislaţia lor naţională şi obligaţiile pe care acestea şi le-au asumat în temeiul instrumentelor internaţionale aplicabile în materie, în special în cazul în care nerespectarea acestora ar avea ca efect declararea copilului ca apatrid.

ARTICOLUL 8

1. Statele părţi se obligă să respecte dreptul copilului de a-şi păstra identitatea, inclusiv cetăţenia, numele şi relaţiile familiale, astfel cum sunt recunoscute de lege, fără nici o imixtiune ilegală.

2. În cazul în care un copil este lipsit în mod ilegal de toate sau de o parte din elementele constitutive ale identităţii sale, statele părţi vor asigura asistenţa şi protecţia corespunzătoare pentru ca identitatea acestuia să fie restabilită cât mai repede posibil.

ARTICOLUL 9 Jurisprudență (1)

1. Statele părţi vor veghea ca nici un copil să nu fie separat de părinţii săi împotriva voinţei acestora, excepând situaţia în care autorităţile competente decid, sub rezerva revizuirii judiciare şi cu respectarea legilor şi a procedurilor aplicabile, că această separare este în interesul suprem al copilului. O astfel de decizie poate deveni necesară în cazuri particulare cum ar fi, de exemplu, în cazul copiilor maltrataţi sau neglijaţi de părinţi sau în cazul în care părinţii trăiesc separat şi se impune luarea unei hotărâri cu privire la locul de reşedinţă a copilului.

2. În toate cazurile prevăzute la paragraful 1 din prezentul articol toate părţile interesate trebuie să aibă posibilitatea de a participa la dezbateri şi de a-şi face cunoscute punctele de vedere.

3. Statele părţi vor respecta dreptul copilului care a fost separat de ambii părinţi sau de unul dintre ei de a întreţine relaţii personale şi contacte directe cu cei doi părinţi ai săi, în mod regulat, exceptând cazul în care acest lucru contravine interesului suprem al copilului.
Jurisprudență (1)

4. Când separarea rezultă din măsuri luate de către un stat parte, precum detenţia, închisoarea, exilul, expulzarea sau moartea (inclusiv moartea, indiferent de cauză, survenită în timpul detenţiei) ambilor părinţi sau a unuia dintre ei ori a copilului, statul parte va furniza, la cerere, părinţilor, copilului sau, după caz, unui alt membru al familiei informaţiile esenţiale despre locul unde se găsesc membrul sau membrii familiei, exceptând cazul în care divulgarea acestor informaţii ar aduce prejudicii bunăstării copilului. Statele părţi vor veghea, de asemenea, ca prezentarea unei astfel de cereri să nu antreneze prin ea însăşi consecinţe dăunătoare pentru persoana sau persoanele interesate.

ARTICOLUL 10

1. În conformitate cu obligaţia ce revine statelor părţi potrivit art. 9 paragraful 1, orice cerere depusă de un copil sau de părinţii acestuia, în vederea intrării într-un stat parte sau a părăsirii acestuia în scopul reîntregirii familiei, va fi examinată de statele părţi cu bunăvoinţă, umanism şi cu operativitate. Statele părţi vor veghea, de asemenea, ca depunerea unei astfel de cereri să nu antreneze consecinţe nefaste asupra solicitanţilor şi membrilor familiei acestora.

2. Copilul ai cărui părinţi îşi au reşedinţa în state diferite va avea dreptul de a întreţine, în afara unor situaţii excepţionale, relaţii personale şi contacte directe, în mod regulat, cu ambii săi părinţi. În acest scop şi în conformitate cu obligaţia care revine statelor părţi în temeiul art. 9 paragraful 1, statele părţi vor respecta dreptul copilului şi al părinţilor săi de a părăsi orice ţară, inclusiv propria lor ţară, şi de a reveni în propria lor ţară. Dreptul de a părăsi orice ţară nu poate fi îngrădit decât de restricţiile prevăzute în mod expres de lege şi care sunt necesare pentru protejarea siguranţei naţionale, a ordinii publice, a sănătăţii publice sau a bunelor moravuri ori a drepturilor şi libertăţilor altora şi care sunt compatibile cu celelalte drepturi recunoscute în prezenta convenţie.
Jurisprudență (2)

ARTICOLUL 11

1. Statele părţi vor lua măsuri pentru a combate acţiunile ilegale de transferare şi de împiedicare a reîntoarcerii copiilor în, respectiv din, străinătate.

2. În acest scop statele părţi vor promova încheierea de acorduri bilaterale şi multilaterale sau aderarea la acordurile existente.

ARTICOLUL 12 Jurisprudență (1)

1. Statele părţi vor garanta copilului capabil de discernământ dreptul de a-şi exprima liber opinia asupra oricărei probleme care îl priveşte, opiniile copilului urmând să fie luate în considerare ţinându-se seama de vârsta sa şi de gradul său de maturitate.

2. În acest scop copilului i se va da, în special, posibilitatea de a fi ascultat în orice procedură judiciară sau administrativă care îl priveşte, fie direct, fie printr-un reprezentant sau un organism competent, în conformitate cu regulile de procedură din legislaţia naţională.

ARTICOLUL 13 Jurisprudență (1)

1. Copilul are dreptul la libertatea de exprimare; acest drept cuprinde libertatea de a căuta, de a primi şi de a difuza informaţii şi idei de orice natură, indiferent de frontiere, sub formă orală, scrisă, tipărită sau artistică ori prin orice alte mijloace, la alegerea copilului.

2. Exercitarea acestui drept poate face subiectul restricţiilor, dar numai al acelor restricţii expres prevăzute de lege şi absolut necesare pentru:

a) respectarea drepturilor sau a reputaţiei altora; sau

b) protejarea securităţii naţionale, a ordinii publice, a sănătăţii publice şi a bunelor moravuri.

ARTICOLUL 14

1. Statele părţi vor respecta dreptul copilului la libertatea de gândire, de conştiinţă şi religie.

2. Statele părţi vor respecta drepturile şi obligaţiile părinţilor sau, după caz, ale reprezentanţilor legali ai copilului de a-l îndruma în exercitarea dreptului sus-menţionat, de o manieră care să corespundă capacităţilor în formare ale acestuia.

3. Libertatea de a-şi manifesta propriile convingeri religioase sau alte convingeri nu poate fi îngrădită decât de restricţiile prevăzute în mod expres de lege şi care sunt necesare pentru protecţia securităţii publice, a ordinii publice, a sănătăţii publice şi a bunelor moravuri sau a libertăţilor şi drepturilor fundamentale ale altora.

ARTICOLUL 15

1. Statele părţi recunosc drepturile copilului la libertatea de asociere şi la libertatea de întrunire paşnică.

2. Exercitarea acestor drepturi nu poate fi îngrădită decât de restricţiile prevăzute în mod expres de lege şi care sunt necesare într-o societate democratică, în interesul securităţii naţionale, al siguranţei sau ordinii publice ori pentru a proteja sănătatea publică sau bunele moravuri ori pentru a proteja drepturile şi libertăţile altora.

ARTICOLUL 16 Jurisprudență (1)

1. Nici un copil nu va fi supus unei imixtiuni arbitrare sau ilegale în viaţa sa privată, în familia sa, în domiciliul său ori în corespondenţa sa, precum şi nici unui fel de atac ilegal la onoarea şi reputaţia sa.

2. Copilul are dreptul la protecţia garantată de lege împotriva unor astfel de imixtiuni sau atacuri.

ARTICOLUL 17

Statele părţi vor recunoaşte importanţa funcţiei îndeplinite de mijloacele de informare în masă şi vor asigura accesul copilului la informaţie şi materiale provenind din surse naţionale şi internaţionale, în special cele care urmăresc promovarea bunăstării sale sociale, spirituale şi morale şi a sănătăţii sale fizice şi morale. În acest scop statele părţi:

a) vor încuraja difuzarea, prin mijloacele de informare în masă, de informaţii şi materiale de interes social şi educativ pentru copil şi care sunt în conformitate cu art. 29;

b) vor încuraja cooperarea internaţională în producerea, schimbul şi difuzarea de astfel de informaţii şi materiale provenind din surse culturale, naţionale şi internaţionale;

c) vor încuraja producerea şi difuzarea de cărţi pentru copii;

d) vor încuraja mijloacele de informare în masă să ţină seama, în mod deosebit, de nevoile lingvistice ale copiilor autohtoni sau ale celor care aparţin unui grup minoritar;

e) vor favoriza elaborarea unor principii călăuzitoare adecvate, destinate protejării copilului împotriva informaţiilor şi materialelor care dăunează bunăstării sale, având în vedere prevederile art. 13 şi 18.

ARTICOLUL 18 Jurisprudență (3)

1. Statele părţi vor depune eforturi pentru asigurarea recunoaşterii principiului potrivit căruia ambii părinţi au responsabilităţi comune pentru creşterea şi dezvoltarea copilului. Părinţii sau, după caz, reprezentanţii săi legali sunt principalii responsabili de creşterea şi dezvoltarea copilului. Aceştia trebuie să acţioneze, în primul rând, în interesul suprem al copilului.
Jurisprudență (1)

2. Pentru garantarea şi promovarea drepturilor enunţate în prezenta convenţie statele părţi vor acorda ajutor corespunzător părinţilor şi reprezentanţilor legali ai copilului în exercitarea responsabilităţii care le revine în legătură cu creşterea copilului şi vor asigura crearea instituţiilor, aşezămintelor şi serviciilor de îngrijire a copiilor.

3. Statele părţi vor lua toate măsurile corespunzătoare pentru a asigura copiilor ai căror părinţi muncesc dreptul de a beneficia de serviciile şi aşezămintele de îngrijire a copiilor, pentru care ei îndeplinesc condiţiile cerute.

ARTICOLUL 19

1. Statele părţi vor lua toate măsurile legislative, administrative, sociale şi educative corespunzătoare, în vederea protejării copilului împotriva oricăror forme de violenţă, vătămare sau abuz, fizic sau mental, de abandon sau neglijenţă, de rele tratamente sau de exploatare, inclusiv abuz sexual, în timpul cât se află în îngrijirea părinţilor sau a unuia dintre ei, a reprezentantului ori reprezentanţilor legali sau a oricărei persoane căreia i-a fost încredinţat.

2. Aceste măsuri de protecţie vor cuprinde, după caz, proceduri eficiente pentru stabilirea de programe sociale care să asigure sprijinul necesar copilului şi celor cărora le-a fost încredinţat, precum şi pentru instituirea altor forme de prevenire şi pentru identificarea, denunţarea, acţionarea în instanţă, anchetarea, tratarea şi urmărirea cazurilor de rele tratamente aplicate copilului, descrise mai sus, şi, dacă este necesar, a procedurilor de implicare judiciară.

ARTICOLUL 20

1. Copilul care este, temporar ori permanent, lipsit de mediul său familial sau care, pentru protejarea intereselor sale, nu poate fi lăsat în acest mediu are dreptul la protecţie şi asistenţă speciale din partea statului.

2. Statele părţi, în conformitate cu legislaţia lor naţională, vor asigura protecţie alternativă pentru un astfel de copil.

3. Această protecţie poate include, mai ales, plasamentul familial, "kafalah" din dreptul islamic, adopţia sau, în caz de necesitate, plasarea în instituţii corespunzătoare de îngrijire a copiilor. În alegerea uneia dintre aceste soluţii este necesar să se ţină seama în mod corespunzător de necesitatea unei anumite continuităţi în educarea copilului, precum şi de originea sa etnică, religioasă, culturală şi lingvistică.

ARTICOLUL 21

Statele părţi care recunosc şi/sau autorizează adopţia vor veghea ca interesele supreme ale copilului să primeze şi:

a) vor veghea ca adopţia unui copil să fie autorizată numai de autorităţile competente care verifică, în conformitate cu legea şi cu procedurile aplicabile, precum şi pe baza tuturor informaţiilor pertinente şi credibile, că adopţia se poate realiza luând în considerare statutul copilului în raport cu părinţii, cu rudele şi cu reprezentanţii săi legali şi, dacă este cazul, că persoanele interesate şi-au dat consimţământul cu privire la adopţie în cunoştinţă de cauză în urma unei consilieri corespunzătoare;

b) recunosc că adopţia în străinătate poate fi considerată ca un mijloc alternativ de asigurare a îngrijirii necesare copilului, dacă acesta, în ţara de origine, nu poate fi încredinţat spre plasament familial sau spre adopţie ori nu poate fi îngrijit în mod corespunzător;

c) vor asigura că, în cazul adopţiei în străinătate, copilul beneficiază de garanţiile şi standardele echivalente celor existente în cazul adopţiei naţionale;

d) vor lua toate măsurile corespunzătoare pentru a se asigura că, în cazul adopţiei în străinătate, plasamentul copilului nu conduce la obţinerea de câştiguri materiale necuvenite pentru persoanele implicate;

e) promovează obiectivele prezentului articol, încheind aranjamente sau acorduri bilaterale ori multilaterale, după caz, şi se străduiesc, în acest cadru, să asigure ca plasarea copiilor în străinătate să fie efectuată de autorităţile sau organele competente.

ARTICOLUL 22

1. Statele părţi vor lua măsurile necesare pentru ca un copil care caută să obţină statutul de refugiat sau care este considerat refugiat în conformitate cu reglementările şi procedurile internaţionale şi naţionale aplicabile, fie că este singur sau însoţit de mamă ori de tată sau de orice altă persoană, să beneficieze de protecţia şi asistenţa umanitară corespunzătoare, pentru a se putea bucura de drepturile recunoscute de prezenta convenţie şi de celelalte instrumente internaţionale privind drepturile omului sau ajutorul umanitar la care respectivele state sunt părţi.

2. În acest scop statele părţi vor contribui, după cum consideră necesar, la toate eforturile întreprinse de O.N.U. şi de alte organizaţii guvernamentale sau neguvernamentale competente cooperând cu O.N.U., pentru a proteja şi ajuta copiii care se găsesc într-o astfel de situaţie şi pentru a găsi părinţii sau alţi membri ai familiei oricărui copil refugiat, în vederea obţinerii informaţiilor necesare pentru reîntregirea familiei sale. În cazul în care părinţii sau alţi membri ai familiei nu pot fi găsiţi, copilului i se va acorda aceeaşi protecţie ca oricărui alt copil care este temporar sau total lipsit de mediul său familial, indiferent de motiv, în conformitate cu principiile enunţate în prezenta convenţie.

ARTICOLUL 23

1. Statele părţi recunosc că pentru copiii handicapaţi fizic şi mental trebuie să se asigure o viaţă împlinită şi decentă, în condiţii care să le garanteze demnitatea, să le favorizeze autonomia şi să le faciliteze participarea activă la viaţa comunităţii.

2. Statele părţi recunosc dreptul copiilor handicapaţi de a beneficia de îngrijiri speciale şi încurajează şi asigură, în măsura resurselor disponibile, la cerere, copiilor handicapaţi care îndeplinesc condiţiile prevăzute şi celor care îi au în îngrijire, un ajutor adaptat situaţiei copilului şi situaţiei părinţilor sau a celor cărora le este încredinţat.

3. Recunoscând nevoile speciale ale copiilor handicapaţi, ajutorul acordat conform paragrafului 2 al prezentului articol va fi gratuit ori de câte ori acest lucru este posibil, ţinând seama de resursele financiare ale părinţilor sau ale celor care îi au în îngrijire, şi va fi destinat asigurării accesului efectiv al copiilor handicapaţi la educaţie, formare profesională, servicii medicale, recuperare, pregătire în vederea ocupării unui loc de muncă, activităţi recreative, de o manieră care să asigure deplina integrare socială şi dezvoltare individuală a copiilor, inclusiv dezvoltarea lor culturală şi spirituală.

4. În spiritul cooperării internaţionale, statele părţi vor favoriza schimbul de informaţii relevante în domeniul medicinei preventive şi al tratamentului medical, psihologic şi funcţional al copiilor handicapaţi, inclusiv prin difuzarea şi accesul la informaţii referitoare la metodele de recuperare, educare şi formare profesională, în scopul de a permite statelor părţi să îşi perfecţioneze capacităţile şi competenţele şi să îşi extindă experienţa în aceste domenii. În această privinţă se va ţine seama, în mod deosebit, de nevoile ţărilor în curs de dezvoltare.

se încarcă...