Back

Act Internaţional

Convenţia privind valoarea internaţională a hotărârilor represive din 28.05.1970 *)

În vigoare de la 31.08.1999

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpăraţi documentul în formă actualizată sau alegeţi un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată

*) Traducere.

PREAMBUL

Statele membre ale Consiliului Europei, semnatare ale prezentei convenţii,

considerând că lupta împotriva criminalităţii, ale cărei efecte se manifestă din ce în ce mai mult dincolo de frontierele unei ţări, impune pe plan internaţional folosirea unor mijloace moderne şi eficiente,

convinse de necesitatea de a se urma o politică penală comună tinzând la protejarea societăţii,

conştiente de necesitatea de a respecta demnitatea umană şi de a favoriza reabilitarea delincvenţilor,

considerând că scopul Consiliului Europei este de a realiza o mai strânsă uniune între membrii săi,

au convenit după cum urmează:

TITLUL I Definiţii

ARTICOLUL 1

În înţelesul prezentei convenţii, expresia:

a) hotărâre represivă europeană desemnează orice hotărâre definitivă pronunţată de o jurisdicţie represivă a unui stat contractant, ca urmare a unei acţiuni penale;

b) infracţiune cuprinde, în afară de faptele constituind infracţiuni penale, pe cele care sunt vizate de dispoziţiile legale menţionate în anexa nr. 2, cu condiţia ca, dacă aceste dispoziţii dau competenţă unei autorităţi administrative, cel interesat să aibă posibilitatea de a aduce cauza în faţa unei instanţe jurisdicţionale;

c) condamnare înseamnă pronunţarea unei sancţiuni;

d) sancţiune desemnează orice pedeapsă şi măsură aplicate unei persoane ca urmare a unei infracţiuni şi pronunţate în mod expres printr-o hotărâre represivă europeană sau printr-o ordonanţă penală;

e) decădere desemnează orice privare sau suspendare a unui drept, orice interdicţie sau incapacitate;

f) hotărâre în lipsă desemnează orice hotărâre considerată astfel potrivit paragrafului 2 al art. 21;

g) ordonanţă penală desemnează oricare dintre hotărârile pronunţate într-un alt stat contractant, menţionate în anexa nr. 3.

TITLUL II Executarea hotărârilor represive europene

Secţiunea 1 Dispoziţii generale

(a) Condiţii generale de executare

ARTICOLUL 2

Prezentul titlu este aplicabil:

a) sancţiunilor privative de libertate;

b) amenzilor sau confiscărilor;

c) decăderilor.

ARTICOLUL 3

1. În cazurile şi în condiţiile prevăzute în prezenta convenţie fiecare stat contractant are competenţa să procedeze la executarea unei sancţiuni pronunţate într-unul din celelalte state contractante şi care este executorie în acel stat.

2. Această competenţă nu poate fi exercitată decât ca urmare a unei cereri de executare, prezentată de celălalt stat contractant.

ARTICOLUL 4

1. O sancţiune nu poate fi pusă în executare de către un alt stat contractant decât dacă, potrivit legii acestuia, fapta pentru care s-a pronunţat sancţiunea ar fi constituit, în cazul în care a fost săvârşită în acest stat, o infracţiune şi autorul ar fi fost sancţionabil.

2. Dacă prin condamnare sunt reprimate mai multe infracţiuni dintre care unele nu întrunesc, condiţiile prevăzute la paragraful 1, statul de condamnare indică partea din sancţiune aplicabilă infracţiunilor care întrunesc aceste condiţii.

ARTICOLUL 5

Statul de condamnare nu poate cere executarea unei sancţiuni unui alt stat contractant decât dacă una sau mai multe dintre următoarele condiţii sunt îndeplinite:

a) dacă condamnatul are reşedinţa sa obişnuită în celălalt stat;

b) dacă executarea sancţiunii în celălalt stat este susceptibilă să amelioreze posibilităţile de reintegrare socială a condamnatului;

c) dacă este vorba de o sancţiune privativă de libertate care ar putea fi executată în celălalt stat, în continuarea unei alte sancţiuni privative de libertate pe care condamnatul o execută sau urmează să o execute în acest stat;

d) dacă celălalt stat este statul de origine al condamnatului şi s-a declarat deja că este gata să preia executarea acestei sancţiuni;

e) dacă apreciază că nu este în măsură să asigure el însuşi executarea sancţiunii, chiar recurgând la extrădare, iar celălalt stat are această posibilitate.

ARTICOLUL 6

Executarea cerută în condiţiile stabilite prin dispoziţiile precedente nu poate fi refuzată în întregime sau în parte decât în unul dintre următoarele cazuri:

a) dacă executarea ar fi contrară principiilor fundamentale ale ordinii de drept a statului solicitat;

b) dacă statul solicitat consideră că infracţiunea reprimată prin condamnare îmbracă un caracter politic sau este vorba de o infracţiune pur militară;

c) dacă statul solicitat consideră că există motive serioase de a se crede că respectiva condamnare a fost provocată sau agravată din considerente de rasă, religie, cetăţenie sau opinie politică;

d) dacă executarea este contrară angajamentelor internaţionale ale statului solicitat;

e) dacă fapta constituie obiect de urmărire în statul solicitat sau dacă acesta hotărăşte să înceapă urmărirea;

f) dacă autorităţile competente ale statului solicitat au hotărât să nu înceapă urmărirea sau să înceteze urmărirea pe care au exercitat-o pentru aceeaşi faptă;

g) dacă fapta a fost săvârşită în afara teritoriului statului solicitant;

h) dacă statul solicitat nu este în măsură să pună în executare sancţiunea;

i) dacă cererea este, întemeiată pe art. 5 lit. e) şi nici una dintre celelalte condiţii prevăzute de acest articol nu este îndeplinită;

j) dacă statul solicitat consideră că statul solicitant este în măsură să asigure el însuşi executarea sancţiunii;

k) dacă, din cauza vârstei sale în momentul săvârşirii faptei, condamnatul nu ar putea fi urmărit în statul solicitat;

l) dacă sancţiunea este prescrisă potrivit legii statului solicitat;

m) în măsura în care prin hotărâre se pronunţă o decădere.

ARTICOLUL 7

Nu se poate da curs unei cereri de executare dacă aceasta contravine principiilor recunoscute prin dispoziţiile titlului III - secţiunea 1.

(b) Efecte ale transmiterii executării

ARTICOLUL 8

Pentru aplicarea prevederilor lit. c) a art. 6 şi a rezervei menţionate în anexa nr. 1, actele de întrerupere sau de suspendare a prescripţiei, îndeplinite în mod valabil de autorităţile statului de condamnare, sunt considerate în statul solicitat ca producând acelaşi efect în ceea ce priveşte aprecierea prescripţiei potrivit dreptului acestui stat.

ARTICOLUL 9

1. Condamnatul deţinut în statul solicitant, care va fi predat statului solicitat în scopul executării pedepsei, nu va fi nici urmărit, nici judecat, nici deţinut în vederea executării unei pedepse sau măsuri de siguranţă, nici supus vreunei alte restricţii a libertăţii sale individuale pentru vreo faptă anterioară predării, alta decât cea care a motivat condamnarea de executat, în afara următoarelor cazuri:

a) când statul care l-a predat consimte la aceasta. În acest scop se va prezenta o cerere, însoţită de toate actele utile şi de un proces-verbal judiciar în care se consemnează orice declaraţie făcută de condamnat. Acest consimţământ va fi dat atunci când infracţiunea pentru care este cerut ar putea da loc la extrădare potrivit legii statului solicitant al executării sau când extrădarea nu ar fi exclusă decât motivat de cuantumul pedepsei;

b) când, având posibilitatea să o facă, condamnatul nu a părăsit în cele 45 de zile următoare eliberării sale definitive, teritoriul statului căruia i-a fost predat sau dacă s-a înapoiat acolo după ce l-a părăsit.

2. Totuşi statul solicitat pentru executare va putea lua măsurile necesare în vederea, pe de o parte, a unei eventuale retrimiteri din teritoriul său sau, pe de altă parte, a întreruperii prescripţiei potrivit legislaţiei sale, inclusiv recursul la o procedură în lipsă.

ARTICOLUL 10

1. Executarea este guvernată de legea statului solicitat şi numai acest stat este competent să ia toate hotărârile corespunzătoare, îndeosebi în ceea ce priveşte eliberarea condiţionată.

2. Numai statul solicitant are dreptul să statueze asupra oricărei forme de recurs vizând revizuirea condamnării.

3. Oricare dintre cele două state poate să exercite dreptul de amnistiere sau de graţiere.

ARTICOLUL 11

1. De îndată ce statul de condamnare a prezentat cererea de executare, el nu mai poate pune în executare sancţiunea care formează obiectul cererii. Totuşi statul de condamnare poate pune în executare o sancţiune privativă de libertate atunci când condamnatul se află deja deţinut pe teritoriul acestui stat, în momentul prezentării cererii.

2. Statul solicitant îşi recapătă dreptul de executare:

a) dacă îşi retrage cererea mai înainte ca statul solicitat să îl fi informat despre intenţia sa de a da curs cererii;

b) dacă statul solicitat îl informează despre refuzul său de a da curs cererii;

c) dacă statul solicitat renunţă în mod expres la dreptul său de executare. Renunţarea nu poate avea loc decât dacă cele două state interesate consimt la aceasta sau dacă executarea nu mai este posibilă în statul solicitat. Ea este, în acest din urmă caz obligatorie, dacă statul solicitant a cerut-o.

ARTICOLUL 12

1. Autorităţile competente ale statului solicitat trebuie să pună capăt executării de îndată ce au cunoştinţă despre o graţiere, amnistie, o cale de atac vizând revizuirea sau despre orice altă hotărâre având ca efect înlăturarea caracterului executoriu al sancţiunii. Se procedează tot astfel în cazul executării unei amenzi, când condamnatul a plătit-o autorităţii competente a statului solicitant.

2. Statul solicitant informează, fără întârziere, statul solicitat despre orice hotărâre sau orice alt act de procedură intervenit pe teritoriul său, care, potrivit paragrafului precedent, pun capăt dreptului de executare.

(c) Dispoziţii diverse

ARTICOLUL 13

1. Tranzitul pe teritoriul unui stat contractant al unei persoane care este deţinută şi trebuie să fie transferată spre un stat contractant terţ, în temeiul prezentei convenţii, se acordă la cererea statului unde această persoană este deţinută. Statul de tranzit poate pretinde să primească orice document relevant, înainte de a lua o hotărâre asupra cererii. Persoana transferată trebuie să rămână în detenţie pe teritoriul statului de tranzit, în afară de cazul în care statul de unde persoana este transferată nu cere punerea acesteia în libertate.

2. În afara cazurilor în care transferul este cerut potrivit art. 34, oricare stat contractant poate refuza să acorde tranzitul:

a) pentru unul dintre motivele prevăzute la art. 6 lit. b) şi c);

b) dacă persoana în cauză este unul dintre resortisanţii săi.

3. În cazul în care se foloseşte calea aeriană, se face aplicarea următoarelor dispoziţii:

a) atunci când nici o aterizare nu este prevăzută, statul de unde persoana urmează să fie transferată poate înştiinţa statul peste al cărui teritoriu se va zbura că persoana în cauză este transferată în aplicarea prezentei convenţii. În caz de aterizare forţată această notificare produce efectele cererii de arestare provizorie menţionate la art. 32 paragraful 2 şi trebuie să se facă o cerere formală de tranzit corespunzătoare;

b) când se prevede o aterizare, se va face o cerere formală de tranzit.

ARTICOLUL 14

Statele contractante renunţă să pretindă unul de la celălalt rambursarea cheltuielilor rezultând din aplicarea prezentei convenţii.

Secţiunea a 2-a Cereri de executare

ARTICOLUL 15

1. Cererile prevăzute prin prezenta convenţie se fac în scris. Ele sunt adresate, ca toate comunicările necesare aplicării prezentei convenţii, fie de către Ministerul Justiţiei al statului solicitat, fie, în temeiul unui acord între statele contractante interesate, direct prin autorităţile statului solicitant către autorităţile statului solicitat şi retrimise pe aceeaşi cale.

2. În caz de urgenţă, cererile şi comunicările vor putea fi transmise prin intermediul Organizaţiei Internaţionale de Poliţie Criminală (INTERPOL).

3. Orice stat contractant va putea, prin declaraţie adresată secretarului general al Consiliului Europei, să facă cunoscut că înţelege să deroge de la regulile de transmitere enunţate la paragraful 1 al prezentului articol.

ARTICOLUL 16

Cererea de executare este însoţită de original sau de o copie certificată conformă hotărârii a cărei executare se cere, precum şi de toate documentele folositoare. Originalul sau o copie certificată conformă întregului dosar penal sau a unei părţi a acestuia se va transmite statului solicitat, la cererea acestuia. Caracterul executoriu al sancţiunii se certifică de autoritatea competentă a statului solicitant.

ARTICOLUL 17

Dacă statul solicitat consideră că informaţiile comunicate de statul solicitant sunt insuficiente pentru a-i permite să aplice prezenta convenţie, el va cere completarea informaţiilor necesare. El poate fixa un termen pentru obţinerea acestor informaţii.

ARTICOLUL 18

1. Autorităţile statului solicitat vor informa, fără întârziere, pe cele ale statului solicitant despre urmarea care a fost dată cererii de executare.

2. Dacă este cazul, autorităţile statului solicitat remit celor ale statului solicitant un document certificând că sancţiunea a fost executată.

se încarcă...