Back

Parlamentul României

Convenţia europeană pentru protecţia patrimoniului arheologic (revizuită)*) - La Valetta, 16 ianuarie 1992 -

În vigoare de la 29.07.1997

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpăraţi documentul în formă actualizată sau alegeţi un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată

*) Traducere.

PREAMBUL

Statele membre ale Consiliului Europei şi celelalte state părţi la Convenţia culturală europeană, semnatare ale prezentei convenţii (revizuită),

considerând că scopul Consiliului Europei este acela de a realiza o uniune mai strânsă între membrii săi, pentru a salvgarda şi a promova idealurile şi principiile care sunt patrimoniul lor comun,

având în vedere Convenţia culturală europeană, semnată la Paris la 19 decembrie 1954, şi îndeosebi articolele sale 1 şi 5,

având în vedere Convenţia pentru salvgardarea patrimoniului arhitectural al Europei, semnată la Granada la 3 octombrie 1985,

având în vedere Convenţia europeană privind infracţiunile asupra bunurilor culturale, semnată la Delphi la 23 iunie 1985,

având în vedere recomandările Adunării parlamentare referitoare la arheologie, îndeosebi recomandările nr. 848 (1978), nr. 921 (1981) şi nr. 1.072 (1988),

având în vedere Recomandarea nr. R (89) 5 referitoare la protecţia şi valorificarea patrimoniului arheologic în contextul operaţiunilor de amenajare a teritoriului urban şi rural,

reamintind că patrimoniul arheologic este un element esenţial pentru cunoaşterea trecutului civilizaţiilor,

recunoscând că patrimoniul arheologic european, mărturie a unei străvechi istorii, este supus unor grave ameninţări de degradare, atât prin înmulţirea marilor lucrări de amenajare, cât şi datorită riscurilor naturale, săpăturilor clandestine ori lipsite de caracter ştiinţific sau insuficientei informări a publicului,

afirmând necesitatea de a introduce, acolo unde nu există, procedurile de control administrativ şi ştiinţific care se impun şi de a integra preocupările de protecţie a patrimoniului arheologic în politicile de amenajare urbană şi rurală şi de dezvoltare culturală,

subliniind că răspunderea pentru ocrotirea patrimoniului arheologic revine nu numai statului direct interesat, ci şi tuturor ţărilor europene, în vederea reducerii riscurilor de degradare şi pentru a promova conservarea lui prin încurajarea schimburilor de specialişti şi de experienţă,

constatând necesitatea de a completa principiile formulate de Convenţia europeană pentru protecţia patrimoniului arheologic, semnată la Londra la 6 mai 1969, ca urmare a evoluţiei politicilor de amenajare teritorială în ţările europene,

au convenit asupra celor ce urmează:

Definirea patrimoniului arheologic

ARTICOLUL 1

1. Scopul prezentei convenţii (revizuită) este de a proteja patrimoniul arheologic ca sursă a memoriei colective europene şi ca instrument de studiu istoric şi ştiinţific.

2. În acest scop, sunt considerate drept elemente ale patrimoniului arheologic toate vestigiile, bunurile şi alte urme ale existenţei omenirii în trecut a (ale) căror:

(i) salvgardare şi studiu permit redarea evoluţiei istoriei omenirii şi a relaţiei sale cu mediul natural;

(ii) principale mijloace de informare le constituie săpăturile şi descoperirile, precum şi alte metode de cercetare asupra umanităţii şi mediului înconjurător;

(iii) amplasare se situează în orice spaţiu ce ţine de jurisdicţia părţilor.

3. În patrimoniul arheologic sunt incluse structurile, construcţiile, ansamblurile arhitecturale, siturile amenajate, mărturiile mobile, monumente de altă natură, precum şi contextul lor, fie că se situează în sol sau sub apă.

Identificarea patrimoniului şi măsuri de protecţie

ARTICOLUL 2

Fiecare parte se angajează să pună în aplicare, potrivit modalităţilor specifice fiecărui stat, un regim juridic de protecţie a patrimoniului arheologic, care să prevadă:

(i) ţinerea unei evidenţe a patrimoniului său arheologic şi clasarea unor monumente sau zone protejate;

(ii) constituirea unor rezervaţii arheologice, chiar fără vestigii vizibile la suprafaţă sau sub apă, pentru conservarea unor mărturii materiale care să poată fi studiate de către generaţiile viitoare;

(iii) obligaţia pentru descoperitor de a semnala autorităţilor competente descoperirea întâmplătoare a unor elemente ale patrimoniului arheologic şi de a le pune la dispoziţie pentru examinare.

ARTICOLUL 3

În vederea ocrotirii patrimoniului arheologic şi pentru garantarea semnificaţiei ştiinţifice a operaţiunilor de cercetare arheologică, fiecare parte se angajează:

(i) să instituie proceduri de autorizare şi de control al săpăturilor şi al altor activităţi arheologice, în scopul:

a) de a preveni orice săpătură sau deplasare ilicită a unor elemente ale patrimoniului arheologic;

b) de a asigura întreprinderea săpăturilor şi a prospecţiunilor arheologice într-o manieră ştiinţifică şi sub rezerva:

- folosirii unor metode de investigaţie nedistructive, ori de câte ori este posibil;

- ca elementele patrimoniului arheologic să nu fie exhumate în timpul săpăturilor sau lăsate expuse în timpul sau după efectuarea acestora fără luarea unor măsuri corespunzătoare pentru prezervarea, conservarea şi gestiunea lor;

(ii) să vegheze ca săpăturile şi alte tehnici potenţial distructive să nu fie practicate decât de către persoane calificate şi abilitate în acest scop;

(iii) să supună unei autorizări prealabile specifice, în cazurile prevăzute de legislaţia internă a fiecărui stat, folosirea detectoarelor de metale sau a altor echipamente de detecţie sau procedee de cercetare arheologică.

ARTICOLUL 4

Fiecare parte se angajează să aplice măsuri de protecţie fizică a patrimoniului arheologic, care să prevadă, în funcţie de împrejurări:

(i) achiziţionarea sau protejarea prin alte mijloace corespunzătoare, de către autorităţile publice, a spaţiilor destinate constituirii unor rezervaţii arheologice;

(ii) conservarea şi întreţinerea patrimoniului arheologic, de preferinţă pe locul lui de origine;

(iii) amenajarea unor depozite corespunzătoare pentru vestigiile arheologice deplasate din locul lor de origine.

Conservarea integrată a patrimoniului arheologic

ARTICOLUL 5

Fiecare parte se angajează:

(i) să încerce concilierea şi articularea cerinţelor specifice ale arheologiei şi, respectiv, ale amenajării teritoriului, urmărind ca arheologii să participe la:

a) elaborarea politicilor de planificare, în vederea stabilirii unor strategii echilibrate de protecţie, conservare şi punere în valoare a siturilor ce prezintă un interes arheologic;

b) derularea programelor de amenajare în diversele lor faze;

(ii) să asigure consultări sistematice între arheologi, urbanişti şi specialişti în amenajarea teritoriului, pentru a permite:

a) modificarea planurilor de amenajare susceptibile de a altera patrimoniul arheologic;

b) acordarea timpului şi a mijloacelor necesare efectuării unui studiu ştiinţific corespunzător asupra sitului, cu publicarea rezultatelor;

(iii) să vegheze ca studiile de impact asupra mediului şi hotărârile ce rezultă din acestea să ţină în întregime seama de siturile arheologice şi de contextul lor;

(iv) să prevadă, în cazurile în care elemente ale patrimoniului arheologic au fost găsite cu ocazia unor lucrări de amenajare şi când aceasta se dovedeşte posibil, conservarea in situ a acestor elemente;

(v) să facă astfel încât deschiderea pentru public a siturilor arheologice, îndeosebi amenajările pentru primirea unui număr mare de vizitatori, să nu aducă prejudicii caracterului arheologic şi ştiinţific al acestor situri şi al împrejurimilor lor.

Finanţarea cercetării şi a conservării arheologice

ARTICOLUL 6

Fiecare parte se angajează:

(i) să prevadă un sprijin material din partea autorităţilor publice naţionale, regionale sau locale, pentru cercetarea arheologică, în funcţie de competenţele lor;

(ii) să sporească mijloacele materiale la dispoziţia arheologiei preventive:

a) dispunând măsuri corespunzătoare care să prevadă, în cazul marilor lucrări de amenajare publice sau private, suportarea integrală, din fonduri provenind din sectorul public sau, după caz, din sectorul privat, a costurilor oricărei operaţiuni arheologice necesare, legate de aceste lucrări;

b) incluzând în bugetele acestor lucrări, alături de studiile de impact impuse de preocupările privind mediul şi amenajarea teritoriului, studiile şi prospecţiunile arheologice prealabile, documentele ştiinţifice de sinteză, precum şi comunicările şi publicaţiile complete asupra descoperirilor.

Colectarea şi difuzarea informaţiei ştiinţifice

ARTICOLUL 7

În vederea facilitării studiului şi a difuzării cunoştinţelor asupra descoperirilor arheologice, fiecare parte se angajează:

(i) să realizeze şi să actualizeze anchetele, inventarele şi cartografia siturilor arheologice din spaţiile supuse jurisdicţiei sale;

(ii) să adopte orice dispoziţii practice în vederea obţinerii, în urma operaţiunilor arheologice, a unui document ştiinţific de sinteză publicabil, prealabil necesarei difuzări integrale a studiilor specializate.

ARTICOLUL 8

Fiecare parte se angajează:

(i) să faciliteze schimbul, pe plan naţional sau internaţional, de elemente ale patrimoniului arheologic în scopuri ştiinţifice profesionale, dispunând, totodată, măsurile necesare pentru ca această circulaţie să nu aducă în nici un fel prejudicii valorii culturale şi ştiinţifice a acestor elemente;

(ii) să încurajeze schimburile de informaţii asupra cercetărilor arheologice şi săpăturilor în curs de execuţie şi să contribuie la organizarea unor programe internaţionale de cercetare.

Sensibilizarea publicului

ARTICOLUL 9

Fiecare parte se angajează:

(i) să întreprindă acţiuni educative de natură a trezi şi a dezvolta în opinia publică conştiinţa valorii patrimoniului arheologic, pentru cunoaşterea trecutului şi a pericolelor ce ameninţă acest patrimoniu;

(ii) să promoveze accesul publicului la elementele importante ale patrimoniului său arheologic, îndeosebi la situri, şi să încurajeze expunerea publică a unor bunuri arheologice selecţionate.

Prevenirea circulaţiei ilicite a elementelor patrimoniului arheologic

ARTICOLUL 10

Fiecare parte se angajează:

(i) să organizeze schimbul de informaţii dintre autorităţile publice competente şi instituţiile ştiinţifice asupra săpăturilor ilicite constatate;

(ii) să aducă la cunoştinţă forurilor competente ale statului de origine, parte la această convenţie (revizuită), orice ofertă suspectă de a proveni din săpături ilicite sau din deturnare de la săpături oficiale, împreună cu toate precizările necesare relative la aceasta;

(iii) în ceea ce priveşte muzeele şi alte instituţii similare, a căror politică de achiziţii este supusă controlului statului, să ia măsurile necesare pentru ca acestea să nu achiziţioneze elemente de patrimoniu arheologic suspecte de a proveni din descoperiri necontrolate, din săpături ilicite sau din deturnări din săpături oficiale;

(iv) pentru muzeele şi alte instituţii similare, situate pe teritoriul unei părţi, dar a căror politică de achiziţii nu este supusă controlului statului:

a) să le transmită textul prezentei convenţii (revizuită);

b) să nu precupeţească nici un efort pentru a asigura respectarea de către aceste muzee şi instituţii a principiilor formulate în paragraful (iii) de mai sus;

(v) să restrângă pe cât este cu putinţă, prin acţiuni educative, de informare, de vigilenţă şi de cooperare, circulaţia elementelor patrimoniului arheologic provenind din descoperiri necontrolate, din săpături ilicite sau din deturnări din săpături oficiale.

ARTICOLUL 11

Nici o prevedere a prezentei convenţii (revizuită) nu aduce atingere tratatelor bilaterale sau multilaterale care există sau vor putea exista între părţi, cu privire la circulaţia ilicită a elementelor de patrimoniu arheologic sau la restituirea lor proprietarului legitim.

Asistenţă tehnică şi ştiinţifică mutuală

ARTICOLUL 12

Părţile se angajează:

(i) să îşi acorde reciproc asistenţă tehnică şi ştiinţifică constând în schimb de experienţă şi de experţi în problemele relative la patrimoniul arheologic;

(ii) să favorizeze, în cadrul legislaţiilor naţionale de profil sau al acordurilor internaţionale prin care sunt legate, schimburile de specialişti în conservarea patrimoniului arheologic, inclusiv în domeniul educaţiei permanente.

Controlul aplicării convenţiei (revizuită)

ARTICOLUL 13

În scopul aplicării prezentei convenţii (revizuită), un comitet de experţi, instituit de către Comitetul Miniştrilor al Consiliului Europei în temeiul art. 17 al Statutului Consiliului Europei, este împuternicit să urmărească aplicarea convenţiei (revizuită) şi, între altele:

(i) să supună periodic Comitetului Miniştrilor al Consiliului Europei un raport privind situaţia politicilor de protecţie a patrimoniului arheologic în statele contractante ale convenţiei (revizuită) şi aplicarea principiilor pe care aceasta le enunţă;

(ii) să propună Comitetului Miniştrilor al Consiliului Europei orice măsuri vizând aplicarea prevederilor convenţiei (revizuită), inclusiv în domeniul activităţilor multilaterale în materie de revizuire sau de amendare a convenţiei (revizuită), precum şi în materie de informare a publicului asupra obiectivelor convenţiei (revizuită);

(iii) să facă recomandări Comitetului Miniştrilor al Consiliului Europei cu privire la invitarea unor state nemembre ale Consiliului Europei de a adera la prezenta convenţie (revizuită).

se încarcă...