Back

Parlamentul României

Convenţia asupra măsurilor ce urmează a fi luate pentru interzicerea şi împiedicarea operaţiunilor ilicite de import, export şi transfer de proprietate al bunurilor culturale din 14.11.1970 *)

În vigoare de la 19.11.1993

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpăraţi documentul în formă actualizată sau alegeţi un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată

*) Traducere.

Conferinţa generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură, reunită la Paris între 12 octombrie şi 14 noiembrie 1970 în cea de-a XVI-a sesiune a sa,

reamintind importanţa dispoziţiilor Declaraţiei privind principiile cooperării culturale internaţionale, adoptată în cea de-a XIV-a sesiune a Conferinţei generale,

considerând că schimbul de bunuri culturale între popoare, în scopuri ştiinţifice, culturale şi educative, conduce la aprofundarea cunoaşterii civilizaţiei umane, îmbogăţeşte viaţa culturală a tuturor popoarelor şi naşte respectul şi stima mutuală între naţiuni,

considerând că bunurile culturale reprezintă unul dintre elementele fundamentale ale civilizaţiei şi culturii popoarelor care îşi dobândesc adevărata lor valoare prin cunoaşterea precisă a originii, istoriei şi contextului în care au apărut,

considerând că fiecare stat are datoria de a proteja patrimoniul constituit din bunurile culturale care există pe teritoriul său împotriva furtului, săpăturilor arheologice clandestine şi exportului ilicit,

considerând că, pentru a preveni aceste pericole, este indispensabil ca fiecare stat să fie conştient de obligaţiile morale ce îi revin cu privire la respectul datorat propriului său patrimoniu cultural, precum şi celui al tuturor naţiunilor,

considerând că muzeele, bibliotecile şi arhivele, în calitatea lor de instituţii culturale, trebuie să vegheze ca alcătuirea colecţiilor lor să se întemeieze pe principii morale universal recunoscute,

considerând că operaţiunile ilicite de import, export şi transfer de proprietate al bunurilor culturale împiedică înţelegerea mutuală între naţiuni, pe care UNESCO are datoria să o favorizeze, recomandând, printre altele, statelor interesate, convenţii internaţionale în acest scop,

considerând că, pentru a fi eficace, protecţia patrimoniului cultural trebuie, să fie organizată atât pe plan naţional, cât şi pe plan internaţional şi necesită o strânsă colaborare între state,

considerând că la Conferinţa generală UNESCO din 1964 a fost deja adoptată o astfel de recomandare,

luând act de noile propuneri privind măsurile necesare pentru interzicerea şi împiedicarea operaţiunilor ilicite de import, export şi transfer de proprietate al bunurilor culturale, problemă ce face obiectul pct. 19 al ordinii de zi a sesiunii,

după ce a hotărât, la cea de a XV-a sesiune a sa, că această problemă va face obiectul unei convenţii internaţionale, adoptă, astăzi, 14 noiembrie 1970, prezenta convenţie.

ARTICOLUL 1

În conformitate cu sensul şi scopurile prezentei convenţii, sunt considerate bunuri culturale acele bunuri religioase sau laice care sunt desemnate de fiecare stat ca fiind de o importanţă deosebită pentru arheologie, preistorie, istorie, literatură, artă sau ştiinţă şi care fac parte din următoarele categorii:

a) colecţii şi specimene rare de zoologie, botanică, mineralogie şi anatomie; obiecte prezentând interes paleontologic;

b) bunuri referitoare la istorie, inclusiv istoria ştiinţei şi tehnicii, istoria militară şi socială, precum şi viaţa conducătorilor, gânditorilor, savanţilor şi artiştilor naţionali, ca şi evenimentele de importanţă naţională;

c) obiecte obţinute prin cercetări arheologice (autorizate sau clandestine) şi descoperiri arheologice;

d) elemente provenind din dezmembrarea, monumentelor artistice sau istorice şi a siturilor arheologice;

e) obiecte mai vechi de o sută de ani, precum inscripţiile, monedele şi sigiliile gravate;

f) materialul etnologic;

g) bunurile de interes artistic, şi anume:

(i) tablouri, picturi şi desene realizate, în întregime, manual, pe orice suport şi din orice material (excluzând desenele industriale şi articolele manufacturate, decorate manual);

(ii) obiecte originale de artă monumentală şi de sculptură, din orice material;

(iii) gravuri, stampe şi litografii originale;

(iv) ambalaje şi mulaje artistice originale, din orice material:

h) manuscrise rare şi incunabule, cărţi, documente şi publicaţii vechi de interes deosebit (istoric, artistic, ştiinţific, literar etc.), singulare sau aparţinând unor colecţii;

i) mărci poştale, timbre fiscale şi analoage, singulare sau în colecţii;

j) arhive, inclusiv arhive fotografice, fonografice şi cinematografice;

k) piese de mobilier având peste o sută de ani vechime şi instrumente muzicale vechi.

ARTICOLUL 2

1. Statele părţi la prezenta convenţie recunosc că operaţiunile ilicite de import, export şi transfer de proprietate al bunurilor culturale constituie una din cauzele principale ale sărăcirii patrimoniului cultural al ţărilor de origine ale acestor bunuri şi că o colaborare internaţională constituie unul dintre mijloacele cele mai eficace de protejare a bunurilor culturale respective împotriva tuturor pericolelor care decurg din aceste practici.

2. În acest scop, statele părţi la prezenta convenţie se angajează să combată aceste practici prin toate mijloacele de care dispun, în principal, şi mai ales suprimându-le cauzele, oprindu-le desfăşurarea şi ajutând la efectuarea reparaţiilor care se impun.

ARTICOLUL 3

Sunt considerate ilicite acele operaţiuni de import, export şi transfer de proprietate al bunurilor culturale efectuate contrar dispoziţiilor adoptate de statele părţi în virtutea prezentei convenţii.

ARTICOLUL 4

Statele părţi la prezenta convenţie recunosc că, în termenii şi potrivit scopurilor acestei convenţii, fac parte din patrimoniul cultural al fiecărui stat bunurile culturale aparţinând următoarelor categorii:

a) bunuri culturale ivite din geniul individual sau colectiv al locuitorilor statului respectiv şi bunuri culturale importante pentru statul respectiv, create pe teritoriul acelui stat, de către cetăţeni străini sau de către apatrizi, cu reşedinţa în acel teritoriu;

b) bunuri culturale ce se găsesc pe teritoriul naţional;

c) bunuri culturale achiziţionate de către misiunile arheologice, etnologice sau de ştiinţe naturale, cu consimţământul autorităţilor competente din ţara de origine a acestor bunuri;

d) bunuri culturale care au făcut obiectul schimburilor liber-consimţite;

e) bunuri culturale primite gratuit sau cumpărate legal cu acordul autorităţilor competente ale ţării de origine a acestor bunuri.

ARTICOLUL 5

În scopul asigurării protecţiei bunurilor lor culturale, împotriva operaţiunilor ilicite de import, export şi transfer de proprietate al bunurilor culturale, statele părţi la prezenta convenţie se angajează ca, în condiţiile specifice fiecărui stat, să instituie pe teritoriul lor, în măsura în care nu există deja, unul sau mai multe servicii de protejare a patrimoniului cultural, dotate cu personal calificat şi într-un număr suficient pentru a asigura, în mod eficient, funcţiile următoare:

a) să contribuie la elaborarea proiectelor de legi şi de regulamente în vederea protejării patrimoniului cultural şi, în special, a suprimării operaţiunilor ilicite de import, export şi transfer de proprietate al bunurilor culturale importante;

b) să stabilească şi să ţină la zi, pe baza unui inventar naţional de protecţie, lista bunurilor culturale importante, publice şi private, al căror export ar constitui o sărăcire sensibilă a patrimoniului cultural naţional;

c) să promoveze dezvoltarea sau crearea instituţiilor ştiinţifice şi tehnice (muzee, biblioteci, arhive, laboratoare, ateliere etc.) necesare asigurării conservării şi punerii în valoare a bunurilor culturale;

d) să organizeze controlul cercetărilor arheologice, să asigure conservarea in situ a anumitor bunuri culturale şi să protejeze anumite zone rezervate cercetărilor arheologice viitoare;

e) să stabilească, pentru persoanele interesate (muzeografi, colecţionari, anticari etc.), reguli conforme cu principiile etice formulate în prezenta convenţie şi să vegheze la respectarea acestor reguli;

f) să desfăşoare o activitate educativă, cu scopul de a trezi şi de a dezvolta respectul datorat patrimoniului cultural al tuturor statelor şi să asigure difuzarea cât mai largă a dispoziţiilor prezentei convenţii;

g) să vegheze ca o publicitate adecvată să fie făcută oricărui caz de dispariţie a unui bun cultural.

ARTICOLUL 6

Statele părţi la prezenta convenţie se angajează:

a) să instituie un certificat special prin care statul exportator să specifice că exportul bunului sau bunurilor culturale în cauză este autorizat de către el, acest certificat urmând a însoţi bunul sau bunurile culturale exportate reglementar;

b) să interzică ieşirea de pe teritoriul lor a bunurilor culturale care nu sunt însoţite de certificatul de export menţionat;

c) să aducă în mod adecvat această interdicţie la cunoştinţa publicului şi, mai ales, a persoanelor care ar putea exporta sau importa bunuri culturale.

ARTICOLUL 7

Statele părţi la prezenta convenţie se angajează:

a) să ia toate măsurile necesare, conforme legislaţiei lor naţionale, pentru a împiedica achiziţionarea, de către muzee sau alte instituţii similare aflate pe teritoriul lor, a bunurilor culturale care provin dintr-un alt stat parte la prezenta convenţie, bunuri care ar fi putut fi exportate ilicit, după intrarea în vigoare a prezentei convenţii; să informeze, în măsura posibilului, statul de origine, parte a prezentei convenţii, asupra ofertelor primite, privind astfel de bunuri culturale, al căror export ilicit de pe teritoriul acestui stat s-a produs după intrarea în vigoare a prezentei convenţii pentru cele două state în cauză;

b)

(i) să interzică importul de bunuri culturale sustrase din muzee, monumente publice civile sau religioase sau dintr-o instituţie similară, situate pe teritoriul altui stat parte la prezenta convenţie, după intrarea în vigoare a acesteia pentru statele respective, cu condiţia să se poată dovedi că bunurile în cauză fac parte din inventarul acelei instituţii;

(ii) să ia măsuri adecvate pentru a sechestra şi a restitui, la cererea statului de origine, parte la prezenta convenţie, orice bun cultural furat şi importat după intrarea în vigoare a prezentei convenţii pentru cele două state în cauză, cu condiţia ca statul reclamant să verse o sumă de bani cu titlu de despăgubire pentru persoana care a achiziţionat cu bună-credinţă bunul respectiv sau care este proprietar de drept al acestui bun. Cererea de sechestrare şi restituire trebuie să fie adresată statului reclamant, pe cale diplomatică. Statul reclamant trebuie să furnizeze, pe cheltuiala sa, orice dovadă necesară pentru a justifica cererea de sechestrare şi de restituire. Statele părţi la prezenta convenţie nu vor percepe taxele vamale sau alte taxe pentru bunurile culturale restituite în conformitate cu prezentul articol. Toate cheltuielile aferente restituirii bunului sau bunurilor culturale respective rămân în sarcina statului reclamant.

ARTICOLUL 8

Statele părţi la prezenta convenţie se angajează să aplice sancţiuni penale sau administrative oricărei persoane care se face vinovată de săvârşirea unei infracţiuni sau interdicţii din cele prevăzute la art. 6 lit. b) şi art. 7 lit. b).

ARTICOLUL 9

Toate statele părţi la prezenta convenţie, al căror patrimoniu cultural este pus în pericol prin jefuirea patrimoniului arheologic sau etnologic, pot face apel la statele părţi la convenţie. Statele părţi la convenţie se angajează să participe la orice operaţiune internaţională organizată în comun, în aceste condiţii, în vederea determinării şi aplicării măsurilor concrete necesare, inclusiv controlul exportului, importului şi comerţului internaţional cu bunurile culturale avute în vedere. În perspectiva încheierii unui acord, fiecare stat interesat va adopta, în măsura posibilului, dispoziţii provizorii, pentru a preveni producerea de pagube iremediabile privind patrimoniul cultural al statului solicitant.

ARTICOLUL 10

Statele părţi la prezenta convenţie se angajează:

a) să reducă, prin educaţie, informare şi supraveghere, transferurile de bunuri culturale sustrase ilegal din orice stat parte la prezenta convenţie şi, în condiţiile specifice fiecărei ţări, să oblige pe vânzătorii de antichităţi ca, sub rezerva sancţiunilor penale sau administrative, să ţină un registru menţionând provenienţa fiecărui bun cultural, numele şi adresa furnizorului, descrierea şi preţul fiecărui obiect vândut şi să informeze cumpărătorul bunului cultural asupra interdicţiei de al exporta, care poate privi bunul respectiv;

b) să se străduiască, prin educaţie, să creeze şi să dezvolte, în rândul publicului, sentimentul valorii bunurilor culturale şi al pericolului pe care furtul, săpăturile arheologice clandestine şi operaţiunile de export ilicit îl reprezintă pentru patrimoniul cultural.

ARTICOLUL 11

Sunt considerate ilicite operaţiunile de export şi transfer de proprietate al bunurilor culturale, realizate prin constrângere, operaţiuni ce derivă direct sau indirect din ocuparea unei ţări de către o putere străină.

ARTICOLUL 12

Statele părţi la prezenta convenţie vor respecta patrimoniul cultural în teritoriile pentru care asigură relaţiile internaţionale şi vor lua măsuri specifice pentru a interzice şi a împiedica operaţiunile ilicite de import, export şi transfer de proprietate al bunurilor culturale în aceste teritorii.

ARTICOLUL 13

Statele părţi la prezenta convenţie se angajează, de asemenea, ca în cadrul legislaţiei lor:

a) să împiedice, prin toate mijloacele specifice, transferurile de proprietate ale bunurilor culturale, care tind să favorizeze importul sau exportul ilicit al acestor bunuri;

b) să facă astfel încât autorităţile competente să colaboreze în vederea facilitării restituirii, celui în drept, în cel mai scurt timp, a bunurilor culturale exportate ilicit;

c) să admită acţiunea în revendicare a bunurilor culturale pierdute sau furate, introdusă de proprietarul legitim sau în numele acestuia;

d) să recunoască, de asemenea, dreptul imprescriptibil al fiecărui stat în parte la prezenta convenţie de a clasa şi a declara inalienabile unele bunuri culturale care, prin aceasta, nu pot fi exportate, şi să faciliteze recuperarea, de către statul interesat, a unor astfel de bunuri, în cazul în care acestea au fost deja exportate.

ARTICOLUL 14

Pentru a preveni exporturile ilicite şi a face faţă obligaţiilor ce decurg din aplicarea dispoziţiilor prezentei convenţii, fiecare stat parte la această convenţie va trebui, în măsura posibilităţilor, să asigure serviciilor naţionale de protejare a patrimoniului cultural un buget satisfăcător şi, dacă este necesar, să creeze un fond special destinat acestui scop.

ARTICOLUL 15

Nici o prevedere a prezentei convenţii nu împiedică statele părţi să încheie, între ele, acorduri bilaterale sau să continue executarea acordurilor deja încheiate privind restituirea bunurilor culturale scoase de pe teritoriul lor de origine, indiferent de motiv, înainte de intrarea în vigoare pentru statele în cauză a prezentei convenţii.

ARTICOLUL 16

Statele părţi la prezenta convenţie vor indica, în rapoarte periodice, pe care le vor prezenta Conferinţei generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură la datele şi sub forma pe care aceasta le va stabili, dispoziţiile lor legislative şi alte reglementări, precum şi măsurile adoptate pentru punerea în aplicare a prezentei convenţii, ca şi informaţii privind experienţa dobândită în acest domeniu.

ARTICOLUL 17

1. Statele părţi la prezenta convenţie pot face apel la sprijinul tehnic al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură, mai ales în ceea ce priveşte:

a) informaţia şi educaţia;

b) consultarea şi expertizarea;

c) coordonarea şi medierea.

2. Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură poate, din proprie iniţiativă, să întreprindă cercetări şi să publice studii asupra problemelor referitoare la circulaţia ilicită a bunurilor culturale;

3. În acest scop, Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură poate, de asemenea, să recurgă la cooperarea tuturor organizaţiilor nonguvernamentale competente.

4. Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură este abilitată să facă, din proprie iniţiativă, propuneri statelor părţi, în vederea punerii în aplicare a prezentei convenţii.

5. La cererea a cel puţin două state părţi la prezenta convenţie, aflate în dezacord cu privire la punerea în aplicare a acesteia, UNESCO poate oferi servicii de mediere în scopul ajungerii la un acord.

ARTICOLUL 18

Prezenta convenţie este întocmită în limbile engleză, spaniolă, franceză şi rusă, toate cele patru texte având aceeaşi putere juridică.

ARTICOLUL 19

1. Prezenta convenţie va fi supusă ratificării sau acceptării statelor membre ale Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură, în conformitate cu procedurile constituţionale respective.

2. Instrumentele de ratificare sau de acceptare vor fi depuse la directorul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură.

se încarcă...